Baltagul. Structur arhetipal.

Interpretri posibile

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, aprut n 1930, din perspectiva ierarhiei tradiionale, se nscrie n randul celor mitice. Lucru necontestabil dac se ia n condsiderare chiar marturisirea autorului, sau moto-ul cu care ncepe lumea de cuvinte (Stpne, stpane/ Mai cheam -un cne), acesta reprezentnd dou versuri din celebra balad populara Mioria. Titlul eseului de fa, ns, pune sub semn de indoiala cliseul critic sub care Baltagul, ca opera a unui autor/depozitar de traditii, a unui fan al lumii stravechi, al realismului, a intrat in canonul clasic. Cu toate acestea, complexitatea autorului a fost demonstrata prin deconventionalizarea facuta de el schemelor clasice de roman istoric si mitic, dupa cum am vazut la curs sau chiar in lucrarea mai devreme prezentata. Se poate asadar, ca romanul in discutie sa fie atat de transparent si de usor clasificabil? Care este de fapt structura arhetipala a Baltagului? Si ce cai de interpretare aduce cu sine o revizuire, o analiza mai atenta a romanului, dar, in special a parerilor critice avizate? In primul rand, fiind vorba de Mihail Sadoveanu, scriitor ce-si marturiseste crezul prin poporul este parintele meu literar, este foarte usor de cazut in capcana autor-opera legatura simbiotica. Bineinteles, un univers ficitonal, vrand-nevrand, inglobeaza putin din personalitatea eului biologic care l-a faurit, dar, greseala intervine cand, dintr-o caracteristica generala a creatorului (sau chiar al unui cuvant spus de el) tinzi sa cataloghezi si creatia acestuia. In acest sens, gasesti elemente inexistente (sau care inseamna altceva) si le pui in lumina ipotezei pe care nu cauti s-o validezi ci sa-i afli stalpi de sustinere. Unul dintre criticii literari care a facut acest lucru ,in mare masura , este George Calinescu (dar si Perpessicius), cel ce vede in Baltagul pastrator al mitului pastoral, germinat in glastra de clestar a Mioritei al intregii puritati de timbru a baladei si tot conturul ei astral, deci reconstituirea acelei crime pastoresti de care vorbeste balada Mioritei. Urmeaza apoi seria de argumente pe care le aduce pentru a-si sprijini afrimatia, printre care, evident, moto-ul, transhumanta, prezenta a trei ciobani, a cronotopului bucolic (pe-un picior de plai, pe-o gura de rai), motivul crimei (invidia, luarea oilor), intrebarea adresata de catre Vitoria alaiului de nunta (Cine-ati vazut pe-un om de la noi calare pe-un cal negru tintat si-n cap cu caciula brumarie) similara cu cea adresata de maicuta batrana din balada (Cine-au cunoscut, cine mi-au vazut/mandru ciobanel/tras printr-un inel). Desigur, existenta acestor factori nu poate fi negata, dar de a porni de la asta si a ajunge pana la a spune ca Baltagul este o imagine

in oglinda, construita epic, a Mioritei e cale lunga. Sa vedem si de ce. Cum se face ca spatiul din balada e prin excelenta mitic, loc si timp eternizat, pe cand in roman e particularizat (Muntii Tarcaului); iar crima (moartea, implicit) in prima opera e vazuta ca necesara, acceptata, resemnata iar in proza de mare intindere e razbunata, e considerata o iesire din lucrurile firesti; or, cum poate fi Vitoria asemanata cu maicuta ciobanelului (sugestie a blandetii, a neputintei) cand ea nu doar ca intreba lumea de sotul ei, ci participa efectiv in cautare, Nicolae Mnolescu in Arca lui Noe spune despre ea chiar ca e vicleana si rea. Si, tot el, ataca afirmatia lui Calinescu referitoare la ingustarea calitatilor romanului, reducandu-l la scheletul transhumantei, spunand Existenta unui calendar al vietii pastorilor e lucru cert, dar nu miscarea lor milenara e aici elementul esential ci miscarea Vitoriei care nu urmeaza traseul transumentei (Nechifor a murit intr-un loc, unde mai fusese doar o singura data) si care este o iesire din spatiul consacrat, deci mititc. Motivul iesirii din acest spatiu si acela al cautarii sunt caracteristice romanului, cu atat mai mult cu cat scopul acestui act il constituie aflarea adevarului.[...]Ciobanul din Miorita nu cauta adevarul si de aceea rugamintea adresata oii contine un intreg program de invaluire si mistificare.Totodata, in balada nu se pune problema aflarii cauzelor crimei si nici a razbunarii or in Baltagul tot sensul consta in aflarea acestor cauze si in razbunare, spune mai departe acelsi autor. Iesim, asadar din atmosfera originarului si a sacrului si pasim pe un teren uman si psihologic, unde personajul feminin se ghideaza nu neaparat dupa semne, si dupa constiinta si inteligenta sa. Dar despre cautarea Vitoriei si motivul-umbrela sub care sta voi vorbi mai mult in ultima parte a lucrarii. In al doilea rand, fie ipoteza lui George Calinescu daramata in mare parte, raman totusi critici care sustin idea de Baltagul-roman mitic bazandu-se de aceasta data pe un alt arhetip, cel al cautarii lui Osiris de catre Isis. Alexandru Paleologu, in cartea sa Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu, detaliaza mitul egiptean, reusind sa faca o paralela ingenioasa intre acesta si romanul sadovenian. Eu as zice, o paralela formata din linii discontinue, caci exista spatii lacunare, goluri pe care incearca sa le umple cu petece care, evident, provin din alt material. Chiar si cu sustinerea acestei afrimatii, mitul egiptean transpus in arealul autohton (idee plauzibila, avand in vedere cunostintele vaste ale lui Sadoveanu din mitologia universala- ca dovada e Creanga de aur), este foarte putin probabil ca mesajul operei sa fie doar universalitatea unui mit, ori dorinta arzatoare de a conserva lumea fictionala prin ermetizarea ei in credinte stravechi. Eu cred ca Mihail Sadoveanu e mult mai modern decat atat. Sa urmarim, totusi, care sunt argumentele aduse de Alexandru Paleologu. Mai intai, la sfarsitul capitolului XI Vitoria spune ca trebuia sa afle daca Lipan s-a inaltat la soare sau a curs pe o apa..., Osiris a fost identificat cu soarele care prin apusul si rasaritul sau simbolizeaza moartea si invierea. Cadavrul acestuia

a fost aruncat de catre ucigasul Seth in Nil. Gasirea si reasamblarea trupului lui Nechifor este partea din mit in jurul carea orbiteaza actiunea intregului roman (Oase risipite, zgrcurile umede, albeau trna. [...] Era el acolo, insa imputinat de dintii fiarelor.[..]Ingenunchind cu graba ii aduna oasele si-i deosebi lucrurile./Vitoria singura [...] a luat cu grija bucatile sotului si le-a potrivit una cate una). Vitoria, intruchipand-o pe Isis este insotita in cautarea sotului de catre Georghita, recte Horus, si cainele Lupu, recte Anubis. Acestuia din urma ii este ascociata simbolic functia de ghid si pazitor al sufletului dupa moarte, iar motto-ul de la inceput nu vrea sa faca aluzie la Miorita ci la rolul definitoriu pe care il va avea Lupu in deznodamantul dramei. In continuarea listei cu argumente vine episodul in care Vitoria asterne peste sicriul cu ramasite lvicerul vrstat negru si ro, si cel in care ea ia cu sine un betisor alb de la crasma lui Iorgu Vasiliu. In iconografia osiriana, Horus si Anubis poarta fiecare cate-un instrument magic, un betisor, respectiv o tesla.Omul, comunitatea, natura, universul, toate sunt implicate concentric in mitul fundamental , care este mitul lui Osiris si Isis iar mitul Mioritei ca masca a adevaratului fundament-mitul osirian, sunt concluzii la care ajunge Paleologu. Pe de alta parte, se pare ca elementele ilustratoare ale mitului egiptean apar doar in ultima parte a romanului si in secvente scurte, importante, dar nu esentiale. Chiar daca teza acestui critic ar fi acceptata, este greu de crezut ca Sadoveanu, cel care 3 ani mai tarziu scrie o carte in care demitizeaza mitul (este vorbe de creanga de aur), sa-i construiasca un piedestal cu putina vreme in urma. Or, si daca i-ar fi construit, cum ramane cu ce se deruleaza pana in capitolul XI? Sa fie doar povestire, proza de umplututra, o expozitiune si o intriga de o asa mare intindere? Nicolae Manolescu in Arca lui Noe spunea despre Sadoveanu ca economiseste realul (nu urmareste sa-l redea fidel, ca Liviu rebreanu in Ion spre exemplu), ce spune el e concis dar detaliat, descrierile intervind doar pentru a intregi panorama, pentru a pune putin sentiment si a nu lasa un realism obiectiv/rece/sec.Asadar, ce se intampla in primele capitole sunt mai mult decat stabiliri de cronotop si momente ale subiectului spuse pe larg, ele constituie amestecul din care incet, incet ia viata firul povestirii. Si, sunt atat de importante pentru ca prin prisma lor trebuie vazut ceea ce se va intampla mai tarziu, ele sunt cheia spre decodificarea constructiei narative. Legenda cu darul dat de Dumnezeu muntenilor, descrierea Vitoriei, modul cum ea procedeaza in cresterea copiilor, abilitatea in administrarea bunurilor, toate conlucreaza la fiintarea acestui personaj, ce devine mai mult decat un arhetip. Scenariul cu Baltagul ca replica a mitului osirian ar fi trebuit sa includa si o invocatie a Vitoriei catre zei; relatia dintre ea si Nechifor (macar la modul figurat) ca cea intre frate si sora, ori, din cate stim din relatarile ei Nechifor ii era superior, si egal nu din punct de vedere fratesc. Asemanator, ucigasul ar fi trebuit sa fie judecat de catre un tribunal, chiar daca pana la urma ajunge sa fie omorat prin razbunare.

Inchei aici sirul contra-argumentelor aduse ipotezei mitului egiptean intrucat, chiar daca unele dintre asemanari sun izbitoare si, intr-o oarecare masura, simbolismul este asemanator, consider ca romanul trebuie privit avand alt punct de reper, semnificatia lui este mult mai bazata pe actiunea propriu zisa decat pe alegorii, copierea unor mituri. Analizat cu altii ochi, Baltagul paraseste sfera mitologica a Mioritei sau a lui Osiris, si se lasa mulat si dupa tiparul ritualic. Este vorba despre opinia lui Nicolae Manolescu, exprimata in cartea Arca lui Noe, unde pune accent pe cautarea Vitoriei ca restrabilire a unei ordini primordiale, ca refacere a lantului vietii si a naturii, rupt prin lipsa (dovedita mai tarziu a fi uciderea) lui Nechifor Lipan. Aceasta ipoteza a sa se imbina foarte bine cu cea a criticului Mircea Tomus care pune accent pe importanta si functiunea codului dreptatii ancestrale dar si pe comunicarea dintre cele doua lumi (a celor vii si a celor morti). Practic, totul se invarte in jurul acestui nucleu, al acestei punti ce se poate trece doar prin intermediul gestului ritualic,a datoriei. De aceasta datorie se leaga cautarea Vitoriei Lipan, in traiectoria ritualului intra toate gesturile ei (spre exemplu, se simte datoare sa verse o lacrima cand cineva rosteste discursul despre sotul ei; isi controleaza durerea in rapa potrivit acelorasi reguli; vai baiete cum nu intelegi tu o datorie ca aceasta, dar ce pot face decat o ingropaciune cu datoriile ce se cuvin mortilor). Oamenii muntelui traiesc dupa anumite randuieli, legi ce trebuie respectate pentru a avea o buna traiectorie a vietii. Nu este vorba de inchistarea aceaa a ciobanilor din balada care nu vad decat munte si vale, caci acestia din baltagul sunt mai mult decat ciobani, sunt negustori de oi, nu urmeaza acelasi traseu batatorit. Si nici de repulsia fata de nou (caci, Vitoria insasi ii spune lui Gheorghita sa pieptene caii dupa moda cea noua aflata acolo, si tot ea isi iese din atributiile de sotie, randuiala sacra pentru munteni), ci,mai bine spus, din ceea ce este nou, nu accepta, cu incapatanere chiar, ceea ce cred ei ca distruge randuiala . Sa revenim, tousi, la modul cautarii Vitoriei, caci acesta reprezinta in viziunea criticului Nicolae Manolescu una dintre cele mai importante valori ale constructiei epice, ce se afla in opozitie cu mitul , intrucat in Miorita nimeni nu cauta faptasii, cauzele mortii si razbunarea raman invaluite in resemnare. Vitoria culege informatii, le innoada cu abilitate si iata un fir care o duce mereu mai departe. Inteligenta, vie, trage de limba pe unul si pe altul. Trece de la agresivitate la dulceata, e vaicareata din ipocrizie, intriganta din calcul, stapana pe nervii ei si neobosita.[...] Treptat, din aceste investigatii rezulta un scenariu al crimei comise care spulbera ultima indoiala a Vitoriei. Dupa motivele cautarii adevarului si iesirii din spatiul consacrat, scenariile (si relatiile dintre ele) reprezinta un alt lucru fundamental pentru natura romanului.. Si iarasi, relatia dintre episodul in care Vitoria relateaza ce i-a spus Nechifor cat a stat cu el in groapa, demascarea si pedepsirea faptasului, si realitate este esentiala

pentru intelegerea romanului. Este vorbe de cea mai deplina adecvare. Vitoria citeste in felul ei lumea: ceea ce inseamna ca lumea poate fi citita, ca mainfesta, cu alte cuvinte, un sens, ca este asa zicand o epifanie.[...]Nu este nicio magie in preocedarea Vitoriei.Suntem, de la un cap la altul al romanului, in plin natural si in plin uman. Reiese de aici, asadar, ca in Baltagul putem vedea mai mult decat fiintarea unor mituri, e un roman despre datorie, randuiala, oameni, cele doua lumi existentiale si comunicarea dintre ele. In concluzie, interpretarile posibile ale romanului Baltagul mentionate mai sus, contin fiecare portiuni de adevar, in proportii mai mici sau mai mari. Nu se poate nega existenta unor elemente din mitul mioritic,la fel cum asemanarea dintre Nechifor si Osiris nu poate fi eludata, or gesturile ritualice si infaptuirea dreptatii care fac, incontestabil, parte din actiunea romanului. La fel cum alte posibile prezumtii incadreaza romanul intr-unul al transhumantei, de initiere, politist, de dragoste,psihologic. Nici una nu este gresita, fiecare este verificabila si are dovezi concrete (desi una este parca mai buna decat toate) dar una oarecare se muleaza mai bine dupa personalitatea celui ce analizeaza, dupa felul cum vede el lucrurile. In ceea ce ma priveste, subscriu parerii lui Nicolae Manolescu, cred si eu ca romanul Baltagul este unul realist, despre oameni si legaturile dintre ei, despre evenimente ce perturba randuiala, despre restabilirea oridinii.