A 7-a elegie

Nichita Stănescu

GENEZĂ
 Face parte din volumul „11 elegii”, apărut în 1966.

ANALIZĂ
 Pentru a cunoaşte esenţa lucrurilor/esenţa lumii, artistul trebuie să se
adâncească în real, să trăiască existenţele concrete ale tuturorformelor
de viaţă sub care se ascund înţelesurile abstracte.
 Tema principală a poeziei este cunoaşterea pusă în slujba creaţiei, fiind
astfel o artă poetică.
 Termenul „elegie” exprimă tristeţea poetului conştient de limitele
cunoaşterii umane, de nesiguranţa adevărurilor dobândite sau chiar
renunţarea la propriul destin.
 Poetul refuză să fie „sacru”, poet al unei lumi abstracte, trăind în
universul ideilor pure. El preferă să-şi elibereze imaginaţia în lumea
concretă.
 După treapta existenţială a trăirii concrete a realităţii, poetul este
capabil să descifreze esenţele lucrurilor, dobândind dreptul de zbor al
imaginaţiei, trăirea în abstract.
 În mod alegoric, poetul este reprezentat ca o fiinţă supranaturală
înzestrată cu multiple membre pentru a putea „prinde” toate formele
de viaţă.
 Cifra 7 exprimă cele şapte domenii de cunoaştere enumerate în textul
poeziei, puse într-o ordine a complexităţii formelor de viaţă, de la
mineral la vegetal, apoi de la fiinţele complexe până la fiinţa poetului.
El încearcă să cunoască toate formele vieţii, deşi constată că nu e
capabil să înţeleagă pe deplin nici măcar propria fiinţă.
 Dorinţa poetului de creaţie este atât de puternică, încât el trăieşte „în
numele zborului” imaginaţiei, în care tot ce este real se transformă în
elemente constitutive ale unei lumi ficţionale, astfel ca acesta devine o
fiinţă a cunoaşterii.
 Efortul creator rămâne necunoscut cititorilor, iar artistul este învăluit în
propria modestie.