PROZA

Este forma a discursului artistic al unui autor care prezinta un univers fictiv (“prosa”=discurs care
inainteaza in linie dreapta).
Clasificare:
- oratorica (discurs, alocutiune)
- memorialistica (amintiri, autobiografie, memorii, jurnal)
- reflexiva (discurs filozofic, eseu, literatura, gnomica)
- artistica (genul epic)
Epicul (“epos”=zicere,cuvant) este considerat un gen originar, el aparand primul (mituri, poeme,
epopee) modul principal de comunicare fiind naratiunea (povestirea)
Naratiunea (modalitate de expunere, alaturi de dialog si descriere) poate fi:
- in versuri (balada, poem, epopee) sau proza (nuvela, roman)
- subiectiva (povestirea) sau obiectiva (nuvela)
- cu forma redusa (anecdote, zicale) sau ampla (roman)

Instantele comunicarii narative

Autorul: cel care scrie opera literara (scriitor), apare in opera prin intermediul naratorului (exceptie:
memorii, jurnal, scrisori)
Naratorul: cel care povesteste o intamplare (povestitor)
Personaj: (“persona”=masca,rol) – eroul, actantul
Cititor: naratar, auditor (cel care recepteaza, interpreteaza mesajul transmis de autor)
Tipuri de narator:
1. Raportul narator – diegeza (evenimente) – extradiegetic (la persoana a III-a) “Morometii”
- intradiegetic (la persoana I) “Maitreyi”(narator-personaj)
- martor (a asistat la intamplare) "Hanu Ancutei"
2. Raportul narator – informatie detinuta – omniscient (cel care stie tot) “Enigma Otiliei”
- uniscient ( colportor) – are informatiile dintr-o
singura sursa “Hanu Ancutei” (“Orb sarac”)
3. Raportul narator – discurs narativ – heterodiegetic (la persoana a III-a) “Enigma Otiliei”
- homodiegetic (la persoana I) – este martor
“Hanu Ancutei” (“Cealalta Ancuta”)
-autodiegetic (la persoana I) – este personaj “Maiteryi”,
“Ultima noapte ...”(vorbeste despre sine)

1
 4. Raportul narator – informatie oferita – creditabil (spune tot ce stie) “Enigma Otiliei”
- necreditabil (nu spune tot ce stie) V.Voiculescu
(cu scopul de a pastra suspansul)
Personajul poate fi:
a) principal,secundar,episodic
b) pozitiv, negativ, dilematic
c) real, fantastic, veridic, alegoric (o metafora a realitatii)
d) individual, colectiv
e) clasic(o singura trasatura de caracter dominanta), romantic (exceptional,evoluand intre extreme),
realist (tipic, camplex, surprins in transformare)
f) suprapersonaj (hanul din “Hanu Ancutei”)
g) rotund (tridimensional = complex), plat (bidimensional = invariabil)
h) agent (domina firul epic), pacient (suporta urmarile actelor altor personaje)
i) absent (Nechifor Lipan)
j) eponim (da titlul operei literare : Ion, Mara)
k) simbolic (apolinic, dionisiac, odiseic, ahileic)
l) arhetip (model initial) – V.Voiculescu “Pescarul Amin” etc.
Functiile naratorului:
1. narativa (de a povesti)
2. de control sau de regie (citeaza ceea ce spun personajele; indicatiile scenice)
3. de interpretare (isi exprima pozitia ideologica in raport cu ceea ce povesteste) “Era groaza a privi
aceasta scena sangeroasa” (C.Negruzzi)
Functiile personajului:
1. de actiune (actioneaza, se misca) Ileana “Lostrita”
2. de interpretare (actioneaza si judeca) Ion, Ana
3. de reprezentare ca personaj – narator (actioneaza, judeca, povesteste): S.Gheorghidiu; comisul Ionita

Raportul dintre narator – pesonaj creeaza VIZIUNEA NARATIVA: (perspectiva narativa)

- “din spate”/"dindarat" (focalizare neutra, zero): autor omniscient (G.Calinescu)
- “impreuna cu” (focalizare interna): narator-personaj (C.Petrescu)
- “din afara” (focalizare externa) - naratorul stie mai putin decat personajul: narator-martor (Hanu
Ancutei)

2
 Constructia subiectului
1. Actiune: faptele, evenimentele ce se succed intr-o opera literara
2. Secvente narative – inlantuire (coordonare) finalul unei secvente devine inceputul alteia
(“Alexandru Lapusneanu”)
- anternanta (dezvoltari paralele) ; ex: planul taranimii si al
intelectualitatii rurale din “Ion”
- insertie (subordonare); povestirea in rama: o secventa noua este
inclusa in precedenta
3. Episod: parte a operei literare, circumscrisa unui singur moment
4. Intriga: moment al subiectului (expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant,
deznodamant) ce prefigureaza evolutia naratiunii (declanseaza actiunea)
a) intrigi ale destinului: melodramatica (un sir de nenorociri nemeritate ce se abate asupra
eroului), sentimentala (eroul iese invingator dintr-o serie de nenorociri), tragica (eroul
determina intr-o oarecare masura nenorocirile si isi descopera propria responsabilitate :
A.Bologa)
b) intrigi ale personajului: de maturizare (Harap-Alb); intriga probei (Harap-Alb); de absolvire
(urmareste schimbarile eroului, singurul responsabil pentru nenorocirile existentei sale:
Gavrilescu); degenerarii (erou ale carui initiative esueaza rand pe rand: Ghita)
5. Conflict: o lupta, o ciocnire intre doua sau mai multe personaje, intre doua idei, etc.
a) exterior (intre personaje): social sau istoric
b) interior (psihologic)
6. Relatii temporale si spatiale
In cursul naratiunii pot sa apara modificari ale dimensiunii temporale : intoarceri in timp (analepsa);
anticipari (prolepsa); reluari ale faptelor.
Constructia discursului narativ
1. Incipit: formula prin care incepe opera. Tipuri de incipit: treptat (“captatio benevolentiae”),
abrupt (“ex abrupto”), incepe cu finalul , o motivatie care se suprapune intrigii
2. Final: nu coincide cu deznodamantul. Tipuri de final: simetric (Rebreanu) – coincide cu
inceputul, inchis (totul este lamurit) “Alexandru Lapusneanu”; basmul, deschis (actiunea este
suspendata): proza fantastica, suprapus incipitului (intreaga opera este un replay, flash-back)
“Love story”(Erich Segal)
tipuri: epilog, morala, poanta, concluzie, formule de incheiere (basm) etc.
3. Elipsa (suspendari ale timpului) omiterea unor elemente sau comprimarea lor in cateva
propozitii (C.Negruzzi), inserarea unor reflectii filozofice, morale, estetice.
4. Pauze descriptive: descrieri, portrete, etc. (incetinesc ritmul nararii)

3
 PROZA TRADITIONALA
- mesaj clar, accesibil
- sentimente nobile, frumoase
- limbaj elevat, accesibil
- forma este canonica
- opera se adreseaza atat cititorului naiv, cat
si celui initiat
- finalitatea operei: sa placa, sa educe, sa
moralizeze
- narator omniscient
- eroul actioneaza, gandeste in limitele a
ceea ce este el, nu poate inceta de a fi el
insusi

PROZA MODERNA
- mesaj ezoteric, ambiguu, incifrat
- sentimentele pot fi si urate (invidie, ura)
- limbaj liber, cuvinte urate
- forma este libera (inoveaza)
- opera se adreseaza cititorului initiat
- finalitatea operei : sa displaca (mai ales in
poezie); sa creeze dileme, sa nu ofere
solutii, sa fie o provocare
- narator impersonal
- are constiinta de sine, se judeca , il
intereseaza numai “adevarul propriei
constiinte”
- constiinta de sine e prinsa in carcasa
constiintei autorului
- vedem ce vrea eroul sa vedem; stim doar
ce stie el

4
 Literatura absurdului: neaga caracterul rational, coerent al vietii, proclamand ilogicul, aberantul
(S.Kirkegaard, J.P.Sartre, A.Camus, M.Heidegger). Pentru acesti scriitori, absurdul denumeste incapacitatea
omului de a gasi un sens al vietii, de a pune in acord individul cu societatea si rigorile ei.
Holomorfism: calitate a unei opere, de a-si pastra, desfacuta in fragmente, coerenta (“Hanu Ancutei”)
Hipotext: text sursa, element de inspiratie pentru alta opera (“Letopisetul Tarii Moldovei”- “Alexandru
Lapusneanu”)
Hipertext: textul nou obtinut
Umberto Eco delimita:
1. intentio auctoris = ceea ce a vrut autorul sa transmita
2. intentio operis = ceea ce a rezultat
3. intentio lectoris = ceea ce intelege cititorul
Opera este:
“produsul unui alt eu decat cel manifestat in viciile noastre” (M.Proust)
“un tradator periculos al autorului”(T.S.Eliot)
“trebuie sa se elibereze de persoana autorului”(Gaitan Picon)
“nu se exprima ce se traieste, ci se traieste ceea ce se exprima” (Gaston Bachelard)
“orice cunoastere pe care n-a precedat-o o senzatie e de prisos” (A.Gide)
“Je est un autre” (Rimbaud)
“M-me Bavary c’est moi” (Flaubert)
 CLASICISM

Reprezinta o atitudine estetica existenta dintotdeauna in nazuinta omului spre adevar, bine si frumos
(antichitatea greaca, latina, Renastere, etc.)
Apare in sec. al 17-lea, cel care cristalizeaza estetica acestui curent fiind N.Boileau “Arta poetica” (1674)
Reprezentanti: P.Corneille, La Fontaine, La Bruyere, Eminescu, Slavici,Caragiale, Creanga
In filosofie: Descartes
In pictura: Paussin, Lorrain
In muzica: Mozart, Bethoven, Bach, Vivaldi
Trasaturi:
- opera unitara
- primatul ratiunii (in lupta dintre ratiune si sentiment, invinge ratiunea)
- modelul antichitatii greco-romane
- imbinarea frumosului cu binele si adevarul
- norme precise de compozitie (regula celor trei unitati: timp, loc, actiune)
- natura are o valoare decorativa
- tipuri umane dominate de o singura trasatura de caracter (cultiva exemplarul, prototipul)
- personajele provin mai ales din aristocratie (insusiri morale inalte)
- separarea neta intre genuri si specii (oda,satira,epistola,epopeea,fabula, tragedia,comedia)
- arta trebuie sa moralizeze
- obsesie a idealului
- echilibru, masura, armonie
- obiectivitatea autorului (rational, impersonal)
- stilul este dominat de : puritate, claritate, concizie, sobrietate
- asaza in centrul atentiei omul

Clasicismul francez va influenta puternic literatura romana: Alecsandri (influentat de Moliere);

G.Alexandrescu (influentat de La Fontaine)
 ROMANTISMUL

Apare in sec.al 19-lea in Anglia, ca opozitie la clasicism (reguli rigide, imaginea conventionala a lumii,
etc.)
Romantismul isi trage izvoarele din Evul Mediu (“Cantecul Niebelungilor”), din legendele cavalerilor
Mesei Rotunde, din operele scriitorilor renascentisti: Boccaccio, Dante, Petrarca.
Reprezentanti:In filosofie: Fr.Schelling, Schopenhauer, Nietzsche,etc.
In pictura : E.Delacroix, T.N.Gericault, etc.
In muzica : Weber, Chopain, Schubert, Berlioz, Schumann, etc.
In literatura: W.Scott( “Ivanhoe”) , Byron (“Cain”), Novalis (“Heinrich von
Ofterdingen”), Hoffman (“Elixirurile dragostei”), Heine (“Loreley”),
H.Melville (“Moby Dick”), E.A.Poe (“Corbul”), Puskin (“Boris Godunov”)
Romantismul se cristalizeaza prin “Prefata” lui V.Hugo la drama “Cromwell”(1827).
Trasaturi:
- primatul sentimentului (in lupta dintre ratiune si sentiment, invinge sentimentul), al imaginatiei
(“lumea imaginatiei este insasi lumea eternitatii” – Blake)
- personajul exceptional ce actioneaza in imprejurari exceptionale (evolueaza intre extreme),
face parte din toate mediile sociale
- cadrul natural este nocturn, exotic sau indepartat (evadarea in trecut)
- categorii estetice:fantasticul (Hoffmann, Eminescu),uratul, grotescul, macabrul etc
- personajul traieste la limita dintre oniric (vis) si real (“lumea devine vis, visul devine lume”
Novalis)
- analiza: inconstientului, a visului, a halucinatiilor
- “sentimentul naturii” (descrieri, natura personificata, etc.)
- teme romantice: natura, istoria, iubirea, folclorul, etc.
- imbogatirea limbajului (apeleaza la toate straturile limbii)
- amestecul genurilor (“Luceafarul”)
- specii romantice: elegia, meditatia, poemul filosofic, balada, nuvela, drama romantica,etc.
- subiectivitatea autorului
- negarea normelor rigide (originalitate, libertatea formei)
- antiteza
- categorii estetice: fantasticul, uratul, grotescul, macabrul
In Romania, cunoaste trei etape:
- preromantismul: A.Muresanu, Gr.Alexandrescu, I.H.Radulescu (oscileaza intre clasicism si
romantism)
- perioada pasoptista: A.Russo, N.Blacescu, D.Bolintineanu, V.Alecsandri
- perioada de maturitate: M.Eminescu

 Prelungiri ale romantismului si clasicismului: Goga, Cosbuc, Macedonski

 REALISMUL

Este curentul dominant al sf.de secol al XIX-lea si sec.al XX-lea, contribuind la realizarea unor ample
fresce sociale. In sens larg, elemente realiste se intalnesc in operele literare din toate timpurile (se inspira din
realitate; exp: “Alexandru Lapusneanu”)
Curentul a fost teoretizat de H.de Blazac, in prefata de la “Comedia umana” (1842)
Speciile literare cultivate sunt: romanul, nuvela, schita, drama si comedia

Trasaturi:
- reprezentare veridica a realitatii
- prezinta cu obiectivitate realitatea
- atitudine critica fata de societate
- acorda o deosebita importanta amanuntelor semnificative (descrieri minutioase)
- stilul este caracterizat de precizie si sobrietate (impersonal)
- observatie sociala si psihologica
- valoare documentara a operei
- personaje tipice in imprejurari tipice (caracteristice pt.societatea vremii)
- surprinderea personajului in transformare (caractere complexe)
- lipsa de idealizare
- personajele sfarsesc mai totdeauna prost, viata lor fiind “istoria unui esec”

Un personaj tipic este arivistul (parvenitul)

Exp: Julien Sorel (Stendhal)
Rastignac (Blazac)
Dinu Paturica (N.Filimon)
Tanase Scatiu (D.Zamfirescu)
Stanica Ratiu (G.Calinescu)

Reprezentanti: Balzac, G.Flaubert, Stendhal, Ch.Dickens, Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Cehov, H.Ibsen,
M.Twain, L. Rebreanu, C.Petrescu, G.Calinescu, M.Preda, etc.
 Simbolismul

- apare în Franţa ca o reacţie împotriva parnasianismului, romantismului şi naturalismului. Numele

curentului a fost dat de poetul Jean Moreas (1886) care publică articolul ,,Le symbolisme”.
Reprezentanţi:-S. Mallarme, P.Verlaine, A.Rimbaud, etc.
În România apare la sfârşitul sec. XIX ca reacţie la sămănătorism.
Reprezentanţi:-Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, I.Minulescu, Elena Farago, G.Bacovia, etc.
Trăsături: - cultivarea simbolului (a vedea un lucru prin alt lucru)
- sugestia(cuvântul nu trebuie să numească, ci să sugereze)
,,a sugera: iată visul!” (S. Mallarme)
- corespondenţe (analogii între senzaţii, emoţii, imagini)
,,primăvara: o pictură parfumată cu vibrări de violet”
(G.Bacovia)
- muzicaltate (,,muzica înainte de toate”-Verlaine)
- versul liber
Poetii simbolisti sunt plictisiti de oras,de lumea in care traiesc,sufera de spleen,melancolie generata de
atmosfera terna a micilor targuri provinciale. Posibilitatea de abandonare a realului consta in uitare,nevroza sau
vitalism.
C.Dobrogeanu-Gherea („Cauza pesimismului in literatura si arta”) si N.Iorga („Samanatorul”) critica acerb
curentul,afirmand ca Baudelaire este un „poet al decaderii”(initial, curentul s-a numit "decadentism".
Teme şi motive: nevroza, plictiseala, singurătatea, toamna, mediul urban ce zdrobeşte individualitatea,
(,,oraşul luminat electric/ dădea fiori de nebunie”-Bacovia) parcul, statuile, ploaia, iarna, instrumente muzicale
(violina, clavirul, pianul, fanfara, etc.), evadarea dintr-un univers terorizant, inchis, catre zone indepartate
(I.Minulescu),tema asociata deseori cu exotismul.
 “DACIA LITERARA”

M.Kogalniceanu (1817-1891), coleg de scoala cu V.Alecsandri scoate la 30 ian.1840 revista “Dacia

literara” (vor aparea doar 3 numere), unde exprima principiile romantismului romanesc.
In “Introductie” el stabileste cateva idei care stau la baza miscarii romantice din Romania:
- literatura trebuie sa fie originala si specific nationala (avand ca surse de inspiratie istoria
poporului, folclorul si natura patriei)
- combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre
- limba si literatura romana trebuie sa dobandeasca un caracter unitar
- critica literara trebuie sa fie obiectiva “vom critica cartea, iar nu persoana”
Revista isi mai propunea:
- autonomia factorului estetic (politica trebuia exclusa din preocuparile revistei)
- afirmarea “duhului national” (promovarea specificului national)
- inlocuirea alfabetului chirilic
- sprijinirea idealului de eliberare si unitate nationala
- reflectarea problemelor sociale
- satirizarea viciilor oranduirii feudale
- realizarea unei antologii de poezie romaneasca
- unirea in paginile revistei a tuturor scriitorilor, indiferent de zona

Programul revistei a avut mare impact asupra creatiei literare, declansand un proces de imbinare
echilibrata a traditiei cu inovatia (scriitorii vor prelua motive ale romantismului european: motivul strigoiului,
trecerea ireversibila a timpului, noptile, geniul, evocarea trecutului istoric,etc.)
Epoca literara generata de aparitia revistei, perioasa pasoptista, reprezinta un proces de efervescenta
creatoare, prin receptarea aproape simultana a clasicismului (epistole: “Epistola domnului Iancu Vacarescu” –
Gr.Alexandrescu; ode: “Oda lui Schiller” – I.H.Radulescu; fabule: “Cainele si catelul” – Gr.Alexandrescu;
satire: “Satira. Duhului meu” – Gr.Alexandrescu; epopee: “Anatolida” – I.H.Radulescu, etc.) si a
romantismului (meditatia: “Umbra lui Mircea. La Cozia” – Gr.Alexandrescu; elegia: “Miezul noptii” – Grigore
Alexandrescu; nuvela istorica: “Alexandru Lapusneanu” – C.Negruzzi; balada: “Mama lui Stefan cel Mare” –
D.Bolintineanu)
Dramaturgia este reprezentata de V.Alecsandri, scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin
ciclul “Chiritelor”
 MODERNISM. EUGEN LOVINESCU

Modernismul include toate acele miscari artistice care exprima o ruptura fata de traditie (simbolism,
expresionism, dadaism, etc.)
In critica romaneasca, cel care a teoretizat modernismul a fost Eugen Lovinescu. Revista “Sburatorul”
apare in 1919 la Bucuresti, dar mai importanta decat activitatea revistei a fost activitatea cenaclului cu acelasi
nume .
Revista isi propunea sa descopere tinerele talente (I.Barbu, C.Petrescu, V.Streinu).
E.Lovinescu formuleaza teoria sincronismului in “Istoria civilizatiei romane moderne”, plecand de la
constatarea ca progresul are la baza principiul imitatiei, prin care primitivul incearca sa-l ajunga pe civilizat,
sateanul pe orasan, copilul pe adult. El neaga astfel teoria formelor fara fond (T.Maiorescu), afirmand
necesitatea imprumutarii a cat mai multor forme, care isi vor crea apoi fondul ( de la simulare - la stimulare).
Teoria imitatiei o preia de la psihologul francez Gabriel Tarde .
Face disocierea intre etic (morala), etnic (folclor) si estetic (frumos), constatand ca eticul domina
literatura samanatorista si etnicul, cea poporanista.
El va va pune accent pe estetic, pe valoare: “numai asa putem realiza procesul de sincronizare cu
literaturile europene”
Elaboreaza si teoria mutatiei valorilor, prin care considera ca, sub actiunea timpului, operele litarare isi
modifica valoarea estetica, unele devenind inactuale (ex: I.L.Caragiale)
Promoveaza modernizarea literaturii, prin trecerea de la liric la epic, de la subiectiv la obiectiv(in poezie),
de la o literatura de inspiratie rurala la una citadina, precum si aprofundarea analizei psihologice,
intelectualizarea literaturii, autenticitate etc.(in proza).

Poezie moderna

-T. Arghezi: estetica uratului, calitatea materialului lexical

-L. Blaga: concepte filosofice(cunoasterea), tehnica ingabamentului, versul liber, limbaj
neologistic,metafora revelatorie
-I. Barbu: poezia ermetica, discontinuitatea in fraza, termeni rari sau de specialitate matematica, tendinta
de a da in context un alt sens cuvintelor, ambiguitate
 TRADITIONALISM

Pretuieste si apara traditia, inteleasa ca o suma de valori expuse pericolului degradarii (conservarea
valorilor autohtone). Definitorie este pasiunea pentru folclor si pentru trecutul national.
1. Gandirismul : revista “Gandirea” apare la Cluj, in 1921, avandu-l ca redactor pe Cezar Petrescu. Mai
tarziu (Bucuresti, 1922 ) Nichifor Crainic va sublinia orientarea revistei spre definirea spiritualitatii romanesti.
Se realizeaza o noua directie in literatura romana: gandirism sau ortodoxism (influenta elementului religios):
“poporul roman nu s-a crestinat precum slavii sau ungurii, ci noi ne-am nascut crestini”.Ortodoxismul defineste
structura sufleteasca a unui popor care “arunca samanta in brazdele pamantului si speranta in norii vazduhului”
Reprezentanti: T.Arghezi, L.Blaga, Mateiu Caragiale, V.Voiculescu, I.Pillat, etc.
2. Samanatorismul : este orientarea literara cu punct de plecare in prograul revistei “Samanatorul”
(Bucuresti, 1901), condusa de Vlahuta, Cosbuc si N.Iorga. Ideea principala viza lumea taraneasca: ea trebuia
adusa la un nivel mai inalt de cultura, necesar pentru pregatirea reformei sociale.
Trasaturi: - paseismul (intoarcerea spre trecutul idealizat)
- idilismul (infatisarea pitoreasca a satului romanesc)
- sentimentul dezradacinarii de sat
- opozitia sat-oras
- predilectia pentru scene tari
- personaje dominate de instincte
Reprezentanti: St.O.Iosif, O.Goga, E.Garleanu, Sadoveanu, etc.
3. Poporanismul: este o orientare literara caracterizata prin simpatie fata de popor, avand ca punct de
plecare revista “Viata romaneasca” (Iasi, 1906), condusa de Garabet Ibraileanu.
Trasaturi: - atitudine critica fata de societate
- simpatia fata de taranime
- negarea falsei infrumusetari a vietii
- idealul de iluminare a taranimii
Reprezentanti: C.Hogas, G.Galaction, I.Agarbiceanu, etc.
Traditionalism -V.Voiculescu (Gandirism)
- tematica religioasa
- evocarea universului rural
- cultivarea formelor prozodice traditionale
- valorificarea miturilor autohtone
- evocarea spiritualitatii romanesti
 Junimea şi Convorbiri literare

În 1863 se întâlnesc la Iaşi: Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu
Maiorescu şi hotărăsc să organizeze o societate literară pe care o numesc ,,Junimea”.
În prima etapă, activitatea a constat într-o serie de conferinţe pe teme literare, istorice, lingvistice,
filosofice, etc. sau în lecturi din opere cunoscute sau producţii originale.
Din 1874 societatea se mută la Bucureşti, în această etapă activitatea constând în lectura operelor
originale (V. Alecsandri - ,,Despot Vodă”; I.L. Caragiale - ,,O noapte furtunoasă”; M. Eminescu
- ,,Luceafărul”; A. Macedonski - ,,Noapte de decemvrie”, etc. ).
În 1867 Junimea scoate o revistă proprie: ,,Convorbiri literare” care va apărea până în 1944. În paginile
ei îşi publică operele scriitori ca: Eminescu, Creangă (,,Amintiri din copilărie”), Alecsandri (,,Pasteluri”);
Caragiale, Coşbuc, Slavici, etc.
Tudor Vianu considera că junimismul are următoarele trăsături: înclinaţia spre filozofie, spirit oratoric,
clasicism, ironie,spirit critic
Titu Maiorescu (1840-1917) urmeaza Facultatea de Filosofie la Berlin;intors la Iasi va fi director al
Colegiului National si al Scolii normale de Invatatori „Trei Ierarhi” (unde il are ca elev pe Creanga), apoi este
numit rector,pentru ca la 31 de ani sa ajunga ministru(al Instructiunii Publice).
În prima parte a activităţii sale publică studii cu un pronunţat caracter polemic cu scopul de a descuraja
literatura mediocră (1867-1873): ,,Despre scrierea lb. rom.” (ortografia propusă este cea pe care o folosim şi
astăzi), ,,O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” (o încercare a junumiştilor de a alcătui o
culegere de poezie românească), ,,În contra direcţiei de astăzi în cultura română” (face observaţia că
dezvoltarea ţării s-a realizat prin împrumutarea de la alte civilizaţii europene a unor forme ce nu corespund
fondului, spiritului, tradiţiilor româneşti => teoria formelor fără fond. ,,Înainte de a avea învăţători săteşti, am
făcut şcoli prin sate, înainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii şi universităţi…înainte de a avea
o cultură… am făcut atenee… înainte de a avea artişti, am făcut conservatorul de muzică…”etc.)
În a doua perioadă (1882-1907) publică studii care nu mai tratează probleme generale ci opere
particulare: ,,Comediile domnului Caragiale”;,, Poeţi şi critici”; ,,Eminescu şi poeziile lui” (primul studiu
dedicat marelui poet) ,,…literatura poetică română va începe sec.XX sub auspiciile geniului lui şi forma limbii
naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare
pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântul cugetării româneşti.”
 Cuvânt. Text. Comunicare.

Cuvântul are mai multe sensuri

–denotativ (propriu,obviu): sensul conceptual, relativ stabil (S-a lovit la picior)
–conotativ (figurat,obtuz): sensul emotiv, afectiv (Pe un picior de plai).
Câmpul semantic = cuvintele care se referă la o anumită temă (poezia „Plumb” de G. Bacovia conţine cuvinte
din aceeaşi arie semantică: sicriu, funerar, mort, coroane, etc.)
Orice proces de comunicare presupune existenţa a şase factori:
–emiţător (cel care transmite informaţia)
–mesaj (informaţia transmisă)
–receptor (cel care primeşte informaţia)
–contact(direct sau prin intermediul scrisului)
–cod (acordarea aceleiaşi semnificaţii unor cuvinte)
–context (la ce ne referim, despre ce discutăm)

Funcţiile comunicării
1) Expresivă (emotivă): se exprimă emoţia emiţătorului
2) Poetică: mesajul se pune în valoare pe el însuşi (texte literare)
3) Conotativă (persuasivă): efectul de convingere pe care mesajul îl are asupra receptorului
4) Fatică: dacă emiţătorul şi receptorul sunt sau nu în contact direct
5) Metalingvistică: presupune gesturi, mimică, ton şi conţine referiri la codul utilizat
6) Referenţială (cognitivă): informaţiile trimise (texte ştiinţifice)

Stilul direct, indirect, indirect liber

1) Direct: redă o replică în forma în care ea a fost enunţată, rolul scriitorului fiind acela de a introduce cuvinte
2) Indirect: presupune prezenţa unui verb de declaraţie, tranzitiv şi implică existenţa unui raport de subordonare
Trecerea de la vorbirea directă la cea indirectă presupune anumite transformări: vocativul se transformă
în dativ sau acuzativ, pronumele de persoana I – II trece la persoana III-a; imperativul devine conjunctiv, etc.
3) Indirect liber: nu este introdus prin verbe declarative şi nici prin conjuncţii subordonatoare. Are rolul de a
interfera planul autorului cu cel al personajelor.
 Opera literară

Def: lucrare în versuri sau proză în care autorul creează un univers imaginar şi foloseşte resursele
expresive ale limbii

GENUL EPIC = cuprinde operele în care autorul îşi exprimă sentimentele prin intermediul personajelor şi
întâmplărilor.
a) epica populară – în versuri (specii: baladă, legendă)
– în proză (specii: basm)
b) epica cultă – în versuri (specii: fabulă, legendă, baladă, poem,
epopee, etc.)
– în proză (specii: schiţă, nuvelă, povestire, roman,
basm, etc.)

GENUL LIRIC = cuprinde operele în care se exprimă în mod direct idei şi sentimente
a) lirica eului (autorul îşi exprimă propriile sentimente) „Mai am un singur dor”
b) lirica obiectivă (autorul exprimă sentimentele altora) „La oglinda” G.Cosbuc
c) lirica măştilor (poetul exprimă sentimentele cu ajutorul unui personaj cu valoare de mască exp: „Luceafărul”)
Specii: pastel, elegie, odă, satiră, sonet, glosă, rondel, etc.

GENUL DRAMATIC = cuprinde operele în care autorul îşi exprimă ideile şi sentimentele prin intermediul
personajelor şi întâmplărilor. Sunt operele scrise cu intenţia de a fi jucate pe scenă.
Specii: tragedia, comedia, drama, melodrama, farsa, etc.
 Literatura populară

Cuprinde creaţiile literare de o mare vechime şi varietate, strâns legate de gândirea şi simţirea poporului.

Clasificare:
– în funcţie de ritual – poezia obiceiurilor (exp: Crăciun)
– poezia ceremonialurilor de trecere (botez, nuntă, inmormantare)
– poezia descântecelor
– fără funcţie rituală – creaţii epice (basmul, balada, etc.)
– creaţii lirice (doina, cântec, etc.)
- creaţii aforistice şi enigmatice (proverbe, zicători, ghicitori)
Caracteristici: – caracter anonim (nu au autor cunoscut)
– caracter oral (au fost transmise prin viu-grai)
– caracter colectiv (fiecare generaţie a contribuit la
desăvârşirea formei artistice)
– caracter sincretic (îmbină literatura cu muzica sau
dansul)
– caracter tradiţional (a păstrat aceleaşi teme şi motive)

Teme: natura, dragostea, istoria, condiţia vremelnică a omului

Motive: dorul, jalea, codrul, haiducul, cucul, păstorul, mândra, badea

(neica),etc.

Mituri populare româneşti

1. mitul originii poporului român (al etnogenezei) =>Traian şi Dochia

2. mitul jertfei pentru creaţie =>meşterul Manole
3. mitul erotic al zburătorului
4. mitul reintegrării în natură după moarte => Mioriţa
 Structura operei literare versificate

Poezie: artă a limbajului care prin ritm, armonie şi imagine sugerează o emoţie, un sentiment sau o idee.

1) Construcţia exterioară – titlul

– incipitul (formula introductivă)
– împărţirea pe versuri, strofe, cânturi, etc.

Strofa: monovers (1 vs); distih (2 vs); terţină sau terţet (3 vs); catren (4 vs); cvinarie (5 vs); sextină sau
senarie (6 vs); septet (7 vs); octava (8 vs); nona (9 vs); decima (10 vs).
Emistih : jumatate de vers.
Cenzura : pauza ce imparte versul in 2 emistihuri.
Clauzula : vers final al strofei.
Vers letrizat : incep cu aceeasi litera.

2) Construcţia lingvistică –metrică, ritm, rimă

Măsură: numărul de silabe dintr-un vers
Rimă: monorimă (a. a. a. a.); împerecheată (a. a. b. b.)
încrucişată (a. b. a. b.); îmbrăţişată (a. b. b. a.)
variată (amestecată); semirimă (rimează doar 2 vs din 4)
vers alb (fără rimă); vers liber (fără rimă şi ritm)
Ritm: succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate:
a) trohaic (bisilabic): prima accentuată : -' - / -' - /
b) iambic (bisilabic): a doua accentuată: - -' / - -' /
c) amfibrahic (trisilabic): a doua accentuată: - -' - / - -' - /
d) dactil (trisilabic): prima accentuată: -' - - / -' - - /
e) anapest (trisilabic): a treia accentuată: - - -' / - - -' /
f) coriamb (cuaternar): troheu + iamb: -' - - -' / -' - - -' /
3) Construcţia internă: imagini poetice (vizuale, auditive, olfactive, etc.); figuri de stil, secvenţe lirice, relaţii de
simetrie sau de opoziţie între secvenţe, cuvinte şi sintagme recurente (refren,repetitii, laitmotiv).
Relatii de simetrie (paralelism sintactic, poezii cu forma fixa) si opozitie ( campuri semantice, antiteza,
oximoron, conjunctii adversative).
TEMA : aspectul realitatii surprins de autor (natura, iubire, moarte, timp, istorie, folclor, conditia geniului etc ).
MOTIV : modul in care este realizata tema. Laitmotiv : motivul central ( care se repeta ).
Exp. - personaje : eroul, indragostitul, copilul neascultator etc.
- obiecte : oglinda, fereastra, castelul, cartea etc.
- maxime : fugit irreparabile tempus, carpe diem, vanitas vanitatum, fortuna labilis etc.
- numere simbolice : 3, 7, 10 etc.
-concepte : familie, stat, tradare, vis, singuratate etc.
IDEE : semnificatia operei (atitudinea autorului fata de tema ).
IMAGINE ARTISTICA : modul în care autorul ilustrează viaţa, în care recreează lumea cu mijloace specifice.

In Antichitate, poezia era vazuta ca mimesis (imitatie). Antipoetica incepe sa se structureze odata cu aparitia
romantismului. V.Hugo reabiliteaza uratul, ca forma estetica predilecta "frumosul nu are decat un tip, uratul, o
mie". Noi modalitati expresive apar odata cu simbolismul. G. Apollinaire foloseste noi tehnici, specifice
suprarealistilor si cubismului literar (colaje, caligrame). A. Rimbaud considera ca scopul poeziei este "sa vada
nevazutul, sa auda neauzitul". Hugo Friedrich ("Structura liricii moderne") deosebea doua mari orientari:
"lirica... formelor libere...si o lirica... a austeritatii formelor".