Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi de

construcţie a unui personaj dintr-un roman tradiţionalist studiat, aparţinând lui Mihail
Sadoveanu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative
pentru construcţia personajului ales (tema, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
perspectivă narativă, tehnici narative, registre stilistice, instanţele comunicării narative,
incipit, final, limbaj etc.);
- evidenţierea situaţiei iniţiale şi finale a personajului, din perspectiva tipologiei în care se
încadrează, a statutului psihologic, moral, social etc;
- relevarea trăsăturilor personajului, prin raportarea la două episoade / citate / secvenţe
narative semnificative ale textului narativ ales.

Încadrarea romanului în opera autorului şi contextul cultural al epocii

Mihail Sadoveanu este un reprezentant de seamă al tradiţionalismului interbelic şi unul
dintre cei mai prolifici prozatori români. Seria capodoperelor sale a fost deschisă de volumul Hanu
Ancuţei care l-a statornicit şi drept un mare povestitor si creator al romanului istoric. Baltagul a fost
publicat în 1930, fiind un roman tradiţionalist interbelic.

Sursa de inspiraţie
Romanul are ca sursă de inspiraţie balada pastorală Mioriţa. Autorul a preluat din baladă
motivul transhumanţei, al celor trei păstori, al omorului la apus de soare, al animalului credincios şi
al căutării celui dispărut de către femeia îndurerată. Criticul Al Paleologu a oferit o demonstraţie
interesantă a ipotezei că romanul îşi are, de fapt, punctul de plecare în mitul egiptean al lui Isis şi
Osiris.

Semnificaţia titlului
Sensul propriu al termenului din titlu denumeşte o secure cu două tăişuri, utilizată ca armă
sau unealtă de către păstori. În roman, aceasta este arma crimei şi a răzbunării. Baltagul sfinţit
purtat de Gheorghiţă reprezinta un simbol in traseul maturizarii sale. Securea rămâne curata,
nepătata de sânge, pentru că moartea lui Nechifor este răzbunată cu aceeaşi armă cu care a fost
înfăptuită.

Structura romanului. Relaţii temporale şi spaţiale

Incipitul romanului conţine o parabolă cu elemente de cosmogonie pe care Nechifor Lipan
o povestea la petreceri. Rolul parabolei este de a introduce ideea de rânduială, laitmotiv al
romanului: nici Dumnezeu nu mai poate interveni în ceea ce a rânduit, cu atât mai puţin fiindu-i
îngăduit omului; totodată, anticipează tema romanului referitoare la viaţa tradiţională a păstorilor.
Primele capitole oferă o imagine generală a vieţii oierilor din Măgura Tarcăului şi o prezintă
pe Vitoria Lipan tot mai îngrijorată de absenţa prelungită a soţului. Cea mai mare parte a romanului
înfăţişează drumul Vitoriei împreună cu fiul ei, Gheorghiţă, în căutarea soţului dispărut.
Parcurgerea acestui drum oferă autorului şi pretextul prezentării monografice a satului moldovenesc
de munte la începutul secolului al XX-lea. Ultimele capitole conţin împlinirea îndatoririlor de ordin
ritualic şi justiţiar pentru Nechifor Lipan: priveghiul, înmormântarea, praznicul şi pedepsirea
asasinilor. Prin afirmaţiile Vitoriei de la finalul romanului se transmite o concepţie sănătoasă de
viaţă referitoare la rânduiala existenţei în familie.
Spaţiul este identificabil, cu referiri la localităţi din zona de nord a Moldovei. Traseul
strabatut de Vitoria din Magura Tarcaului pana in locul in care gaseste ramasitele lui Nechifor, intre
Susa si Sabasa, reprezinta pretextul de a descrie un spatiu al traditiilor si obiceiurilor stravechi. De
asemena, sunt mentionate repere religioase care fixeaza un calendar al vietii pastorale, de toamna
pana primavara, accentuandu-se astfel impresia de timp mitic.
Caracterizarea personajului feminin
Baltagul este o creatie complexa si in compozitia sa se disting teme precum: împlinirea unui
act justiţiar, viata de familie, viata satului, restabilirea dreptatii dar si maturizarea lui Gheorghita ce
ii ofera romanului caracterul de Bildungsroman. Vitoria Lipan este un personaj tipic sadovenian, ce
aparţine unei lumi tradiţionaliste, cu credinţe străvechi, ce se călăuzeşte după legi nescrise şi
obiceiuri ancestrale.
Vitoria Lipan, personajul principal al romanului, este prezentă chiar de la început,
îngrijorată de întârzierea soţului plecat la Dorna să cumpere oi. Tensiunea interioară este
amplificată de superstiţii şi semne ale vremii: visul cu Nechifor care trece călare o apă neagră este
semn de mare supărare, cocoşul care cântă pe prag cu pliscul spre poartă vesteşte că cineva pleacă
din casă, iar zborul jos al dumbrăvencelor şi norul întunecat de lângă Ceahlău vestesc apropierea
iernii.
Autorul prezintă şi ipostaza maternă a protagonistei. Din cei şapte copii aduşi pe lume au
ajuns mari doar doi. Faţă de Minodora este autoritară şi exigentă, vrea să o crească în spiritul
tradiţiei şi o ameninţă pentru că „nu mai ştie ce e sfânt şi curat de când poartă coc şi bluză şi o
cheama domnişoară”. Este mai îngăduitoare cu Gheorghiţă, pentru că ştie că pe fiul ei îl aşteaptă
viaţa grea a oierului.
Cu un amestec de credinţă şi superstiţie specific ţărăncilor, Vitoria caută ajutor şi la preot, şi
la vrăjitoarea satului, dar nu dă crezare niciunuia, pentru că îşi cunoaşte bine soţul şi ştie că doar o
nenorocire l-ar putea împiedica să se întoarcă acasă. Decide să pornească la drum şi acordă o mare
atenţie pregătirilor, mai ales celor de ordin spiritual: posteşte douăsprezece vineri, merge la
Mănăstirea Bistriţa şi se închină la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana şi sfinţeşte baltagul cel
nou al lui Gheorghiţă. Ştie că acest drum îl va maturiza pe fiul ei şi îl avertizează în mod metaforic:
„pentru tine acum începe a răsări soarele”.
Prin procedeul caracterizării indirecte, experienţa drumului evidenţiază noi trăsături ale
protagonistei precum răbdarea, abnegaţia, intuiţia, tăria de caracter. Respinge ideea de a merge cu
trenul pentru că ştie că trebuie să zăbovească în locuri unde se adună oamenii, la târguri, popasuri,
hanuri, pentru a întreba de barbatul acesteia.
Frumuseţea morală a Vitoriei este completată de portretul fizic, de chipul luminat de „ochii
căprui, în care se oglindeşte lumina castanie a părului”, frumuseţe de care este conştientă cu
cochetărie feminină: „ştie că-l iubesc şi nici eu nu i-am fost urâtă.”
Deşi îşi iubeşte soţul „chiar şi acum când aveau copii mari cât dânşii”, nu îşi exteriorizează
durerea, decât prin strigatul sfâşietor atunci când îi descoperă osemintele în râpă.
Comportamentul ei demn este motivat de dorinţa de a împlini îndatoririle faţă de soţ,
inclusiv pedepsirea ucigaşilor. Atitudinea ei din timpul praznicului l-a îndreptăţit pe G. Călinescu
să o numească „un Hamlet feminin”. Asemeni personajului shakespearian, ea conduce cu abilitate
discuţiile, prezintă întocmai momentul uciderii soţului, îşi stăpâneşte emoţiie şi îi determină pe
Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui să se demaşte. Vitoria este unul dintre personajele feminine din
literatura română bine conturate, imagine a mamei şi a soţiei devotate. (944 cuvinte)