Maitreyi, de Mircea Eliade

Prof. Roxana FRANŢESCU

Limba şi literatura română
Ce ştim despre Eliade?
 Mircea Eliade
(09.03.1907 – 22.04.1986)

► Este cel mai cunoscut om de ştiinţă şi scriitor român în lume.

► Şi-a trăit copilăria la Bucureşti, cu vacanţe la Tecuci şi în sudul ţării.
► Încă din anii copilăriei, Eliade s-a impus ca temperament activ, studios,
uneori contradictoriu, constant aplecat spre lectură, atras de o varietate de
domenii de cunoaştere, deşi suferea de miopie, cum va evoca mai târziu în
romanul Amintirile unui adolescent miop.
► Ca elev la „Spiru Haret”, Eliade s-a impus în atenţia colegilor şi a
profesorilor prin atitudini creative, remarcându-se în diverse domenii de
cunoaştere.
► În 1925, la 18 ani, devine student la Facultatea de Litere şi Filosofie, unde
a avut profesori de excepţie, personalităţi ale momentului universitar, fiind
apropiat în mod deosebit de Nae Ionescu, profesorul de Filosofie.
► Perioada anilor studenţiei şi a experienţei spirituale şi culturale a fost
evocată de Eliade în al doilea roman al său, Gaudeamus.
► Eliade se afirmă şi ca tânăr scriitor, la început cu eseuri, apoi cu unele creaţii
mai ample. Debutează cu povestea fantastică Cum am găsit Piatra Filosofală
(secretul alchimiei).
► Pasionat de cultura şi de spiritualitatea indiană, Eliade obţine o bursă de
studiu în India, unde va învăţa limba sanscrită şi tibetană. Romanul Isabel şi
apele Diavolului a fost început în India.
► Întors în ţară, Eliade se afirmă deopotrivă în plan ştiinţific şi artistic. În
1933-1936, scrie romanele Întoarcerea în rai, Lumina ce se stinge şi Nuntă în
cer.
► Simultan cu activitatea ştiinţifică, Eliade se va împlini şi prin creaţii literare,
precum nuvelele Pe strada Mântuleasa, În curte la Dionis, La ţigănci, dar şi
prin ultimul său roman, Noaptea de Sânziene (1955).
► În 1976 începe publicarea în trei volume a celebrei lucrări Istoria
credinţelor şi ideilor religioase, ultimul volum apărând în 1983.
► Înainte de a muri, a avut parte de o surpriză unică: apariţia replicii literare
la Maitreyi, roman scris de persoana care i-a inspirat lui Eliade personajul
titular al romanului, prin romanul-replică al acesteia, Dragostea nu moare,
semnat de Maitreyi Devi.
► În 1933, Eliade îşi ia doctoratul la Universitatea din Bucureşti cu teza
Psihologia meditaţiei indiene, tipărită şi îmbogăţită informativ în 1936 sub
titlul Yoga. Eseu asupra originii misticismului indian.
► În literatură, filosofia yoghistă stă la baza romanului Nouăsprezece
trandafiri, ce abordează dedublarea în timp şi spaţiu, saltul în timp.
► În creaţia literară a lui Eliade se diting câteva particularităţi, precum:
a) valorificarea şi promovarea conceptelor filosofico-religioase (relaţia
sacru-profan, mitul);
b) preferinţa pentru realism în asociere cu fantasticul, prin ancorarea în
social, în cotidian; Un exemplu este romanul Huliganii, în două volume, în
care prin destinul celor doi fraţi, Pavel şi Petru Anicet, reflectă conflictul
dintre generaţii şi contextul etico-moral al prăbuşirii tragice.
c) prezenţa fantasticului în cele mai multe nuvele şi romane ale scriitorului.
► Scriitorul a murit la Chicago, în 1986, iar opera sa este considerată o
adevărată valoare naţională şi universală.
Când a apărut romanul şi cum este structurat?
 Apariţia romanului şi structura

■ Publicat în anul 1933, romanul Maitreyi îşi desfăşoară acţiunea în India

anilor 1930, în oraşul Calcutta. Aşa cum afirmă scriitorul în autobiografia sa,
intitulată Memorii, la baza romanului se găsesc notele jurnalului personal
din acea perioadă.

■ Experienţa reală a autorului este transpusă pe parcursul paginilor

memorabile, structura cuprinzând 15 capitole şi transmiţând cititorului
povestea unei iubiri, iscată între Allan şi Maitreyi, fiica savantului în casa
căruia petrece mai mulţi ani, în timpul studiilor sale la Universitatea din
Calcutta. Reprezentând două culturi diferite, cei doi îndrăgostiţi nu pot să-şi
desăvârşească sentimentele. Tradiţiile orientale nu permit o astfel de uniune,
drept consecinţă, Allan este alungat şi se refugiază în Himalaya. Pe de altă
parte, Maitreyi devine victima tatălui său, care o pedepseşte, forţând-o mai
apoi să se căsătorească cu un ofiţer.
Care este tema romanului?
 Enunţarea temei
■ Romanul Maitreyi evidenţiază tema iubirii imposibile, povestea de
dragoste dintre două personaje ce aparţin unor lumi diferite, temă întâlnită în
lucrări literare importante ale literaturii universale, precum Romeo şi Julieta,
tragedia lui William Shakespeare. Având numele real Maitreyi Devi,
protagonista romanului lui Eliade a fost o personalitate reală în viaţa
scriitorului român, Allan, personajul principal şi personajul narator, care este
un alter-ego al acestuia. Fiica filozofului indian Surendranath Dasgupta avea
16 ani când Eliade a cunoscut-o. Povesta lor de dragoste din romanul Maitreyi
are o replică de la eroina însăşi, un roman-răspuns, Dragostea nu moare,
apărut după 42 de ani.
Cunoşti geneza romanului?
 Geneza
■ Geneza romanului se fundamentează pe experienţa trăită de autor de-a
lungul călătoriei sale în India, în 1928; obţinând o bursă pentru a studia
filosofia orientală cu celebrul profesor Dasgupta, la Universitatea din
Calcutta, se stabileşte o vreme în casa acestuia, unde o întâlneşte pe Maitreyi
(fiica profesorului). Întâmplările din acea perioadă sunt consemnate într-un
jurnal, ale cărui însemnări stau la baza creaţiei romaneşti.
În ce perioadă se încadrează romanul şi ce tip de
roman este?
 Încadrarea în tipologie
■ Perioada interbelică în literatura română este reprezentativă pentru
dezvoltarea speciei literare a romanului. Scriitorii români au adoptat tehnici
narative diverse, tipologii noi, inspirate de modelele din literatura universală,
dând romanului o evoluţie între tradiţional şi modern.

■ Opera literară Maitreyi este un roman modern şi subiectiv, un roman al

experienţei, un roman exotic, având caracter de confesiune. În romanul
experienţei predomină punerea în valoare a trăirilor interioare intense ale
personajelor, confruntăeile experimentale care definesc caracterul uman
(prietenia, iubirea, boala, războiul, moartea). Acest tip de proză, în care se
încadrează cu desăvârşire romanul Maitreyi, creează impresia autenticităţii,
utilizând surse epice, precum: jurnalul, reportajul, scrisorile, biografiile reale,
corespondenţele, naraţiunea la persoana I.
■ Tehnicile narative moderne susţin principiul autenticităţii şi al
anticalofilismului, metode estetice susţinute şi de Camil Petrescu: „Un scriitor
e un om care exprimă în scris cu o liminare sinceritate ceea ce a simţit, ceea ce
a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe care i-a cunoscut sau
chiar obiectelor neînsufleţite. Fără ortografie, fără compoziţie, fără stil, şi
chiar fără caligrafie”.

■ Maitreyi face parte din faza indică a operelor lui Eliade, aşa cum sintetiza
Eugen Simion în lucrarea Mircea Eliade, spirit al amplitudinii. Prin
prezentarea aspectelor sociale din Calcutta, precum şi prin evidenţierea prin
ochii europeanului a familiei bengaleze, în care acesta pătrunde, romanul
Maitreyi este primul roman exotic al literaturii române. Contextul social al
oraşului indian integrează comunităţi diferite de oameni şi mentalităţi:
comunitatea autohtonă, comunitatea de culoare albă şi cea eurasiatică (un
amestec de imitatori ai europenilor, care îi desconsideră pe băştinaşi).
Care sunt elementele de structură şi compoziţie ale
romanului?
 Reperele spaţio-temporale. Elementele de structură
şi compoziţie
■ Secvenţele narative sunt prezentate prin înlănţuire. Reperele temporale
respectă principiul cronologiei şi prezintă două coordonate: prezentul
întocmirii scrierii raportat la consemnările trecute în jurnal şi la amintirile pe
care acestea le declanşează, sondând memoria esenţială a naratorului-personaj.
Spaţiul acţiunii este unul exotic, cu fundament real, fermecător pentru
europenii care îl descoperă cu uimire şi încântare, dublat de coordonata celui
imaginar, al frământărilor cauzate de amintiri.

■ Naraţiunea se constituie ca un jurnal intim, fiind scrisă la persoana I,

ceea ce conferă textului caracter de autenticitate. Tânărul european de 24 de
ani, Allan, relatează experienţa indiană care i-a marcat destinul, punând în
lumină trista sa poveste de iubire cu o indiancă, dar prezentând, în acelaşi
timp, crâmpeie din specificul culturii indiene. Incipitul romanului se află sub
semnul incertitudinii: „Am şovăit atât în faţa acestui caiet, pentru că n-am
izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi. În însemnările
mele din acel an n-am găsit nimic”.
■ Construcţia discursului narativ prezintă noutatea perspectivei temporale,
care este dublă, actuală şi ulterioară. Astfel, personajul-narator, Allan,
reconstituie întâmplările trecute, raportându-le la prezent, dar şi la perceperea
acelor întâmplări în momentul trăirii lor.

■ Autenticitatea este sporită de existenţa notaţiilor: „Maitreyi a râs astă-

noapte enorm, ascultând glumele lui Khokha (Notă. Un tânăr, rudă săracă de-
a inginerului, pripăşit în Bhowanipore cu prilejul nunţii lui Mantu, care
dormea pe coridor.). Eu scriam în odaia mea. Am avut o sufocare penibilă de
gelozie, de care mi-e ruşine. (Notă. De fapt, nu eram prea îndrăgostit atunci.
Totuşi eram gelos pe oricine o făcea să râdă pe Maitreyi.)”. Există o
nepotrivire între povestea propriu-zisă, cea din jurnal, şi actul de rememorare
a ei, ceea ce dă caracterul subiectiv al scrierii.
■ Construcţia modernă a personajelor scoate în evidenţă existenţa unor
principii şi valori diferite, două civilizaţii cu moralitate variată, ai căror tineri
reprezentanţi, Allan Şi Maitreyi, se află în imposibilitatea de a cunoaşte un
final fericit al poveştii lor de dragoste. Din perspectiva lumii indiene,
societatea este bazată pe reguli respectate cu stricteţe. Oamenii sunt dominaţi
de spiritul conservator, al păstrării tradiţiilor şi al castelor. În casa lui Narendra
Sen, Allan este primit cu încântare, dar privit ca un prieten şi nimic mai mult,
de aceea, căsătoria cu un european ar aduce după sine încălcarea gravă a
normelor acestei caste înalte din care face parte familia, iar domnul Sen nu
acceptă iubirea dintre cei doi. Consecinţele sunt severe, Allan este alungat, iar
Maitreyi, deşi încearcă prin toate mijloacele să lupte şi să se împotrivească
deciziei irevocabile a tatălui, cade victimă a culturii stricte din care face parte
şi împotriva căreia se revoltă, în zadar, prin gesturi extreme.
Ce semnifică titlul romanului?
 Instanţele comunicării. Semnificaţia titlului

■ Perspectiva narativă este subiectivă şi aparţine personajului-narator,

Allan, o ipostază textuală a autorului, care expune o experienţă capitală a vieţii
sale, anume iubirea pătimaşă pentru o indiancă. Fiind o operă redactată în
stilul unei confesiuni, în romanul Maitreyi, principalul mod de expunere a
evenimentelor este naraţiunea la persoana I. Se prezintă o adâncime a
analizei psihologice şi a observaţiei sociale a personajelor, ele având o
individualitate definită.

■ Titlul romanului este reprezentat de un substantiv propriu, care enunţă

numele eroinei centrale, aceasta fiind cea care produce o schimbare radicală în
destinul lui Allan, personajul-narator.
Prezintă acţiunea romanului...
 Acţiunea romanului
■ Acţiunea se petrece în India, iar subiectul simplu este dedicat cuplului Allan-
Maitreyi. Dornic să-şi facă o carieră, Allan se angajează în cadrul unei societăţi
de canalizare a deltei. Ajungând supraveghetor al lucrărilor într-o zonă
ploioasă, se îmbolnăveşte de malarie. Allan revine la Calcutta, este internat în
spital, iar apoi acceptă invitaţia lui Narendra Sen, inginer respectabil, de a locui
în casa lui. Ajutorul primit de la inginer îl face pe Allan să înţeleagă greşit
gesturile, crezând că acesta vrea să-l însoare cu Maitreyi. Intenţia indianului
era, însă, de a-l adopta şi de a se muta mai apoi cu întreaga familie în Anglia.

■ Viziunea despre lume gravitează în jurul construcţiei exponenţilor celor

două culturi şi a relaţiei dintre ei, în opoziţia dintre raţionalul lumii occidentale
şi enigmele celei orientale.
Care sunt personajele romanului?
 Personajele

■ Allan – personaj-narator, personaj principal, un tânăr european în vârstă de

24 de ani
■ Maitreyi – personaj principal, o tânără bengaleză în vârstă de 16 ani
■ Narendra Sen – tatăl Maitreyiei, inginerul bengalez
■ Chabu – sora mai mică a Maitreyiei
■ Mantu – verişorul Maitreyiei
■ Harold – prietenul lui Allan
■ Lilu – verişoara Maitreyiei
■ Khokha – o rudă săracă a familiei
Ce fel de conflicte sunt prezente în roman?
 Conflictele
■ Conflictul exterior al romanului este construit prin relatarea
incompatibilităţii între două civilizaţii diferite, cu mentalităţi pe măsura
diferenţelor, reprezentate de Allan (europeanul) şi Narendra Sen (indianul).

■ Conflictul interior al lui Allan izvorăşte din descoperirea iubirii şi a forţei

cu care ea se manifestă asupra aspectelor vieţii. Experienţa iubirii adevărate
are consecinţe definitorii asupra raţionamentelor logice ale lui Allan, tânărul
intelectual lucid. Iubirea are caracter iniţiatic pentru ambii membri ai cuplului.
Allan devine un iniţiat al părţii spirituale a sentimentului, iar Maitreyi al celei
carnale.
■ Conflictul romanului o implică într-un plan secundar, dar definitiv, şi pe
sora Maitreyiei, Chabu, cea care se îndrăgosteşte, fără să-şi dea seama, de
tânărul european. În momentul descoperirii iubirii dintre cei doi, ea suferă o
criză de gelozie, iar psihicul ei lamentabil o va face să-şi piardă, în final,
minţile, dar şi viaţa. Chabu deconspiră povestea de dragoste a celor doi, iar
consecinţele sunt severe, Allan este alungat, iar Maitreyi este aspru pedepsită
de tatăl ei.
Când ai citit romanul, ai extras citate reprezentative
pentru caracterizarea Maitreyiei. Care sunt acestea
şi ce rezultă din citatele respective?
 Caracterizarea Maitreyiei

→ Maitreyi este personajul principal feminin al romanului, a cărui

personalitate este reconstituită doar din datele subiective oferite de personajul-
narator.
→ Este considerată de către criticii literari ca fiind cel mai exotic personaj al
literaturii române. Ea este un mister al feminităţii. La 16 ani este
preocupată de filozofie, scrie poezii şi deţine, totodată, o putere nelimitată de
manifestare a iubirii.
→ Prin tehnica acumulării detaliilor, metodă utilizată şi de George
Călinescu pentru portretul Otiliei Mărculescu din romanul Enigma Otiliei,
fetei i se construiesc înfăţişările fizice şi morale.
→ Caracterizarea directă, făcută de narator, evidenţiază portretul fizic al
Maitreyiei, corespunzător etapelor de receptare a iubirii pentru Allan.
→ La început, pentru Allan, Maitreyi este o apariţie feminină interesantă,
dar nu o consideră frumoasă: „Mi se părea urâtă – cu ochii prea mari şi
prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară
bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”.
→ Allan îşi modifică prima impresie despre fată pe parcurs. În secvenţa
cinei în casa familiei Sen, unde protagonistul merge cu prietenul său francez
Lucien Metz, Maitreyi i se părea acum „mult mai frumoasă, în sari de
culoarea ceaiului palid, cu papucii albi cusuţi în argint (...) buclele ei prea
negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea roşii creau parcă o viaţă şi mai puţin
umană în acest trup înfăşurat şi totuşi transparent, care trăia, s-ar fi spus,
prin miracol, nu prin biologie”.
→ Caracterizarea indirectă, prin limbaj, gesturi, relaţia cu restul
personajelor şi prin fapte, din toate acestea rezultând portretul moral al
Maitreyiei, scoate în evidenţă latenţa iubirii ei pentru Allan, asumarea vieţii şi
a sacrificiului în iubire. Ea este cea care-l iniţiază pe Allan în cultura orientală
şi în cel mai important aspect existenţial, iubirea, care, pentru tânărul
hiperlucid, reprezintă experienţa totală a cunoaşterii.
→ Treptat, Allan îi descoperă adevărata minunăţie şi profunzime
spirituală: „Nu era o frumuseţe regulată, ci, dincolo de canoane, expresivă
până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului”.
→ Maitreyi îl iubeşte, cu un sentiment de devotament, pe poetul Rabindranath
Tagore, maestrul ei spiritual, şi pe copacul „cu şapte frunze”. Iubirea pentru
Allan începe ca o joacă. Ea confundă iubirea cu prietenia, dar este iniţiată în
tainele dragostei de către Allan. Firea ei este fermecătoare pentru erou,
fiind un amestec de inocenţă, sensibilitate, senzualitate, mister şi luciditate.
Pericolul descoperirii iubirii dintre ei îi face pe cei doi să trăiască momente
extraordinare.
→ Punctul culminant al iubirii este sărbătorit printr-un ritual străvechi,
episodul logodnei cuprinzând jurământul Maitreyiei, gest ce demonstrează
polivalenţa sentimentelor pe care le nutreşte în întreaga ei fiinţă. Uniunea
omului indian cu natura este totală: „Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a
lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi
tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi
trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu
voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-
am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minţi, maica mea”.
Dăruirea ei este deplină, deşi ambii sunt conştienţi de riscul la care se expun.
Pentru Maitreyi, iubirea cuprinde întreaga existenţă, cu diversele ei laturi,
fiind conştientă de la început de regulile potrivnice ale lumii ei.
→ Remarcabilă, în final, este puterea Maitreyiei de a suporta tirania familiei.
În speranţa că va fi alungată din casă şi-l va putea urma pe Allan, ea se
dăruieşte unui vânzător de fructe.
→ Finalul romanului dezvăluie tragismul cuplului, singura vină a
Maitreyiei fiind nesupunerea la societatea indiană tradiţională. Drama ei nu se
datorează iubirii pentru Allan, ci îndrăznelii de a se abate de la legile culturii
indiene, în care trăieşte.
Când ai citit romanul, ai extras citate reprezentative
pentru caracterizarea lui Allan. Care sunt acestea şi
ce rezultă din citatele respective?
 Caracterizarea lui Allan

→ Allan îndeplineşte rolul personajului-narator al creaţiei epice, cel care,

prin intermediul confesiunii, la persoana I, aduce în prezent o experienţă unică
a trecutului.
→ El întruchipează intelectualul analitic şi lucid, care se confruntă cu
misterul civilizaţiei indiene. Contradicţiile culturale îi relevă situaţii
neaşteptate, la care însă este capabil să se adapteze prin superioritate
intelectuală.
→ Venit în India în interes de serviciu, se confruntă cu o experienţă unică şi
neaşteptată. În raport cu sentimentul iubirii, eroul dezvăluie capacitatea sporită
de autoanaliză. Însăşi reconstituirea poveştii de iubire reprezintă o formă de a
clarifica amănunte ale mirajului indian, dar şi de recuperare a trecutului, care
şi-a lăsat adânc amprenta asupra personalităţii sale.
→ După mutarea în casa inginerului, viaţa indienilor şi latura misterioasă a
adolescentei devin, pentru Allan, motive fascinaţie, începe să recepteze, într-o
altă manieră, întreaga existenţă: „... întreaga mea viaţă din Bhowanipore –
nu numai fata – mi se părea miraculoasă şi ireală. Intrasem atât de repede şi
fără rezervă într-o casă în care totul mi se părea misterios şi dubios (...). Ceva
se schimbase, desigur”.
→ Dorinţa de cunoaştere a lui Allan îl apropie de Maitreyi, el dorindu-şi să
descopere „ceea ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei”.
→ Dragostea lui pentru Maitreyi are o evoluţie normală, de la indiferenţă,
admiraţie, până la fascinaţie şi iubire pură. Deşi, iniţial, îşi neagă sentimentele
(„mă tulbură, mă fascinează, dar nu sunt îndrăgostit de ea”), ajunge să-şi
dorească mai mult şi să facă diferenţa între iubirile trecute şi cea profundă,
incredibilă, pe care o simte pentru Maitreyi („De altfel, ce erau acele dragoste
efemere şi senzuale din tinereţea mea, alături de patima asta nouă, care mă
făcea să uit şi să mă mulez după sufletul şi vrerile Maitreyiei?”).
→ Conflictul interior al lui Allan izvorăşte din descoperirea iubirii şi a forţei
cu care ea se manifestă asupra aspectelor vieţii. Experienţa iubirii adevărate
are consecinţe definitorii asupra raţionamentelor logice ale lui Allan, pentru că
luciditatea este trăsătura principală a tânărului. În numele iubirii, el este
capabil să-şi abandoneze religia, chiar dacă nu şi-a pierdut complet spiritul de
autoanaliză: „Am fost un om moral, de aici mi se trag toate tragediile. Am
iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un
singur sâmbure de adevăr sau de viaţă – de aceea m-am lovit de toate
pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut”.
→ Allan remarcă maniera ieşită din comun a promisiunii unei iubiri
eterne pe care fata o face în faţa naturii, nu a lui: „Mă leg de tine, pământule,
că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. (...)”.
→ Allan este un tip lucid, raţional, inteligent şi sensibil. Orgoliul este o
caracteristică a personajului. Conştiinţa lui receptează o experienţă totală,
aceea a iubirii pentru Maitreyi.
→ Prin Maitreyi, europeanul reuşeşte să se observe pe sine. Transformat de
experienţa iubirii, recurge la exprimarea în scris a acestei trăiri, care i-a
modificat într-o manieră aparte individualitatea.
→ Lipsit de sentimente de revoltă, el nu este capabil să lupte pentru iubire,
preferând introspecţia şi izolarea în sihăstria munţilor. Îşi pune mereu
întrebări, caută şi găseşte singur răspunsuri. Îşi proiectează prezenţa fetei ca
într-un vis: „întârziam mult pe o stâncă, privind apa, strigând: «Maitreyi,
Maitreyi» până ce oboseam şi îmi auzeam glasul tot mai stins, aproape o
şoaptă. (...) mi se părea că Maitreyi îmi ascultase chemarea, că vorbele mele
au fost purtate de apă şi de vânt până la ea”.
→ Allan descoperă fascinaţia iubirii şi a sufletului indian, dar şi durerea,
cauzată de pierderea acestora. În acest fel, Allan este un personaj
transformat prin experienţa erotică, lucru pe care însuşi îl afirmă: „Nu mai
eram de mult tânărul vânjos şi optimist, ştiind ce vrea şi ce poate, europeanul
îndrăgostit de tehnică şi pionierat, care debarcase cândva în India ca s-o
civilizeze. Totul mi se părea zadarnic, fără sens. Totul, în afară de acele
câteva luni ale dragostei şi nenorocirii mele”.
Ce se evidenţiază în relaţia dintre incipitul şi finalul
romanului?
 Relaţia dintre incipit şi final
■ Incipitul romanului evocă perspectiva temporală asupra evenimentelor,
intensificând autenticitatea: „Am şovăit atât în faţa acestui caiet, pentru că n-
am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi. În
însemnările mele din acel an n-am găsit nimic. Numele ei apare acolo mult
mai târziu, după ce am ieşit din sanatoriu şi a trebuit să mă mut în casa
inginerului Narendra Sen, în cartierul Bhowanipore. Dar aceasta s-a
întâmplat în 1929, iar eu întâlnisem pe Maitreyi cu cel puţin zece luni mai
înainte. Şi dacă sufăr oarecum începând această povestire, e tocmai pentru că
nu ştiu cum să evoc figura ei de-atunci şi nu pot retrăi aievea mirarea mea,
nesiguranţa şi turburarea celor dintâi întâlniri”. Astfel, personajul-narator,
Allan, reconstituie întâmplările trecute, raportându-le la prezent, dar şi la
perceperea acelor întâmplări în momentul trăirii lor.
■ Finalul romanului este deschis, Allan încercând să găsească o explicaţie a
gesturilor Maitreyiei, care nu ar putea fi elucidate pentru tânărul cu o gândire
raţională decât prin contactul vizual cu femeia care l-a iubit atât de mult:
„Sunt ceasuri de când mă gândesc. Şi nu pot face nimic. Să telegrafiez lui
Sen? Să scriu Maitreyiei?... Simt că a făcut-o asta pentru mine. Dacă aş fi
citit scrisorile aduse de Khokha... Poate plănuise ea ceva. Sunt foarte
turbure, acum, foarte turbure. Şi vreau totuşi să scriu aici tot, tot. ...Şi dacă
n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş
vrea să privesc ochii Maitreyiei...”.

■ Relaţia dintre incipit şi final evidenţiază circularitatea romanului. În final

se reia ideea din început, aceea a scrierii ca act al cunoaşterii, precum şi
motivaţia scrisului.
Sugestii... ☻☺
Carte: ELIADE, Mircea, Maitreyi, Prefaţă de Dan C. MIHĂILESCU,
Bucureşti, Editura Cartex 2000, 2008.

Film documentar:
https://www.youtube.com/watch?v=b8uH5ISTbA8&t=3125s

Teatru radiofonic:
https://www.youtube.com/watch?v=PwqoAUAjGZA&t=3861s

Lecţie audio:
https://www.youtube.com/watch?
v=QQCXFhMrAVo&feature=share&fbclid=IwAR35ImBADxkFDEiP0eq-
pDgw84GFDmQOuQ3kO5R6civoHHXqf4HClVkRiFU

Bibliografie: ONOFREI, Margareta, 67 de eseuri pentru bacalaureat şi lucrul

la clasă. Literatura română, Ediţia a III-a, revizuită, Bucureşti, Editura
Booklet, 2018.