George Cobuc

1. Viaa i activitatea literar

S-a nscut n 8 septembrie 1866, la Hordou lng Nsud. Tatl su, Sebastian era preot iar mama,
Maria, fiic de preot. Face coala primar la Telciu i liceul la Nsud. Public primele versuri la
revista Muza Somean. n 1884 se nscrie la Facultatea de filosofie din Cluj cu un ajutor din partea
fratelui i a grnicerilor din Nsud. Este chemat de Ioan Slavici la Tribuna din Sibiu unde public
principalele poezii ce vor intra n volumul Balade i idile. Este chemat de Titu Maiorescu la Bucureti,
dup ce public Nunta Zamfirei n 1889, anul morii lui Eminescu. Va ocupa funcii mrunte la
Ministerul Cultelor, apoi redactor la revista Vatra (1894). Va traduce Divina Comedie a lui Dante
Alighieri. Va cltori la Veneia, Florena, Karlsbad, la Braov de unde era soia Elena Sfetea, la
Tismana. Pierde n 1915 pe unicul su fiu Alexandru. Moare n 9 mai 1918. A fost membru
corespondent al Academiei Romne. Activitatea literar este concentrat n volumele de poezii:
Balade i idile (1893), Fire de tort (1896), Ziarul unui pierde-var (1902), Cntece de
vitejie (1904). Va traduce din Virgiliu Eneida; din Homer Odiseea; din Kalidasa
Sakontala; din Byron Mazepa; din Schiller Don Carlos; din Dante Alighieri
Divina Comedie. Va colabora la revistele Vatra cu Ioan Slavici i I. L. Caragiale;
la Albina i Foaia interesant, la Semntorul, Viaa liber.
2. Nunta Zamfirei
a) Nunta Zamfirei este realizat la punctul de interferen ntre idil i balad. Ca idil trateaz
sentimentul erotic i ncheie ciclul idilelor din volumul Balade i idile i deschide ciclul baladelor.
Mesajul este ridicat la nivel arhetipal, fiindc prin excepionalitatea lor eroii Viorel i Zamfira, adic
mirele ca principiu masculin i mireasa ca principiu feminin, fac un act arhetipal, de importan
cosmic, generarea unui alt microcosmos reprezentat de micul prin care se va nate. Subiectul l
formeaz datina nunii sau, altfel spus, o imagine fizic i spiritual a satului, ntr-un moment
semnificativ al specificului naional. De aceea ea trebuia s fac parte din acea epopee popular, pe
care voia s-o scrie George Cobuc, cnd era redactor la Tribuna din Sibiu. Momentul publicrii ei este
semnificativ, fiindc moartea prematur a lui Mihail Eminescu punea problema, dac va mai fi posibil
apariia unui poet, care s exprime specificul naional. Reprodus, dup publicarea ei n Tribuna din
Sibiu, n revista Convorbiri literare, poezia arta c, de fapt, continuatorul lui Eminescu, pe linia
poeziei de specific naional, era George Cobuc. Chemat la Bucureti de Titu Maiorescu, poetul va
publica volumul Balade i idile, n care lumea satului este vzut ntr-o atmosfer senin, ca n
Bucolicele lui Virgilius. Aceste idile ca: Rada, Pstoria, Numai una, Mnioas, Nu te-ai priceput, La
oglind, Dumancele, Cntecul fusului, Brul Cosnzenei alctuiesc ciclul poeziilor de iubire, care se
ncheie cu Nunta Zamfirei. Structura epic a baladei construiete imaginea unei nuni dup modelul
popular romnesc. Acest model interfereaz planul realitii sociale cu planul basmului. Eroina este o
prines ideal: Icoan-ntr-un altar s-o pui / La nchinat. Este un arhetip, construit pe principiul
Frumosul: Frumoas ct eu nici nu pot / O mai frumoas s-mi socot / Cu mintea mea, ca i la
Eminescu, n Luceafrul (O prea frumoas fat). De aceea eroina este peit des de un ir de prini,
dar ea l-a ales pe Viorel: Un prin frumos i tinerel, / i fata s-a-ndrgit de el, / C doar tocmai Viorel /
I-a fost menit. Vestea nunii s-a rspndit att de repede nct: i patru margini de pmnt / Ce
strimte-au fost n largul lor i sunt ntiinai, chemai: Toi craii multului rotund. Oaspeii se pregtesc
n mod deosebit pentru acest eveniment: i-atunci din tron s-a ridicat / Un mprat dup-mprat / i
regii-n purpur s-au ncins, / i doamnele grbit au prins / S se gteasc dinadins, / Ca niciodat.
Hiperbolele inund textul spre a sublinia caracterul excepional al ntmplrii: Nuntai din nouzeci de
ri / S-au rscolit, Venit-au roiuri de-mprai, / Cu stem-n frunte i-mbrcai / Cum astzi nu-s. Alaiul
mirelui este arhetipal: Rdvan cu mire, cu nnai, / Cu socrii mari i cu nuntai, / i nouzeci de
feciorai / Veneau clri. El este spiritul, teleion, sugerat prin simbolul zece, i, mpreun cu cei
nouzeci de feciori, fac o sut, simbol al desvririi. Alaiul miresei l ntmpin: i ca la mndre nuni
de crai, / Ieit-a-n cale-ales alai / De sfetnici muli i mult popor, / Cu muzici multe-n fruntea lor.
Tradiia presrrii de flori n calea mirilor semnific urarea ca viaa s le fie ca-n rai: i drumul tot era
covor / De flori de mai. Zamfira este: Frumoas ca un gnd rzle, / Cu trupul nalt, cu prul cre, / Cu
pas uor, ca un prototip ideal de frumusee n concepia popular. Dansul arhetipal al nunii, din
interiorul bisericii, este exprimat prin hora jucat-n exterior de flci i fete. Ospul de dup ritualul
nunii este redat prin hiperbole: Iar la osp! Un ru de vin! / Mai un hotar tot a fost plin / De mese, i
tot oaspei rari. Ospul este, de fapt, sacrificiul care se face n planul material pentru a genera, pe
baza legii armoniei i echilibrului, valorile spirituale, arhetipale. Interferena dintre basm i realitatea
satului o gsim i cnd se descriu oaspeii. Ei sunt personaje care sugereaz universul rural
romnesc: Sosit era btrnul Grui / Cu Sanda i Rusanda lui, / i inte cel cu trainic rost / Cu Lia lui
sosit a fost, / i Barde cel cu adpost / Prin muni slhui, sau personaje de basm: Barb- Cot, fei-

voinici, fei-frumoi, principi falnici, Pene-mprat, Mugur-mprat, brboii regi, sfetnicii-nvechii n

legi.
Nunta are durata arhetipal de patruzeci de zile i se ncheie cu o urare rostit de Mugur-mprat:
Ct mac e prin livezi, / Atia ani la miri urez! / i-un prin la anul! blnd i mic, / S creasc mare i
voinic / Iar noi s mai jucm un pic / i la botez! Specificul naional este exprimat prin: mituri, tradiii,
jocuri, obiceiuri, datini, ritualuri, nume, imagini, portul, construind un univers rural romnesc.
b) Caracterul romantic al poeziei const n faptul c eroii sunt excepionali n mprejurri excepionale.
Zamfira este o eroin romantic, excepional prin frumusee nu doar fizic, aa cum o sugereaz
simbolul trandafirului: Un trandafir n vi prea, ci i spiritual: Roind s-a zpcit de drag. Ea este
structurat pe sentimentul de iubire: i fata s-a-ndrgit de el. Viorel este frumos i tinerel, este cel mai
drag, vine nsoit de nouzeci de feciorai. Acest caracter excepional este subliniat n legtur cu toi
eroii: Dar ca Sgeat de bogat / Nici astzi domn pe lume nu-i. Caracterul excepional este subliniat i
de comuniunea om natur ca mit sau ca motiv, fiindc n versul: i soarele mirat sta-n loc avem
sugerat mitul Sfntul Soare, dar i motivul comuniunii. Tema, eroii, subiectul degaj un sentiment de
bucurie, de se mir i soarele: C l-a ajuns i-acest noroc, / S vad el atta joc / Pe-acest pmnt!.
De aceea hora, ca joc arhetipal, legat de mitul Sfntul Soare, este descris cu atenie: Trei pai la
stnga linior / i ali trei pai la dreapta lor; / Se prind de mni i se desprind, / Se-adun cerc i iar
se-ntind / i bat pmntul tropotind / n tact uor. Jocul dup tilinci, adic fluiere, un flcu la dou
fete, cu clopoei pe pulpe, este specific zonei Nsudului, de unde este poetul. Aceast preuire
a folclorului, a datinii, a mitului, evaziunea n basmul popular sunt elemente care dau un caracter unic
ntmplrii i eroilor, adic o profund structur romantic. Elementele realiste vin din faptul c aceste
ritualuri, tradiii, datini, basme aparin unui univers social rural romnesc, ca i eroii inte, Barde,
Sanda, Grui, fiindc poart nume autohtone. Ca i n cazul lui Creang, constatm faptul c George
Cobuc este un erudit al culturii populare. Atitudinea critic este redus la cteva elemente de umor,
cu care-l nsoete pe Barb-Cot sau pe brboii regi, fiindc de-i porneti sunt greu de-oprit.
Elementele clasiciste se fac simite prin faptul c eroii au un aspect ideal n mprejurri ideale, prin
elementele care sugereaz conceptul de armonie i echilibru (trmbii, muzici, tilinci), prin cultivarea
modelului moral al lumii rurale romneti.
Stilul lui George Cobuc este romantic, cu elemente clasice i realiste. Astfel, metaforele de tip
romantic: Icoan-ntr-un altar s-o pui, roiuri de-mprai se mpletesc cu aliteraiile: Prin vulturi vntul viu
vuia, cu simbolurile vegetale: Un trandafir n vi prea, cu epitetele realiste: mers iste, gnd rzle,
prul cre, brboii regi, sfetnicii-nvechii, cu simboluri ca: semn din steag, bru de-argint, Soarele
mirat sta-n loc. Analiza n profunzime aduce argumente pentru apartenena lor la mai multe estetici.
Astfel, metonimiile: Sunt grei btrnii de pornit, / Dar de-i porneti sunt grei de-oprit!, Srea piticu-ntr
un picior sunt att de subtil contextualizate, nct nu se pot face distincii de apartenen la o anumit
estetic.

La oglinda George Cosbuc

George Cosbuc apartine perioadei de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul
secolului al XX-lea, adica acele perioade dintre bataliile canonice din juimism si interbelic.
G. Cosbuc este ardelean din Bistita Nasaud, regiune care era trecuta inca de pe vremea
imparatesei Maria Teresa ca fiind de granita si ai carei locuitori se bucura de o mai mare
libertate decat ceilalti transilvaneni. de aceea, spre deosebire de O. Goga, care prezinta
Ardealul ca un Rai indoliat, Ardealul lui Cosbuc este un tinut al energiilor care sta sub lumina
solara.
Asupra poetului atrage atentia criticul Titu Maiorescu dupa aparitia poeziei Nunta
Zamfirei. Chiar daca are si unele neimpliniri in planul creatiei patriotice, multe dintre textele
sale poetice s-au bucurat de o receptare favorabila. Putini sunt scriitorii care au surprins atat
de autentic spiritul taranului roman, cum a facut-o Cosbuc. De aceea el a si fost numit poetul
taranimii.
Una din temele operei poetice cosbuciene este aceea a dragostei. Poezia de dragoste a
poetului ardelenesc are cateva caracteristici, adica satul este o scena pe care se desfasoara un
joc al dragostei efectuata de cei doi protagonisti. Totodata se observa ca rolul principal in a
conduce acest joc apartine fetei.

Si in poezia La oglinda, cea care exprima o anume realitate incadrata temei este fata.
Acest sentiment este urmarit in masura ce fazele dragostei se desfasoara de la momentul
infiriparii, pana la nunta (Nunta Zamfirei, unde se ureaza intalnirea si la botez, finalizanduse astfel, in spirit biblic: impreunarea celor doi indragostiti). Poezia La oglinda prezinta
primele simptome ale ideii ca fata a intrat in faza nubilitatii si principalele aspecte morale ce
stau la infaptuirea cuplului indragostitilor, care trebuie sa se finalizeze prin nunta. Poezia
incepe cu un vers memorabil: Azi am sa-mi crestez in grinda.
Grinda este un fel de calendar al taranului unde sunt insemnate momente de mare
importanta.
Iubirea este un sentiment si firesc in viata oamenilor.
Al doilea element este cel al reflectarii realitatii fizice, o reflectare obiectiva prin
oglinda. Fata profita de faptul ca a ramas singura cu dorul si isi ia masurile asiguratorii de
securitate, prin inchiderea usii cu zavorul: Mama-i dusa-n sat! Cu dorul
Azi e singur puisorul,
Si-am inchis usa la tinda
Cu zavorul.
Urmeaza o prezentare a constatarii, fata se grabeste, se impodobeste pentru a
concluziona ca e si voinica si frumoasa. Sta mereu, insa, cu teama de a nu veni mama din sat.
Sentimentul acesta se impleteste permanent cu bucuria descoperirii propriei personalitati.
Gandul merge mai departe, spre maritis. Ideea morala care dirijeaza acest joc se
bazeaza pe omenia viitorului sot: Cui o dau voiesc sa fie
Om odata.
Finalul se precipita dupa ce se aude vocea mamei intoarsa din sat. De data aceasta
asistam la un proces invers: de despodobire. daca la inceput propozitiile sunt exclamative,
inspre final ele sunt interogative:
Ce sa fac? Unde-mi sta capul?...
Ce-am uitat?...
Aceasta precipitare este marcata de sporirea propozitiilor eliptice de predicat: Salba,
jos! Si-n cui oglinda. Se reface ordinea initiala, dovada ca inca mai este de asteptat, fiindca
altfel:
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bataie!
Imaginile, in general, sunt cele dinamice, marcate de folosirea unui numar mare de
verbe.
In ceea ce priveste versificatia se observa ca strofa este o sixtina, avand rima
imperechiata, iar din punctul de vedere al masurii avem 8 silabe, desi la ultimul vers intalnim
4 silabe.
G. Cosbuc este un mare inovator in planul prozodiei. Din punctul de vedere al ritmului
observam ritmul trhaic.
Desi nu toate produsele sale poetice au un inalt nivel artistic, poeziile reprezentative,
inclusiv acela in care este prezentata admosfera ludica, spijina afirmatia unor critici si istorici
litereari conform caruia Cosbuc ocupa un loc important in literatura romana, atat ca autor al
unor poeme precum Natura Zamfirei, Moartea lui fulger, cat si ca traducator al unor
capodopere din literatura universala.

Noapte de vara de George Cosbuc

Zarile, de farmec pline,
Stralucesc in luminis;
Zboara mierlele-n tufis
Si din codri noaptea vine
Pe furis.
Care cu poveri de munca
Vin incet si scartaind;
Turmele s-aud mugind,
Si flacaii vin pe lunca
Haulind.
Cu cofita, pe-ndelete,
Vin neveste de la rau;
Si cu poala prinsa-n brau
Vin cantand in stoluri fete
De la grau.
De la garla-n palcuri dese
Zgomotosi copiii vin;
Satul e de vuet plin;
Fumul alb alene iese
Din camin.
Dar din ce in ce s-alina
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Linistea-i acum deplina

Si-a-nnoptat.
Focul e-nvelit pe vatra,
Iar opaitele-au murit,
Si prin satul adormit
Doar vreu cane-n somn mai latra
Ragusit.
Iat-o! Plina, despre munte
Iese luna din bradet
Si se nalta,-ncet-incet,
Ganditoare ca o frunte
De poet.
Ca un glas domol de clopot
Suna codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.
Dintr-un timp si vantul tace;
Satul doarme ca-n mormantTotu-i plin de duhul sfant;
Linistee-n vazduh si pace
Pe pamant.
Numai dorul meu colinda,
Dorul tanar si pribag,
Tainic se-ntalneste-n prag,
Dor cu dor sa se cuprinda
Drag cu drag.

Noapte de vara de George Cosbuc

Poezia Noapte de vara, prima din volumul "Balade si idile" (1893), este un pastel cu note de idila, in care
imaginea satului si a naturii in amurg se subordoneaza unui sentiment discret, erotic, perceput in final ca o
emanatie a spiritului universal, a "duhului sfant" ce cuprinde, in puterea noptii, intreaga lume. Involuntar, dupa o
dinamica fireasca a naturii cuprinse de inserare, Cosbuc repeta aproape intocmai, desigur cu alte mijloace
artistice, un mecanism poetic deja uzitat de Ion Heliade-Radulescu, in fragmentul de pastel din "Zburatorul", si de
Mihai Eminescu, in "Sara pe deal". "Noapte de vara" este, la randul ei, o poezie a inserarii, a retragerii oamenilor
si a vietuitoarelor de spatiile intinse ale zilei in toposul ocrotit al casei si al satului.
O prima strofa, cu rol de incipit, de atmosferizare, marcheaza momentul amurgului, perceput la nivelul stingerii
luminii solare. Natura e inca plina de lumina, supusa solaritatii unui peisaj transcendent, in care, treptat, se
instituie umbrele noptii: "Zarile, de farmec pline,/ Stralucesc in luminis;/ Zboara mierlele-n tufis/ Si din codri
noaptea vine/ Pe furis." Tabloul naturii este larg, deschis, proiectat in jaristea cosmica, reliefat de imaginea zarilor
cuprinse de lumina inserarii, de un crepuscul linistitor, in timp ce pasarile cantatoare se pregatesc pentru ritualul
nocturn al somnului. Lumina pare lichefiata, adunata toata in luminisul codrilor, filtrata de imensa concentrare a
elementului vegetal, in retragere subtila din fata noptii, vazuta ca o emanatie telurica, "pe furis", din adancurile
domului silvan. inca din prima strofa, poezia sugereaza stingerea treptata a miscarii terestre, starea de imobilism
de care este cuprinsa intreaga natura. Urmatoarele trei strofe surprind miscarea, terestra, deplasarea catre centru
a intregii suflari a satului, secventa aflata sub semnul unui verb cu sens edificator: "vin", repetat aproape obsesiv,
de cinci ori. in satul atemporal romanesc toate vin, se aduna intr-un spatiu ocrotit, al linistii si al somnului: carele
incarcate "vin incet si scartaind"; turmele grele, la fel ca in poeziile amintite mai sus, "s-aud mugind"; "flacaii vin
pe lunca/ Haulind"; nevestele vin de la rau, "cu cofita pe-ndelete"; stoluri de fete "vin cantand" de la seceris; "De
la garla-n palcuri dese/ Zgomotosi copiii vin". Imaginea e de tablou bucolic, etern, zugravit ca in idilele antice ale
lui Teocrit, care a surprins linistea campeneasca si viata simpla si curata de la tara. O singura secventa mai
surprinde viata satului in tumultul amurgului, "Satul e de vuiet plin", in contrast cu fumul ascensiv, ce strabate
inaltul, intr-o nazuinta de echilibru cu ritmurile cosmice: "Fumul alb alene iese/ Din camin."
; Diminuarea miscarii prefigureaza intrarea treptata in lumea lui Hypnos, zeul somnului, si, in final, linistea totala a
intregii firi, perceputa la scara cosmica, din care pana si timpul este eliminat ca dimensiune. Noaptea,
personificata, este calda, venind dinspre codri incet, invadand locurile in mod discret, nota de mister din final fiind
abia sesizabila. Pe aceasta gradatie descendenta a inserarii, zgomotele se sting treptat, iar natura se acopera de
o liniste deplina: "Dar din ce in ce s-alina/ Toate zgomotele-n sat,/ Muncitorii s-au culcat./ Linistea-i acum deplina/
Si-a-noptat." Fenomenul stingerii cuprinde chiar focul din vatra, devenit tot mai lipstt de putere si de stralucire, in
timp ce, din umbrele noptii, se trezesc sunete ale unui bestiariu cu sursa mitologica autohtona: "Focul e-nvelit pe
vatra,/ Iar opaitele-au murit,/ Si prin satul adormit/ Doar vrun cane-n somn mai latra/ Ragusit." Linistea satului
presupune astfel existenta unui spirit etern al asezarii, al vetrei, ceea ce aminteste de o arhaitate pregnanta, de
reminiscente ale credintelor pagane.

Aparitia lunii dobandeste puterea unui act hierofanic, prezentei ficat prin interjectie, ceea ce presupune o
vizualizare puternica a vazduhului; e plina de mister, ca in tablourile romantice, surprinsa intr-o gradata miscare
ascensionala: "Iat-o! Plina, despre munte/ Iese luna din bradet/ Si se-nalta, incet-incet,/ Ganditoare ca o frunte/
De poet." Luna isi proiecteaza imaginea celesta asupra codrilor, intr-o armonie cosmica, ritmata, in plan terestru,
de sunetul onomatopeic al codrilor si al caderilor de ape: "Ca un glas domol de clopot/ Suna codrii mari de brad;/
Ritmic valurile cad,/ Cum se zbate-n dulce ropot/ Apa-n vad." Apa este asociata adeseori cu linistea, clipocitul ei
prefigurand o coborare spre somn, spre eternitatea visului, intr-o tonalitate la fel de imateriala ca dorul. Valurile
cad "ritmic", figurand energia niciodata infranta a esafodajului naturii, in timp ce codrii acompaniaza aceasta
orchestra molcoma a unei entitati spirituale invizibile, discrete, intr-un registru senzorial cvasiimperceptibil.
Tonurile linistii devin ele insesi sensibile, ca o stare de gratie a intregului cadru, terestru si cosmic: "Dintr-un timp
si vantul tace;/ Satul doarme ca-n mormant -/ Totu-i plin de duhul sfant:/ Liniste-n vazduh si pace/ Pe pamant."
Este clipa ideala a desteptarii tensiunilor launtrice ale firii, care pun in miscare dorul, ca emanatie a unei atractii
erotice universale, de implinire, de recuprindere a partilor in totul originar: "Numai dorul mai colinda,/ Dorul tanar
si pribeag,/ Tainic se-ritalneste-n prag,/ Dor cu dor sa se cuprinda,/ Drag cu drag." Aparitia "dorului" se inscrie in
coordonatele spatiului-matrice de care aminteste, mai tarziu, Lucian Blaga, hierofania care stabileste punctul de
legatura intre multiplele planuri ale universului, terestru si cosmic, real si ireal, uman si universal.

La Pati
nvierea Domnului este celebrat n pastelul La Pati - capodopera poeziei religioase a
lui George Cobuc. Poezia este un pastel al primverii. n propoziii enunuri se contureaz un
tablou ptruns de sfinenia i lumina zilelor nvierii. Cntarea preotului n altar i glasul
clopotelor vestesc biruina vieii asupra morii. Clopotele - spune Ioan Alexandru n cartea sa
autobiografic Bat clopotele n Ardeal - aeaz viaa satului n ritm liturgic. Un gnd
stpnete ntreaga suflare a satului: n faa noastr ne e soartea / i viaa este tot, nu
moartea. Este versul esenial care sintetizeaz ntreaga nvtur cretin a poeziei n
legtur cu credina despre nviere, rezumnd esena simbolic a nvierii Mntuitorului:
biruina vieii asupra morii, n aceste versuri se exprim ideea susinut patetic de ctre Sf.
Apostol Pavel nEpistola nti ctre corinteni, capitolul 15: Dac nu este o nviere a morilor,
nici Christos n-a nviat. i dac Christos n-a nviat, deart este atunci predica noastr, deart
este i credina noastr. ...Iar cnd acest trup striccios se va mbrca ntru nestricciune i
acest trup muritor se va mbrca ntru nemurire, atunci va fi cuvnt care este scris. Moartea a
fost nghiit de biruin: Moarte, unde este biruina ta? Moarte unde este boldul tu?.
Dac poezia s-ar fi terminat aici, era numai o versificare a unui adevr evanghelic
fundamental, dar Cobuc simte nevoia s detensioneze acest patetic enun, prin revenirea la
alte imagini nduiotoare ale sfintei srbtori: tineri i btrni urcnd dealul spre biseric i
cte o btrn ovind, ducndu-i micul ei nepot de mn. Imaginea l duce cu gndul la
mama care-i dorete fiul nstrinat (ca n elegia Mama), dar legtura cu versul esenial ce
predomin bucuria nvierii, bucuria vieii se face tot prin ndemnuri poetice: La zmbet cerul
azi ne cheam / Sunt Patile! / Nu plnge, mam!.
Iarna pe uli
Poezia Iarna pe uli, de George Cobuc, a fost scris n anul 1888 i publicat pentru prima
oar n revista Vatra nr. 16 din 1896, Bucureti, i apoi inclus n volumul Fire de
tort, Bucureti, 1896. Este o poezie n care, ntr-un cadru obinuit de iarn, ntr-un sat de
munte, Cobuc a reuit s creeze un spectacol de o nsufleire i puritate copilreasc
emoionante; este un spectacol ntr-un decor familiar, care produce o rememorare a propriei
copilrii, o retrire a unor ntmplri aezate n tainele sufletului juvenil.
Iarna pe uli, foarte cunoscut i prezent pretutindeni n manualele colare sau culegeri
antologice, este un pastel care nu poate fi reinut fragmentar, ci doar n totalitatea strofelor.

Iarna apare n puine locuri n lirica lui Cobuc, uneori n aspectele ei aspre, nemiloase; aici,
iarna apare ntr-o viziune optimist, vesel, ncrcat de atributele pe care copilria i le-a
transmis n hrjoana nevinovat a copiilor (Gavril Scridon, n George Cobuc, Opere alese,
Bucureti, 1972).
Judecat strict din punct de vedere al apartenenei la gen i specie literar,Iarna pe uli nu
este o poezie liric i nici nu este propriu vorbind un pastel, ci o mic balad din lumea
copiilor. Doar primele dou strofe contureaz un pastel de iarn. De aici, compoziia poeziei e
structurat ntr-o serie de secvene, logic potrivite, ntr-o gradaie echilibrat, condus cu
mult abilitate. Dup introducerea descriptiv urmeaz un tablou - plin de viat, al copiilor
care se bucur de venirea iernii. Un copil mai mic - (portretul are note de umor, realizate mai
ales prin hiperbol) este trimis de mama sa n sat dup treburi.
ntlnind ceata glgioas de copii, el se gndete c ar fi bine s o ocoleasc, dar e prea
trziu. Copiii l iau n derdere, adresndu-i-se cu o ironie scnteietoare. O bab care trece pe
drum vrea s i vin n ajutor copilului, dar strnete i mai mult hrmlaia copiilor. Finalul nu
face dect s sublinieze ntreaga atmosfer de voioie, de inocen i fericire neumbrit.
Dialogul aduce o not de nseninare i ngduin; - Ce-i pe drum atta gur? / - Nu-i nimic.
Copii trengari. / - Eu, auzi! Vedea-i-a mari / Parc trece-aduntur / De ttari.
Este ngduina nelegerii de ctre cei mai c jocul este nu numai bucuria, ci i dominanta
copilriei. Ca la Ion Creang, n replica paremiologic a tatlui: -apoi nu ti c este o vorb:
Dac-i cal s trag, dac-i copil s se joace i dac-i pop s ceteasc. Sau ca la Blaga, ntro aforistic formulare a primei din cele Trei fee: Copilul rde: nelepciunea i iubirea mea
este jocul. Acesta este sensul falsei suprri din final, o suprare care ne amintete de
Smaranda din Amintiri din copilrie,n care sub o probozeal de form se ascunde afeciunea
i dragostea fa de copii. Constantin Dobrogeanu-Ghereaobserv c Numai cine a trit la
ar poate s judece ct mai frumos, de natural, de adevrat e acest peisaj stesc de iarn, cu
ct grij, observare fin i precizie minunat sunt zugrvite toate amnuntele (Studii critice,
1956).
Liviu Rebreanu i amintete c este una din poeziile care i-au ncntat copilria: ... primele
versuri care mi-au mngiat i mie sufletul au fost cele ale lui Cobuc. Mi le amintesc i
acuma, parc le-a auzi mereu ntia oar... Eram de vreo 5 ani, era iarna cu zpad mult,
cum sunt iernile totdeauna prin prile noastre, n munii Rodnei. mbondorit cu hinue
groase, trnd dup mine o sniu, hoinream toat ziulica pe uli, mpreun cu o droaie de
copii, crndu-ne pe toate dmburile i pe toate rpele, ca s descoperim lunecuul cel mai
bun. Abia cnd se nnopta de-a binelea ne nduram s ne crbnim pe-acas, rupi de
oboseal, mbujorai de ger, prpdii de foame....
ntr-o asemenea sear, mama lui Rebreanu i-a citit poezia lui Cobuc Iarna pe uli. Am
ascultat - i amintete romancierul - i mi-a srit somnul. Mi se prea c ntr-adevr era vorba
de noi, doar c n locul babei din poezie, noi fceam acelai alai n jurul unui biet nebun al
satului, Anton ... (Cobuc, n volumul Amalgam, Bucureti, 1943).