,, Tablou de iarnă’’ - George Bacovia

Ninge grozav pe câmp la abator

Și sânge cald se scurge pe canal ;
Plină-i zăpada de sânge animal –
Și ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,

Și corbii se plimbă prin sânge... și sug ;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...

Și-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
– Iubito, sunt eu la ușa înghețată...
Simbolismul este un curent literar de proveniență franceză, care s-a manifestat în
ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, și la începutul secolului următor, ca reacție la
parnasianism și naturalism. Poezia simbolistă este expresia rafinamentului artistic, specific
epocilor de decadență și este relevant sensul profund antiburghez al curentului. În același
timp, noua creație se întemeiază pe un spirit citadin, căruia îi corespunde o sensibilitate
maladivă. Astenia, nevroza, gustul pentru macabru, spleenul, starea de plictis, de dezgust de
viață sunt atitudini lirice specifice acestei mișcări culturale.
Opera lui George Bacovia se înscrie în estetica simbolistă prin teme și motive, prin
cultivarea simbolului, a sugestiei prin corespondențe, decor, cromatică și prin tehnica
repetițiilor ce conferă operei muzicalitate interioară și dramatism trăirii eului liric. Momentul
apariției sale în literatură este impropriu unei receptări largi din cauza Primului Război
Mondial, care era în plină desfășurare, poetul debutând în anul 1916 cu volumul ,,Plumb’’.
Întâia persoană care îl remarcă este Eugen Lovinescu, care susține că ,,Bacovia a creat o
atmosferă personală de o copleșitoare dezolare (...), de toamnă cu ploi putrede, de arbori
cangrenați, limitată într-un peisaj de mahala’’.
În scrierea bacoviană este prezentat umanul în decădere, lucru evidențiat în
poezia ,,Tablou de iarnă’’, care se regăsește în volumul ,,Plumb’’, prin valorificarea temelor
morții și a condiției ființei umane sub semnul singurătății. Este conturată o viziune conform
căreia, într-un univers încărcat de materialitate, ființa umană se află sub permanenta
amenințare a morții, față de care nici iubirea nu poate oferi protecție. Sentimentul
predominant asociat este perpetua angoasă.
Opera este alcătuită din trei catrene, rima este îmbrățișată, iar măsura versurilor este de
10-11 silabe, aceste elemente conferind muzicalitate. Sugestia sonoră însoțește viziunea
asupra lumii cu un ritm aparte ce trimite conținutul liric într-un spectru muzical. Utilizarea
predominantă a verbelor la timpul indicativ prezent dau enunțurilor un caracter sentențios
(,,ninge’’, ,,se scurge’’). Semnele de punctuație sunt, de asemenea, relevante: punctele de
suspensie accentuează opresiunea pe care tragicul peisaj o are asupra ființei lirice ( ,,corbii se
plimbă prin sânge...și sug’’).
 Titlul sugerează descrierea unui peisaj al naturii din timpul iernii, anotimp simbolic
pentru glacialitatea sufletului și pentru lipsa de speranță. Trăsăturile tabloului sunt surprinse la
sfârșitul zilei (,,Dar ceasu-i târziu’’), fiind descrisă ninsoarea, care face trimitere la degradarea
sinelui ființei lirice.
Sentimentele de teamă și neliniște se accentuează treptat până ating limite
insuportabile, sugerate de fenomenul naturii descris hiperbolic (,,Ninge grozav’’ ,,Ninge
mereu’’). Iarna se manifestă devastator, cu toata cohorta ei de semne: teroarea boreală, pustiul
alb, ninsoarea abundentă, neîntreruptă, zarea înnoptată, edificând un infern alb. Din punct de
vedere al dimensiunii spațiale, abatorul, un element al peisajului urban degradat, constituie, de
fapt, o oglindă a vieții însăși, care nu este un prilej de împlinire, ci o permanentă luptă pentru
supraviețuire. Eul liric este un raisonneur al unei lumi înghețate, marcată de teroare.
Prin intermediul imaginilor artistice este conturat un cadru macabru ce sugerează
abrutizarea omenirii. ,,Corbii se plimbă prin sânge’’și ,,vin lupii licărind’’ creează un impact
vizual-dinamic semnificativ pentru o lume a răului, în care totul devine anorganic.
Preponderența materialității ce amenință sufletul omului este sugerată de lait-motivul
sângelui, care există pretutindeni și anihilează orice urmă de puritate, simbolizată de zăpadă
(,,Plină-i zăpada de sânge animal...’’). Finalul este tragic, ființa lirică dorind abstragerea din
acest decor infernal în casa primitoare a iubitei, acesta fiind singurul semn de umanitate.
Totuși, femeia îl întâmpină cu răceală, înghețul ușii fiind, de fapt, un simbol pentru
înstrăinarea față de cei din jur și pentru extincția vieții (,,Iubito, sunt eu la ușa înghețată’’).
La nivel cromatic, se remarcă contrastul surprinzător dintre roșul sângelui, simbol al
vieții ce se stinge și albul zăpezii, care exprimă imacularea inertă a anotimpului rece. (,,E
albul aprins de sânge închegat’’). Imaginea este completată de sugestia dinamică a vieții care
se scurge zadarnic (,,Și sânge cald se scurge pe canal’’). Peisajului de iarnă i se asociază
corbii și lupii, mesageri ai morții în universul bacovian. Pe fundalul negru al înnoptării,
amenințarea animalelor de pradă sinistre face ca ființa umană să vrea să se refugieze într-un
spațiu intim, protector, departe de universul exterior. Lumea este creionată în nonculori
pătrunse de nuanțe stridente ale culorilor.
Cromatica bacoviană a „Tabloului de iarnă” se regăsește şi în pictura impresionistă a
artistului Edward Redfield. Aceasta este intitulată „Village in Winter” și prezintă o stradă
inundată în sângeriul asfinţitului, asociată cu atmosfera rece ce îngheaţă sufletul.
În concluzie, universul bacovian este unul dezvoltat în opoziție cu imaginarul poetic
romantic. Natura nu este un spațiu de evadare și nu există iluzie sau mister, ci doar o concretă
trăire a angoasei morții. ,,La niciun alt poet român, formula <<Eu sunt un altul>> nu se
potrivește ca la Bacovia” - ,,în poezia lui nu există decât obiect; orice viață a dispărut și
implicit orice sens: aici este infernul, dominația și teroarea obiectelor” (Ion Simuț).