©Copyright www.ReferateOnline.

com Cel mai complet site cu referate

Constantin Dobrogeanu Gherea

Este marele adversar a lui Titu Maiorescu şi partizanul unei critici zise de el
ştiinţifice. Articolul său din 1877 “asupra criticii” este un amplu manifest teoretic
prelejuit de spectacolul criticii. Constantin constă că în plan european e momentul
înfloririi criticii ştiinţifice. Întrebarea pe care şi-o pune subtextul Constantin
Dobrogeanu Gherea este “pe baza căror criterii se judecă o operă literară”. În critica
ştiinţifică autorul susţine că în discutarea operei literare se aplică principiul ştiinţific al
cauzalităţii, opera fiind considerată productul unei cauze anume. Modelul lui
Dobrogeanu Gherea este criticul francez Tane. Criticul susţine autorul trebuie să
studieze mai întâi cauzele şi prima cauză a operei este autorul însuşi cu viaţa,
psihologia, temperamentul specific.
Aşadar criticul trebuie să fie interesant din biografia autorului şi psihologia lui. În
domeniul asupra operei i se cere acestuia o analiză psihică a artistului iar psihicul
artistului depinde de mediul natural care condiţionează rasa.
Dobrogeanu Gherea determină momentele actului critic după cum urmează:
1. Prima operaţie este explicarea operei ca produs a unor procese.
2. Studiul influenţei operei asupra mediului social în care a fost creat.
3. Stabilirea răspunsului: cît de mare e această influenţă sau judecata de valoare.
4. Se va răspunde la întrebarea prin ce mijloace critice, artistice autorul lucrează
asupra psihicului nostru.
Critica estetică la Dobrogeanu Gherea.
Aici criticul nu mai este om de ştiinţă ci trebuie să-şi manifeste talentul care e de
aceeaşi natură cu talentul artistului. Astfel judecata de valoare şi cea morală se
întîlnesc într-o judecată estetică.
Importantul studiu realizat la 1887 este Eminescu. La analiză studiul se dovedeşte a fi
un portret ideal al criticului. Autorul şi-l prezintă ca pe un fragment critic şi mai puţin
ca pe un studiu complet pentru că nu începe prin a explica legătura cauzală dintre
scriitori şi operă, începutul studiului este în stilul criticii sec. al – XIX – lea,
propunând un citat din opera eminesciană. Vorbind despre înţelesul social al operei
Dobrogeanu Gherea relevă cauzele decepţionismului eminescian.
Analiza sa cuprinde mai multe elemente în care sunt măsurate dozele de pesimism. În
“epigorii” Dobrogeanu Gherea apreciază satira dar nu şi partea de odă. Paseismul
consideră autorul ar fi rezultatul unei lupte lăuntrice.
“Înger şi Demon” este asociata celor texte în care se realizează analiza comparată.
Tema demonică şi titanică este urmărită în literatura universală (Lermontov, Bayern,
Goethe).
Demonul lui Mihai Eminescu este pocăit şi decepţionat astfel. Mihai Eminescu este
înţeles ca o fiinţă duală – principiul trecutului şi al viitorului. Dobrogeanu Gherea îi
creionează lui Mihai Eminescu un portret al contradicţiilor considerând că fondul
prim este de optimism depistat în poezia erotică şi cea despre natură din prima
perioadă şi a evoluat spre fondul 2 cel pesimist. Argumentânduse afirmaţia prin
influenţa mediului cultural german. Apreciat este mult poemul “Împărat şi proletar”
referinduse la structura lucrării. O formulă definitorie este aceasta “pesimist”,
“fatalist”, “sceptic” – iată adevăratul Eminescu. Formula aceasta negativă pe care o
explorează Gherea mizează pe evaziunea de la formularea observaţiilor directe. Un alt
capitol al acestui studiu include discuţia despre funcţia artei în general asigurândune
că singurul scop al artei este atât să placă cât şi să folosească. Dobrogeanu Gherea
explică de ce trecutul este foarte poetic. De aceea că urâtul se estompează şi rămâne
frumosul care este şi poetic. Un fenomen poate fi apreciat doar privind la distanţă şi
Dobrogeanu Gherea se declară împotriva gestului exagerat al poetizării trecutului. O a
doua tendinţă împotriva căreia Dobrogeanu Gherea este exagerarea fantasticului.
După această paranteză mare se revine iarăşi la Eminescu zicând “La Eminescu
poetizarea trecutului şi fantasticului sunt destul de lămurite”. Drept exemplu este luat
poemul Scrisoarea a – III – a . O altă lucrare în care Eminescu se evidenţiază ca
pasiazist şi naţionalist care este poezia “Doina”. Tendinţa de poetizarea trecutului
micşorează valoarea operei Eminesciene. În finalul studiului se răspunde la un şir de
întrebări ce ţin de pesimismul lui Eminescu convingândune de faptul că el e
condiţionat de mediul social: sărăcia, lipsa surselor materiale. Astfel polemizând cu
acei care susţin contrariul că pesimismul are rădăcini organice. După Dobrogeanu
Gherea această stare de spirit este atestată şi în textele “Mortua est”, “Satira”, găseşte
aici două etape a creaţiei eminesciene:
1. Optimist idealist
2. Pesimistul
Partea a doua a studiului conţine o preocupare a criticului de corelaţia dintre aspectul
filosofie şi stilul operei Eminesciene. Un alt capitol analizează poezia defactura
erotică şi polemizează cu Titu Maiorescu. Analizează textele venere şi madonă,
melancolie, singurătate.
Ierarhizează poezia de dragoste: “De câte ori iubite, departe sunt de tine”, “O mamă
dulce mamă”, “Dorinţa”, “Atât de fragedă”, “Din valurile vremii”, “Povestea
codrului”. Amplu este analizat poemul “Călin” şi “Luceafărul”.
©Copyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate