Mircea Eliade

Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie [1] 1907, Bucureşti - d. 22 aprilie 1986,
Chicago), originar din România, naturalizat cetăţean american în 1966, a fost un scriitor,
filozof şi istoric al religiilor, profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al
catedrei Sewell L. Avery din 1962, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.
Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a
circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine
documentate.

Eliade, Gânditorul

Mircea Eliade - o serioasă formaţie filozofică încă din România. După o pubertate
dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim
recunoscut ca "şef al generaţiei" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie
articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginaţie, ceva mai târziu,
primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul
adolescentului miop, cuprinde informaţii autobiografice interesante despre prima întâlnire
cu viitorul lui profesor de logică şi metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influenţă
decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul şi cunoştinţele lui Mircea Eliade, Nae
Ionescu i-a dat o slujbă în redacţia ziarului Cuvântul. Deşi părerile posterităţii sunt
împărţite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca
Mihail Sebastian sau Emil Cioran.

Influenţa italiană

Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci

dominantă în România, Eliade învaţă limba italiană şi face din Giovanni Papini idolul
său, în al cărui roman Un uomo finito se recunoaşte în întregime. Cu ocazia unor călătorii
în Italia îi cunoaşte personal pe Papini şi pe Vittorio Macchioro, care avea publicaţii în
domeniul istoriei religiilor. O indiscreţie a tânărului Eliade, care publică un interviu luat
lui Macchioro, menţionând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui
Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri. În 1929 îşi ia licenţa cu o teză despre
filozofia italiană în timpul Renaşterii.

India secretă

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade.
Obţinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cu Surendranath
Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie
despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din
India şi pe date autobiografice. Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză
literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice.

Despre Romanu sau Maitrey....

Putine opere din literatura universala trateaza aceleasi fapte in viziunea a doi scriitori care
au fost, in acelasi timp, protagonistii lor. Pentru noi, romanii, romanul Maitreyi al lui
Mircea Eliade a constituit, generatii de-a randul, o adevarata incantare. Cu toate acestea,
putini stiu ca prototipul personajului princial al cartii a trait cu adevarat, pana in 1990, in
tara Vedelor si a Upanisadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof
indian, si se numea Maitreyi Devi. Tanarul Mircea Eliade avea, cand a cunoscut-o, 23 de
ani iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, si avea sa
devina o cunoscuta poeta indiana. Intalnirea dintre Maitreyi Devi si reputatul nostru
sanscritolog Sergiu Al.-George la Calcutta, in 1972, a "declansat" scrierea unei noi carti.

Tulburatoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replica magistrala de la
insasi eroina ei, Maitreyi (in carte, Amrita), dupa 42 de ani. Romanul-raspuns "Dragostea
nu moare", scris mai intai in bengali, a fost tradus si publicat in limba engleza in 1976.
Ne cufundam, in timpul lecturii, in peisajul si in mentalitatea indiana, cu mirifica ei lume
a miturilor, ritualurilor si simbolurilor. Coloana vertebrala a cartii de fata este insa
relatarea cu autenticitate si, as zice, cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: infiriparea
sentimentului de dragoste, fericirea iubirii impartasite si destramarea ei.

Mircea si Amrita (din "Dragostea nu moare"), ca si Allan si Maitreyi (din "Maitreyi"),

pot sta alaturi de nemuritoarele cupluri Paul si Virginia, Tristan si Isolda, Romeo si
Julieta."Dragostea nu moare" (1976), cartea aparuta pana acum in limbile bengali,
engleza, germana si romana, nu are inca notorietatea plantetara a romanului "Maitreyi"
(1933). Ea insa inainteaza triumfal pe aceeasi cale regala a consacrarii universale.

Eliade şi Dreapta românească

De la mijlocul anilor '30, Eliade s-a apropiat treptat de ideologia Mişcării Legionare, în
cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole
pe care le-a scris pentru diferite publicaţii, printre care şi ziarul oficial al Mişcării, "Buna
Vestire", dar şi prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade s-a
distanţat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă
critică din tinereţea sa. Anumiţi exegeţi ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de
fapt, nu s-a dezis niciodata de valorile ideologiei legionare, dovadă idei de factură mistic-
totalitară sau antisemite regăsibile în operele sale ştiinţifice, sau trimiteri la eroi legionari,
regăsibile în operele sale literare. Lucrările recent apărute aduc pe de altă parte dovezi
concrete in această privinţă; atât Alexandra Laignel-Lavastine cât si Florin Ţurcanu in
volumele publicate aduc bibliografie preţioasă cu atât mai mult cu cât este cvasi-
necunoscută in România.

Anii de maturitate

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileşte la Chicago, ca profesor de istorie

comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputaţia sa creşte cu fiecare an şi cu
fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituţii ilustre, primeşte mai multe
doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp
sacru. Spaţiul sacru este în concepţia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru
este o repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui
anume grup religios. În această concepţie fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi
spaţiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar şi în omul modern ar exista o dimensiune
ascunsă, subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri
religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele,
ca dovadă a vastei sale contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. La catedră
i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională.

În ultimii ani de viaţă, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână

angajat cu aceeaşi unică, nelimitată curiozitate şi entuziasm.

Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.

Eliade, Artistul

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viaţă, frescă a problemelor

existenţiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) şi Huliganii (1935) sunt
romane semifantastice în care Eliade acceptă existenţa unei realităţi extrasenzoriale.
Omul este în căutarea propriilor sale forţe ascunse, este instrumentul acestor forţe pe care
nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în
nuvele memorabile, cum ar fi La ţigănci (1959), cât şi în romanul Noaptea de Sânziene
(1971).
Posteritatea lui Mircea Eliade

Posteritatea sa este controversată, îndeosebi datorită modului neonest în care şi-a

construit propria biografie. În ciuda detaliilor amănunţite pe care volumele Jurnalului său
sau ale altor scrieri autobiografice le oferă, Eliade nu se referă - sau se referă distorsionat
- la episoade care i-ar fi putut umbri reputaţia. Astfel, exegeţii săi au trebuit să
reconstituie rolul participării sale la mişcarea legionară din lucrările altor autori, precum
Jurnalul lui Mihail Sebastian.

Valorile spirituale, antiistoriste şi antipolitice promovate de Eliade au continuat să anime

proiecte culturale şi după 1990, moment in care a (re)dobândit un statut de autor mitic.
Îndeosebi în rândul tinerilor, care, redescoperind concomitent libertatea religioasă,
literatura fantastică şi fronda specifică tânărului Eliade au creat din opera şi viaţa lui
Eliade noi referinţe.

Continuatorii

În România, moştenirea eliadiană în domeniul istoriei religiilor este reflectată mai ales în
activitatea Asociaţiei Române de Istoria Religiilor (eng. RAHR) şi a Centrului de Istoria
Religiilor Bucureşti (eng. CHR), care editează revistele academice "Archaeus" şi "Studia
Asiatica". [1].

Evaluarea critică a posterităţii lui Eliade rămâne astfel importantă, tocmai datorită
prestigiului şi imaginii culturale covârşitoare pe care un autor de factură enciclopedică,
cu preocupări fascinante şi biografie contradictorie continuă să o ofere.

Cărţi ştiinţifice

• Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)

• Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937)
• Comentarii la legenda meşterului Manole (1943)
• Traité d'histoire des religions (1949)
• Le Sacré et le Profane (1956)
• Aspects du mythe (1963)
• Le mythe de l'éternel retour (1969)
• Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)

Opere literare

• Maitreyi (1933)
• Întoarcerea din rai (1934)
• Huliganii (1935)
• Domnişoara Christina (1936)
• Nuntă în cer (1938)
• Pe strada Mântuleasa (1968)
• La ţigănci (1969)
 • Noapte de Sânziene (1971)
• Bătrânul şi birocratul (1974)
• Romanul adolescentului miop

[modifică] Opere complete în ordinea publicării

Lucrările publicate în limba română

• Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în

anul 1989, ediţie curentă, Humanitas, 2004
• Gaudeamus, 1929 ediţie curentă, Humanitas, 2004
• Isabel şi apele diavolului, 1929, ediţie curentă, Humanitas, 2003
• Solilocvii, 1932, în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Maitreyi, 1933, roman indian
• Oceanografie, 1934,
• Întoarcerea din rai, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Lumina ce se stinge, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers,
1991
• India, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Caietele maharajahului, 1934, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Huliganii, 1935, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Şantier, Roman indirect, 1935, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Domnişoara Christina, 1936 ediţie curentă Humanitas, 2003
• Cosmologie şi alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre
centru, Univers, 1991
• Şarpele, 1937
• Fragmentarium, 1938
• Nuntă în cer, 1938
• Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Nopţi la Serampore, 1940 ediţie curentă Humanitas, 2003
• Mitul reintegrării, 1942
• Salazar şi revoluţia în Portugalia, 1942
• Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
• Insula lui Euthanasius, 1943, ediţie curentă Humanitas, 2003
• Comentarii la Legenda Meşterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru,
Univers, 1991
• Pe strada Mântuleasa, 1968, ediţie curentă Humanitas, 2004
• Noaptea de Sânziene, 1971
• În curte la Dionis, 1977, ediţie curentă Humanitas, 2004
• Tinereţe fără tinereţe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediţie curentă Humanitas,
2004
Lucrările publicate în limbi străine

• Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Români, latinii orientului, apare în

limba portugheză
• Yoga, 1936, apare simultan în limbile franceză şi română
• Tehnici ale Yoga, 1948
• Yoga. Nemurire şi libertate, 1954
• Făurari şi alchimişti, 1956
• Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966
• Mitul eternei reîntoarceri, 1949
• Şamanismul şi tehnicile extazului, 1951
• Imagini şi simboluri, 1952
• Naşteri şi renaşteri, 1958
• Mefistofel şi androginul, 1962
• De la Zalmoxis la Genghis Han, 1970
• Mituri, vise, mistere, 1957
• Istoria credinţelor şi ideilor religioase, 1976-1983
• Briser le toit de la maison, 1986
• The Quest ( titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines),
1969

Opere memorialistice

• Jurnal, două volume( versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea

Handoca pornind direct de la manuscris)
• Memorii, două volume, 1991( autobiografia sa)
• Jurnal portughez şi alte scrieri, Humanitas, 2006
• Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. II, Humanitas, 2006

Note

1. ^ În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut la Bucureşti, la 9

martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. Există totuşi o notă de subsol a editurii care spune
că data reală a naşterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de
naştere descoperit şi publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie şi teorie
literară în 1983

Bibliografie

1. Ţurcanu Florin, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză
de Monica Anghel şi Dragoş Dodu, Bucureşti, Humanitas, 2003
2. Mircea Handoca, Viaţa lui Mircea Eliade, Cluj, Dacia, 2000
3. Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Iaşi, ediţia a doua, Editura Polirom, 2004
4. Mc Linscott Ricketts, The Romanian Years, Columbia University Press, New
York, 1998, versiunea românească, editura Cryterion Publishing, 2005
5. Posada, Mihai, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, Bucureşti: Criterion
Publishing, 2006
6. Laignel-Lavastine, Alexandra "Eliade, Cioran, Ionesco.Uitarea Fascismului",
Bucuresti:Editura EST, 2004
7. Andrei Oisteanu - Mircea Eliade, între ortodoxism şi zamolxism în "Observator
Cultural" nr. 127
8. Ovidiu Şimonca - Mircea Eliade şi 'căderea în lume', recenzie a cărţii lui Florin
Ţurcanu, Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire, în "Observatorul Cultural" nr.
305
9. Adrian Paul Iliescu - Cum nu trebuie apărat Mircea Eliade în "Observatorul
Cultural" nr. 208