Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi

de construcţie ale unui text narativ studiat, aparţinând lui George Călinescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului în specia literară, într-o
perioadă sau orientare culturală;
- comentarea a două secvenţe relevante pentru tema textului narativ studiat;
- analiza a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative
pentru tema aleasă (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, perspectivă narativă,
tehnici narative, registre stilistice, instanţele comunicării narative, incipit, final, limbaj
etc.);
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă).
Pentru organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins,
încheiere – 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3
puncte; claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte
– 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Încadrarea romanului în creația autorului și contextul epocii

G. Călinescu, personalitate marcantă a culturii interbelice, a fost autor de poezie, proză,
dramaturgie, eseistică, istorie și critică literară.
Romanul Enigma Otiliei (1938) este una dintre capodoperele sale, realizata pe fundalul
realismului balzacian, dar cu elemente de modernitate.

Semnificația titlului
Inițial romanul fusese intitulat Părinții Otiliei, ca o trimitere la tema balzaciană a
paternității. Paradoxul din titlu a fost explicat prin faptul că aproape toate personajele pot fi
văzute ca părinți ai acestei orfane, interesați, cu motivații diferite, de soarta ei. La sugestia
editorului, titlul a fost schimbat în Enigma Otiliei și atrage atenția asupra protagonistei ca
reprezentare a „eternului feminin”.

Structura romanului
Compoziția dezvoltă două planuri. Primul urmărește istoria unei moșteniri, averea
bătrânului Giurgiuveanu fiind ţinta interesului intregii familii Tulea. Cel de-al doilea este un
bildungsroman și prezintă parcursul tânărului Felix Sima, care trăiește și o poveste de dragoste
adolescentină pentru Otilia. Acțiunea este plasată în capitală, astfel că o tema regasita este si cea
a vieții burgheziei bucureștene la începutul secolului al XX-lea.

Relația incipit-final
Incipitul romanului este realizat în manieră balzaciană prin fixarea locului și a timpului
acțiunii, și prin descrierea detaliată, din perspectivă omniscientă, a lui Felix Sima, „un tânăr de
vreo 18 ani în uniformă de licean”. Prin intermediul acestui personaj reflector, autorul descrie
strada, locuința, apoi personajele aflate în casa lui Giurgiuveanu, în particular portretul Otiliei.
Finalul are rolul unui epilog, iar legătura cu incipitul este stabilită prin prezența lui Felix.
Acesta și-a desăvârșit cariera, a încheiat, așadar, procesul de formare și este acum un medic
celebru. Se întâlnește cu Pascalopol dupa 10 ani de la momentul deznodamantului care îi arată o
fotografie din care Felix o recunoaște pe Otilia cu dificultate. Întâmplarea îl determină să
rememoreze trecutul, inclusiv să își amintească vorbele cu care fusese întâmpinat de
Giurgiuveanu: „aici nu stă nimeni”.

1
Modernitate și tradiție în roman
a) elemente realiste
G. Călinescu demonstrează că se poate scrie un roman pe gustul epocii urmând modelul
lui Balzac. Opera sa este astfel dominată de realismul de tip balzacian.
Se remarcă în primul rând incipitul. Aici, prin perspectivă omniscientă, sunt fixate
timpul şi spaţiul, sunt descrise detaliat strada, locuința lui Giurgiuveanu, portretul lui Felix, dar și
trăirile sale interioare. Cu excepția lui Felix și a Otiliei, toate celelalte personaje din roman
reprezintă tipuri umane: Giurgiuveanu – avarul, Pascalopol – filantropul, Stănică Raţiu –
arivistul, Aglae Tulea - „baba absolută fără cusur în rău”, Aurica - fata bătrână, Simion Tulea –
senilul, Titi – retardatul, Georgeta – curtezana. Personajele realiste sunt văzute ca produse ale
mediului în care trăiesc, caracterizate dinspre interior spre exterior, astfel au valoare
caracterizatoare și vestimentația sau interiorul locuințelor.
Tematica este, de asemenea, de factură realistă: viața burgheziei bucureștene,
moștenirea, paternitatea.

b) elemente naturaliste
Naturalismul, curent derivat din realism, este întâlnit în realizarea clanului Tulea, marcat
de sechele sau defecte ereditare Aglae Tulea este dominată de aceeași zgârcenie întâlnită și la
fratele ei, Costache Giurgiuveanu. Răutatea și urâțenia fizică a Aglaei se regăsesc și la fiica ei
cea mică, Aurica, în timp ce instinctul matern a fost moștenit de Olimpia. Se poate stabili o
corespondență și între senilitatea lui Simion, care ajunge să se creadă Iisus Hristos și înapoierea
mintală lui Titi, care, la 23 de ani, nu luase încă bacalaureatul.

c) elemente romantice
Romantismul se întâlnește în prezentarea poveștii de iubire adolescentine dintre Felix și
Otilia. Procedeul romantic al antitezei așază feminitatea Otiliei în contrast cu acreala și chipul
ofilit al Auricăi, zgârcenia lui Giurgiuveanu față de generozitatea lui Pascalopol și
comportamentul infantil al lui Titi în comparație cu seriozitatea și înclinația spre studiu a lui
Felix. Deși romanul prezintă in mare parte viața burgheziei, întâlnim și o frumoasă descriere de
natură în episodul vizitei de la moșia lui Pascalopol.

d) elemente moderniste
Apar în realizarea personajului feminin Otilia, singura care iese din observaţia naratorului
omniscient, fiind caracterizată prin metodele prozei moderne, pluriperspectivismul și
comportamentismul.

Romanul de factura realista al lui G. Călinescu , ”Enigma Otiliei” este o opera valoroasa
pentru literatura romaneasca prezintă aspecte din viața de zi cu zi, relații de familie, căsătoria,
văzută ca o formă de parvenire și confort social. (684 cuvinte)