LUMINĂ LINĂ

de Tudor Arghezi
Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata
a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l
particularizeaza.

Poezia "Lumina lina" este o arta poetica argheziana, deoarece exprima aspiratia poetului pentru
atingerea idealului absolut in creatie. Altfel spus, crezul lui Arghezi este acela ca artistul, creatorul de
frumos este dominat de setea de a atinge perfectiunea.

Poezia "Lumina lina" de Tudor Arghezi a fost publicata in volumul de debut "Cuvinte potrivite" din
1927 si constituie una din creatiile care exprima arta lui poetica, alaturi de "Testament", "Ruga de
seara", "Cuvant" si altele. -

Titlul poeziei este o metafora care sugereaza aspiratia poetului spre atingerea perfectiunii prin creatie,
fiind alcatuit dintr-un substantiv nearticulat, "lumina", determinat de un epitet sugestiv, "lina".
Metafora titlului este inedita si prin aliteratia LJ, care are o puternica forta de sugestie in ilustrarea
profunzimii starilor lirice, a asezarii eului liric intr-o liniste interioara a regasirii de sine. Structura,
semnificatii, limbaj artistic Poezia "Lumina lina" de Tudor Arghezi este alcatuita din patru catrene
(strofe de catre patru versuri - n.n.) si exprima aspiratia spre ideal, spre absolut, pentru a carui
implinire artistul este capabil de sacrificiul suprem.
Metafora care il simbolizeaza pe poet este albina, aleasa de Arghezi pentru cateva trasaturi
sugestive: menirea de a poleniza sugereaza misiunea poetului de a crea si de a raspandi arta, harnicia
ilustreaza truda artistului, delicatetea exprima sensibilitate interioara, frumusetea ca simbol pentru arta.
Strofa intai incepe cu o adresare directa printr-un vocativ determinat de un epitet prin
inversiune, "usoara zburatoare". Personificata, albina se afla intr-o situatie dramatica, exprimata de
contrastul verbelor la gerunziu - "Zacand aci, pe-o margine de drum, / Si nu dormind intr-un polen de
floare" si amplificata de metaforele care sugereaza posibila fericire, daca idealul ar fi fost atins -
"invaluita-n aur si parfum?".
Strofa a doua continua adresarea directa si argumenteaza dramatismul situatiei din prima
strofa, albina-poet nu a ascultat sfatul dat de "vantul de la stup", ci s-a lasat dominata de patima pentru
ideal, ilustrata de o metafora foarte sugestiva: "Te-ai aruncat in plasa verde-a zilei". Consecinta nefasta
nu intarzie sa se arate si ea cade rapusa de propriul ideal: "Si darurile-acum, ale zambilei, / Puterile-
amortite ti le rup".

Strofa a treia ilustreaza, tot prin adresare directa, tristetea sfasietoare a esecului, a neputintei de a
atinge absolutul: "Voind sa duci tezaurul de ceara, / Te prabusisi din drumul cel inalt". Compasiunea
poetului este patetica si afectiva pentru sacrificiul facut din setea mistuitoare a perfectiunii creatiei,
intr-o solitudine deplina: "Cine-o sa vie, trupul tau de-afara / Sa-1 caute si-n jur sa sufle cald?".
Interogatia retorica din final este deprimanta, pentru ca nimeni din afara nu poate opri patima
distrugatoare a idealului de creatie.

Concluzia poeziei este ilustrata in ultima strofa, simbolizand ideea ca omul care aspira catre un ideal
de neatins este devorat de aceasta patima mistuitoare: "Cu aripa-n tarana si in vis, / Strange la piept
comoara ta deplina". Ultimele doua versuri exprima veneratia poetului si admiratia pentru capacitatea
unei fiinte superioare, simbolizate de vocativul "frumoasa mea albina", de a se sacrifica pentru
implinirea idealului absolut. Epitetul in inversiune accentueaza trasaturile exceptionale ce
caracterizeaza fiinta deosebita, pentru care poetul isi declara, in mod direct, sentimentele profunde -
"Cat te iubesc, frumoasa mea albina". Melancolia plina de admiratie a poetului este exprimata in
ultimul vers al poeziei, pentru faptul ca fiinta superioara, simbolizata de albina, a avut forta de face
sacrificiul suprem in numele idealului imposibil de atins de un muritor.