BALTAGUL –roman interbelic, traditional, realist, obiectiv

Romanul "Baltagul", apărut în 1930 (roman interbelic), este un adevărat "poem al naturii şi al sufletului omului
simplu, o Mioriţă în dimensiuni mari" (George Călinescu). Versul motto: “Stăpâne, stăpâne/ Mai cheamă şi-un
câne" argumentează viziunea mioritică a morţii, căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare, aceea a existenţei
duale ciclice, viaţă-moarte şi din nou la viaţă.
Incadrare
Este un roman traditional pentru că prezinta viata satului românesc, a universului rural dar și a specificului
personajelor: ţăranul este „ principalul meu erou” mărturisind Sadoveanu. Avem de-a face cu o imagine idilică a
taranului și de un pitoresc profund, diferit de țăranul conștient moral al lui Slavici sau de cel crud, brutal al lui
Rebreanu. Deasemenea romanul valorifică tradiții românești: oierit, tors, ritualuri de sărbători, nuntă,
înmormântare, botez etc. Lumea lui Sadoveanu este puternic înrădăcinată în credința creștină specifică
poporului român dar și în obiceiurile precreștine precum vizita la baba Maranda, mulțimea superstițiilor de care
ține seama cu atenție.
Un asemenea roman „de creaţie” care „preferă psihologiei fapta, iar analizei, epicul” este romanul Baltagul,
publicat de Sadoveanu în 1930. Sadoveanu scrie, în numai 17 zile, un roman complex, cu evident caracter
mitic, simbolic. Simbolic este si faptul ca pe drum calatorii intalnesc un botez , o nunta, iar in final are loc
inmormantaterea lui Nechifor. Cele trei evenimente ale vietii -nasterea, nunta si moartea- sugereaza ca acest
drum reprezinta o metafora a vietii. Este şi baladesc, un roman al transhumantei, pentru că zugrăveşte o
civilizaţie veche pastorală și valorifică mituri precum cel al transhumanței (Miorița) sau cel al coborârii în
Infern (Isis și Osiris). În el zugrăveşte o civilizaţie pastorală arhaică, roman realist (tehnica detaliilor
descrierilor, locuri reale, meserii romanesti), de observatie sociala, dar si filosofic, relevând o concepţie despre
lume şi om bazată pe credinţe şi „rânduieli” ancestrale, un roman iniţiatic, al riturilor de trecere oficiate de
Vitoria Lipan şi al iniţierii lui Gheorghiţă, un roman de dragoste, un roman al familiei şi chiar un roman cu
intrigă poliţistă.
In ciuda dimensiunii reduse, romanul este o opera realista, a) o monografie a satului traditional, desfasurata
larg in jurul unei familii de oieri din Magura Tarcaului, reper spatio-real, familia lui Nechifor Lipan. Muntenii
sunt niste ”fapturi de mirare”, isi duc viata in ritmul transhumantei, practica oierilor de la inceputul lumii, din
cauza careia a intarziat la impartirea darurilor divine, conform unei vestiri anecdotice de la inceputul romanului.
Din unghi realist romanul prezinta sub toate aspectele viata muntenilor. Unii isi castiga traiul lucrand in
munte, iar cei mai vrednici intemeiaza stani; dintre acestia din urma face parte si Nechifor Lipan. Romanul este
si povestea unei familii de oameni instariti, negustori bine vazuti: „avere aveau cat le trebuia”, „aveau si parale
stranse intr-un cofaiel cu cenusa”. Din sapte copii cati le-a dat Dumnezeu, Nechifor si Vitoria au ramas cu doi:
Gheorghita si Minodora. Rolul femeii este bine stabilit, dar este legat mai mult de treburile gospodaresti, motiv
pentru care Vitoria nici n-a prea iesit din sat de cand s-a maritat. Aceasta apara cu strasnicie respectul pentru
credinta si obiceiuri, caci oamenii, daca se abat de la legea firii, pierd din cinste si demnitate, devin neoameni.
Astfel, viata se defasoara calendaristic, intre plecarea turmelor la pasunat si inatoarcerea lor la iernatic. Nu ziua,
ci vremea pe care oamenii o inteleg dupa semnele ei ce se arata, hotaraste si treburile oierilor si ale casei. Ca
roman monografic, Baltagul prezinta trei obiceiuri legate de viata unui om: botezul, nunta si inmormantarea.
Traseul Vitoriei reface calatoria lui Nechifor Lipan, pe drumul transhumantei. Lumea veche este pusa in
balanta, alaturi de lumea cea noua, instabila si infricosatoare.
b)tema de natura economica: imbogatirea, caci obilul crimei infaptuite asupra lei Nechifor este dorinta celor 2
asasini de a-I fura bunurile
c)personaje tipice in situatii tipice: Vitoria este tipul femeii casnice din mediul rural, devotata familiei,
puternica si ambitioasa; Gheroghita-tipul adolescentului in formare, criminalii-tipul raufacatorului.
d) tehnica detaliului semnificativ: descrierea Vitoriei, satului, drumului facut pt gasirea lui Nechifor

Aceasta opera literara este un roman deoarece aparţine genului epic, are o întindere mai mare, şaisprezece
capitole cu o acţiune complexa si conflicte sociale, morale si psihologice care oferă o imagine ampla si
profunda asupra vieţii. Romanul are o construcţie complexa, acţiunea se complica treptat pana la deznodământ,
cuprinde mai multe personaje cu caractere complexe ce se pun in evidenta pe masura ce avansează naraţiunea,
creeand o varietate cu tipuri umane.
Fiind o opera epica, autorul isi exprima indirect sentimentele prin intermediul acţiunii si al personajelor.
Intamplarile se desfasoara intr-un anumit timp si spaţiu. Astfel, acţiunea este plasata intr-un sat de munte din
Moldova, Măgura Tarcăului, din care eroina, Vitoria, porneşte spre tara Dornelor pentru aflarea adevărului
despre moartea şotului ei. Timpul acţiunii se derulează pe o durata mare, din toamna pana in primăvara.
Modul de expunere predominant este naraţiunea, care se îmbina cu dialogul si monologul interior „… eu am
stiinta ca fapta asta s-a petrecut ziua la asfinţitul soarelui…” si descrierea, prin care autorul pune in lumina
insusirile si zbuciumul sufletelor al personajelor dar si frumuseţea locurilor, satelor din zona.

Geneza si surse de inspiratie

Publicata in anul 1930, opera a necesitat un numar de doar 17 zile zile de scriere deoarece se afla in mintea
scriitorului de foarte mult timp. La baza inspiratiei scriitorului au stat trei tipuri de surse: autobiografice,
folclorile si mitice.
Sursele biografice arata ca intr-un interviu oferit de scriitor, acesta povesteste cum in calatoriile sale pe jos prin
Moldova a facut popas la un han. Acolo a avut prilejul sa asculte doi jandarmi care vorbeau despre uciderea
unui cioban caruia i s-au furat oile.
Sursele folclorice sustin ca opera se inspira din teme, motive sau tipuri de personaje care apar in trei balade
populare. Din balada populara “Miorita” se preia motto-ul operei “Stapane, stapane / Mai cheama s-un cine”., se
preia motivul complotului si motivul transhumantei. Din balada populara “Salga” se preia tipul femeii justitiare.
Din balada populara “Dolca” se preia imaginea cainelui credincios.
Sursele mitologice asociaza o parte a povestii familiei Lipan cu legenda lui Osiris, fost rege al Egiptului
zeificat ca zeu al fertilitatii. Dupa ce a fost ucis de fratele sau Seth pentru a-i urma la tron, sotia lui Osiris, Isis,
mare preoteasa da nastere unui fiu pe nume Horus. Dupa ce copilul ei creste, impreuna cu mama sa si insotit de
un caine, pleaca in cautarea ucigasului. In toate picturile rupestre, baiatul poarta in mana o arma cu doua taisuri.

Tema
Romanul ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al tradiţiilor
şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale
vieţii.
Tema romanului este tema vietii şi a mortii, a iubirii, a datoriei şi a initierii care permite
totodata realizarea monografiei satului moldovenesc de munte. Tema se evidentiaza prin
tipul taranului pastrator al lumii vechi, arhaice. B a l t a g u l   p r e z i n t a   ş i   t e m a   f a m i l i e i   d i n t r -
o   p e r s p e c t i v a   a p r o a p e   m i t i c a ,   s i t u a n d   r e l a t i i l e   d i n t r e membrii familiei sub un clopot
cosmic. Obiceiurile, viata şi moartea fac obiectul unei initieri a fiului ajuns în situatia de a-şi
asuma rolul tatalui şi de a prelua responsabilitatea familiei dupa cum se cuvine într-o societate
traditionala patriarhala. Initierea în tainele existentei este realizata de mama, singura capabila - prin
dragoste, daruire şi întelepciune sa transforme fiul într-un matur demn.
Motive:-râpa-coborârea în infern
-drumul parcurs-labirint extrerior
-numele personajelor:
*Vitoria-victoria dreptății
*Nechifor-purtător de biruință
*Gheorghită-Sf. Gheorghe, lupta cu răul

Titlul
Titlul este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma magica şi simbolică menită să
împlinească dreptatea, este o unealtă justiţiarii. Ea este, în basmele populare, furată de zmei şi redobândită de
personajul pozitiv. Principala trăsătură a baltagului este că, atunci când este folosit pentru împlinirea dreptăţii,
acesta nu se pătează de sânge. Cuvântul "baltag" poate veni şi de la grecescul "labrys", care înseamnă secure cu
două tăişuri, dar şi labirint. In roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul şerpuit pe care îl
parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului atât un labirint inerior, al frământărilor sale de la nelinişte la bănuiala
apoi la certitudine, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese şi
Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale şerpuite, aminteşte curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a
morţii spre viaţă: Vitoria porneşte în căutarea soţului din interior, din întuneric pentru a putea ajunge în exterior,
la lumină. în mitologie, labirintul este casa securii duble, sugerând dualitatea existenţială, adică un simbol al
vieţii şi al morţii. Centrul acestui labirint este râpa dintre Suha şi Sabasa, unde zac osemintele lui Nechifor
Lipan.

Spatiul si timpul: Ca orice roman tradiţional, şi Baltagul este orientat spre o lume obiectivă, surprinsă în
existenţa ei social-istorică. Aşadar, acţiunea se desfăşoară în spaţii determinate, reale, obiective şi urmăreşte
evoluţia personajelor într-un timp real. Eroii sadovenieni sunt şi ei surprinşi într-un spaţiu real - de la Măgura
Tarcăului până în ţinutul Dornelor , localitati: Dorna, Bistrita, Brosteni, Piatra- şi într-o durată reală, care
acoperă aproximativ o jumătate de an (din toamnă până primăvara, de la Sf Dumitru la Sf Gheorghe). Plecarea
lui Nechifor de acasa coincide cu “drumul spre iarn&”, adica spre moarte. 'Spaţiul real şi timpul
obiectiv sunt dublate de spaţiul simbolic (spaţiul-labirint, itinerariul simbolic al soarelui; spaţiul interior al
visului), de timpul mitic (impus prin legenda care deschide romanul), ca şi de durata interioară, timpul subiectiv
al rememorării, al amintirilor Vitoriei.

Perspectiva narativă din care sunt dezvăluite trăirile interioare ale eroilor este cea omniscientă .  Prima voce pe
care cititorul o aude in roman este deci a marelui absent, dar mediata de constiinta femeii lui, surpinsa intr-o
atitudine cu numeroase valente simbolice : torcand nu doar lana din furca ci si caierul amintirii si al dorului.
Treptat, dupa momentul evocarii, perspectiva narativa se schimba, facand loc unui narator neutru, cu focalizare
zero, care insa se va nuanta pe tot parcursul romanului, alternand cu focalizarea interna.Vocea care relatează
este a unui narator omniscient, demiurgic.  Naratorul prezinta faptele fara a seimplica, ci lasand personajele
sa se prezinte. Specific prozei tradiţionale este tipul naratorului reprezentabil, care exprimă implicit puncte de
vedere, idei şi concepţii ale scriitorului însuşi. Perspectiva asupra personajelor este şi ea marcată de opţiunile
morale ale scriitorului, eroii clasici fiind surprinşi unilateral, din perspectiva naratorului, fiind impartiti in
personaje bune si rele. Desi naratorul omniscrient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului.
Inteligenta si calculata ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste
veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.

Structura romanului evidenţiază două componente: una simbolica-mitică şi cealaltă epica-realistă, care se
interferează pe parcursul întregului roman. Romanul debutează cu legenda pe care Nechifor Lipan o povestea la
nunţi şi botezuri, în care e evidenţiată viaţa aspră a locuitorilor de la munte care îşi câştigau pâinea cu toporul
ori cu caţa, foarte pricepuţi în meşteşugul oieritului şi cărora Dumnezeu le-a dat ca unică menire existenţială
stăpânirea în veci a acestor locuri. Structurat în 16 capitole, romanul evidenţiază trei idei esenţiale:
- primele 6 capitole cuprind aşteptarea femeii dominate de nelinişte şi speranţă, de semne rau prevestitoare, se
prezintă gospodăria Lipanilor, oamenii şi obiceiurile locului; .- capitolele 7-13 ilustrează căutările Vitoriei pe
drumul parcurs de Nechifor Lipan, în care sunt trimiteri la obiceiuri şi tradiţii (botez, nuntă), precum şi
descrierea locurilor abrupte ale munţilor. - ultima parte (14-16 capitole) evidenţiază găsirea rămăşiţelor
pământeşti ale lui Nechifor, ritualul  înmormântării, demascarea criminalilor, înfăptuirea actului justiţiar, şi
ideea de ciclicitate existenţială a vieţii către moarte şi din nou la viaţă, "le-om lua toate de coadă de unde le-am
lăsat".

Subiectul romanului
Actiunea: Romanul se deschide cu o prezentare a locţiitorilor din "munţii ţarilor de sus", a trăsăturilor de
caracter generate de traiul în locuri stâncoase. In Măgura Tarcâului, Vitoria Lipan trăieşte zăvorâtă în sine
spaima că ceva rău s-a întâmplat cu bărbatul ei, Nechifor Lipan, om harnic şi gospodar al satului. De la starea
de nelinişte, Vitoria devine îngrijorată pentru că Nechifor plecase la Dorna să cumpere o turmă de oi şi nu se
întorsese cum ar fi trebuit şi nici nu dăduse vreo ştire. Niciodată până acum el nu întârziase atât de mult (73 de
zile), deşi zăbovise la vreo petrecere,căci îi plăcea cântecul şi vinul bun. Neliniştită, Vitoria cere sfatul preotului
din sat, dar merge şi la baba Maranda, vrăjitoarea; hotărându-se de a porni în căutarea lui Nechifor, întrucât o
mulţime de semne prevestitoare o îndeamnă la drum: îl visează pe Nechifor întors cu spatele trecând o apă
neagra, ţine post negru, cocoşul cântă cu ciocul spre poarta, "semn de plecare", iar "nourul către Ceahlău e cu
bucluc".
Pune ordine în gospodărie cu o luciditate impresionantă: pe Minodora o duce la mănăstire, vinde agoniseala
pentru a face rost de bani pentru drum, lasă argatului cele de trebuinţă şi porunci pentru timpul cât va lipsi. îi
comandă fiului ei, Gheorghiţa, un baltag nou şi împreaunâ pleacă în căutarea lui Nechifor, urmând întocmai
drumul parcurs de acesta, întreabă peste tot, pe la hanuri şi pe la oameni, de "bărbatul cu căciula brumărie şi cal
negru ţintat". Din aproape în aproape, ea află că la Vatra Pornei a cumpărat 300 de oi şi a pornit împreună cu
ciobanii să le coboare la iernat. Impreună cu ei se găseau încă doi munteni, care îl rugaseră sâ le vândă 100 de
capete, lucru pe care Lipan l-a primit cu bucurie, căci aceştia doi erau cunoştinţe vechi. Vitpria Lipan urmează
drumul spre Păltiniş, Broşteni, apoi Borca, loc în care turma a părăsit apa Bistriţei, ajungând la Sabasa. Trece
punţile de piatră ale Stânişoarei, poposind la Suha, unde constata cu mirare că aici nu mai ajunseseră trei
ciobani, ci numai doi şi i se pare limpede că între aceste două localităţi s-a petrecut omorul. Aşa că se întoarce
la Sabasa şi găseşte în ograda unui gospodar câinele bărbatului ei, gândindu-se ca acesta are să o ajute sa dea de
urma lui Nechifor. Intr-udevar, călăuzită de Lupu.Vitoria găseşte osemintele lui Lipan în prăpastie, prăvălit
acolo de-o lovitura piezişă de baltag. Cu o luciditate şi stăpânire de sine extraordinare împlineşte datinile
necesare pentru mort, cheamă autorităţile sa constate crima, iar gândul ei se îndreaptă spre înfăptuirea dreptăţii,
demascarea şi pedepsirea ucigaşilor.
Vitoria Lipan nu acuză făţiş pe nimeni, doar modul insinuant în care-şi exprimă nedumeririle în legătură cu
dispariţia unui posibil martor care luase parte la târgul lacul de cei trei oieri la cumpărarea oilor, ori în legătură
cu existenţa chitanţei de primire a banilor ce ar fi trebuit să se afle în chimirul mortului sunt sugestive pentru
inteligenţa Vitoriei şi înclinaţiile ei de detectiv. Este foarte insistentă atunci când îi pofteşte la "îngropăciune" pe
subprefectul Balmez, dar şi pe Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui cu scopul de a pune în scenă demascarea
criminalilor, dovedind o dibăcie deosebită în cunoaşterea firii umane.
Pe fondul unei puternice stari de tensiune pe care o creează, ea pune întrebări viclene şi iscusite, apoi afirmă că
ştie cum s-au petrecut lucrurile relatând cu uimitoare precizie crima celor doi. Bogza se pierde cu firea când
femeia îi spune lui Gheorghiţa sa vadă că pe baltag e sânge şi se repede la Gheorghiţa, dar cade pălit în frunte
de baltagul flăcăului şi muşcat de Lupu. In cele din urma, făptaşii mărturisesc crima şi sunt luaţi .

Momentele subiectului
Expoziţiunea
Vitoria stând singură pe prispă în lumina toamnei şi torcând îşi aminteşte de povestea auzită de Nechifor lipan
de la unbaci bătrân şi spusă de el la cumetre şi nunţi.
Femeia se gândea la soţul ei carte a plecat de mult timp la Dorna după oi şi nu s-a mai întors. Ei îi trec prin
minte anii trăiţi împreună, unele fapte şi obiceiuri ale bărbatului, precum şi realizările lor printre care şi cei doi
copii: Minodora, care a rămas acasă şi Gheorghiţă care a plecat şi el cu oi la apa Jijiei de unde o înştiinţează pe
Vitori că Nechifor nu a ajuns nici acolo.
Vremea începea să se schimbe, se apropia anotimpul rece.
Argatul ce în ce mai ingrijorată de tăcerea soţului ei. De aceea merge la preotul Dănilă, căruia îi destăinuie
necazul ei şi îi cere sfatul. Acesta îi promite că va face slujbă şi va citi în biserică pentru întoarcerea lui
Nechifor Lipan şi îi scrie lui Gheorghiţă din partea Vitoriei.
Gheorghiţă se întoarce acasă de sărbători, iar Vitoria hotărăşte, iniţial, să-l trimită în căutarea celui dispărut.
Consideră apoi că băiatul are nevoie de experienşaââţa ei de viaţă şi decide că vor pleca împreună. Însă înainte
fac un drum la mănăstirea Bistriţa, unde se roagă la icoana Sfintei Ana şi unde stareţa o sfătuieşte să meargă la
Piatra Neamţ la stăpânirea pământeană pentru a-i cere să cerceteze dispariţia soţului ei.
Intriga
La Piatra ia legătura cu prefectul care o îndeamnă să scrie o plângere în baza căreia să se facă cercetările, dar
neavând încredere în autorităţi hotărăţte definitiv să plece împreună cu Gheorghoţă în căutarea lui Nechifor
Lipan. Înainte de plecare îi face lui Gheorghiţă un baltag pe care preotul Dănilă îl sfinţeşte, iar pe Minodora o
duce la mănăstirea Văratec pentru a fi în siguranţă.
Desfăşurarea acţiunii
Vitoria este hotărâtă, precum chiar ea spune: „Astăzi e o sfântă luni şi începem împlinirea hotărârii”.
Mai întâi merge la biserică, se împărtăşeşte, duce daruri, apoi vinde o parte din produse hangiului David din
Călugăreni, ca să facărost de bani pentru drum, pe care îi lasă în grija preotului Dănilă până a doua zi, pentru a
nu fi prădată.
Vitoria pleacă la drum până la Dorna însoţită de hangiul David şi după ce trec de Bistriţa, fac popasul de seară
la Bicaz, la hanul lui Donea, unde află de trecerea lui. Nechifor, ca a doua zi să ajungă la Călugăreni, la hanul
însoţitorului lor, unde înnoptează. La Fărcaşa, următorul punct al acestui itinerar al adevărului, drumeţii îl
întîlnesc pe subprefectul Anastase Balmez, care cercetează diferite pricini, dar şi pe moş Pricop, fierarul, care îşi
aminteşte de trecerea lui Lipan prin acele locuri. În dumul lor la Borca, asistă la o cumetrie, unde munteanca
respectă obiceiurile care au loc într-o astfel de ocazie, iar la Cruci trebuie să facă faţă veseliei unor nuntaşi. În
ţara Dornelor, Vitoria admiră peisajul şi oamenii şi află că târg de oi n-a fost astă-toamnă decât la atra Dornei.
În drumul lor spre acest loc află că Nechifor Lipan a cumpărat în luna noiembrie, prima duminică, trei sute de
oi, din care a vândut apoi o sută doi gospodari şi au coborât împreună spre Neagra.
Acum Vitoria şi Gheorghiţă refac drumul celor trei ciobani, de existenţa cărora află la marginea celei din urmă
Dorne de la hangiul Macavei. Prezenţa acestora este semnalată la Broşteni şi Borca, de unde părăsesc apa
Bistriţei apucând-o spre stânga. Următorul popas este la Sabasa, la domnul Toma, şi de aici peste muntele
Stânişoara, ajung lîn satul Suha. Aici, Vitoria şi Gheorghiţă află de la hangiul Iorgu Vasiliu că în preajma zilei
de Sfântul Mihail şi Gavril, a făcut popas o turmă de trei sute de oi însoţită de doi ciobani: Calistrat Bogza şi
Ilie Cuţui.
Acum munteanca îşi dă seama că în acest perimetru Nechifor Lipan a fost ucis de cei doi însoţitori şi începe să
cerceteze pe cont propriu, dar mai încolo apelând la ajutorul autorităţilor. Între timp, ea îl găseşte pe câinele
Lupu, pripăşit în curtea unui gospodar din Sabasa şi cu ajutorul lui va descoperi osemintele soţului într-o
prăpastie.
Punctul culminant
Vitoria îndeplineşte cerinţele datinilor creştine şi ale cinstirii mortului.
Prin inteligenţă, intuiţie, abilitate şi diplomaţie femeia reuşeşte să reconstruiască cele petrcute, dându-şi seama
de adevăr. La praznic, Vitoria îi invită pe cei doi presupuşi ucigaşi, dar şi pe preot şi pe subprefect. Ea reface
punct cu punct momentele crimei, ceea ce-l uimeşte şi-l înfurie pe Calistrat Bogza care, ieşindu-şi dein fire, se
repede asupra lui Gheorghiţă căruia îi dăduse in prealabil baltagul său. Lovit de băiat cu arma şi atacat de
câinele lui Nechifor Lipan, Bogza îşi recunoaşte vina înainte de a muri. Ilie Cuţui, complicele lui, îşi recunoaşte
şi el fapta şi este arestat.
Deznodământul
O infatiseaza pe Victoria cu planurile ei de viitor, caci vrea sa aduca pe minodora la mormantul tatalui ei si sa
reintre in posesia turmei furate. Randuiala s-a implinit, dreptatea a fost facuta, iar viata isi va urma de aici
inainte cursul ei firesc.

INCIPIT
Printr-un artificu de compozitie, actiunea propriu-zisa este precedata de o poveste despre cum a impartit
Dumnezeu darurile intre neamuri. Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic, preluand parca misiunea de
a continua textul biblic al Genezei si de a dezvalui intamplarile care au urmat la crearea lumii.
 Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam
R a n d u i a l a s i s e m n u l , c u v i n t e c h e i e a l e i n t e r p r e t a r i i r o m a n u l u i , contureaza de la inceput o
viziune clara asupra lumi: existenta presupune ordine si semnificatie' -Nimic intamplator
nu se petrece,  nici la nivel colectiv, nici la nivel individual in ordinea prestabilita a lumii, Dumnezeu a
distribuit fiecarui neam darurile cuvenite. Cand la tronul Dumnezeiesc -.au infatisat cu intarziere
moldovenii, calatori prin munti cu oile si cu asinii, lor nu le-au mai ramas bunuri de impartit.
 “Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru”

Finalul operei prezinta iesirea personajului principal din imparatia mortii si reluarea ritmurilor firesti ale
existentei. Mandatul justitiar al Vitoriei s-a implinit, ritualul integrarii cosmice a celui disparut s-a finalizat, deci
viata poate sa mearga inainte in familia Lipanilor, condusa acum de Gheorghita. Putem observa ca finalul intra
in raport de simetrie cu incipitul, prin destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte, Vitoria.
Conflictul romanului este este moral : în lumea pura a muntelui , doi oameni veniți dintr-o valea săvîrșiseră un
omor , moartea lui Lipan .Integritatea familiei fiind știrbită , viața trebuia să continuie , dar cu o altă generație .
Din acest considerent , Victoria îl ea cu sine pe Gheoghiță , pentru care acest drum labirintic are un caracter
inițiatic.Pînăîntr-un final , Baltagul tînărului devine ,,creanga de aur" , cu ajutorul căruia Gheorghiță preia dela
ucigaș , oile și locul pe care îl avuse Nichifor.

O secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a romanului este cea care deschide ” una din
cele mai bune scrieri” sadoveniene (George Călinescu). Motto-ul care precede incipitul dezvăluie punctul de
plecare mioritic: ”Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă și-un câne…”  Începutul tip prolog al romanului evocă o
legendă povestită cu plăcere de Nechifor Lipan la cumătrii și nunți despre rostul neamurilor stabilit de
Dumnezeu în vremuri de început. ”Suntem în Dacia…, ca punct de plecare. Intriga romanului e
antropologică.”(G. Călinescu). Aflăm profilul muntenilor al căror portret exponențial dual este pe de o parte
Nechifor, personaj absent, dar și Vitoria, femeie aprigă de la munte: ”umblăm domol…,ostenim zi și noapte,
tăcem…, asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele.” Evocarea continuă cu decuparea trăsăturilor
esențiale ale păstorului dispărut: priceput în meșteșugul său, cu înfățișarea îndesată și spătoasă, mustața neagră
și sprâncenele aplecate, prosper și cunoscut în târguri depărtate,obligat la o viață dură, cu îndelungi absențe.
Vitoria este, de asemenea, o femeie încă frumoasă, ”din categoria oamenilor tari”( Constantin Ciopraga), ageră
în vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei Minodora, plătește
argatul și știe a organiza gospodăria în lipsa soțului. Întârzierea lui Nechifor, constatarea cu înfrigurare a
semnelor prevestitoare-visul cu Nechifor întors către apus, peste o apă mare, cântatul cocoșului o singură dată, a
plecare, întunecarea cerului-fixează intriga și configurează coordonatele fundamentale ale desfășurării epice.

Cea mai tensionata scena este cea de la praznic, la care, cu ajutorul hangiului Toma si al sotiei acestuia,
Vitoria invita tot satul si pe cei doi presupusi asasini. Autoritatile incep sa cerceteze faptele si sa caute dovezi,
iar Vitoria ii iscodeste pe cei doi oieri. Depasirea momentului dificil are loc atunci cand Calistrat Bogza
recunoastre crima si este ucis de Lupu, cainele lui Nechifor, regasit acum de stapana lui. Ilie Cutui este arestat
de autoritati dupce ce isi marturiseste complicitatea. Actiunea romanului se inchei dupa terminarea praznicului,
cand Vitoria isi propune sa mearga la Rarau pentru a vedea turmele cumparate de Nechifor, apoi la manastirea
Varatec pentru a o lua pe Minodora, pe care are de gand s-o aduca sa vada mormantul tatalui sau: la patruzeci
de zile de la inmormantarea se va face praznic de pomenire, apoi se vor intoarce toti la Tarcau.Caracterizarea
Vitoriei Lipan
La masa de praznic ce urmează slujbei de înmormântare sunt poftiți și cei doi „prietini a mortului”. De față cu
toată lumea, Vitoria îl va provoca pe ”acel om ce-și arată colții prin buza despicată” la mărturisirea publică a
crimei.  Scena pare o reprezentație teatrală în care munteanca este, deopotrivă, actriță și regizoare. Ea povestește
pentru urechile tuturor istoria coerentă și completă a crimei, așa cum n-o știu nici măcar făptașii, căci, având
propriul rol în comiterea faptei, ei nu au decât reprezentarea parțială a faptelor proprii. Precizia detaliilor
stârnește stupoarea ascultătorilor și neliniștea vinovaților care bănuiesc, în mod absurd, că femeia ar fi văzut
totul într-o  „oglindă fermecată”, din cele în care se poate afla viitorul și trecutul sau, și mai absurd, că ar fi fost
de față la crimă.  Spre stupoarea tuturor, ea declară că știe totul de la Nechifor, care i-a ”spus”: omorul nu s-a
petrecut noaptea, ci la căderea serii, Nechifor mergea la deal, nu la vale, ”în pasul calului”; unul dintre
însoțitorii lui ”dăduse călcâie calului și grăbise spre pisc”, celălalt, venind în urma lui Nechifor, ”pe jos”, își
ducea calul de căpăstru; când cel din pisc a dat semn că locul e singuratic, celălalt ”a lepădat frâul”, ”a tras de la
subsuoara stângă baltagul”, l-a izbit pe Nechifor, din spate, cu ”o singură pălitură”, ”ca atunci când vrei să
despici un trunchi”; Nechifor ”a repezit în sus mâinile, nici n-a avut când să țipe”, înainte de a fi împins, cu cal
cu tot, în prăpastie. La finalul istorisirii sale, Vitoria îl desemnează pe Bogza ca ucigaș – rezultatul unei
impecabile operațiuni logice, deductive – ”citind” totul în ”oglinda” metalică a securii ucigașului, care fusese
cerută, spre examinare, la începutul reprezentației: ”Gheorghiță,/…/ mi se pare că pe baltag este scris sânge și
acesta-i omul care a lovit pe tatăl tău”. Feciorașul ridică asupra ucigașului același baltag, arma crimei, ”spălând”
sângele lui Nechifor: ”Primi pe Bogza în umăr. Îl dădu îndărăt. Apoi îl lovi scurt cu muchia baltagului, în
frunte.” Câinele Lupu este cel ce împlinește răzbunarea: ”…se năpusti la beregată, mestecând mormăiri
sălbatice cu sânge.” Gestul lui Gheoghiță de a ridica baltagul, ”exercițiu inițiatic de virilitate” (Al. Paleologu)
este totodată gest de exorcizare, de ucidere a Fiarei, prin care, simbolic, are loc ”învierea”, renașterea ”celuilalt”
Gheorghiță Lipan, tatăl său. Agonizând, ucigașul cere iertare de la Vitoria, iar aceasta, chiar dacă cu buzele
strânse, rostește formula ritualică ce-l încredințează iertării lui Dumnezeu.
În scena praznicului, munteanca își dovedește din nou inteligența și îii domină psihologic pe criminali, îl face pe
Bogza să-şi piarda cumpătul şi conduce discuţia spre deznodământul dorit, reconstituind crima cu exactitate.
Cuvintele si atitudinea ei denotă inteligență, luciditate si forță morală. La îndemnul său, Gheorghiţă îl loveşte pe
Bogza cu baltagul, iar acesta mărturisește crima înaine de a muri. Aşadar, finalul romanului cuprinde gestul
justiţiar prin care munteanca răzbună moartea soţului ei. Moartea asasinului restabilește echilibrul și ordinea
lucrurilor, așa că mama și fiul se pot întoarce la existenţa lor obişnită, de oieri de pe Valea Tarcăului.

Conflicte
-exterior intre Vitoria si cei doi ucigasi ai sotului ei, Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Initial, Vitoria vrea sa afle ce
s-a intamplat cu sotul ei, apoi dup ace isi da seama ca a fost omorat, isi doreste a ii afle pe criminali sis a ii
pedepseasca. Conflictul exterior se concretizeaza in scena parastasului, cand Vitoria se infrunta cu cei doi si ii
determina pe acestia sa isi recunoasca vina.
-interior-vizeaza zbuciumul sufletesc al Vitoriei care debuteaza cu ingrijorarea femeii cauzata de absenta
indelungata a sotului ei. Apoi zbuciumul ei izvoraste din dorinta de a-I afla pe ucigasii sotului si de a-I
determina sa isi recunoasca vina.