Mihail Drumeș

Mihail Drumeș
Date personale
26 noiembrie 1901
Născut
Ohrida, Imperiul Otoman
7 februarie 1982 (80 de ani)
Decedat
București, RS România
Cetățenie România
Ocupație scriitor
Activitate
Limbi limba română[1] 
Facultatea de Filosofie a
Studii
Universității din București 
Modifică date / text  

Mihail Drumeș (pseudonim pentru Mihail

V. Dumitrescu, n. 26 noiembrie 1901,
Ohrida, Imperiul Otoman – d. 7 februarie
1982, București, RS România) a fost un
dramaturg, nuvelist, realizator de proză
scurtă și romancier român, foarte
popular in perioada interbelică.

Biografie
Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit
Dumitrescu) și al Despinei (n. Gero).
Familia sa, la origine aromână, se
stabilește în Oltenia.

Liceul l-a urmat la Caracal și Craiova,

bacalaureatul l-a obținut în 1925.
Urmează Facultatea de Litere și Filozofie
a Universității din București, absolvită în
1928. O vreme funcționează ca profesor
de liceu, va trece mai apoi în
învățământul superior.

Operă literară
Debut literar și primii ani

Debut la revista Flamura în 1922, debut

editorial cu volumul de nuvele și schițe
Capcana in 1927. Între anii 1922 și 1924
Teatrul Național din Craiova îi înscrie în
repertoriu piesa Rămășagul, dar nu vede
lumina rampei. Este cronicar dramatic la
ziarul Rampa din București pentru Teatrul
Național din Craiova. În 1925 susține
bacalaureatul la Colegiul Carol I din
Craiova, unde a urmat ultimele două
clase după ce întrerupsese studiile din
cauza stagiului militar și a războiului.
Între anii 1924 și 1928 este student la
Facultatea de Filosofie și Litere a
Universității din București.

Activitatea din timpul maturității

artistice

În anul 1927 devine membru al Societății

Scriitorilor Români, ulterior și al Societății
Autorilor Dramatici. Mai înainte publicase
prima sa carte de proză, Capcana. Nuvele
și schițe, primită bine de critica literară. În
1930 publică, în foileton, în ziarul
Dimineața, primul său roman, Sfântul
Părere, apărut în același an și la Editura
Cartea românească. În 1932 tipărește, la
invitația lui Nicolae Iorga, în cadrul
Editurii Datina românească din Vălenii de
Munte, prima sa piesă, Ioana d'Arc,
înscrisă mai târziu în repertoriul
Naționalului clujean. În anul 1936 apare,
în Editura Vremea, romanul Invitația la
vals, care înregistrează, de-a lungul
timpului, 35 de ediții, obținând un record
unic în materie de tiraj.

Autorul devine unul dintre cei mai citiți

scriitori din perioada interbelică. În anul
1938 apare romanul Scrisoarea de
dragoste în colecția Universul literar al
ziarului Universul. Autorul reia tema
nuvelei Capcana, pe care o amplifică,
dându-i și unele sensuri sociale, încât se
poate spune că romanul dezbate tema
carierismului. 1940, piesa Năluca este
publicată în colecția "Universul literar",
împreună cu volumul Trei comedii: Școala
nevestelor, Calul de curse, Liniștea soțului
- difuzate anterior și de Radio București.
În 1941, O crimă pasională, care fusese
interzisă din repertoriul Naționalului
clujean în 1935, după a doua
reprezentație, caz unic în perioada
interbelică, vede lumina tiparului în
aceeași colecție a "Universului literar", cu
o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942,
romanul Sfântul Părere, publicat În 1930,
în foileton, în coloanele cotidianului
"Dimineața" și imediat în Ed. Cartea
românească, reapare cu titlul schimbat în
Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul și
este recenzat pozitiv de "Viața
românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare
volumul Teatrul, ediție bibliofilă. În 1946,
romanul Elevul Dima dintr-a șaptea,
frescă a adolescenței din literatura
noastră, alături de Medelenii lui Ionel
Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în
atenția cititorilor. În anul 1961 Editura
militară îi publică romanul Se revarsă
apele, cu subtitlul "Cronică împletită dintr-
o seamă de povestiri despre oameni și
fapte întămplate în cei dintâi ani ai
veacului nostru și despre răscoalele
țăranilor din acea vreme".
În 1967 Mihail Drumeș devine membru al
Uniunii Scriitorilor și pensionar al
acesteia. În 1969, povestirea istorică
Iancu Jianu apare, în foileton, în ziarul
"Oltul" din Slatina. 1972, îi apare în
Editura Ion Creangă volumul Edison,
reluat un an mai târziu cu titlul Mari
invenții. Povestiri adevărate, ed. a II-a,
1977, semnată cu pseudonimul Barbu
Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi
publică romanul Arde Prahova. La editura
Ion Creangă vede lumina tiparului, in
1977, volumul Povestiri despre cutezători.
Între anii 1978 și 1979 continuă
activitatea de prozator prin publicarea
volumului Povestea neamului românesc.
De la început și până în zilele noastre.
Pagini din trecut. vol. I, 1978, vol. II-
III,1979, în Editura didactică și
Pedagogică. În 1980 Ed. Dacia din Cluj-
Napoca îi publică volumul 10 cărți celebre
repovestite de Mihail Drumeș. 1982, 27
februarie, scriitorul încetează din viață la
București, lăsând în manuscris
numeroase volume de proză, piese de
teatru, scenarii de filme, prelucrări etc.

Opere selective
Capcana, 1927
Invitația la vals, 1936
Ioana d'Arc, 1937
Scrisoarea de dragoste, 1938
Elevul Dima dintr-a șaptea, 1946
 Se revarsă apele, 1961.
Sfântul Părere, 1930, ediție definitivă
Cazul Magheru, 1970
Arde Prahova, 1974

Note
1. ^ Autoritatea BnF , accesat în 10
octombrie 2015

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Mihail_Drumeș&oldid=13099693

Ultima modificare efectuată acum 7 zile de către Mishu57.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.