Biografie Ioan Slavici

IOAN SLAVICI s-a nascut în anul 1848, la Siria, pe 18 ianuarie fiind al doilea copil
alcojocarului Sava Slavici si al Elenei, nascuta Borlea.1854-1858 Frecventeaza scoala "greco-
ortodoxa" din satul natal, avându-l dascal pe D.Vostinari.

1859-1860 Repeta clasa a IV-a, pentru a putea razbi la liceu.

1860-1865 Urmeaza Liceul din Arad, stând la gazda precum eroii sai din Budulea Taichii.

1865-1867 Clasele a VI-a si a VII-a la Liceul Piarist din Timisoara.

1867-1868 Clasa a VIII-a ca "privatist" la Liceul Maghiar din Arad.

1868 Bacalaureatul la Satu-Mare. Toamna se înscrie la Universitatea din Budapesta.

1869 În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea si revine la Siria. Se mai înscrie si la

Universitateadin Viena (aprilie, dar în august îl aflam în functia de secretar al notarului din
Cumlaus. Întoamna e din nou la Viena, în armata, urmând si Facultatea de Drept. Acum se
împrieteneste, pentru toata viata, cu Eminescu, student si el în capitala Imperiului hasbsburgic.
Fireste, vorbeacursiv limbile germana si maghiara. Mai tânarul sau amic moldovean îl va
îndemna sa scrieliteratura în româneste (cum s-a spus, asa va proceda Eminescu si cu I.
Creanga).

1870 Îsi ia "examenul de stat".

1871 Debuteaza la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În vara, împreuna

cuEminescu, organizeaza serbarea panromâneasca de la Putna.

1872 E publicata prima poveste Zâna zorilor, Scrierile de început (îndragite si azi

de copii) suntîn majoritate povesti (Ileana cea sireata, Florita de codru, Doi feti cu stea în frunte).

1874 Vine la Iasi si citeste la Junimea Popa Tanda. Apoi pleaca la Bucuresti, unde se
stabileste.

1875 Se casatoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Calatoreste la Viena si Budapesta,

iartoamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucuresti.

1877 Intra în redactia ziarului Timpul.

1878 Publica Gura satului.

1880 Apare nuvela Budulea Taichii.

1881 Volumul Novele din popor, cuprinzând prozele scrise pâna atunci, inclusiv
capodoperaMoara cu noroc.

1884 Înfiinteaza la Sibiu ziarul Tribuna, unde va veni si G. Cosbuc.

 1885 Din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis de catre
autoritatilemaghiare, dar curtea de juri îl elibereaza. Divorteaza de prima sotie Ecaterina.

1886 Se casatoreste, la Sibiu, cu Eleonora Tanasescu, în toamna nascându-i-se primul

baiat, TituLiviu. În urma unui proces de presa e condamnat la 3 zile închisoare.

1888 Premiera dramei istorice Gaspar Gratiani la Nationalul bucurestean. Condamnat de

Curteacu juri din Cluj la un an de închisoare. Începe detentia la Vat (Ungaria).

1889 Se naste Lavinia Ioana Iosefina, al doilea copil, când era în puscarie. Abia la 10
iulie iesedin penitenciar.

1890 Se întoarce la Bucuresti. Profesor la Azilul "Elena Doamna". Se naste al treilea

copil, IonMarcel.

1891 Sotia naste al patrulea copil, Fulvia, dar nu si ultimul (urma traditia familiei din
Siria, undefusese cinci copii).

1892 Devine cetatean român. Publica Novele vol. I-II.1894 Împreuna cu Cosbuc si
Caragiale, editeaza la Bucuresti Vatra. Publica romanul Mara, înfoileton.

1894 Se naste Elena, al cincilea copil.

1897 Se naste Lavinia, al saselea copil.

1902 Publica romanul Din batrâni, premiat apoi de Academia Româna.

1914 Conduce Ziua, ziar filogerman, în care militeaza pentru neutralitatea României
în primulrazboi mondial.

1916 Este arestat si închis la Fortul Domnesti, apoi la hotel "Luvru". În timpul
ocupatieigermane, scrie articole de orientare progermana.

1919 La încheierea pacii si întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand si a guvernului,

Slavicie arestat din nou, judecat si condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelasi an.
Totusidin cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu dusmanie.

1921 Publica volumul autobiografic Închisorile mele, în care-si justifica activitatea din
Ardeal siRomânia.

1923 Romanul Cei din urma Armas.

1924 Volumul Amintiri (pretioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creanga,

Cosbuc,Maiorescu).

1925 Bolnav si obosit de viata agitata, cu procese si detentii în puscarii, se refugiaza la

fiica sa,care traia la Panciu, în podgoria asemanatoare cu Siria natala. La 17 august trece în
lumeaumbrelor, înmormântat la schitul Brazi. Gala Galaction rosteste cuvântul de ramas bun...

OPERA LUI IOAN SLAVICI:

 
Nuvele:
Popa Tanda
Scormon
Gura satului
Budulea Taichii
Moara cu noroc
Comoara
O viaţă pierdută
Vatra părăsită1900
O jertfă vieţii
Pădureanca

Romane:
Mara
Din 2 lumi 1920
Cel din urmă armaş 1923
Din bătrâni 1902
Poveşti
Zâna Zorilor 1908
Floriţa din codru1908
Ileana cea şireată 1908
Doi feţi cu stea în frunte 1908
Petrea-Prostul 1908

Limir-Imparat 1908

Drame istorice

Bogdan Vodă

Gaspar Gratiani

Memorii

Închisorile mele 1912

Amintiri 1924

Lumea prin care am trecut.

PORTRETUL SCRIITORULUI

Aşezat alături de Eminescu, Creangă, Caragiale, scriitori cu stil fascinant, mari creatori

de limbă,loan Slavici, cu limbajul lui sobru, meticulos, poate să pară un autor din altă clasă
valorică. În realitate el este un întemeietor ca şi ceilalţi trei, prin opera lui pătrunzând în literatura
românăfilonul popular al povestirii şi universul satului românesc transilvănean. El a creat
în. epicaromânească nuvela şi romanul de tip realist şi, mai ales, a adus analiza psihologică
a sufletului individual, dar şi colectiv, element definitoriu al prozei moderne.

Creator de personaje memorabile şi constructor epic, observator ascuţit şi moralist cu

vocaţie de pedagog, loan Slavici este cel dintâi mare scriitor pe care Transilvania îl
dăruie literaturii românela sfârşitul secolului al XlX-lea. Cu Ion Creangă, din Moldova, şi cu I.L.
Caragiale, dinMuntenia, alături, se alcătuieşte un adevărat triunghi simbolic al spiritualităţii
româneşti, înmijlocul căruia se înaltă ca o coloană a infinitului - simbolul lui Eminescu.

PROZA LUI I. SLAVICI

Preliminarii. Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezintă superioara înflorire a unui
gensau a unei specii în literatura română (M. Eminescu fiind prin excelenţă poetul, I. Creangă
- povestitorul, iar I.L. Caragiale - dramaturgul), I. Slavici este cunoscut îndeosebi ca nuvelist de
excepţie. Prin opere ca Moara cu Noroc, Pădureanca, Popa Tanda ori Budulea Taichii,
scriitorulse afirmă în calitate de creator al unei lumi animate de mari energii, de patimi puternice
şi dedramatice probleme morale în cadrul, schiţat cu mână de maestru, al satului şi
târguluitransilvănean, cu vechile lor legi nescrise, păstrate şi transmise de opinia publică („gura
satului"), ori a! întinsei câmpii de vest, unde legea o făceau oamenii puternici şi lipsiţi de
scrupule, precumLică Sămădăul.Valoarea nuvelisticii a pus mult timp în umbră importanţa
operei de romancier a lui I. Slavici,care prin Mara, realizează „Un pas mare în istoria genului",
după aprecierea lui G. Călinescu.

Ioan Slavici
 (n. 18 ianuarie 1848la Şiria, judeţul Arad  d. 17 august 1925la Crucea de Jos, înapropiere
de Panciu,  judeţul Vrancea) a fost un scriitor şi jurnalist român. Debutează în

Convorbiri literare
 (1871), cu comedia
  Fata de birău. Împreună cu Eminescu pune bazele
Societăţii Academice Sociale Literare România Jună şi organizează, în 1871, Serbarea de laPutna
a Studenţimii române din ţară şi din străinătate. La finalul anului 1874, se stabileşte laBucureşti,
unde este secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună
cu  I. L. Caragiale şi G. Coşbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial,
colaborează la ziarele Ziua şi Gazeta Bucureştilor. Premiul Academiei Române(1903). Slavici şi-a
exprimat păreri antisemite, spunând în lucrarea sa Soll şi Haben—  Chestiunea Ovreilor din România
 că evreii sunt o boală, şi că ar trebui aruncaţi în Dunăre.
 
Cuprins
 
1 Opera
1.1 Nuvele
1.2 Romane
1.3 Poveşti 
1.4 Drame istorice 
1.5 Memorii
2 Note
3 Bibliografie
4 Legaturi externe[
modifică

Opera
Cele mai reprezentative lucrări ale sale sunt:
 
Nuvele
Popa Tanda; 
Scormon; 
Gura satului; 
Budulea Taichii; 
Moara cu noroc(1881);
Comoara(1896);
O viaţă pierdută;
Vatra părăsită (1900);
O jertfă a vieţii;  
Pădureanca (1884).

Romane
Mara(1870);
Din 2 lumi(1920);
Cel din urmă armaş (1923);
Din bătrâni (1902)

Poveşti
Zâna Zorilor(1908);
Floriţa din codru(1908); 
Ileana cea şireată(1908);
Doi feţi cu stea în frunte(1908);
Petrea-Prostul(1908);
Limir-Imparat(1908);
Spaima-zmeilor(1908).

Drame istorice
Bogdan Vodă; 
Gaspar Graziani. 
Memorii
Închisorile mele(1921);
Amintiri(1924);
Lumea prin care am trecut(1924).

CÂTEVA IPOSTAZE ALE FEMEII ÎN LITERATURA LUI IOAN SLAVICI

Motto: „Toate popoarele civilizate au respectat femeia.”

(Jean Jacques Rousseau)

1. Introducere

În lumina afirmației lui Jean Jacques Rousseau, respectul scriitorilor

români pentru femeie se oglindește în însuși gestul de a-i dedica nenumărate
pagini de literatură. Precizarea se impune, mai ales că scrierile de inspirație
autohtonă prezintă femeia în ipostaze uneori umilitoare, alteori lipsite de
importanță, iar alteori în absența decenței. Ioan Slavici este unul dintre
scriitorii români care, fără să-și propună a face elogiul femeii prin literatură, o
face totuși, în dorința sa de a construi o lume cât mai aproape de realitatea
transilvăneană a secolului al XIX-lea.

Prezentul articol este constituit din câteva pasaje ale unei cercetări mai
ample în legătură cu valoarea documentară a scrierilor lui Ioan Slavici.
Aceasta nu vizează în mod explicit imaginea femeii, de aceea prezint doar un
colaj format din câteva ipostaze feminine identificate în scrierile slaviciene.

2. Câteva ipostaze feminine în scrierile slaviciene

 2.1 Femeia de condiție socială superioară – Antónia Sögény Bohus

În vremea lui Slavici, importanța „domnilor de pământ” era recunoscută atât

de omul simplu, cât și de autoritatea imperială. Domnul de pământ era stăpânul
unei regiuni, autoritatea locală și totodată persoana de legătură cu autoritățile de la
Viena. În Șiria lui Slavici, domnul de pământ era János Bohus, care, împreună cu
soția sa, Antónia Sögény Bohus, conducea domeniul aparținător localității.
Memorialistica scriitorului o amintește pe Antonia Bohus ca o persoană vestită
pentru grija față de oamenii de rând, cărora le acorda adesea sprijin material.

Antonia Bohus

(sursa: Muzeul Memorial „Ioan Slavici” Șiria)

Locuind în preajma castelului Bohus, Slavici cunoștea poziția Antoniei

Bohus în societatea ungară și locurile unde își petrecea diferite părți din an. Este
foarte aproape de realitate prezentarea făcută de Slavici acesteia. Locuitorii Șiriei
spun că, de la o generație la alta, s-a transmis recunoștința oamenilor din zonă
pentru Antonia Bohus, de numele căreia se leagă diverse întâmplări. Una dintre
acestea spune că îi plăcea să se plimbe prin Șiria cu trăsura, să vadă cu propriii
ochi starea oamenilor, al căror nume îl ținea minte chiar dacă vorbea o singură dată
cu ei. În timpul unui astfel de drum, a văzut un om necăjit. S-a oprit și a aflat că
omul are probleme cu acoperișul de paie al casei. L-a chemat în ziua următoare la
castel și i-a oferit material solid pentru a-și acoperi casa[1]. Oamenii mai știu și azi
că gesturile ei de binefacere au fost nenumărate, Antonia Bohus fiind foarte
cunoscută și iubită de toți locuitorii Șiriei. Este firesc că Slavici știe încă din
copilărie despre soția baronului, cunoaște că aceasta își petrecea anotimpul rece la
Șiria. De atunci se păstrează fotografii care atestă că saloanele castelului de la Șiria
găzduiau adesea aristocratele din Ungaria.

Antonia Bohus și doamnele din înalta societate, într-un salon al castelului de

la Șiria

(sursa: Muzeul Memorial „Ioan Slavici” Șiria)

Spațiile care se văd sunt împodobite pentru Crăciun și pregătite pentru

întâmpinarea musafirilor. Astăzi, ele sunt conservate, din păcate modernizate și
fără mobila din imagine, căpătând altă destinație. Evocând aceste întâlniri ale
aristocratelor din Ungaria, care aveau loc și la Șiria, Slavici nu face decât să
transforme rândurile sale de memorialistică într-un document al vieții familiei
Bohus din satul său natal.

2.2 Femeia singură într-o lume a bărbaților – Mara

Mara este o figură feminină simbolică în literatura lui Slavici, care nu are
nevoie de o prezentare amplă. Se cuvine totuși observat că societatea românească
din vremea lui Slavici trecea prin transformări majore, câștigarea traiului zilnic nu
era ușoară, iar Mara, văduvă și mamă a doi copii, se află în situația de a rezista atât
greutăților zilnice, cât și schimbărilor din societate. Comportamentul său dovedește
egoism și zgârcenie, care, în contextul vremurilor de atunci, par manifestări firești.
Femeie independentă, Mara este mai întâi preocupată de imaginea personală și a
fiicei sale în comunitate, apoi depășește această etapă, când înțelege că fericirea
individuală este mai importantă decât morala colectivă. Înzestrată cu o inteligență
nativă și cu o puternică voință de a rezista problemelor vieții, Mara caută a se
adapta schimbărilor din societate, mimând uneori neputința și autocompătimindu-
se pentru a determina mila din partea celor din jur: „Biată de femeie ce sunt, m-
am apucat de prea mare treabă.” (Mara)

2.3 Femeia modernă – Persida

Persida este prototipul femeii moderne, care îndrăznește să încalce

conveniențele sociale și să se supună sentimentelor. Ea nu ține seama de rigiditatea
socială, etnică și religioasă specifică perioadei dualiste. Prin opțiunea ei pentru
Națl, Slavici transmite totuși un ideal propriu, acela ca toate naționalitățile să
trăiască în bună înțelegere, iar diferențele de apartenență religioasă sau etnică să nu
împiedice împlinirea afectivă și întemeierea familiilor. Observăm că Slavici
prezintă imaginea femeii afectate de transformările majore la nivelul societății
rurale, dar care nu este total învinsă de ele; ea găsește întotdeauna mijloace pentru
a rezista într-o societate în schimbare.

2.4 Femeia – sursă de zestre, brațe de muncă, mamă

În vremea lui Slavici, ca și în secolul al XX-lea, femeia reprezenta, după

cum observă George Călinescu, sursă de zestre, două brațe de muncă și o
producătoare de copii. Prozatorul ardelean reflectă aceste realități în pagini
memorabile:

„Pe Sanda o treceau răcorile când afla care dintre pețitori cât cere.

[…] pețitorii nu pe dânsa vor s-o aibă, ci la zestrea ei râvnesc, ea-și

ridica-n cele din urmă răzvrătită capul și se făcea neapropiată”

„Numai ea știa câte bătăi a mâncat de la bărbatul ei, un bețivan jurat, și-n

gândul ei nu se putea prostie mai mare decât să se mărite o fată care are din ce să
trăiască-n toată lărgimea. Asemenea prostii nu se iartă decât fiind făcute din mare
slăbiciune.”

„Uite, așa o duc de peste șaptesprezece ani, de când mi l-am luat de

bărbat. Împlinisem abia optsprezece ani când am prins slăbiciune de el, […],
un holtei bătrân, care era cu douăzeci și șase de ani mai mare decât mine și
putea să-mi fie și tată? M-am pus în pizmă și cu mama, atunci văduvă, și cu rudele
răposatului meu tată, și m-am măritat după el, atunci casier la prefectură. Mă
simțeam fericită. Era, ce-i drept, cheltuitor, dar trăiam bine și-n timp de cinci ani
am avut unul după altul trei copii, fata mare și cei doi băieți, pentru care a avut și
are și azi multă slăbiciune.”

Obișnuiți fiind cu imaginea femeii de la țară în literatura interbelică, nimic

nu surprinde în rândurile lui Slavici. Condiția femeii este una lipsită de libertatea
cu care omul se naște: este subordonată autorității bărbatului și victimă a patimii
acestuia pentru alcool și a violenței fizice, este limitată de autoritatea și
prejudecățile familiei din care provine.

2.5 Femeia în slujba comunității

În vremea lui Slavici, femeia avea alternative puține pentru câștigarea

traiului zilnic. Munca în gospodărie era cea mai obișnuită; unele femei, totuși,
înzestrate cu un talent înnăscut, caută să fie de folos comunității în care trăiesc.
Deși pare o posibilitate de evadare din greutățile gospodăriei, munca lor nu este
deloc mai ușoară:

„‒ Nu e […] viață mai chinuită decât a femeii osândite să fie moașă. N-ai
tu răgaz nici să mănânci în toată tigna, nici să-ți faci treburile la casa ta, nici să mai
răsufli stând de vorbă cu cineva. Alergi toată ziua cu inima încleștată de la o casă la
alta, iar nopțile, când somnul ți-e mai dulce, vin de te iau pe sus și te duc să
priveghezi la căpătâiul vreunei biete femei care se vaietă zbătându-se-n chinuri
grele, ori porți grijă de copiii altora, în vreme ce ai tăi rămân lăsați în paza
Domnului.”

„Ea nu era numai prescurăreasă. Îi mersese vestea și că

era descântătoare cu rost binecuvântat. Cei ce sufereau de junghi în coaste, de
friguri, de dureri de cap ori de inimă la dânsa alergau, și mare minune ar fi fost
dacă nu s-ar fi vindecat.” (Baba Dana)

Amintind moașa și tămăduitoarea comunității rurale din trecut, Slavici pune

în evidență puterea de sacrificiu a femeii, care renunță la dreptul unei vieți liniștite
pentru binele comunității.

2.6 Fiica supusă autorității părintești

Obiceiul pețitului este vechi în comunitatea rurală din trecut și se petrecea

atunci când zestrea fetei era pregătită, semn că este gata de măritiș. Pețitul se
desfășura asemenea unui ritual, în care pețitorii discutau cu părinții fetei:

„– Bine te-am găsit! Bine te-am găsit! grăi Mitrea cu fața deschisă.

– Bine să fiți primiți la casa noastră! le răspunse Mihu, întinzându-le

mâinile. Dar cum și unde și în ce treabă?
 – Umblăm și noi, răspunse Simion, mai încoace, mai încolo…

– Iar treaba ne este mare și binecuvântată, numai noroc să avem la dânsa,

adause Mitrea, privind cu mare băgare de seamă în ochii lui Mihu.

 – Norocul, zice Mihu, vine de la Dumnezeu.

– Amin! răspund amândoi.”

„– Dacă e vorba de fată mare, apoi noroc să aibă!

 – Norocul vine de la Dumnezeu! le răspunse și leica Safta.

– Amin! ziseră amândoi, schimbând o privire plină de înțeles.”

„– Noroc să ai, nepoată! îi ziseră oaspeții.

 – Norocul, răspunse Marta roșind, vine de la Dumnezeu!

– Amin! ziseră ei și de astă dată.

Acum nu mai rămânea îndoială că lucrul se poate pune la cale. Nici tată, nici
mamă, nici fată nu a zis: «Va da Dumnezeu și norocul cu vremea», o vorbă foarte
neplăcută la asemenea prilejuri.”

„– Cum a vrea tata.” (răspunsul fetei la întrebarea dacă vrea să se mărite –

n. n.)

(Gura satului)

Slavici se oprește asupra modului în care, în lumea de altădată, se desfășura

pețitul. Mai întâi pețitorii aveau un schimb de replici cu gazdele, destul de
ambiguu, finalizat cu răspunsul gazdei în legătură cu norocul pe care l-ar putea
avea în treaba lor vizitatorii. Dacă răspunsul este cel așteptat – „Norocul vine de la
Dumnezeu” –, dialogul se îndreaptă spre scopul vizitei. Pețitorii vorbesc cu tatăl
viitoarei mirese despre pământ și lucrările agricole, despre vite și recoltă, apoi
observă obiectele de zestre scoase la aerisit, și cu acest prilej mama fetei îi laudă
acesteia priceperea. Pețitorii îi urează și mamei noroc pentru fiica ei, iar aceasta dă
răspunsul așteptat: „Norocul vine de la Dumnezeu.”, apoi invită musafirii în casă
pentru a admira și celelalte obiecte cusute. Intră în scenă fata care, la urarea de
noroc, dă același răspuns ca și părinții săi. Întrebarea finală adresată de pețitori este
dacă vrea să se mărite, iar răspunsul fetei arată supunerea ei față de tată, care este
astfel recunoscut ca autoritate în familie.

2.7 Femeia – ispită

Adept al filosofiei lui Confucius, Slavici nu uită să construiască portretul

femeii interesate de bani, ispită în calea bărbatului, care însă risipește averea găsită
din întâmplare, sub forma unei comori:

„Iară domnișoara Lina se zbătea în tot timpul acesta și nu putea nici ea să se

hotărască într-un fel. Erau la mijloc bani, poate chiar mulți bani, pe care putea să-i
câștige ușor, fără nici o primejdie și fără ca să-i facă vreo nedreptate cuiva în lumea
aceasta. Foarte mulți, foarte ușor! și acest „foarte”, care-n graiul omenesc rămâne
același, creștea-n închipuirea ei femeiască, mereu se umfla, încât ea se vedea în
cele din urmă scăpată prin o norocoasă întâmplare de toate nevoile cu care se lupta,
bogată nu, dar putând să dispună ea însăși de sine, ba poate chiar și bogată. De ce
nu?!” (Comoara)

Alături de chipul femeii simple de la țară, Slavici prezintă femeia de la oraș,

a cărei preocupare este banul obținut cu ușurință, soluție pentru toate problemele
vieții. Banul nemuncit și femeia preocupată de acesta sunt elementele care, în
viziunea lui Slavici, distrug omul ca personalitate.

3. Considerații asupra onomasticii feminine la Slavici

Studiul onomasticii feminine în scrierile lui Slavici, efectuat în paralel cu

documentele vremii – registre ale Bisericii Ortodoxe din Pâncota –, pune în
evidență legătura dintre numele personajelor scriitorului și realitatea vremii de
atunci. Prezint în cele ce urmează unele concluzii ale acestui studiu.

Unul dintre prenumele frecvente în literatura lui Slavici este Ana, menținut

în zonă până în zilele noastre. Registrele vremii consemnează scrierea cu dublă
consoană – Anna –, specifică scrierii în greacă și latină, și mai puțin scrierea
cunoscută azi Ana, variantă românească pentru care a optat și Slavici, alături de
frecventele derivate Aneta, Anica, Anița, Antița. În registrele de atunci,
diminutivele sunt Anișca și Anisie, iar în prezent Anicuța, Anișoara, Anita.
Consider că varianta de bază, Ana, atribuită unei populații feminine numeroase în
zonă și preferată de scriitor, primește în opera sa valoare documentară. Deschid o
paranteză pentru a face precizarea că, la Junimea, în ședința din 31 decembrie
1871, s-a discutat folosirea consoanelor duble și s-a hotărât: „duplicarea
consoanelor respinsă cu totul. Se esceptă în genere de la regula aceasta și de la
altele numele proprii și cuvintele curat technice, care nu vor fi intrat în usul
comun.”[2]. Posibil ca Slavici să fi aplicat această regulă și prenumelui în discuție,
în pofida excepției enunțate de junimiști. Diminutivele pe care le folosește Slavici
se dovedesc doar variante individuale. Totuși, observăm evoluția formei Anița în
varianta frecventă azi, occidentalizată, Anita. Numele Ana apare în credințe
populare și în creații folclorice autohtone, precum și în creații literare ale unor
autori care i-au urmat lui Slavici.

Prenumele Ileana nu este purtat de prea multe personaje ale lui Slavici, dar
corespunde numelor din epocă și s-a păstrat până azi. Originea sa este grecească
– Elena –, nume pe care personajele în scrierile literare ale lui Slavici nu-l poartă
niciodată. Începând cu secolul al XV-lea este atestat și în documentele
românești[3], atât sub forma Ileana, cât și Elena. Documentele secolului al XIX-
lea atestă prenumele Ileana, dar mai ales Elena, întâlnit frecvent. Vom adăuga
forma populară Leanca, negăsită în registrele cercetate, dar atestată de studiile de
specialitate în alte localități[4].

Prenumele Maria este apreciat în literatura de specialitate ca fiind cel mai

cunoscut și mai răspândit prenume feminin[5], care amintește de cel al Fecioarei
Maria. Drept urmare, este firească introducerea acestuia în literatura lui Slavici, el
fiind frecvent în epocă. Documentele înregistrează chiar și
diminutivele Marița și Măriuța, cu mențiunea că apare și forma Mariția – după
modelul vremii: Catiția, Ieliția. Slavici s-a limitat la forma cea mai
răspândită, Maria, oferindu-i astfel valoare documentară.

Marta a reprezentat un prenume cu frecvență mare în epocă. La Slavici l-

am înregistrat de patru ori, ceea ce e semnificativ, dacă-l raportăm la frecvența lui
relativ mică în românește. Observația poate servi drept document indirect pentru
cercetările dialectale. Nu e greu de observat, între altele, că
prenumele Marta lipsește cu desăvârșire la scriitorii munteni și moldoveni.
Numele este des întâlnit la maghiari, așadar este explicabilă introducerea sa în
Transilvania, unde exista populație catolică maghiară[6].
 Persida este cunoscutul prenume al fiicei Marei. În literatura lui Slavici,
este singurul personaj cu acest prenume, deși în epocă, el cunoaște o largă
răspândire; în documentele cercetate, el se bucură de treizeci și șapte de ocurențe.
Studiile de specialitate îl apreciază ca „apariție excepțională în inventarul de
prenume actuale”[7]. Deși Slavici nu îl folosește decât o singură dată, numele
capătă valoare de document, fiind confirmat prin numărul mare de apariții în
arhivele timpului.

4. Concluzii

Scrierile lui Slavici, cu dimensiunea lor documentară, oglindesc multiple

ipostaze ale femeii secolului al XIX-lea: doamna din înalta societate, femeia
singură, care răzbate într-o lume a bărbaților, femeia modernă, care iese din
tiparele comunității bazate pe rigiditate socială, femeia ca aducătoare de zestre,
forță de muncă, mamă, femeia în slujba comunității, femeia supusă autorității
părintești, femeia–ispită.

Numele feminine în scrierile lui Slavici sunt păstrate în zonă până în zilele
noastre, iar unele dintre acestea sunt specifice doar populației maghiare din
Transilvania. Prin acestea, Slavici dovedește apropierea sa în literatură de
vremurile în care a trăit.

Bibliografie:

Ionescu, Christian, Mică enciclopedie onomastică, București, Editura

enciclopedică română, 1975.

Torouțiu, I. E., Studii și documente literare, vol. 4, București, Institutul de

Arte Grafice Bucovina, 1933.

NOTE:

[1] Cf. Petru Sida, Șiria.

[2] Cf. I. E. Torouțiu,  Studii și documente literare, Institutul de Arte Grafice

Bucovina, p. 443.

[3] Ibidem, p. 120
 [4] Ibidem, p. 120.

[5] Cf. Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, București, Editura

enciclopedică română, 1975.

[6] Ibidem, p. 205.

[7] Ibidem, p.234.