Poporanismul

Cultura romana moderna a aparut si s-a dezvoltat intr-o epoca dominata de

romantism in cele mai multe sfere ale spiritualitatii: in filosofie si in literatura, in
sociologie si in mentalitatea civica, in cultura in sensul cel mai larg al
termenului.
Aparuta intr-un astfel de climat spiritual, cultura moderna romana a trebuit
sa fie marcata inca de la primii pasi (de la inceputul secolului al XIX-lea) de
urmele specifice structurilor romantice.
Fenomenul se poate usor verifica in toate sectoarele culturii noastre, ca si
in viata publica agitata a epocii.
Poporanismul, termen de rezonanta insolita, traductibil doar prin
''narodnicismul'' rus (de care a si fost influentat), revela la o analiza minutioasa
nu numai semnificatiile ci si o vasta arie de difuzare. Nutrit din romantism,
poporanismul este, in prima acceptie a termenului, atasamentul fata de popor,
sau daca preferam, idealul militant, mesianic, care, glorificand virtutile maselor,
vizeaza ridicarea conditiilor materiale si spirituale de existenta.
Aceasta tendinta s-a manifestat in diferite literaturi la debutul
capitalismului. In Anglia, il putem descoperi intr-un fel in curentul cunoscut sub
numele de scoala poetica lakista. William Wordsworth (1770-1850), poetul cel
mai reprezentativ al acestei scoli, facea elogiul ruralitatii, in care vedea expresia
puritatii natale. Canta, ca orice romantic, frumusetea vietii de la tara si predica
intoarcerea la atmosfera vietii rustice.
Putem decela tendinte precursoare poporanismului (ca manifestare) si in
filosofia sau literatura franceza: J.J.Rousseau, de exemplu, cata vreme face
elogiul vietii naturale, sau George Sand care afirma prin romanele sale
superioritatea vietii de la tara.
Poporanismul (ca orientare clar constituita) prinde viata insa in tarile
Europei Centrale si Orientale. Aici se manifesta pregnant, intrucat ele sunt tari
cu economice preponderent agrara (ce pastreaza inca reminiscente feudale).
Taranimea formeaza in aceste tari majoritatea populatiei, de asmenea, interesul
pentru viata taranimii se manifesta cu aceeasi vigoare in viata culturala, in
mentalitatea publica si in creatia literara.
Exista, bineinteles, afinitati intre poporanismul romanesc si toata aceasta
orientare europeana, in special influenta culturii ruse (Constantin Stere,
fondatorul curentului, si-a petrecut mare parte a tineretii in Rusia, in cercurile
universitare narodniciste si a fost exilat in Siberia ca urmare a activitatii lui
subversive). Dupa cum exista si particularitati ale poporanismului romanesc,
datorate contextului special in care apare si se dezvolta.
Poporanismul nu este in spatiul romanesc nici un curent exclusiv literar,
nici exclusiv politic sau ideologic si, ca majoritatea curentelor romanesti,
poporanismul a constituit o tendinta pluriforma, unde au coexistat preocupari
sociologice, politice, culturale, estetice, literare. Poate ca aspectele sociologic si
politic au prevalat, fara a eclipsa insa valorile culturale si literare, realmente
foarte importante. Totusi, miscarea literara poporanista ne apare ca un tot
coerent si omogen. A constituit, dupa 1906, expresia spiritualitatii romanesti (in
special a cercurilor de stanga), miscare ce avea sa fie dramatic intrerupta de
primul razboi mondial.
Poporanismul si-a incrucisat existenta cu alte cateva curente de idei: cu
junimismul si miscarea socialista (de care s-a delimitat ulterioR) si, mai ales, cu
samanatorismul. Apropierile dintre samanatorism si poporanism sunt atat de
mari, incat, pentru multa lume, genereaza confuzie.
Cele doua curente de idei au aparut relativ in acelasi timp (ba chiar
fiecare pretindea ca celalalt este ipostaza sa alterata si epigonica) au incorporat
in structura la motive si puncte de vedere comune (tratate insa diferentiat), s-au
confruntat cu aceleasi probleme sociale, politice, culturale (dar au ajuns la
solutii diferite), si-au imprumutat chiar ''combatantii'' - au avut colaboratori
comuni (dar s-au distins net prin personalitatea si viziunea mentorilor).
Se impune mai intai un sumar istoric al miscarii poporaniste:
Prima faza - ''preistoria'' curentului:
Poporansimul este vazut ca o adaptare a socialismului la contextul romanesc.
Stabilirea lui Constantin Stere in Romania. Contributia lui (articole publicate in
''Evenimentul literar'' - revista socialista).
Grupul de socialisti de la ''Evenimentul literar'' trece printr-o transformare
in idei de natura a-i delimita pe socialism si a-i alia Patidului Liberal.
Prin 1855-1898 prin poporanism se intelegea mai ales mesianismul
luminarii poporului prin mijloace ce stateau la indemana tinerimii intelectuale.
Ideea era omniprezenta atat in cercurile socialiste, cat si in cele guvernamentale
(guvernul lui Spiru Haret.)
In 1901 apare Semanatorul (devenit din septembrie 1901 ''Samanatorul) a
carui popularitate creste brusc (mai ales dupa venirea lui Iorga, in 1903, la
conducerea revistei). Samanatorismul cucereste autoritar viata publica si
interesul intelectualitatii. Pana in 1901 se vorbea de poporanism (ex.: in mai
1901, C.Radulescu Motru semna in publicatia sa ''Noua revista romana'' articolul
''Asupra miscarii poporaniste la noi'', unde elogia initiativele culturalizatoare ale
lui Haret, pledand pentru necesitatea activitatii poporaniste a luminatorilor
satului (preoti si invatatori). Articolul lui Motru era el insusi o marturie
elocventa a popularitatii de care se bucura ideea de poporanism. Pe de alta parte,
a existat o intelegere extrem de larga a termenului poporanism, tinzand sa
inglobeze toate initiativele culturale ce priveau cu simpatie lumea taraneasca. Se
inglobau astfel in sfera poporanismului si curente sau personalitati ale trecutului
(precum Kogalniceanu si orientarea revistei ''Dacia literara''). Riscul era ca, prin
generalitate excesiva, sa se estompeze contururile miscarii poporaniste, fiind
greu de definit ca o miscare coerenta.
Incepand cu 1901, deci, interesul pentru poporanism pare sa lase locul
celui pentru samanatorism. In locul termenului '' poporanism'' se utilizeaza acum
altii, de obicei ''curentul sanatos de regenerare nationala''. Nu era vorba insa de o
simpla substitutie terminologica. Pare ciudat de ce nu a apelat Spiru Haret la
fostii poporanisti (socialisti ce trecusera in tabara liberala). Explicatia poate fi
gasita in animozitatile dintre Spiru Haret, fruntas liberal, si Constantin Stere
(''omul lui Bratianu''). Fiecare din cele doua personalitati, atat de puternic
conturate, socotea ca este detinatorul solutiei salvoatoare in ceea ce priveste
chestiunea rurala.
Poporanismul este „o atitudine in fata vietii, o ideologie” (G.Ibraileanu),
reprezentand o anumita conceptie asupra realitatilor socio-economice si politice
romanesti, a structurilor de civilizatie si cultura ale societatii romanesti.