Educația intelectuală

Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie
fundamentală a pedagogiei.
Educația intelectuală urmărește asimilarea unui sistem de cunoștințe din diverse domenii ale
naturii și socioumane, concomitent cu dezvoltarea structurii psihologice a persoanei umane și a
formării unei viziuni asupra lumii.
Educația intelectuală stă la baza cunoașterii și practicii omenești având ca scop formarea
individului intelectual, dezvoltarea capacităților cognitive, acumularea cunoștonțelor intelectuale,
asimilarea tehnicilor culturale (cititul, scrisul, desenul).
Educația intelectuală prin și pentru știință înseamnă pregătirea omului astfel încât să poată
înțelege, aplica și crea știința în activitatea sa.
Educația intelectuală prelucrează, selectează și transmite sub formă de cunoștințe, priceperi și
deprinderi la perfecționarea tuturor capacităților intelectuale, funcțiilor cognitive și
instrumentale, contribuie la formarea și dezvoltarea a personalității umane.
Obiectivele educației intelectuale:
Obiectivele educației intelectuale pot fi clasificate după gradul lor de generalitate:
a) obiectivul general: formarea-dezvoltarea conștiinței științifice;
b) obiectivele specifice: - formarea- dezvoltarea conștiinței științifice teoretice;
- formarea- dezvoltarea conștiinței științifice practice.
c) obiectivele concrete rezultate din operaționalizarea obiectivelor specifice, realizabile în
cadrul unor obiective educative, didactice, extra-didactice.
Educația intelectuală reprezintă un conținut cu caracter general implicat în orice activitate de
formare- dezvoltare a personalității umane.
Metodele – metodele active, care formează obișnuința de a gândi sănătos. Sunt grupate:
1. Prin exercițiu – formarea-dezvoltarea deprinderilor intelectuale;
2. Demonstrația, descoperirea – capacitățile intelectuale de rezolvare a problemelor;
3. Problematizarea – situații-probleme în condiții de comunicare-cercetare-acțiune practică;
a) metoda demonstraţiei, care deduce rezolvarea unei probleme de inteligenţă practică din
reprezentările teoretice clare;
b) metoda descoperirii, care, prin raţionament inductiv, permite rezolvarea unei probleme printr-
o tatonare empirică dar în care nu este greu să regăsim neîncetat inflenţa unor cunoştinţe anterior
gândite.
În plus, metodele bazate pe acţiune (exerciţiul de tip algoritmic şi euristic, instruirea dirijată,
jocul didactic etc.) stimulează realizarea conţinuturilor educaţiei intelectuale la nivelul unor
obiective cu semnificaţie mai largă, angajate şi în plan moral şi tehnologic pentru depăşirea
egocentrismului infantil (deja în perioada educaţiei intelectuale concrete) şi pentru dezvoltarea
unor procese de socializare profundă (disciplină asumată şi interiorizată, orientare şcolară şi
profesională, integrare socială în diferite medii şi situaţii etc.).
Principiile – evidențiază aspectele esențiale care formează activitatea de formare-dezvoltare a
personalității prin valorile științei.
 I. Principiile generale:
1. Principiile corespondenței pedagogice dintre conștiința teoretică intelectuală/ științifică și
practică.
2. Principiul valorificării resurselor și a disponibilităților intelectuale/ pozitive.
3. Principiul unității și al continuității axiologice.
4. Principiul diferențierii educației intelectuale în funcție de determinările sale
particulare.
II. Principii specifice:
1. Principiul unității și diversității educației intelectuale.
2. Principiul ponderii educației intelectuale în raport cu toate celelalte conținuturi
generale ale educaației.
3. Principiul corelației dintre nivelul cultural al educației intelectuale și necesitățile
pedagogice proprii fiecărei vârste psihologice și școlare.
4. Principiul valorificării permanente a cunoștințelor empirice