Cuprins

1) Educaţia intelectuală
2) Obiectivele educaţiei intelectuale
3) Sarcinile educaţiei intelectuale
4) Formarea intelectuală
5) Conţinutul educaţiei intelectuale
6) Tehnica de muncă intelectuală al elevului
7) Concluzii
 Educaţia intelectuală
Intellectus (lat.) = minte, gândire, raţiune, capacitate de a gândi, de a cunoaşte,
de a opera cu noţiuni sau concepte.
„Educaţia intelectuală este aceea care va da expresie nevoii omului de a şti şi
care va apela, în acest sens, la valorile ştiinţei, în principal la ADEVĂR,
contribuind semnificativ la realizarea unei funcţii a educaţiei, aceea de selectare
şi transmitere a valorilor de la societate la individ .” (Venera-Mihaela
Cojocariu, (2008), „Fundamentele Pedagoiei”).
Educaţia intelectuală contribuie la pregătirea generală şi
fundamentală a omului, asigurându-i, pe lângă bagajul şi orizontul
general de cultură şi capacităţile intelectuale necesare oricărei
dezvoltări şi activităţi – spiritul de observaţie,
atenţia, memoria, imaginaţia şi gândirea etc.;
 dobândirea de cunoştinţe generale ;
 dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere – atenţia, memoria, imaginaţia,
gândirea, spiritul de observaţie şi creativitatea;
 formarea abilităţilor (deprinderilor) intelectuale – deprinderea de studiu cu
cartea, deprinderea de experimentare, investigaţie etc.;
 formarea concepţiei despre lume (natură, societate şi gândire);
 formarea convingerilor şi sentimentelor intelectuale: setea de cunoaştere şi de
dragoste şi apreciere a adevărului, dragostea şi respectul faţă de cultură şi ştiinţă,
faţă de învăţătură etc.;
 formarea capacităţilor de autoinstruire şi autocontrol;
 cultivarea unui stil de muncă intelectuală.
 Specialiştii converg în a identifica şi analiza sarcinile educaţiei intelectuale ca
fiind, în diferenţa lor specifică, următoarele:
 informarea intelectuală – vizează cantitatea şi calitatea informaţiilor ştiinţifice
şi umaniste ce vor fi transmise/asimilate. Acest proces trebuie realizat în
conformitate cu anumite principii şi norme didactice, ordonate într-un anumit fel cu
scopul de a facilita înţelegerea şi însuşirea. Una dintre cauzele care agravează
problematica educaţiei intelectuale contemporane este explozia informaţională,
având ca efect dublarea volumului informaţiei o dată la 10-15 ani şi accelerarea
uzurii morale a informaţiei .
„ Ştiinţele naturale vor îngloba într-o zi ştiinţa despre om tot aşa cum ştiinţa
despre om va îngloba într-o zi ştiinţele naturale şi nu va mai fi decât o singură
ştiinţă.” (Marx Karl)
 formarea intelectuală – vizează efectele asimilării acestor informaţii asupra
intelectului uman în dezvoltarea sa.
 Formarea intelectuală
Formarea intelectuală presupune stabilirea unei interacţiuni informaţie-subiect
în vederea stimulării transformărilor şi restructurărilor psihice, a creşterii capacităţii
de organizare şi de acţiune a subiectului.
Desprindem de aici faptul că informaţia constitue un mijloc în vederea
dezvoltării maxime a tuturor proceselor şi capacităţilor intelectuale necesare unei
activităţi independente şi creatoare.
Cele mai importante „produse” ale dezvoltării intelectuale sunt: stimularea
creativităţii şi asimilarea de către elevi a metodelor şi tehnicilor de muncă
intelectuală. Dintre acestea din urmă, cele mai semnificative privesc: predarea–
învăţarea cunoştinţelor; exersarea intelectuală; motivaţia învăţării, dorinţa de studiu.
În ansamblul lor, ele conduc la constituirea stilului de muncă intelectuală al
elevului.
 Componentele psihice ce se eleborează şi se dezvoltă în procesul formării
intelectuale sunt:
spiritul de observaţie
operativitatea gândirii
1. Componenta cognitivă creativitatea gândirii
imaginaţia creatoare
aptitudinile intelectuale
2. Componenta afectivă – urmărirea atentă şi încordată a unor fenomene, a
explicaţiilor profesorului, preocuparea de a afla singur răspunsuri la unele întrebări
şi de a desluşi tainele necunoscutului sunt indicii ale unei atitudini afective faţă de
obiectul cunoaşterii şi implicit ai prezenţei unor stări afective pozitive.
motive cognitive
3. Componenta motivaţională interesele
sentimentele şi convingerile morale
nivelul de aspiraţie
 1. Cultura generală reprezintă cultura fundamentală necesară oricărui om. Ea
cuprinde un sistem de cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi asimilate şi formate în
cadrul acţiunii educaţionale care îi oferă individului posibilitatea elaborării unei
viziuni de ansamblu asupra lumii.
2. Cultura profesională cuprinde sistemul de cunoştinţe, priceperi, deprinderi
şi capacităţi necesare pentru parcticarea unei profesiuni. Cultura profesională
asigură condiţiile necesare integrării în societate prin intermediul profesiunii.
Aceasta trebuie să îi ofere omului nu numai cunoştinţele, priceperile şi
deprinderile necesare exercitării meseriei, ci şi posibilitatea de a înţelege
consecinţele rezultatelor muncii sale asupra dezvoltării sociale.
3. Concepţia ştiinţifică despre lume. Însuşirea unei concepţii este
necesară atât pentru a da tineretului posibilitatea să înţeleagă şi să
interpreteze just fenomenele din natură şi societate, cât şi a le orienta
just activitatea, pentru a asigura claritatea scopului pe care şi-l pun
în faţă.
 Tehnica de muncă intelectuală al elevului

Este important să înveţi, să acumulezi cunoştinţe din diverse domenii, dar este
şi mai important cum înveţi şi mai ales să înveţi să fii. Cine nu posedă o tehnică
a muncii individuale independente nu poate face faţă cerinţelor muncii
intelectuale independente, nu poate face faţă cerinţelor educaţiei permanente şi
nu poate depune o activitate productivă eficientă, creatoare, în folosul societăţii.
În literatura pedagogică se pune tot mai mare accent pe a învăţa să înveţi şi se
oferă tot mai multe indicaţii cu privire la tehnicile învăţării, a studiului.
Ce trebuie să cuprindă un stil de muncă intelectuală şi cum
trebuie format?
Tehnica muncii intelectuale presupune dobândirea unor priceperi şi deprinderi
structurate, a unor metode adecvate, pe baza cărora se poate
studia şi rezolva independent diferite probleme
de natură mintală.
 Aria tehnicilor şi metodelor de muncă intelectuală este foarte extinsă.
Termenul de metodă sau tehnică de muncă intelectuală are o multitudine de
sensuri cum ar fi "cale spre ceva", "modalitate de a obţine ceva", "de a asimila
anumite cunoştinţe", "de a ajunge la un rezultat", "de a înţelege mai exact şi mai
profund o problemă", "de efectuare-executare a unei probleme", "de rezolvare
originală a unei probleme" etc.
Metodele şi tehnicile de muncă intelectuală pot fi clasificate astfel:
După conţinut:
 cu privire la igiena muncii intelectuale;

 organizarea şi metodologia desfăşurării ei;

După destinaţie:
 de informare,de observare,cercetare şi creaţie;

Dupa aria de cuprindere:

 generale,aplicate în toate genurile de activitate intelectuală şi la toate obiectele;

 specifice,adaptate unui domeniu sau unui obiect de învăţământ;

Dupa condiţiile pedagogice:

 implicate în activitatea elevilor la lecţii;

 metode şi procedee folosite în activităţile extra didactice.

 Un stil raţional de muncă intelectuală independentă cuprinde:
 priceperi organizatorice: spirit de organizare raţională a timpului, elaborarea

planului de învăţare;
 deprinderi de lucru efectiv: de a lucra ordonat, sistematic, de informare şi

documentare, de a duce până la capăt lucrul început,

 deprinderi de evaluare şi autoevaluare (autoanaliza, confruntarea rezultatelor

obţinute cu obiectivul stabilit, criterii de apreciere, compararea rezultatelor

proprii cu ale altora).
Modalităţi de formare a stilului de muncă intelectuală:
 folosirea unor instrumente auxiliare pentru îmbogăţirea cunoştinţelor şi

rezolvarea sarcinilor de învăţare (dicţionare, enciclopedii, surse mass-media);

 formarea priceperilor de utilizare a surselor documentare şi de stocare a

informaţiei (plan de idei, idei principale, fişe bibliografice, de lectură, conspecte);

 procedee speciale ale învăţării (tehnica învăţării selective, integrate,

combinate);
 familiarizarea elevilor cu tehnici de observare şi experimentare, cu priceperea

de a observa şi investiga fenomenele realităţii;

 familiarizarea elevilor cu strategii creative în rezolvarea sarcinilor .
 Igiena muncii intelectuale

Cu privire la spaţiul în care are loc: încăperea să aibă sursă de lumină/naturală

sau artificială adecvată; mobilierul să corespundă fizicului și vârstei elevilor;
băncile, mesele să fie aşezate astfel încât lumina naturală să vină din partea
stângă a lor; aşezarea în bănci să fie astfel făcută încât cei cu statură mică sau cu
unele handicapuri senzoriale să fie în faţă; să fie asigurată o bună vizibilitate,
pentru toţi elevii, la tablă şi la locul unde se expun materialul didactic şi alte
mijloace de învăţământ necesare unor demonstraţii în timpul lecţiilor, al
activităţilor; să fie asigurată aerisirea sălilor de clasă, precum şi o temperatură
adecvată în funcţie de anotimp.
Cu privire la timpul în care are loc activitatea intelectuală: orarul săptămânal și
orarul zilnic al fiecărei clase trebuie să ţină seama de „curba de efort” a elevilor;
atât în timpul zilei de curs, cât şi în cadrul fiecărei lecţii vor fi introduse, la
preşcolari şi la şcolarii mici, şi activităţi relaxante, inclusiv sub forma unor jocuri
(eventual didactice), etc.
 Din punct devedere metodologic, educaţia intelectuală urmează să a
peleze, în esenţă, la metode active despre care R. Hubert aprecia că trebuie să f
ormeze „nu numai capacitatea de achiziţionare a cunştinţelor ci, în primul rând,
obişnuinţa de a gândi sănătos şi (...) dorinţa de a şti întotdeauna mai mult şi mai
bine” . Acestea sunt coagulate în jurul unor strategii de tip efectoriu (exerciţiul),
rezolutiv (demonstraţia, descoperirea, exerciţiul), problematizant
(problematizarea),
practic (idem).
Elementul–reper fundamental în constituirea strategiilor proprii educaţiei
intelectuale îl reprezintă, în acord cu vârsta şi particularităţile de vârstă şi
individuale ale elevilor „logica copilului” în raport cu care va trebui să se edifice
logica didactică.
 Concluzii
Formarea intelectuală presupune activarea potenţialităţilor copilului, prin
intermediul informaţiei, în scopul transformării şi restructurării sale psihice, în
concordanţă cu legile interne ale dezvoltării, asigurând astfel un sens ascendent
dezvoltării intelectuale a personalităţii.
Principalul mijloc prin care se realizează educaţia intelectuală a elevilor de
vârstă şcolară mică este procesul de învăţământ. In cadrul lui îşi însuşesc
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, încep să-şi formeze cultura generală.
Lecţiile contribuie atât la dezvoltarea proceselor de cunoaştere cât şi la
formarea concepţiei despre lume.

"Educaţia este paşaportul nostru pentru viitor, căci ziua de mâine aparţine
celor care se pregătesc pentru ea de astăzi."( Malcolm X )
 Venera-Mihaela Cojocariu, „Fundamentele Pedagoiei”, Editura
V&I Integral, Bucureşti, 2008;
 Ioan Nicola, „ Pedagogie şcolară ”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1980;
 http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/EDUCATIA-
INTELECTUALA17286231.php
 http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/
Pedagogie%201_curs_4_Dimensiunile%20educatiei.pdf
 VERIFICARE
1) Educaţia intelectuală este aceea care va da expresie nevoii omului de a
şti şi care va apela, în acest sens, la valorile ştiinţei, în principal la….
a) intelect
b) informaţie
c) adevăr
2) Sunt obiective ale educaţiei inteletuale:
a) dobândirea de cunoştinţe generale ;
b) formarea capacităţilor de autoinstruire şi autocontrol;
c) formarea concepţiei despre lume (natură, societate şi gândire).
3) Metodele şi tehnicile de muncă intelectuală pot fi clasificate după
destinaţie astfel:
a) specifice,adaptate unui domeniu sau unui obiect de învăţământ;
b) implicate în activitatea elevilor la lecţii;
c) de informare,de observare,cercetare şi creaţie.
4) Formarea intelectuală presupune stabilirea unei interacţiuni între:
a) informaţie – subiect
b) subiect – obiect
c) profesor – elev
5) Conţinutul educaţiei intelectuale cuprinde:
a) creativitatea gândirii
b) cultura generală
c) interesele
d) cultura profesională
6) Care sunt sarcinile educaţiei intelectuale?