Trăsăturile curentului

realist prezente în
romanul MARA
Realismul-curent și trăsături
În sens general realismul are la bază reflectarea realității, fiind opus realizării și fanteziei.
Curent literar apărut in prima jumătate a sec al-XIX-lea ,dar care va contiua să se dezvolte
în forme specifice pâna în present.
Trăsăturile realismului:
• Perspectiva narativă caracterizată prin obiectivitate;
• Naratorul omniscient;
• Stil impersonal si sobru;
• Verosimilitate ;
• Personajele sunt caractere umane eterne;
• Tipizarea ca mijloc de generalizare a fenomenelor vieții într-o forma concretă;
• Interesul pentru descrierea mediului, stabilindu-se o legătură directa între acestea și
individ;
• Specii narative preferate(drama și comedia);
Ioan Slavici
Ioan
Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august
Slavici 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost
un scriitor și jurnalist român. Este al doilea copil al cojocarului Sava
Slavici si al Elenei.
Frecventeaza şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avându-l dascăl
pe D. Vostinari. Urmează Liceul din Arad, stând la gazdă precum eroii
săi din Budulea Taichii. Susţine bacalaureatul la Satu-Mare, iar în
toamnă se înscrie la Universitatea din Budapesta. În ianuarie e bolnav,
întrerupe facultatea şi revine la Siria. Se mai înscrie şi la Universitatea
din Viena (aprilie), dar în august îl aflam în funcţia de secretar al
notarului din Cumlaus.
În toamna e din nou la Viena, în armată, urmând şi Facultatea de Drept.
Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în
capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană
si maghiară. Îşi ia "examenul de stat".
Debutează la Convorbiri literare cu Fata de Birau (comedie). În vară, împreună
cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punând
bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.
La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei
Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L.
Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război
mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.
În anul 1875 se căsătoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la
Viena şi Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei
Basarab" - Bucureşti.
Câţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile
românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează.
Divorţează de prima soţie Ecaterina. Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora
Tănăsescu, în toamna născându-i-se primul baiat, Titu Liviu, în total având şase
copii. În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.
 În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte
premiul Academiei Române. Mai târziu este arestat şi închis la
Fortul Domneşti, apoi la hotelul "Luvru". În timpul ocupaţiei
germane, scrie articole de orientare progermană.
În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui
Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat şi
condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an.
Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de
cei din jur cu duşmănie.
Slavici și-a exprimat păreri antisemite, spunând în lucrarea sa
Soll și Haben—Chestiunea Evreilor din România că evreii sunt
o boală, și că ar trebui aruncați în Dunăre.
Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în
puşcării, se refugiază la fiica sa, care traia la Panciu, în
podgoria asemănătoare cu Siria natală. La 17 august trece în
lumea umbrelor, înmormântat la schitul Brazi.
Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde
opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi
memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici,
scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea
literaturii noastre în făgaşul modernităţii, întemeietor al
realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu
numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.

Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar

Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care
a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.
 Romanul MARA

Mara este un roman social scris de Ioan Slavici și publicat pentru prima oară sub formă de
foileton în perioada ianuarie-decembrie 1894 în revista bucureșteană Vatra și în volum în
1906 de către Editura Institutului de Arte Grafice „Luceafărul” din Budapesta.
 În acest roman autorul adâncește problematica
socială pe care o tratase anterior în nuvelele sale.
Romanul prezintă eforturile precupeței văduve Mara
de a asigura o existență îndestulată copiilor ei,
Persida și Trică, și trecerea acestora de la copilărie la
maturitate. Fire activă și întreprinzătoare, Mara se
îmbogățește tot mai mult, în timp ce copiii ei se
confruntă cu conflicte puternice: Persida se
îndrăgostește de Națl Hubăr, fiul unui măcelar neamț,
și se căsătorește în taină cu el în ciuda prejudecăților
etnice și religioase ale societății timpului, iar Trică se
înrolează voluntar în armata imperială austriacă,
refuzând să fie răscumpărat de la oaste de meșterul
cojocar pentru care lucra.
 Acțiunea se desfășoară în perioada
absolutismului austriac de după Revoluția
de la 1848, mai precis în perioada 1850-
1860, în câteva localități românești de pe
valea Mureșului (aflate în acea perioadă
pe teritoriul Imperiului Austriac), depășind
rar limitele acestei zone
geografice.Scriitorul realizează aici o
vastă frescă socială a unui târg românesc
din împrejurimile Aradului de la mijlocul
secolului al XIX-lea, creând portrete vii și
scoțând în evidență realități și moravuri
specifice societății ardelene ale acelei
epoci.
Deși apariția romanului a trecut aproape
neobservată, el a fost elogiat de istoricul
Nicolae Iorga în 1906, după publicarea sa
în volum, apoi redescoperit în 1937 de
criticul George Călinescu, ajungând să
dobândească în timp o glorie care
amenință să umbrească nuvelistica lui
Slavici.[13][14] În opinia majorității
criticilor literari romanul Mara reprezintă
o treaptă intermediară în evoluția
romanului românesc între Ciocoii vechi și
noi (1862) de Nicolae Filimon și Ion
(1920) de Liviu Rebreanu, fiind o operă de
referință a literaturii române.
Putem observa că scriitorul abordează în roman mai
multe teme, cum ar fi: familia, dragostea, religia,
moștenirea, societatea vremii, o primă trăsătură
distinctă a realismului. De asemenea, mediul social
constituie un factor explicativ pentru evoluția
personajelor, ca de la mici copii ajung să se maturizeze
și să devină adulți responsabili și cu propria lor familie:
Persida si Tricș. Ca în orice opera realistă, impresia de
veridicitate se realizează prin modul personajelor de a
vorbi, care este infuențat de mediul de
viață:"muma","preuteasa","aranda".
 Trăsăturile epice, moralizatoare decurg din faptele
personajelor: din faptul că Persida își iartă soțul după ce el a
abuzat-o, cititoul putând învăța că pentru a menține o
dragoste adevăraăa trebuie să lupți pentru aceasta . O ultimă
dovadă a realismului este aceea că realitatea înconjurătoare
este surprinsă în toată complexitatea sa: răul-interdicția celor
doi îndragostiți de a putea fi împreună deoarece au religii
diferite, urâtul-moartea bătrânului Huăar, care, astfel
constituie ipostaze credibile ale vieții reale alături de frumos.
  
 Romanul Mara, de Ioan Slavici aparține prozei realiste, deoarece se
inspiră din viața târgurilor de provincie , a breslelor din ardeal, de la
sfârșitul secolului al XIX-lea. Tema romanului este prezentarea
eforturilor unei femei văduve dintr-un târg transilvănean, Radna, de a
obține o poziție socială privilegiată între micii negustori ai locului, prin
hărnicie si perseverență, pentru a asigura un trai mai bun copiilor săi,
Persida si Trică.
Narațiunea este realizată la persoana a III-a, din perspectiva unui
narator obiectiv, omniscient.
Personajul principal, Mara, este tipul văduvei întreprinzătoare și
aprige, sau tipul femeii capitalist.Ea este energică, optimistă,
abordând orice noua situație cu încrederea în sfârșitul bun. Fiica ei,
Persida, este același tip ca și mama ei, « o Mara juvenilă », cum
observă Nicolae Manolescu.
Romanul are doua planuri : planul Marei si planul iubirii dintre
Persida și Naţl. Viața de familie a Persidei este prezentată în
alternanță cu viața lui Trică in familia lui Bocioacă, starostele
cojocarilor.
 ProzaProza luiSlavici
lui loan loan(1848-1925)
Slavici (1848-1925) conturează
contureaza o fresca o frescă
a moravurilor a moravurilor și a
si a comportamentului
comportamentului
specifice locuitorilor din Ardeal, o specifice
lume in carelocuitorilor
triumfa binele din Ardeal,
si adevarul, o lume
cinstea în carenorme
si dreptatea,
etice pe care omul trebuie sa le respecte. Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici
triumfaăbinele și adevărul, cinstea si dreptatea, norme etice pe care omul
este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii.
trebuie să le respecte. Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu,
Slavici
Dupa cum estemarturiseste,
el insusi un autor moralist, un fin psiholog,
este adept inflacarat un creator
al lui Confucius (551-479de tipologii.
l.Hr.), creatorul
unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il
constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".
Dupa cum el insusi mărturiseste, este adept înflăcărat al lui Confucius (551-
479 l.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic și social, cu valoroase idei
umaniste. Conceptul fundamental în etică să îl constituie "omenia" ("jen"),
adică "respectarea omului în om".
 Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul
romanului, atmosfera specifică spațiului
ardelenesc, în toate laturile vieții omenești.
Cu o impresionantă forță a detaliului,
scriitorul construiește imagini sugestive
privind etnografia, obiceiurile, tradițiile,
mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care
conviețuiesc în același spațiu etic ce-i
cuprinde si-i supune pe toți: "Colectivitatea
face legea pe care individul e ținut să o
respecte". (Nicolae Manolescu)