RAPORT DESPRE MOARTEA SCRIITORILOR (II)

Pablo Neruda
Petrache PLOPEANU
Pablo Neruda scria despre sine însuși: „Sentimentul care domină toate cărțile mele este cel al
pluralității omului, al pluralității mele însumi... Versurile mele vădesc număratele personalități pe care
le-am avut, adică pe care le avem, care suntem… Poate că eu n-am trăit viața mea, poate am trăit viața
altora... o viață întrețesută din viața tuturor; viața multiplă a poetului”.
Viața multiplă a poetului…
De fapt cine a fost Pablo Neruda? Numele său real, cu care s-a născut la 12 iulie 1904 la Parral,
oraș aflat la 300 km în sudul capitalei Santiago de Chile a fost Neftali Ricardo Reyes Basoalto, iar Pablo
Neruda a fost pseudonimul său literar adoptat în 1920. În 1946, la 28 decembrie, printr-o ședință a
tribunalului, pseudonimul devine numele său oficial. Câteva date biobibliografice sunt necesare pentru a
înțelege în ce fel exprimarea lui Pablo Neruda despre sine însuși și despre viața sa multiplă are relevanță
și în ce mod se articulează această „viață multiplă a poetului” cu moartea sa pe 23 septembrie 1973.
Câteva comentarii trebuie să fie făcute, din această perspectivă.
În primul rând trebuie remarcată activitatea intensă în domeniul literar a lui NRRB încă din
perioada adolescenței. Publică articole de presă (primul, Entuziasm și perseverență, în ziarul La Mañana,
din Temuco, la 18 iulie 1917), apoi primul poem Ochii mei, la 30 noiembrie 1918 în revista Corre-Vuela
nr. 566, din Santiago. Din aceste două momente avea să aibă o colaborare statornică și apariții
permanente în diferite ziare și reviste din Temuco, Santiago, Chillán și Valdivia.
Același lucru trebuie observat și în timpul studenției. Ajuns la Santiago pentru a urma Institutul
Pedagogic (dorea să devină profesor de franceză) continuă să publice în revistele studențești (Juventud,
Claridad) sau în alte publicații (Vremia din Montevideo, revista Dionysos). În august 1923 îi apare la
editura Claridad, ediția oficială a volumului Crepuscular. Obține primele premii. Timpul trece. În 1925
conduce revista Caballo de Bastos, colaborează la revistele Andamios, Ali Baba, Dinamo, Renovación,
precum și la ziarul La Nación. La Editura Nascimento îi apar volumele Încercarea omului infinit (1925-
1926), Inele și Locuitorul și speranța sa (1926).
La 22 de ani este deja un nume cunoscut în literatura chiliană.
În al doilea rând, NRRB este cunoscut ca un activ om politic, începând cu anul 1927 când devine
consul onorific la Rangoon (Birmania). Avea să dețină aceeași demnitate la Colombo (Ceylon), Batavia
(Java), Singapore, Buenos Aires, Barcelona, Madrid, Paris, Ciudad de Mexico. În exterior se implică în
războiul civil din Spania din 1936-1939, facilitând migrarea spaniolilor spre Chile. Pe plan intern în
martie 1945 este ales senator din partea provinciilor Tarapacá și Antofagasta, iar la 8 iulie 1945 devine
membru al Partidului Comunist din Chile. Relațiile sale cu autoritățile chiliene sunt oscilante: ba este
numit de către Gabriel Gonzáles, șef al sectorului de propagandă națională, ba este destituit din funcția de
senator al republicii ca urmare a discursului publicat mai apoi sub titlul Acuz, tribunalul hotărând chiar
arestarea sa. În 1958 participă la campania electorală în vederea alegerii președintelui republicii, în 1969
este desemnat din partea Partidului Comunist candidat la președinția Republicii Chile și ia parte la
tratativele prin care se formează Unitatea Populară. Se retrage în favoarea lui Salvador Allende care va fi
ales președinte.
În al treilea rând, ceea ce uimește la Pablo Neruda, este propensiunea sa pentru călătorie: Birmania,
Ceylon, Portugalia, Spania, Franța, India, Singapore, Mexic, Brazilia, Guatemala, S.U.A., România,
U.R.S.S., Polonia, Ungaria, Italia, China, Cuba, Columbia, Argentina, etc. Sunt puține țări din America,
Europa și Asia pe care nu le-a vizitat pe parcursul întregii sale vieți, unele dintre acestea de mai multe ori.
În al patrulea rând, ia parte la sau organizează numeroase manifestări internaționale culturale sau
dedicate păcii, colaborării internaționale, etc.: Congresul Panhindus desfășurat la Calcutta, Grupul
hispano-american de ajutorare a Spaniei, Congresul Națiunilor Americane (1937), Alianța Intelectualilor
din Chile pentru Apărarea Culturii (1937), Congresul Internațional al Mișcărilor Democrate (1939), titlul
de doctor honoris causa din partea Universității din Michoacán (1941), întâlnirea „Glasul Americilor”,

1
desfășurată la New York (1943), membru al Academiei Braziliene de Literatură din Rio de Janeiro
(1945), Primul Congres Mondial al Partizanilor Păcii (1949), membru al Consiliului Mondial al Păcii
(1949), Congresul latino-american al Partizanilor Păcii (1949) etc.
În al patrulea rând, primește o serie de premii internaționale importante precum: Premiul Național
pentru Literatură în Chile (1945), Premiul Internațional pentru Pace pentru poemul său Să se trezească
pădurarul (1950), Premiul Stalin pentru Pace (1953), Premiului Nobel pentru literatură în octombrie
1971.
Ce spun ceilalți despre Pablo Neruda?
În articolul lor din 23 septembrie 2020 1, Juicio a Pablo Neruda: ¿pueden momentos repudiables
opacar la obra de un poeta histórico? (Procesul lui Pablo Neruda: pot momentele reprobabile să
umbrească opera unui poet istoric?) César Vega Martínez și Emilio Contreras fac o apreciere sub
semnificațiile căreia trebuie înțeleasă atât viața cât și moartea poetului chilian: „…astăzi, numele său este
sinonim și cu dezbaterea și controversa ca urmare a unei noi lecturi a operei sale, de data aceasta prin
prisma datelor sale biografice…” Grínor Rojo, directorul Centrului de Studii Culturale Latino-Americane
de la Universitatea din Chile (Cecla), consideră că motivele din spatele acestei plasări a poetului datează
din 1940 și răspund unui efort al „establishmentului” de a-i minimiza influența: „Neruda este o figură a
literaturii universale, nu este un poet sud-american, este unul de renume mondial. Singurul loc din lume
unde se întâmplă aceste prostii este în Chile…Este o prostie teoretică să asociezi literatura unui individ
cu biografia lui. Dacă facem asta, ar trebui să eliminăm trei sferturi sau mai multe din literatura
mondială. Este ignoranță, nu mai mult. Neruda a făcut obiectul, în această ţară, din anii ’40 încoace, al
unei campanii de descalificare sistematică venită dinspre establishment, cu scopul de a minimaliza
importanța.” Pentru academicianul și scriitorul Macarena Urzúa, profesor la Școala de Literatură de la
Universitatea Finis Terrae, Neruda trece dincolo de controverse, devenind un actor extrem de complex:
„Este foarte greu să separăm munca de viață în cazul artiștilor precum Neruda. Dacă acea parte
lumească a lui nu ar exista, nici poveștile lui nu ar exista. În cazul lui, chestia asta de artă și viață este
totuna”, consideră el.
Și în mod indisolubil legat de viață și moartea sa trebuie înțeleasă în aceeași cheie.
Ce se știe despre moartea sa și care sunt datele care circulă în mediul virtual, respectiv pe
Wikipedia? Reproduc: „La mijlocul anului 1973, adresează [Pablo Neruda] o chemare intelectualilor
latino-americani și europeni pentru evitarea războiului civil în Chile. La 11 septembrie, un puci militar
răstoarnă guvernul Unității Populare, iar președintele Salvador Allende este asasinat. A murit la 23
septembrie 1973, la Santiago, la câteva zile după răsturnarea guvernului Unității Populare de către
forțele armate reacționare. Opinia publică internațională a luat cunoștință cu profundă indignare de
faptul că, după puciul militar, locuința sa din Valparaíso, precum și cea din Santiago, unde se ținea
priveghiul pentru cel dispărut, au fost devastate și distruse de fasciștii chilieni.2”
Potrivit certificatului de deces întocmit de junta militară la putere la acea dată, Pablo Neruda a
murit la vârsta de 69 de ani de cancer de prostată. Familia poetului bănuiește însă că acesta a fost otrăvit
sub dictatură, cu toate că Fundația Neruda dezminte această informație.
Cum a apărut versiunea asasinării lui Pablo Neruda? Asistentul și șoferul lui Neruda, Manuel
Araya, a dezvăluit unor publicații sud-americane că moartea poetului ar fi fost ordonată chiar de generalul
Pinochet care dorea evitarea trimiterii acestuia în exil unde ar fi avut posibilitatea de a critica regimul
instaurat după lovitura de stat din 11 septembrie 1973: „Pinochet a fost asasinul. El a cerut uciderea lui
Pablo Neruda pentru ca acesta să nu plece din ţară, pentru că era un intelectual pe care Pinochet nu îl
dorea ca opozant.” Araya care i-a stat alături lui Neruda până la sfârșit, susține că internarea poetului la
spitalul Santa Maria din Santiago nu s-a făcut pentru că acesta era bolnav, ci pentru că avea nevoie de
protecție. Mai adaugă și că Neruda „Era îngrijorat şi stresat şi credea că noul regim dorea să îl elimine”

1
https://www.biobiochile.cl/noticias/artes-y-cultura/actualidad-cultural/2020/09/23/juicio-a-pablo-neruda-
puede-una-repudiable-vida-personal-opacar-la-obra-de-un-poeta-inigualable.shtml, consultat la data de
27.01.2023, ora 19,03.
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pablo_Neruda, consultat la data de 27.01.2023, ora 19,34.

2
și că acesta i-a mărturisit că este îngrijorat din cauza unei injecții pe care i-o făcuse un medic în noaptea
de 23 septembrie 1973, noaptea în care și moare.
Care a fost reacția Fundației Neruda, care administrează opera poetului chilian, față de acuzațiile
asistentului lui Pablo Neruda? Iată ce precizează reprezentanții fundației: „Niciun indiciu, nicio dovadă
nu sugerează că Pablo Neruda a murit dintr-o altă cauză decât cancerul în stadiu avansat de care
suferea. Nu ni se pare rezonabil să fie concepută o nouă versiune a decesului său numai pe baza opiniei
personale a şoferului său”.
Luând în considerare doar aceste texte, apar, pentru mine cel puțin, o serie de semne de întrebare.
1. De ce familia consideră că poetul a fost asasinat (otrăvit) și nu a murit din cauza cancerului de
prostată, în timp ce Fundația Neruda susține această versiune?
2. Ce ar avea de câștigat sau de pierdut familia dacă susține una sau alta dintre versiuni?
3. Aceeași întrebare și pentru reprezentanții Fundației Neruda.
4. Dacă Manuel Araya a fost cel care a stat până în ultimele clipe de viață cu Neruda și consider
că dacă acest fapt nu ar fi fost adevărat, ar fi existat acuzații de minciună în acest sens, pe ce se
bazează Fundația când infirmă spusele sale și chiar referirea la asistentul poetului se face prin
desconsiderarea acestuia făcându-l doar șoferul lui Neruda? De ce tonul declarațiilor
reprezentanților Fundației este disprețuitor la adresa lui Manuel Araya?
5. Este suspectă orice moarte a unui opozant al unui regim, după ce acel regim abia a preluat
puterea dând o lovitură de stat în care chiar fostul președinte a fost asasinat. Să nu uităm că
certificatul de deces a fost întocmit de autoritățile militare ale Juntei.
6. Lovitura de stat a avut loc la 11 septembrie 1973, iar moartea lui Pablo Neruda a fost
înregistrată în noaptea de 23 septembrie 1973. Și acum vin cu altă întrebare „rece”: de ce, dacă
regimul avea de gând să scape de toți susținătorii regimului socialist al lui Salvador Allende, nu
l-a asasinat în intervalul cuprins între 11-23 septembrie pe Neruda? Ce a făcut poetul în acest
interval de timp?
În 2013 rămășițele pământești ale lui Pablo Neruda au fost exhumate pentru o expertiză care ar fi
trebuit să stabilească dacă poetul a fost otrăvit, aceasta putând fi cauza morții sale, autoritățile chiliene
însărcinând un grup de specialiști din Canada, Chile, Danemarca, Statele Unite și Spania pentru a
descoperi cauzele reale ale decesului lui Pablo Neruda. Prin vocea lui Aurelio Luna, au fost făcute publice
o serie de concluzii preliminare asupra cercetării făcute de cei 16 experții internaționali criminaliști:
„Ceea ce este sigur, ceea ce este sută la sută sigur, este că certificatul nu reflectă realitatea decesului ”,
excluzându-se cașexia, adică malnutriția din cauza cancerului, ceea ce ar infirma cauza înscrisă pe
certificat, lăsând loc celeilalte versiuni, adică aceleia potrivit căreia poetul chilian a fost asasinat de cei
aflați în slujba dictaturii generalului Augusto Pinochet. Experții nu au reușit să identifice cauza morții lui
Neruda, dar au identificat într-un molar al acestuia o bacterie necanceroasă. Pentru a ajunge la această
concluzie, cercetătorii s-au bazat pe teste genomice și proteomice, bacteria fiind trimisă pentru analiză la
două laboratoare, din Danemarca și Canada pentru a se înțelege mai corect cauzele morții poetului. În
plus, ipoteza subnutriției cade, lucrul adevărat fiind dovedit în 2013, la exhumarea trupului acestuia, brâul
cu care fusese încins probând faptul că poetul era supraponderal și nu subponderal, deci diagnosticul de
pe certificatul de deces era fals.
Nu s-a ajuns încă la nici un răspuns datorită datoriei pe care guvernul chilian o are la cele două
laboratoare, dar și datorită dispariției probelor de sol din jurul mormântului unde fusese înhumat Neruda.
Neplata a împiedicat efectuarea unei examinări finale la laboratorul din Canada, a anunțat Rodolfo Reyes,
avocatul familiei și nepotul lui Neruda, care bazându-se pe relatările lui Manuel Araya deschisese
împreună cu Partidul Comunist un proces de omucidere și asociere ilicită.
Potrivit profesorului de filologie la Universitatea din Navarra și expert în literatura hispano-
americană, Javier de Navascués, ipoteza asasinării lui Neruda s-ar putea datora „dorinței intime de a avea
un Lorca în Chile”. Profesorul continuă: „Mi-au explicat că Neruda a murit de durere”. Concluzia ar fi,
potrivit lui Navascués, că acțiunile lui Pinochet trebuie să-l fi influențat, dar că poetul nu a fost asasinat.
Un alt profesor, José Daniel Barquero Cabrero amintește în recentul său eseu despre Pablo Neruda că, cu
câteva zile înainte de a fi internat în spital, soldații insurgenți i-au luat cu asalt două case, cea de pe

3
„Cerro San Cristóbal” și „La Chascona”, în Santiago, de unde cărțile și colecțiile sale au fost confiscate,
iar unele vandalizate. Acesta subliniază în privința bolii sale că poetul suferea de un cancer avansat, dar
cu dezvoltare lentă, ceea ce nu era de natură să-i aducă o moarte rapidă și că situația sănătății i-ar fi
permis să mai trăiască câțiva ani. În plus menționează și faptul că în ultimele zile ale lui Neruda,
autoritățile militare a ordonat librăriilor să-i retragă de la vânzare cărțile, unele dintre cărți au fost arse
chiar, ca avertisment pentru cetățenii apropiați de comunism și socialism.
În 2020 teza asasinării lui Pablo Neruda avea să fie reluată în cartea sa dedicată poetului chilian, de
către scriitorul italian Roberto Ippolito 3, Delitto Neruda, Ed. Chiarelettere, autorul declarând într-
un interviu acordat Efe că „există prea multe dovezi care arată că moartea lui a fost o
omucidere de mâna dictaturii lui Pinochet... Am început să lucrez cartezian, fără vreo teză
preconcepută, dar sunt atât de multe falsități și atât de multe elemente încât este inevitabil să
spunem că moartea nu a fost firească”. Autorul italian menționează că Pablo Neruda, un
prieten apropiat al președintelui Salvador Allende și o față vizibilă a stângii chiliene,
plănuise să călătorească în Mexic a doua zi după moartea sa, „unde ar fi putut conduce un
guvern în exil”, afirmă Ippolito. Moartea lui subită a împiedicat acest lucru, în ciuda faptului
că ultimii oameni care l-au văzut în viață au asigurat că se simțea bine și că a scris până cu
o zi înainte de a muri, constată scriitorul italian în cartea sa. Tot italianul scrie și despre
substanța găsită de experți în molarul poetului, o toxină de fapt, bacilul Clostridium
botulinum. „Că toxina a fost găsită într-un dinte, un punct atât de protejat al corpului, ar trebui
să excludă orice contaminare externă, de exemplu că toxina a pătruns din pământul din jurul
sicriului său”, continuă Ippolito.
În același spital, la camera 406 (în timp ce Neruda murise la 404) murise fostul
președinte al Republicii Chile, din perioada anterioară lui Allende, Eduardo Frei Montalva,
otrăvit într-un mod ce crea o „coincidență singulară” între cele două cazuri.
Ca fapt divers, dar care, semnificativ, aruncă o urmă de îndoială asupra atitudinii
Fundației Neruda față de moartea poetului, stă disputa în privința obținerii acestui brâu,
între urmașii poetului și Fundația respectivă. Astfel prin ordin judecătoresc, s-a interzis
incinerarea brâului considerat o dovadă importantă asupra cazului morții lui Pablo Neruda,
de către Fundația Neruda.
Constat în final că există nu una, ci mai multe „coincidențe singulare” între toate
cazurile, tuturor morților într-un regim dictatorial. A manifesta îndoială în această situație
când există o masă critică de dovezi și opinii, ar însemna ca negând asasinatul, din varii
motive, să girezi moral și alte asasinate. Consider că Pablo Neruda a fost asasinat cu acea
Clostridium botulinum despre care am tot auzit în mass-media în ultimii cincizeci de ani, iar
laboratoarele care o puteau produce și aduce în Chile, trebuie legate de acea agenție care a
organizat lovitura de stat în Chile, CIA.

3
https://www.heraldo.es/noticias/ocio-y-cultura/2020/02/11/vuelve-a-cobrar-fuerza-la-teoria-de-que-pablo-
neruda-fue-asesinado-1358327.html, consultat la data de 27.01.2023, ora 20,30.