Fişa nr.

I. Datele de identificare a volumului din care s-a făcut fişa de lectură (!de pe pagina de
gardă): Principiul poetic, Edgar Allan Poe, în românește de Mira Stoiculescu, prefață de Matei
Călinescu, Editura Univers, București, 1971

II. Titlul capitolului/capitolelor:

Filosofia compoziției

III. 10-15 idei/aspecte interesante/importante, notate sintetic CU CUVINTELE VOASTRE

(marcate cu bold) şi ilustrate de citate, transcrise exact, cu diacritice, între ghilimele românești
(„…”). La sfîrşitul fiecărui citat notaţi pagina/paginile (p. 19 sau p. 18-19)

1. Permanenta prezență a deznodământului în mintea scriitorului îl ajută pe

acesta să modeleze subiectul mai ușor, în atingerea scopului dorit: „Doar atunci
când avem permanent în minte acest dénouement putem da intrigii acea aparență
indispensabilă de consecvență, sau de cauzalitate, făcând ca toate întâmplările, și
mai ales tonul, în toate momentele desfășurării intrigii, să contribuie la dezvoltarea
intenției noastre.” (p.34-35)
2. Se vehiculă ideea că scriitorii sau poeții compun, în principiu, în momentele de
inspirație sublimă, însă acest fapt nu este deplin adevărat: „Majoritatea
scriitorilor —în special poeții— preferă să dea de înțeles că ei compun printr-un soi
de sublimă frenezie, printr-o intuiție extatică, și s-ar înfiora pur și simplu dacă ar
lăsa publicul să arunce o privire în culise, să zărească cum se înfiripă gândirea lor
rudimentară, în continuă schimbare...” (p. 35-36)
3. Poe demonstrează faptul că poemul său Corbul este construit într-o manieră
sistematică: „Aleg Corbul ca fiind cel mai cunoscut poem al meu. Scopul meu este
să dovedesc că niciun moment din compunerea lui nu poate fi pus pe seama unui
accident sau a unei intuiții, că lucrarea a înaintat, pas cu pas, spre forma definitivă
cu precizia și cu consecvența rigidă a unei probleme de matematică.” (p. 36)
4. Un poem lung, este, de fapt, o alăturare de poeme scurte, întrucât, pentru a
avea efectul psihologic scontat, acesta este împărțit în unități de emoție: „Ceea
ce numim un poem lung este, de fapt, doar o succesiune de poeme scurte, adică de
efecte poetice scurte. Este inutil să demonstrăm că un poem e poem doar în măsura
în care emoționează profund, elevând sufletul; iar toate emoțiile profunde sunt, din
necesitate psihologică, de scurtă durată.” (p. 37)
5. Frumusețea nu este o calitate, ci o stare, un efect: „Într-adevăr, când oamenii
vorbesc de Frumusețe, ei nu se referă precis la o calitate, așa cum se presupune, ci
la un efect—pe scurt, ei se referă tocmai la acea intensă și pură elevație a sufletului,
nu a intelectului sau a inimii despre care am vorbit și care se petrece ca urmare a
contemplării «frumosului».” (p. 38)
6. Un refren poate avea un rezultat mult mai intens dacă se păstrează repetiția
sonoră, dar se variază sensul: „M-am hotărât să variez și să sporesc efectul
menținând, în general, uniformitatea sunetului, dar variind-o în mod continuu pe
cea a ideii; adică m-am hotărât să produc efecte mereu noi, variind aplicarea
refrenului, refrenul rămânând, propriu-zis, în majoritatea cazurilor, același.” (p. 40)
 7. Originalitatea e rezultatul unei căutări intense: „Adevărul este că, în afară de
spiritele de o forță cu totul neobișnuită, originalitatea nu e câtuși de puțin o
problemă de impuls sau de intuiție, așa cum cred unii. În general, pentru a fi găsită,
originalitatea trebuie căutată cu perseverență, și deși e o trăsătură pozitivă și de cea
mai mare valoare, necesită, pentru a putea fi obținută, nu atât inventivitate, cât
selecție.” (p. 44)
8. Originalitatea constă în combinație: „Fiecare dintre aceste versuri, luat separat, a
mai fost folosit înainte, iar dacă poemul Corbul are vreo originalitate, ea rezidă în
combinarea versurilor din strofă: nu s-a încercat niciodată ceva care să semene cât
de cât cu această combinare.” (p. 44)
9. O operă literară de calitate trebuie să fie complexă și sugestivă: „E nevoie, în
mod inevitabil, de două lucruri: mai întâi, de un grad de complexitate sau, mai bine
zis, de adaptare; și, în al doilea rând, de o anumită putere de sugestie, de vreun
curent de sensuri subterane, oricât de nedefinite.” (p. 48)
10. În poemul lui Poe, Corbul, a fost de ajuns plasarea unei metafore în final și
utilizarea refrenului pentru ca cititorul să înceapă să considere întreaga
scriere drept simbolică: „Veți observa că în cuvintele «pliscu-nfipt în mine» apare
prima exprimare metaforică din poem. Ele, împreună cu cuvântul «Nevermore», ne
îndeamnă să căutăm o morală în tot ceea ce a fost narat anterior. Cititorul începe
acum să considere Corbul ca pe un simbol, dar doar în ultimul vers al ultimei strofe
a poemului apare clar intenția autorului de a face din Corb un simbol al Amintirii
Jalnice și Nepieritoare”. (p. 49)

IV. Ce am reţinut din capitolul/capitolele fişate? Rezumat de 20-40 de rînduri, cu propriile

voastre cuvinte şi cu conectori specifici rezumatului (în primul rînd, în al doilea rînd, pe de o
parte, pe de altă parte, atît…, cît şi…, de asemenea… astfel… etc.). Conectorii de acest tip
(minimum patru) vor fi marcaţi cu italic.

Textul suport începe cu citarea lui Charles Dickens, care afirmă că Godwin utilizează o
tehnică interesantă în scrierea romanului Barnaby Rudge, compunând mai întâi deznodământul,
pentru care, ulterior, imaginează un lanț de acțiuni. Edgar Allan Poe consideră că această
organizare a scrierii unui subiect îmbunătățește opera, întrucât, cu finalitatea cunoscută, autorul
poate elabora altfel desfășurarea evenimentelor.
Poe se consideră unul dintre puținii autori care știu să refacă traseul scrierii unei opere,
exemplificând aceasta cu ajutorul istoriei scrierii poemului Corbul.
În primul rând, el își stabilește clar intenția: dorește să construiască o operă care să fie atât
pe placul publicului, cât și pe cel al criticilor.
Dimensiunile poemului sunt, în al doilea rând, gândite în manieră realistă, autorul
considerând că, pentru a avea o amplitudine emoțională maximă, acesta trebuie să poată fi citit
într-o singură ședință de lectură. Prin urmare, se decide că lungimea optimă este de aproximativ
o sută de versuri și, deci, forma finală a poemului atinge o sută opt versuri.
În al treilea rând, autorul alege un domeniu poetic —Frumusețea, pe de o parte pentru că o
consideră specifică întru totul operei lirice, pe de altă parte pentru că aceasta, de fapt, nu e o
calitate, ci o stare de înălțare sufletească.
 Al patrulea rând în tehnica poetului ce-și descrie metoda este reprezentat de tonul
discursului liric. Cum Frumusețea este starea sublimă, capabilă să emoționeze până la lacrimi, el
alege să amplifice acest efect prin acustica melancolică a cadenței stihurilor.
În cele din urmă, autorul se ocupă de conținutul semantic al poemului. Astfel, el alege
inițial un refren care să respecte principiile deja stabilite, axându-se inclusiv pe dimensiunea
fonetică a acestuia și alege cuvântul „Nevermore”, punându-l pe seama unei ființe lipsite de
rațiune, un corb, pasăre aleasă datorită semnificațiilor sale negative. Firește, urmează găsirea
unui pretext în care folosirea refrenului ales să fie mai mult decât posibilă, un cadru în care
repetarea lui „Nevermore” să creeze efecte artistice deosebite, Prin urmare, optează pentru tema
îndrăgostitului căruia moartea i-a răpit iubita.
Următorii pași surprind construirea graduală a poeziei sub forma unui dialog: îndrăgostitul
pune întrebări, iar corbul răspunde întotdeauna cu refrenul. Finalul fixat contribuie la conturarea
unui traseu liric orientat, atât din punct de vedere al imaginilor poetice utilizate, cât și din
punctul de vedere al elementelor de prozodie, astfel încât efectul încheierii scrierii este sporit.
Autorul stabilește cadrul poemului și alte elemente ce susțin tonalitatea și scopul acestuia.
Așadar, el folosește noaptea, ploaia, vântul, recenta despărțire, bustul zeiței și alte elemente în
scopul creării unor efecte artistice, punând accent pe detalii precum modul în care corbul ajunge
în camera îndrăgostitului.
Singura utilizare directă a corbului ca simbol este făcută în finalul poemului, însă Poe
recunoaște că acest fapt constituie o pistă pentru analiza întregii prezențe a păsării ca o metaforă.