Mihail Sadoveanu

Scriitor, nuvelist, povestitor, academician și om politic român, Mihail Sadoveanu este cunoscut datorită
romanelor istorice și de aventuri pe care le-a scris de-a lungul vieții. Înainte de a deveni un scriitor realist,
Sadoveanu a fost unul dintre primii colaboratori ai revistei tradiționaliste “Sămănătorul”. Sadoveanu este unul
dintre cei mai cunoscuți autori canonici.
Debutul literar
 Debutează în revista bucureșteană „Dracu” în anul 1897 cu schița „Domnișoara M din Fălticeni”, pe
care îl semnează cu pseudonimul Mihai din Pașcani. În anul 1898 începe să colaboreze la foaia Viața
nouă a lui Ovid Densusianu, împreună cu Tudor Arghezi, N. D. Cocea și alții și se semnează cu
numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cozbuz. Începe să scrie pentru revistele non-simboliste
“Opinia” și “Pagini Literare”, iar în paralele a fondat și tipărit manual pentru o scurtă perioadă un
jurnal cunoscut sub numele de “Aurora” sau “Lumea”.
 În 1900 Sadoveanu pleacă la București cu gândul de a studia dreptul la Universitatea din București,
dar renunță la această idee pentru a se dedica literaturii. A început să frecventeze societatea boemă a
Capitalei și a hotărât să abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă.
 În anul 1902 apare primul manuscris al romanului „Frații Potcoavă”, unul dintre fragmentele acestuia
fiind publicate în revista „Pagini Alese” cu pseudonimul M.S Cobuz. După terminarea armatei se
stabilește la Fălticeni, acolo unde își întemeiază o mare familie și locuiește într-o casă deținută de Ion
Creangă, mutându-se mai târziu într-o casă nouă. Mihail Sadoveanu a avut 11 copii.
 În anul 1916 apare romanul istoric “Neamul Șoimăreștilor”, iar la un an diferență apare volumul “44
de zile în Bulgaria și „Războiul Balcanic”. Între 1916 și 1917, odată cu intrarea României în Primul
Război Mondial, Sadoveanu se stabilește în Moldova, singurul teritoriu românesc rămas neocupat. I
s-au alăturat și Tudor Arghezi împreună cu Topîrceanu.
 În anul 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iași, revista “Însemnări literare”. Devine
membru al Academiei Române în 1921, iar în 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români,
împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.
 În anul 1928 publică povestirea Hanul Ancuței, fiind un volum de 9 povestiri, o îmbinație ideală a
genului epic și genul liric.
 În anul 1948 publică romanul “Păuna Mica”, iar un an mai târziu este ales președinte al Uniunii
scriitorilor.
 Între anii 1925 și 1930, Sadoveanu publică un număr de romane foarte bine primite de critici, printre
care și cunoscutul roman “Baltagul”. În anul 1955 Mihail Sadoveanu primește titlul de Erou al
Muncii Socialiste, iar în 1961 primește Premiul Lenin pentru Pace. Mihail Sadoveanu suferă un
infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb, iar la data de 19 octombrie 1961 se stinge din
viață și este înmormântat alături de Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale la cimitirul Bellu.
Opere scrise de Mihail Sadoveanu :
 ‘‘Baltagul” – roman tradițional și obiectiv (1928);
 “Șoimii” (1904);
 “O istorie de demult” (1907);
 “Apa morților” (1911);
 “Neamul Șoimăreștilor” (1915);
 “Umbre” (1919);
 “Strada Lăpușneanu” (1921);
 “Oameni din lună “(1923);
 “Ți-aduci aminte” (1923);
 “Țara de dincolo de negură” (1926);
  “Dumbrava minunată” (1926);
 “Dimineți de iulie”. Stigletele (1927);
 “Împărăția apelor” (1928);
 “Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă” (1929);
 “Depărtări” (1931);
 “Creanga de aur” (1933); “
 ‘Locul unde nu s-a întâmplat nimic” (1933);
 “Nopțile de Sânziene” (1934);
 “Viața lui Ștefan cel Mare”, biografie (1934);
 “Cuibul invaziilor” (1935);
 “Valea Frumoasei” (1938);
 “Frații Jderi” (1935-1942);
 “Divanul persian” (1940);
 “Anii de ucenicie” (1944);
 “Caleidoscop” (1946);
 “Nada Florilor” (1951);
 “Nicoară Potcoavă” (1952).

Aprecieri critice:
 

 „Sadoveanu cultivă valorile inteligenței, drept nu ale unei inteligențe dialectice, ci

ale uneia „asezate‘‘ […]. Personajul lui cel mai caracteristic edominat de
ințelepciunea adâncă și puțin sceptică a omului care confruntp orice situație de viață
cu o enorma experiență personală, istorică, ancestrală.‘‘ (Al. George)

 "Ca și poezia lui Eminescu, proza lui Sadoveanu atinge fondul cel mai adânc al specificității
noastre." (G.Calinescu)
Romanul Baltagul, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost inspirat din balada populară Miorița și
descrie călătoria Vitoriei Lipan în căutarea soțului ei dispărut, pentru a afla ce s-a întâmplat cu
acesta și cine l-a ucis.

Acesta este un rezumat de o pagină al cărții, o scurtă recenzie cu diverse notițe și idei

menționate în carte. Este aici cu intenția să ajute cititorii să decidă dacă să citească această
carte.

Dacă ți se pare util îți recomand să cumperi cartea și să o citești toată astfel încât să extragi
propriile idei după ce o vei citi. Plus că astfel poți avea parte de bucuria de a citi o carte bună...

Rezumatul romanului Baltagul

Baltagul este inspirat parțial din balada populară Miorița și folosește alte motive existente în
literatura populară românească. Pe scurt, acțiunea romanului descrie moarte lui Nechifor Lipan,
oier care dispare fără urmă și nu se mai întoarce la soția lui Vitoria. Aceasta, îngrijorată de lipsa
oricărui semn de la soț, pleacă în cele din urmă în căutarea lui împreună cu fiul lor Gheorghiță.

Mama și băiatul vor parcurge tot traseul parcurs de turmele de oi ale lui Nechifor ca să descopere
că acesta a dispărut brusc în munți unde se afla cu alți doi oieri necunoscuți cărora le vânduse o
parte din oile sale.

Suspicioasă față de îmbogățirea bruscă a celor doi oieri Vitoria parcurge munții din nou, găsește
câinele lui Nechifor și cu ajutorul acestuia descoperă osemintele soțului. Realizând ce s-a
întâmplat ea organizează un praznic la care îi cheamă pe cei doi oieri și îi confruntă, acuzându-i de
uciderea soțului ei. Unul dintre oieri îl atacă pe băiatului Vitoriei și acesta îl lovește cu un baltag,
iar câinele lui Nechifor atacă și el. Înainte de a muri oierul își recunoaște fapta și cere iertare.

În final Vitoria și Gheoghiță se întorc la casele lor și viața merge mai departe.

Citate Baltagul

„Viaţa muntenilor e grea; mai ales viaţa femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa”
„Soarele bătea de cătră amiază de pe tancul Măgurii. Ridicând ochii şi clipind, Vitoriei i se păru
că brazii sunt mai negri decât de obicei. Dar asta era o părere, căci sub soare lunecau pâlcuri de
nouri alburii. Vremea era călduţă şi abia adia vântul, aducând în ogradă, ca pe nişte fluturi
târzii, cele din urmă frunze de salcie şi de mesteacăn.‘‘
„Cânele sta cu luare-aminte pe coadă, privind văile ca un om.[…] Când coborâ la al doilea pod al
văii dinspre Sabasa, cânele se opri şi deveni neliniştit.‘‘
„In zori de ziua, vineri in 10 martie, munteanca si feciorul ei au inchingat caii cei pagi s-au
incalecat. Au trecut pe la parintele Danila, si Gheorghita a adus maica-sa tasca de la cucoana
preuteasa Aglaia. Au coborat la crasma s-au trezit pe negustor. Au cerut domnului Iordan
rachiu intr-o plosca de lemn. Si cand rasarea soarele, se aflau afara din sat, in lungul paraului,
catra apa Bistritei.‘‘
„Pădurea de brad de pe Măgura clipi din cetini şi dădu şi ea un zvon.‘‘