Mircea Eliade Istoric filozof

Mircea Eliade (n. 9 martie 1907,[2][3][4][5] București, România – d. 22 aprilie 1986,[6][7][8][9]

Chicago, Illinois, SUA)[10] a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor de
origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor
Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de
Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri
filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera
completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale
intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).[11]

Cuprins
1 Copilăria și adolescența
2 Eliade, gânditorul
3 Influența italiană
4 India secretă
5 Despre romanul său Maitreyi
6 Eliade și extrema dreaptă românească
7 Anii de maturitate
8 Eliade, artistul
9 Posteritatea lui Mircea Eliade
10 Viața privată
11 Opere literare
12 Lucrările publicate în limba română
13 Lucrările publicate în limbi străine
14 Opere memorialistice
15 Ecranizări
16 In memoriam
17 Note
18 Bibliografie
19 Bibliografie suplimentară
20 Legături externe
Copilăria și adolescența
Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)[12]
[13] și al Jeanei.[14] Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din Ținutul Covurlui.
[15] A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.[16]

Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,
[12] și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în
apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.[17]

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,[12] Eliade a devenit

elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu,
Constantin Noica[13] și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism,[13] și a scris piese
scurte pe subiecte entomologice.[18] În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune
în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune.[13] Unul dintre autorii preferați este
Honoré de Balzac.[13][18] Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile
social-antropologice ale lui James George Frazer.[18]

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular
începe să studieze persana și ebraica.[12][18] Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui
Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga
și B.P Hasdeu.[18] Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase[19]
urmată de Cum am găsit piatra filosofală.[18] Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la
volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul adolescentului miop.[18]

Eliade, gânditorul
Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă din România. După o pubertate dificilă de
intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "șef al
generației" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care
trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus,
terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații
autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică,
Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și
cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși
părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit
tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, București
Influența italiană
Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în
România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe
Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O
indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele
remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri
[necesită citare]. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

India secretă
După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o
bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în
Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141),
își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate
romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943
publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Despre romanul său Maitreyi

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar
contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.[20] Pentru români,
romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare.
Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat,
până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof
indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar
ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o
cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu
Al. George, la Calcutta, în 1972, a "declanșat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși
eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die
(Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în
1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a
miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu
autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste,
fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.

Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături
de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu
moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română,
nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe
aceeași cale a consacrării universale.

Eliade și extrema dreaptă românească

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a aderat la
Mișcarea Legionară, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în
articolele pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării,
"Buna Vestire", dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937.

Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier,
campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și
legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi
autor de propagandă legionară.[21]

Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison,
unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a
refuzat să o facă.[22] În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu
din Miercurea-Ciuc. În urma unui un atac de hemoptizie, în octombrie 1938 a fost dus la un
sanatoriu din Moroeni.[22] A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.[23]

Eliade și-a estompat ulterior activitatea legionară. În timp ce scria articole antisemite[24], a luat
poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail
Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis
niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele
care i-au purtat semnătura [25],[26] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar
fi regăsibile în operele sale științifice,[necesită citare]. În ceea ce privește opera literară, drama
Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a
morții lui Corneliu Zelea Codreanu [27].
Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.[28]

Anii de maturitate
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a
religiilor la Universitatea "Loyola"[necesită citare]. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare
nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris
causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru.
Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție
a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În
această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi
dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de
prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la
Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura
specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.[29] În ultimii ani de
viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18
volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor
și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic
dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind
incinerat a doua zi.[30]

Eliade, artistul
Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în
epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice
în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor
sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie
personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci
(1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Posteritatea lui Mircea Eliade

Chipul lui Mircea Eliade pe un timbru din Republica Moldova

Bustul lui Mircea Eliade, sculptor Gheorghe Tănase, a fost dezvelit la 24 noiembrie 2015 la
intersecția bulevardului Mircea Eliade cu strada Aviator Radu Beller, peste drum de parcul
Floreasca din București
Un alt bust al lui Mircea Eliade, realizat de Vasile Gorduz, a fost dezvelit la 28 martie 2009 în
fața bisericii Mântuleasa din București.[31]
După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea
hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism,
fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990
s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și
literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a
operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale
și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul
unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de
traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În
rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică
tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.

Viața privată
Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. 1944), cu care s-a
căsătorit în 1934,[32][33][34] iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu
care s-a căsătorit în 1948.[32][35]

Opere literare
Romanul adolescentului miop, roman (1928)
Gaudeamus, roman (1929)
Isabel și apele diavolului, roman (1930)
Lumina ce se stinge, roman (1931)
Maitreyi, roman (1933)
Întoarcerea din rai, roman (1934)
Huliganii, roman (1935)
Șantier. Roman indirect (1935)
Domnișoara Christina, nuvelă (1936)
India (1936)
Șarpele, nuvelă (1937)
Nuntă în cer, roman (1939)
Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940)
Nopți la Serampore, nuvelă (1940)
Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)
La țigănci, nuvelă (1959)
Noaptea de Sânziene, roman (1971)
În curte la Dionis, nuvele (1977)
19 trandafiri, roman (1980)
Viața nouă (Ștefania), roman neterminat
Lucrările publicate în limba română
Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat la Editura Muzeul Literaturii Române abia
în anul 1988, ediție curentă, Humanitas, 2004
Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
Solilocvii, 1932
Maitreyi, 1933, roman indian
Oceanografie, 1934,
Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Incercarea labirintului , roman
Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers,
1991
Șarpele, 1937
Fragmentarium, 1938
Nuntă în cer, 1938
Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
Mitul reintegrării, 1942
Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
Coloana nesfârșită (piesă de teatru), 1970 Roma "Revista scriitorilor Români", 1976 în „Secolul
XX”, 1996 Editura Minerva, 2001 Editura „Destin” din Deva
Noaptea de Sânziene, 1971
În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004
Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999
Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012
Lucrările publicate în limbi străine
Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), în limba franceză
Os Romenos, latinos do Oriente („Despre Români, latinii orientului”), 1943, în limba portugheză
Tehnici ale Yoga, 1948
Traité d'histoire des religions (1949), în limba franceză
Le mythe de l'éternel retour (1949), în limba franceză
Imagini și simboluri, 1952
Yoga. Nemurire și libertate, 1954
Le Sacré et le Profane (1956), în limba franceză
Forgerons et alchimistes (Făurari și alchimiști), 1956, în limba franceză
Mythes, rêves et mystères, (Mituri vise și mistere), 1957, în limba franceză
Initiation, rites, sociétés secrètes (Nașteri și renașteri), 1958, în limba franceză
Mefistofel și androginul, 1962
Patañjali et le Yoga (1962), în limba franceză
Aspects du mythe (1963), în limba franceză
The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970
Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974), în limba franceză
Occultism, Witchcraft, and Cultural Fashions (1976), în limba engleză
Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du
monde entier», 1981
Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit,
Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984. ISBN 2-07-070035-6
Symbolism, the sacred, and the arts, 1985
Briser le toit de la maison, 1986
Opere memorialistice
Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989,
ediție curentă, Humanitas, 2004
Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind
direct de la manuscris)
Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006
Ecranizări
The Bengali Night (1988)
Domnișoara Christina (1992)
Șarpele ("The Snake") (1996)
Eu sunt Adam! (1996)
Tinerețe fără tinerețe ("Youth Without Youth") (2007)
Domnișoara Christina (2013)
In memoriam
Mai multe școli și străzi din multiple orașe din țara sa natală îi poartă numele.

Note
^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ a b The Fine Art Archive, accesat în 1 aprilie 2021
^ a b Gran Enciclopèdia Catalana
^ a b Hrvatska enciklopedija[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ a b Proleksis enciklopedija
^ a b „Mircea Eliade”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 13 august 2015
^ a b Autoritatea BnF, accesat în 26 iunie 2020
^ a b Mircea Eliade, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
^ a b Mircea Eliade, Internet Speculative Fiction Database, accesat în 9 octombrie 2017
^ În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut la București, la 9 martie
1907 (25 februarie stil vechi)”. Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a
nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și
publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983
^ Membrii post-mortem ai Academiei Române
^ a b c d Biografie, in Handoca
^ a b c d e Silviu Mihai, "A doua viață a lui Mircea Eliade", în Cotidianul, 6 februarie 2006;
accesat 31 iulie 2007
^ Călinescu, p.956
^ Vezi Memorii
^ Nostalgia după România - interviu cu Sorin Alexandrescu, 24 iunie 2006, Simona Chițan,
Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012
^ es Sergio Vila-Sanjuán, "Paseo por el Bucarest de Mircea Eliade" ("Prin Bucureștiul lui Mircea
Eliade"), în La Vanguardia, 30 mai 2007; accesat 16 ianuarie 2008
^ a b c d e f g Ion Hadârcă, "Mircea Eliade la începuturi", În Revista Sud-Est, 1/2007; accesat 21
ianuarie 2008
^ Biografie, la Handoca
^ A se vedea, de exemplu, romanele Elle et lui, de George Sand, și Lui et elle, de Alfred de
Musset.
^ Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române,
București, 1995, p. 208-209
^ a b Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale
Române, București, 1995, p. 209
^ Jeni Acterian, Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Humanitas, 1991, p. 248
^ Iliescu 2004.
^ Țurcanu Florin, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica
Anghel și Dragoș Dodu, București, Humanitas, 2003
^ Laignel-Lavastine, Alexandra "Eliade, Cioran, Ionesco.Uitarea Fascismului", Bucuresti:Editura
EST, 2004.
^ Oișteanu
^ „Mihai Șora și triumful Anei Pauker”. DW.COM. 7 octombrie 2019. Accesat în 6 mai 2021.
^ In 1986 Ioan Petru Culianu nu avea doctoratul de Stat el aflându-se la Chicago ca profesor
invitat din Olanda să țină două conferințe. Abia în 1990 Culianu va depune actele să fie angajat
ca profesor asociat la Chicago Divinity School, fiind însă ucis înainte de a primi cartea verde
necesară angajării (v. biobiblografia din 1990 scrisă de Culianu, apărută în L.A.I., 18 mai 1992).
^ http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?
option=com_content&task=view&id=998&Itemid=112 (Vezi răspunsul lui Stelian Pleșoiu la
întrebarea "De ce credeți că ambii soți Eliade au voit, prin testament, să fie incinerați și nu
îngropați, după obiceiul creștin-ortodox?")
^ Mircea Eliade are statuie în cartierul Mântuleasa
^ a b "O iubire asa de mare ucide", 16 februarie 2004, Jurnalul Național, accesat la 8 iulie 2012
^ Povestea vieții lui Mircea Eliade - Fundatia Romania Literara
^ 10 ani din viața lui Eliade
^ Ultimul mister al unei familii celebre
Bibliografie
Dorin David, De la Eliade la Culianu. I, Bucuresti, Editura Eikon, 2010; editia a II-a: 2013
Dorin David. Mircea Eliade: la marginea labirintului: corespondențe între opera științifică și
proza fantastică. Bucuresti, Editura Eikon, 2014.
Florin Țurcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica
Anghel și Dragoș Dodu, București, Editura Humanitas, 2005; ediția a II-a revăzută, 2007 -
recenzie
Mircea Handoca, Viața lui Mircea Eliade, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Cluj, Editura Dacia,
2000; ediția a III-a, 2002
Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, ediția a III-a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2004
Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade. The Romanian Roots, 1907-1945, New York, Columbia
University Press, 1998; versiunea românească, Editura Criterion Publishing, 2005
Mihai Posada, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. I, București, Criterion Publishing,
2006; idem, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Iași: Tipo
Moldova, 2013.
Alexandra Laignel-Lavastine, Eliade, Cioran, Ionesco. Uitarea fascismului, București, Editura
EST, 2004
Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, între ortodoxism și zamolxism în Observator cultural, nr. 127,
30 iulie 2002, pp. 11–13
Andrei Oișteanu, Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Iași,
Editura Polirom, 2007 (editia a doua, revazuta, adaugita si ilustrata, Ed. Polirom, Iasi, 2014)
Andrei Oișteanu, Mihail Sebastian și Mircea Eliade: cronica unei prietenii accidentate, în 22, nr.
49, 4 decembrie 2007
Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, de la opium la amfetamine, în 22, nr. 896, 8 mai 2007, pp. 16–
17; Vezi si Andrei Oisteanu, volumul Narcotice in cultura romana. Istorie, religie si literatura,
Ed. Polirom, Iasi, 2014, capitolul "De la Eliade la Culianu", pp. 457-517.
Ovidiu Șimonca, Mircea Eliade și „căderea în lume”, recenzie a cărții lui Florin Țurcanu, Mircea
Eliade. Le prisonnier de l'histoire, în Observator cultural, nr. 305, 26 ianuarie 2006
Iliescu, Adrian-Paul (17 februarie 2004). „Cum nu trebuie aparat Mircea Eliade”. Observator
Cultural (208). Accesat în 19 iunie 2021.
William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în
Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 7, nr. 1, 1995, pp.
42–55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, anul 42, nr. 10, 1995, pp.
921–928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, în
Magyar Filozófiai Szemle, nr. 1-2-3, 1996, pp. 274–291)
Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj, Editura Dacia, 1980
Mircea Handoca, Mircea Eliade: câteva ipostaze ale unei personalități proteice, București,
Editura Minerva, 1992
Cornel Ungureanu, Mircea Eliade și literatura exilului, București, Editura Viitorul Românesc,
1995
Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții, ediția a II-a,
revazută și adaugită, Iași, Editura Polirom, 2002
Eugen Simion, Mircea Eliade: nodurile și semnele prozei, ediția a II-a revăzută și adăugită,
București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
Doina Ruști, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, București, Editura Corint, 1997
Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București,
Editura Universității din București, 2009
Marcello De Martino, Mircea Eliade esoterico, Roma, Edizioni Settimo Sigillo, 2008
Dumitru Micu, Mircea Eliade: viața ca operă, opera ca viață, București, Editura Constelații, 2003
Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București,
Editura Corect Books, 2012, e-book
en Rennie, Bryan S., The Diplomatic Career of Mircea Eliade: A Response to Adriana Berger.
pp. 375–392, Religion 22, 1992.
Bibliografie suplimentară
Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, Editura Humanitas, 2006 - fragmente
Andreea Răsuceanu, Bucureștiul lui Mircea Eliade - Elemente de geografie literară, Editura
Humanitas, 2013 - recenzie1 - recenzie2
Întâlniri cu Mircea Eliade, Editura Humanitas, 2007
Legături externe
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Mircea Eliade.
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – E
Biografia lui Mircea Eliade
Friesian.com: Mircea Eliade
Books and Writers: Mircea Eliade
Sacrul și profanul - text integral
Biografia pe site-ul Humanitas
Mircea Eliade, De ce cred în biruința Mișcării Legionare
Mircea Eliade la Evenimentul zilei
Mircea Eliade, pe căile „Itinerariului spiritual“, 18 aprilie 2010, Dr. George Enache, Ziarul
Lumina
Articole biografice
Povestea vieții lui Mircea Eliade, Alex. Ștefănescu, România Literară - anul 2006, numărul 7
În căutarea omului total, 6 aprilie 2009, Catalina Iancu, Jurnalul Național
Bucureștiul lui Mircea Eliade, 7 aprilie 2009, Andreea Tudorica, Jurnalul Național
Un "sentiment fantastic, pur românesc", 10 iunie 2009, Clara Margineanu, Jurnalul Național
Și-a ascuns Eliade trecutul legionar?, 5 decembrie 2010, Dana G. Ionescu, Adevărul
A doua viata a lui Mircea Eliade - Cotidianul, 5 Feb 2006, Silviu Mihai, Cotidianul
Dincolo de timp, prin păduri interzise..., 9 februarie 2010, Clara Margineanu, Jurnalul Național
Păunescu - Agentul lui Ceausescu (Eliade vs. Comuniști), 24 iunie 2002, Evenimentul zilei
Moștenirea spirituală a lui Mircea Eliade, 2 februarie 2009, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
ROMÂNI DE GENIU Paradoxul lui Mircea Eliade: de la corigentul miop la savantul excentric,
22 noiembrie 2014, Anca Vancu, Adevărul
Interviuri

"Eu cred în viitorul culturii românești...", 8 iunie 2009, Adrian Paunescu, Jurnalul Național
Multimedia

Monica Lovinescu, „Mircea Eliade și Emil Cioran”, Actualitatea culturală românească, Radio
Europa Liberă, 1992
„Altfel despre dioptriile lui Mircea Eliade”.
„Dreapta Românească”, publicat în ziarul „Curentul” din ziua de 26 ianuarie 1933