Educația intelectuală/ morală/ estetică și artistic/ fizică și sportivă/

tehnologică-profesională

A. Educația intelectuală:

1. Rolul şi locul educaţiei intelectuale în formarea personalităţii.

Intelectul este capacitatea omului de a gândi, de a avea o activitate raţională, de a opera
cu noţiuni. Termenul de inteligenţă are multe note comune cu acela de intelect, la care se mai
poate adăuga capacitatea omului de a cunoaşte, de a înţelege, de a cugeta. Educaţia intelectuală
este o componentă de bază a educaţiei integrale (totale), prin care se asigură asimilarea
(însuşirea) unui sistem unitar de cunoştinţe, pe baza cărora se formează şi se dezvoltă capacităţi
cognitive (de cunoaştere), se stimulează interesele de cunoaştere, se dobândesc priceperi şi
deprinderi de studiu. Latura intelectuală a personalităţii asigură omului posibilităţi nelimitate de
cunoaştere şi acţiune; dezvoltarea personalităţii umane este dependentă de gradul de realizare a
educaţiei intelectuale. De aici şi interesul sporit pentru această dimensiune a educaţiei, acordat în
condiţiile revoluţiei ştiinţifice şi tehnice contemporane, când munca fizică are un tot mai puternic
suport intelectual.

2. Obiective ale educaţiei intelectuale:

O1. Asimilarea cunoştinţelor şi structurarea lor în sisteme logice.
O2. Însuşirea şi perfecţionarea tehnicilor de muncă intelectuală.
Rezultatele activităţii şcolare, în general, ale activităţii de învăţare sunt determinate de
măsura în care elevii posedă tehnici de învăţare. „A-i învăţa pe elevi să înveţe” înseamnă, printre
altele, a le forma priceperi şi deprinderi de a utiliza metode şi tehnici de instruire. Analfabetul de
mâine nu va fi cel ce nu ştie să citească, ci va fi cel care nu şi-a însuşit tehnici de învăţare.
O3. Exersarea şi dezvoltarea proceselor psihice de cunoaştere; formarea capacităţilor
cognitive.
O4. Stimularea şi cultivarea intereselor de cunoaştere.

3. Igiena muncii intelectuale:

Cu privire la spaţiul în care are loc: încăperea să aibă sursă de lumină/naturală sau
artificială adecvată; mobilierul să corespundă fizicului și vârstei elevilor; băncile, mesele să fie
aşezate astfel încât lumina naturală să vină din partea stângă a lor; aşezarea în bănci să fie astfel
făcută încât cei cu statură mică sau cu unele handicapuri senzoriale să fie în faţă; să fie asigurată
o bună vizibilitate, pentru toţi elevii, la tablă şi la locul unde se expun materialul didactic şi alte
mijloace de învăţământ necesare unor demonstraţii în timpul lecţiilor, al activităţilor; să fie
asigurată aerisirea sălilor de clasă, precum şi o temperatură adecvată în funcţie de anotimp. Cu
privire la timpul în care are loc activitatea intelectuală: orarul săptămânal și orarul zilnic al
fiecărei clase trebuie să ţină seama de „curba de efort” a elevilor; atât în timpul zilei de curs, cât
şi în cadrul fiecărei lecţii vor fi introduse, la preşcolari şi la şcolarii mici, şi activităţi relaxante,
inclusiv sub forma unor jocuri (eventual didactice), etc.
B. Educaţia moralǎ:

1. Conceptul de “educaţie moralǎ”:

Educaţia morală constă în activarea pedagogică a normelor, principiilor, valorilor morale
specifice unei societăţi istoric determinate în vederea formării de atitudini, sentimente,
convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a trăsăturilor morale de
personalitate. Este o activitate sistematic organizată de diferite instituţii sociale, între care şcoala
ocupă poziţia cea mai importantă. În perspectivă pedagogică, educaţia morală reprezintă
activitatea de formare și dezvoltare a conştiinţei morale a personalităţii umane, proiectată şi
realizată la nivel teoretic şi nivel practic. Conţinutul moralei se concretizează în idealul moral,
valorile, normele şi regulile morale. Toate aceste componente constituie structura sistemului
moral.
2. Obiectivele educaţiei morale: formarea conştiinţei morale şi a conduitei morale
2.1. Formarea conştiinţei morale; Formarea conştiinţei morale presupune realizarea
următoarelor obiective particulare: formarea reprezentărilor, noţiunilor şi judecăţilor morale,
precum şi a convingerilor morale. Include, din punct de vedere psihologic, două componente:
cognitivă şi afectivă.
2.2. Formarea conduitei morale: Conduita morală este obiectivarea conştiinţei morale în
fapte şi acţiuni. Din perspectivă psihopedagogică formarea conduitei vizează atât deprinderi şi
obişnuinţe de comportare morală, cât şi trăsături pozitive de caracter.
3. Conţinutul educaţiei morale:
Conţinutul educaţiei morale reflectă două coordonate definitorii, care vizează raportarea
omului la societate (educaţia moral-civică) şi la sine (educaţia moral-individuală).
4. Principiile educaţiei morale:
 principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale personalităţii umane în
vederea eliminării celor negative;
 principiul unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele de proiectare şi
realizare a educaţiei morale;
 principiul diferenţierii educaţiei morale în funcţie de determinările sale particulare
(vârstă, domeniu socioprofesional, context educaţional) şi individuale (structura fiecărei
personalităţi);
 principiul corespondenţei pedagogice dintre “teoria” morală şi “practica” morală;
principiul corelării funcţionale între “cerinţele” morale şi “stimulentele” morale.
5. Metode de educaţie morală:
Exemplul are o mare eficientă în determinarea executării faptei morale. Exercitiul moral
constă în executarea sistematică şi organizată a unor fapte şi actiuni, în conditii relativ identice,
cu scopul formării deprinderilor şi obişnuintelor de comportare morală, al constituirii şi fixării
trăsăturilor voliţionale şi de caracter implicate în atitudinea şi conduita morală a individului.
Această metodă presupune două momente principale: formularea cerinţelor si exersarea propriu-
zisă. Supravegherea este metoda de observare atentă de către educator a comportării în devenire
a copilului, a tânărului sau adultului. Pedeapsa este o sanctionare a nerespectării regulilor de
comportare, a îndrumărilor şi ordinelor date, a îndatoririlor şi obligatiilor şcolare. Recompensa
este faţa pozitivă a sancțiunii, în sensul că prin ea încurajam anumite fapte care, prin repetare,
duc la deprinderi şi obişnuințe bune.
C. Educaţia estetică:

1.Conceptul de educaţie estetică:

Educaţia estetică, ca dimensiune a educaţiei integrale, poate fi privită ca activitatea,
procesul şi rezultatul de percepere, trăire şi creare a frumosului în sens larg, a esteticului.
Categoriile educaţiei estetice sunt: idealul estetic, stilul estetic, gustul estetic, spiritul de creație.
2.Obiectivele educației estetice:
O1.Dezvoltarea sensibilităţii estetice.
O2. Dezvoltarea capacităţii de apreciere a frumosului şi a celorlalte categorii estetice
(sublim, eroic, comic, tragic).
O3.Formarea culturii estetice şi a atitudinii estetice de preţuire şi promovare a
frumosului.
O4. Dezvoltarea creativităţii artistice.
3.Conţinuturi şi modalităţi de realizare a educaţiei estetice:
Educaţia estetică se poate realiza în cadrul şcolii, prin intermediul disciplinelor şcolare
incluse în planul de învăţământ (literatura, muzica, desenul) şi al altor activităţi complementare
(excursii tematice, concursuri artistice, vizite, cercuri, serbări, audiţii etc.) dar şi prin activităţi
extraşcolare (vizionări de spectacole de teatru, film, balet, concerte, expoziţii de artă, discuţii cu
artişti etc. ) ce vor fi valorificate de cadrele didactice.
4.Metodologia educaţiei estetice:
Metodele folosite in educaţia estetică sunt metode comune cu cele folosite in întregul
proces educativ. Un loc cu totul aparte revine in educaţia estetică metodei exercițiului, însoțită
de explicaţii şi demonstrații.

5.Principiile educaţiei estetice:

 principiul educării estetice pe baza valorilor autentice,
 principiul receptării creatoare a valorilor estetice,
 principiul perceperii globale, unitare a conţinutului şi formei obiectului estetic,
 principiul înţelegerii şi situării contextuale a fenomenului estetic.
D. Educaţia fizică:

1.Conceptul de educaţie fizică:

Privită în sens pedagogic extins, educaţia fizică este o latură sau o dimensiune
educaţională integrată într-un ansamblu de laturi sau dimensiuni (intelectuală, morală,
profesională, estetică) care urmăreşte dezvoltarea armonioasă a organismului, întărirea,
menţinerea şi redobândirea sănătăţii, călirea organismului, formarea şi perfecţionarea
priceperilor şi deprinderilor motrice, cultivarea calităţilor psiho-fizice necesare desfăşurării
oricărei activităţi, muncii, exercitării profesiunilor, activităţii sportive.

2. Obiectivele educatiei fizice:

O1. Atingerea și menținerea unui nivel optim de sănătate.
O2. Dezvoltarea fizică generală şi specifică şi a psihomotricităţii.
O3. Formarea şi dezvoltarea trăsăturilor psihocomportamentale şi de personalitate.
O4. Corectarea unor deficienţe fizice.

3. Conţinuturi specifice educaţiei fizice:

Principalele conţinuturi ale educaţiei fizice sunt: exerciţiul fizic, gimnastica, jocul,
sportul, turismul, dansul.

4. Forme de organizare a activităţilor de educaţie fizică:

În cadrul şcolii forma principală de organizare o reprezintă ora de educaţie fizică,
desfăşurată în mod organizat, sub îndrumarea profesorului, respectând principii şi norme
psihopedagogice. Alte activităţi organizate în cadrul şcolii sunt: recreaţia organizată, cercurile şi
colectivele spotive, concursurile, competiţiile şi întrecerile sportive, crosurile, excursiile şi
drumeţiile, concursurile de orientare turistică etc.

5. Metode utilizate în cadrul activităţilor de educaţie fizică:

În concordanţă cu specificul conţinuturilor sale, în orele de educaţie fizică sunt folosite ca
principale metode exerciţiul, activităţile practice, demonstraţia, jocul (didactic, de rol),
observaţia, studiul de caz.

6. Principii ale educaţiei fizice:

 principiul corespondenţei pedagogice dintre dezvoltarea psihică şi dezvoltarea fizică a
personalităţii umane,
 principiul interdependenţei pedagogice dintre cultivarea permanentă a deprinderilor
igienico-sanitare şi dezvoltarea deplină a potenţialului biologic al personalităţii umane,
 principiul ponderii obiectivelor pedagogice de ordin practic şi a metodelor didactice
bazate predominant pe acţiune (reală sau simulată),
 principiul deschiderii educaţiei fizice spre activitatea sportivă de masă şi de performanţă.
E. Educaţia tehnologică şi profesională:

1 Conceptul de “educaţie tehnologică“:

Ca ştiinţă, ea studiază formele, metodele şi mijloacele de prelucrare a materiilor prime şi
materialelor, în vederea obţinerii unor produse în diferite domenii de activitate. Privite din
perspectiva secolului nostru, remarcăm, odată cu autorii Raportului UNESCO al Comisiei
Internaţionale pentru Educaţie în secolul XX, că tehnologiile moderne „sunt pe cale să provoace
(...) o revoluţie (...) care afectează în egală măsură activităţile legate de producţie şi activitatea
profesională şi pe cele legate de educaţie şi pregătire profesională”.

2.Obiectivele educaţiei tehnologice:

Alături de obiective tradiţionale, cum sunt:
 asimilarea cunoştinţelor esenţiale despre tehnologiile moderne (concepte de bază,
principii de construire şi funcţionare a unor maşini, instalaţii, aparate etc.,
modalităţi de utilizare în condiţii optime ş.a.m.d.),
 formarea deprinderilor de utilizare a tehnologiilor din diverse domenii sub
aspectul manevrării, întreţinerii şi reglării diverselor aparate, maşini şi instalaţii,
 formarea unei atitudini corecte faţă de tehnică, tehnologii, ca şi faţă de lumea
muncii şi a profesiilor, prin dezvoltarea spiritului practic aplicativ, a spiritului de
organizare şi a celui de ordine, disciplină şi responsabilitate,
educaţia tehnologică îşi asumă o seamă de obiective noi:
 dezvoltarea capacităţii de proiectare, realizare şi evaluare a produselor; î
 nţelegerea dezvoltătii tehnicii şi a implicaţiilor ei asupra mediului şi a societăţii;
 dezvoltarea capacităţii de cooperare în scopul realizării unui produs;
 orientarea profesională în raport cu evoluţia tehnologiilor şi cu dinamica pieţei muncii;
stimularea receptivităţii faţă de progresul tehnologic şi tendinţele acestuia;
 formarea şi dezvoltarea responsabilităţii faţă de asigurarea calităţii serviciilor şi
produselor;
 manifestarea interesului pentru utilizarea calculatorului şi a echipamentelor audio-vizuale
în viaţa privată şi publică.
3.Conţinutul şi metodele educaţiei tehnologice:
Conţinuturile necesare atingerii acestor obiective sunt specificate în programele
disciplinelor cupinse în aria curriculară „Tehnologii” şi cuprind elemente specifice grupei de
vârstă a elevilor şi domeniului de activitate. Ca domenii noi, menţionăm: „Elemente de design”,
„Managementul resurselor şi activităţi specifice economiei de piaţă”, „Caracterul transdisciplinar
şi interdisciplinar al tehnologiei”, „Influenţa tehnologiei asupra mentalităţii umane”, „Importanţa
tehnologiei din punct de vedere social şi cultural”, „Fiabilitatea produselor”, „Aspecte
ergonomice”, „Mecatronica – ştiinţa maşinilor inteligente” ş.a.
Metodele de educaţie tehnologică sunt şi ele diversificate. Alături de metode tradiţionale
(expunerea, demonstraţia etc.), sunt recomandate metode din categoria celor activ-participative:
studiul de caz, descoperirea prin explorare, dezbateri pe teme date, simularea, jocul de rol,
realizarea de proiecte.
4.Educaţia profesională: semnificație și obiective:
Prin educaţia profesională se înţelege formarea unui orizont cultural şi tehnologic cu
privire la o anumită profesiune, concomitent cu dezvoltarea unor capacităţi, priceperi şi
deprinderi necesare exercitării ei. Educaţia profesională vizează atât formarea unor competenţe
necesare exercitării diferitelor profesii, a eticii şi deontologiei profesionale, cât şi dezvoltarea
capacităţii tinerilor de a face faţă la schimbări, de a-şi gestiona inteligent şi eficace propria
carieră. Conceptul de educaţie profesională nu este sinonim cu cel de educaţie tehnologică sau
politehnică. Educaţia tehnologică pregăteşte elevii pentru acţiune, ajutându-i să explice
cunoaşterea ştiinţifică în acţiune. Educaţia politehnică vizează pregătirea profesională pentru
tehnică, în calitate de domeniu distinct al activităţii umane. Formarea orizontului cultural-
profesional cuprinde ansamblul cunoştinţelor necesare practicării unei profesiuni.
Principalele obiective ale educaţiei profesionale sunt:
 formarea unor priceperi, deprinderi, capacităţi şi competenţe necesare unei
activităţi productive (în categoria capacităţilor vizate de educaţia profesională se
includ, în primul rând, gândirea tehnică, aptitudinile tehnice, capacităţile
senzorio-motorii);
 formarea şi dezvoltarea intereselor de cunoaştere a profesiei alese;
 formarea culturii profesionale, dobândirea competenţei profesionale,
 asimilarea normelor de deontologie profesională, îndrumarea şi susţinerea
integrării socio-pofesionale, cultivarea abilităţii de control şi autocontrol al
carierei.
O subcomponentă a educaţiei profesionale o reprezintă orientarea şcolară şi profesională.
Orientarea şcolară şi profesională este definită ca „un ansamblu de acţiuni şi influențe
pedagogice, sociale, medicale etc., ce se exercită în mod continuu cu scopul realizării de către
indivizi a opţiunilor şcolare şi profesionale în concordanţă cu particularităţile personalităţii lor şi
cu cerinţele contextului social”. Activitatea de pregătire a tineretului pentru opţiunea
profesională are în vedere: implicarea opţiunii şcolare-profesionale în toate comportamentele şi
la toate nivelurile de învăţământ; caracterul interdisciplinar al activităţilor de orientare şcolară şi
profesională; rolul formatorului în procesul orientării şcolare şi profesionale, în accelerarea
maturizării opţiunii profesionale; extinderea câmpului educaţional la tot ceea ce poate îmbogăţi
şi favoriza dezvoltarea complexă, globală şi creativă.
Metodele şi activităţile de educaţie profesională se aleg din sistemul de metode şi
activităţi cunoscut, în funcţie de etapa realizării educaţiei profesionale:
a) Înainte de alegerea profesiei/meseriei, se recurge la metode şi activităţi cum sunt:
observarea, convorbirea, testarea (aptitudinilor îndeosebi), informarea, consilierea etc.;
b) În timpul procesului de formare, metodele specifice sunt: instructajul, exerciţiul,
antrenamentul, simularea, jocul de rol, excursia şi vizitele etc.
După obţinerea calificării, accentul se pune pe evaluarea externă, sprijinirea absolvenţilor
pentru integrarea lor profesională şi pentru stabilirea unui management adecvat al carierei.
Sarcinile şcolii sunt preluate, în această etapă, de întreprinderile şi instituţiile în care-şi
desfăşoară activitatea absolvenţii, ca şi de ei înşişi.