Intrusul

Marin Preda

GENEZĂ
 A apărut în 1968, imediat după al doilea volum „Moromeţii”, plecând
de la un caz real, un accident petrecut la Sălineşti în care un muncitor,
din dorinţa de a-şi salva prietenii, intră într-o cisternă cu aer toxic, care
îl transformă într-un invalid. Este un roman neomodernist, ce realizează
legătura cu literatura interbelică prin problematica intelectualului,
analiză psihologică, subiectivism, perspectivă unică, scriere la
persoana I, timpul subiectiv; trecutul apare doar ca o rememorare.

ANALIZĂ
 Tema romanului este drama singurătăţii individului şi încercarea de
regăsire de sine (temă tipică romanelor existenţialiste).
 Romanul se compune din cinci părţi, împarţite în capitole inegale.
Compoziţia este circulară, incipitul şi finalul fiind părţi ale aceleiaşi
călătorii de la oraşul nou spre Bucureşti, timp în care Călin
Surupăceanu retrăieşte, prin memorie, ultimii ani din viaţa sa.
 Structura romanului constituie două planuri. Primul plan ne destăinuie
destinul lui Călin Surupăceanu, iar cel de-al doilea plan ne arată viaţa
instaurată de regimul comunist.
 Prima călătorie dă impresia unui final de drum, in mod paradoxal, iar
ultima călătorie da impresia unui nou început, unei speranţe.