Ioan Slavici (poreclit se pare Ioan Sârbu) s-

a nǎscut la 18 ianuarie 1848 la Şiria,şi erafiul unui cojocar Sava Slavici din Şiria Világos lângă Arad şi al
Elenei Borlea, fiica preotului din Măderat.

Frecventeaza şcoala "greco

ortodoxă" din satul natal, avîndu

l dascăl pe D.

Vostinari.

După învăţături căpătate în sat, apoi la liceul din Arad şi cel din Timişoara alminorităţilor (ca să înveţe
nemţeşte) rămâne doi ani acasă ca apoi să meargă la Pesta

ă înveţe dreptul, dar fără tragere de inimă pentru că lui îi plăceau psihologia şi în

general filozofia.

În toamna e din nou la Viena, în armată, urmînd şi Facultatea de Drept. Acum seîmprieteneşte, pentru
toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capit

ala Imperiului

hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană si maghiară. Îşi ia "examenul de

stat".

Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În vara, împreuna cuEminescu, organizează
serbarea panromânească de la Putna astfel pun

înd bazele

Societății Academice Sociale Literare România Jună.

La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al ComisieiColecției Hurmuzachi,
profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragialeși G. Coșbuc, editează revista Vatra. În
timpul primului război mondial, colaboreazăla ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.

În anul 1875 se căsătoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la Viena şi

Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" -

Bucureşti.

Cîţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, eînchis de către
autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina. Se căsătoreşte,
la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în toamnanăscîndu

-i-

se primul baiat, Titu Liviu, în total avînd şase copii. În urma unui procesde presă e condamnat la 3 zile
închisoare.În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei

Române. Mai tîrziu este a

restat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul "Luvru".În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de
orientare progermană.

În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a

guvernului, Slavici e arestat din nou, judeca

t şi condamnat la 5 ani de închisoare, dareliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza convingerilor sale
filogermane, este privit decei din jur cu duşmănie.

Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica

sa, car

e traia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Siria natală. La 17 august trece înlumea umbrelor,
înmormîntat la schitul Brazi.””A debutat în literatura română ca dramaturg cu piesa Fata de birău, în anul
1871, iar

un an mai târziu îi scria lui Iacob Ne

gruzzi: Am o dispoziție deosebită pentru artadramatică, iar încrezător în această dispoziție a scris pe
parcursul vieții un numărapreciabil de piese, dintre care cele rămase constituie un întreg volum. Slavici
nu a

excelat neaparat ca dramaturg, dar prin comedia sa introduce în dramaturgia

românească personaje rurale.

Deși prima operă literară publicată a fost o comedie, dintr

o scrisoare adresată luiIocob Negruzzi se poate deduce că prima încercare literară al lui Slavici a fost un

basm, Zâna Zorilor.

Basm scris la sfârșitul anului 1870. Zâna Zorilor a fost citită laJunimea în aceași seară cu Ileana
Cosânzeana a lui Miron Pompiliu, iar ambele povești au fost apreciate drept încântătoare. Slavici s

a remarcat, însă, în literaturaromână în proză prin nuvelele sale, pe care a început să le scrie încă din
perioadastudenției vieneze. Cele mai reușite nuvele ale sale sunt Popa Tanda (1873), Scormon

(1875), La crucea din sat (1876), Gura satului (1878), Budulea Taichii (1880), Moara

cu noroc (1880), Pădureanca (1884), cu subiecte inspirate din viața socială și particularitățile lumii satului
ardelenesc, din împrejurimile Aradului, în care Slavici adat dovadă de complexitate sufletească și de un
spirit fin de observație a zonelor

obscure ale naturii umane, ia

r prin prisma conștiinței sale etice a oferit personajelorsale o aură de ființe însemnate, iar tragicul și
bucuria vieții sunt învăluite în aceași

viziune a lumii .

Prima tentativă de a scrie un roman, a avut loc tot în timpul studenției, în anul 1873,

câ

nd a încercat să scrie Osânda răului, dar recunoașterea sa ca romancier a avut locabia după apariția
romanului Mara, în revista Vatra în 1894, și mai apoi în volum în1906. Mara a reprezentat o altă treaptă
în evoluția romanului românesc. GeorgeCălinescu

a descris apariția acestui roman un pas mare în istoria genului,fiind una dincele mai mai puternice opere
literare ale lumii sale contemporane.”

Pe cât e de mare prozator autorul romanului Mara, pe atât e de modest camemorialist

, afirma Alexandru Săndulescu.Memorialistica lui Slavici este scrisă fărăintenția de a face literatură,dar nu
este de neglijat datorită valorii sale

documentar-

biografice.Slavici prezintă cu predispoziții de moralist observațiile sale

atente asupra mediilor pe care le-

a străbătut

în lunga și agitata

i viață.Tonulmemorialisticii sale este sfătuitor și justițiar, fiind un fin observator al caracterelor șial
socialului și a fost indiferent față de natură, care părea să nu

i spună mare lucru,

Slavici a fost primul scriitor care l-

a cunoscut pe Eminescu încă din tinerețe și a stat în preajma lui multă vreme, iar memorialistica sa a
furnizat cele mai bogate și maiautentice date privitoare la om și poet.

Amintirile

sale, scrise fără strălucire stilistică,

apar ca o necesitate de a ap

ăra memoria marilor săi prieteni, Eminescu, Caragiale șiCoșbuc. Astfel, el nu se apleacă asupra
anectodicii sau asupra vieții, ci asupra

portretului moral al acestora.

Închisorile mele

, volum apărut în 1920, sunt o evocare aexperienței sale existențiale în temnițele maghiare și românești,
iar

Lumea prin caream trecut

, volum publicat în 1930, constituie un

roman

autobiografic al scriitorului.
Slavici ne-

a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice.Prin nuvelele, romanele şi
memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici,scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la
aşezarea literaturii noastre în făgaşulmodernităţii, întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi
punct de reper

nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.

Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului,Slavici este, alături de
Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne,

respectiv ale romanului.Asezat alaturi de Eminescu, Creanga, Caragiale, scriitori cu stil fascinant,
maricreatori de limba, Ioan Slavici, cu limbajul lui sobru, meticulos, poate sa para un autordin alta clasa
valorica. In realitate el este un intemeietor ca si ceilalti trei, prin operalui patrunzand in literatura romana
filonul popular al povestirii si universul satuluiromanesc transilvanean. El a creat in epica romaneasca
nuvela si romanul de tiprealist si, mai ales, a adus analiza psihologica a sufletului individual, dar si
colectiv,element definitoriu al prozei moderne.Creator de personaje memorabile si constructor epic,
observator ascutit si moralist cuvocatie de pedagog, Ioan Slavici este cel dintai mare scriitor pe care
Transilvania iidaruie literaturii romane la sfarsitul secolului al XIX-lea. Cu Ion Creanga, dinMoldova si cu I.
L. Caragiale, din Muntenia, alaturi, se alcatuieste un adevarattriunghi simbolic al spiritualitatii romanesti,
in mijlocul caruia se inalta ca o coloana ainfinitului

simbolul lui Eminescu.