Cauzele agresivitatii in scoli

Agresivitatea poate fi considerata a fi o caracteristica a acelor forme de comportament

orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-
psihologice sau mixte. Privite din perspectiva scopului urmarit, unele conduite agresive sunt
orientate în directia producerii „unui rau” în timp ce altele sunt orientate în directia
demonstrarii „puterii agresorului”.
La baza conduitei deviante stau o serie de comportamente aberante (spre exemplu
comportamentul aberant moral evolueaza mai cu seama dupa 6-7 ani). Dar pâna la
pubertate si adolescenta un asemenea comportament se manifesta ca inadaptare familiala,
scolara, sociala. Ulterior, începând cu pubertatea, poate îmbraca si forma unor manifestari
antisociale, ca urmare a nedezvoltarii simtului responsabilitatii, a constiintei de sine limitate,
a imaturitatii socio-afective si sociale. În genere, conduitele aberante se produc în mod
stereotip si pun în evidenta o incapacitate de progres sub influenta educatiei.
În cadrul examinarilor psihologice este foarte importanta depistarea (identificarea) tinerilor cu
tulburari de comportament si conduite agresive, acestia putând ridica serioase probleme în
procesul de adaptare la rigorile vietii militare si de integrare adecvata cerintelor armatei.
Inadaptarea comportamentala a unor elevi vizeaza, în principal, tulburarile de relationare a
elevilor în cauza cu parintii, profesorii, colegii si încalcarea regulilor colectivitatii scolare sau
extrascolare. Paleta acestor tulburari este larga, ea cuprinzînd atît modificari
comportamentale mai putin grave sub raport juridic, dar suparatoare, de tipul: minciuna,
inconsecventa comportamentala, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ,
bruscarea de catre baieti a fetelor, refuzul de a saluta, diferite atitudini non-conformiste; cît si
abaterile grave de la normele morale si legislatia penala, cum sunt: furtul repetat,
vagabondajul, actele de spargere sau tîlharie, consumul curent de alcool sau droguri,
prostitutie etc. Profesorii se confrunta de obicei cu tulburarile de conduita mai usoare,
neinfractionale în sensul propriu al termenului; dar destul de raspîndite sunt, în ultimul timp,
si abaterile severe de conduita, care cer mult timp si efort pentru a fi eradicate.
Manifestarile cu aspect predelictual si cele infractionale rezulta, de obicei, din interactiunea
unor cauze individuale si sociale cu o serie de conditii favorizante. Cauzele individuale atrag
atentia atît asupra unor posibile determinari ereditare (conditii interne predispozante), cît si
asupra formarii nefavorabile, la un moment dat, a personalitatii tînarului sub influenta unor
factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea în comportamentul sau a unor orientari
antisociale. Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de
viata în care s-a aflat tînarul înainte de comiterea conduitei deviante. Conditiile favorizante
cuprind, de fapt, acele împrejurari si situatii externe care faciliteaza comiterea delictului
(producerea faptei propriu-zise).
Notiunea de cauzalitate nu poate fi redusa, asadar, în acest domeniu al deviantei
comportamentale, la o singura cauza fundamentala, ci presupune un complex de conditii, de
actiuni si motivatii particulare. Desigur, este greu de surprins ponderea acestor factori
individuali, sociali si favorizanti în determinarea si dezvoltarea conduitei deviante. Tendintei
unor specialisti de a pune un accent prea mare pe rolul factorilor sociali (sau externi) îi
raspund altii, care atrag atentia asupra faptului ca factorii externi actioneaza întotdeauna prin
intermediul conditiilor interne, neuro-psihice.
Comportamentul agresiv este orientat nu numai în afara subiectului ci si asupra sinelui. Deci,
o forma particulara a comportamentului agresiv este autoagresivitatea manifestata de cele
mai multe ori prin scarificarea tegumentelor (taieturi, arsuri).
Nu este de neglijat faptul ca un procent de 5 % din rândul tinerilor prezenti la recrutare
prezinta diverse tipuri de scarificari. Doar o mica parte dintre cei cu un astfel de
comportament intentioneaza sa comita suicid (în cazul cercetarii de fata nici un tânar nu a
declarat ca a vrut sa se sinucida prin autovatamarea deliberata). Cei care se autovatameaza
realizeaza actele într-un mod impulsiv, la vedere si care pare sa fie nepericulos. Exista trei
forme de autoranire deliberata:
- rani adânci si periculoase provocate cu intentie suicidara serioasa, mai adesea la barbati;
- automutilare la pacientii schizofrenici (adesea ca raspuns la vocile halucinatorii sau la
transsexuali) ;
- rani superficiale care nu pun în pericol viata.
Vârsta la care tinerii se automutileaza este cuprinsa, în general, între 15 si 18 ani. Ei se
caracterizeaza prin: autostima scazuta, comportament impulsiv sau agresiv, dispozitie
instabila, imaturitate psihocomportamentala, dificultati în relatiile interpersonale si o tendinta
pentru consumul excesiv de alcool. Potrivit studiilor efectuate, autovatamarea deliberata este
predominanta la clasele sociale mai joase. Dintre factorii precipitanti ai acestui act, tinerii
declara:
- evenimentele nedorite în anturaj (certuri, discutii, batai, violenta) sau probleme
sentimentale (despartirea, respingerea, parasirea de catre partener)
- evenimente neplacute în familie (divort, separare, scandaluri, violenta domestica, consum
alcool) ;
- probleme scolare (repetentie, exmatriculare, probleme comportamentale) ;
- chemarea în fata justitiei.