Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Paşcani - d. 19

octombrie 1961, Bucureşti), Ceahlăul literaturii române, cum l-a numit Geo
Bogza , Ştefan cel Mare al literaturii române cum i-a spus G.Călinescu, are o
operă monumentală a cărei măreţie constă în densitatea epică şi grandoarea
compoziţională. Fost membru corespondent al Academiei Române din 26
mai 1916, membru titular din 1 iunie1921 şi membru titular activ din 12
august 1948. Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic,
Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate
de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”, îndreptăţind
caracterizarea lui George Călinescu care aprecia că „esenţa operei lui
Sadoveanu stă în dimensionalitate, în granduare”. Raportat la curentele
literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un
realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist,
un contemplativ.

Copilaria si adolescenta

Tatăl său, Alexandru Sadoveanu, era de profesie avocat, originar din

Oltenia, iar mama sa, Profira Ursachi, era fiică de răzeşi. Studiile primare le-
a făcut la Paşcani (1892 - 1897) unde l-a avut ca dascăl pe Mihai Busuioc cel
pe care l-a descris în povestirea Domnu Trandafir, apoi a urmat
gimnaziul Alecu Donici la Fălticeni. Şi-a continuat pregătirea laLiceul
Naţional din Iaşi (1897 - 1900) şi la Facultatea de Litere a Universităţii
din Bucureşti. Însă, cursurile au fost întrerupte în 1901.

A debutat în revista bucureşteană satirică Dracu în 1897 cu

schiţa Domnişoara M din Fălticeni, semnându-se Mihai din Paşcani. S-a
dedicat vieţii literare încă din anii de liceu, colaborând cu schiţe şi versuri
la Convorbiri literare, Pagini literare, Sămănătorul (fondat de Nicolae Iorga).
În 1898 a început colaborarea la foaia Viaţa nouă alături de Gala Galaction,
N. D. Cocea, Tudor Arghezi, semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul
M. S. Cobuz. Din 1906 până în1916 a colaborat strâns la revista Viaţa
românească care dezbătea de pe poziţii poporaniste, problemele sociale şi
naţionale ale epocii. A ocupat şi o serie de funcţii publice precum inspector al
căminelor culturale, iar din 1910 a fost numit director al Teatrului Naţional
din Iaşi, poziţie pe care a ocupat-o până în 1919. În anii Războiului de
Reîntregire Naţională (1916 - 1918) a înfiinţat şi a condus ziarul România,
organ al apărării naţionale, ziar la care au colaboratAlexandru
Vlahuţă, Octavian Goga, Ion Simionescu, Lucian Blaga şi alţii. O parte a
articolelor publicate aici au fost reunite apoi în volumele File
însângerate (1917), devenit Frunze în furtună şi Strada Lăpuşneanu (1932),
ulterior apărut sub titlul Trenul fantomă (1932). În 1919, împreună cu poetul
şi umoristul George Topîrceanu care fusese eliberat din lagărul de prizonieri
de război din Bulgaria, a scos revista Însemnări literare care şi-a încetat
apariţia în luna decembrie a aceluiaşi an. Între 1924 şi 1938 a colaborat la
revistele Lumea şi Adevărul literar şi a condus ziareleAdevărul şi Dimineaţa.

Începutul activităţii politice. Preşedinte al Senatului

Activitatea politică o începe în 1926, când este ales senator pe listele

Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu. Prin
intermediul acestuia Mihail Sadoveanu a devenit unul dintre apropiaţii
lui Carol al II-lea. Din iunie 1939, s-a numărat printre senatorii numiţi de
rege în Parlament. ca urmare a noii legi electorale din 9 mai 1939. Odată cu
venirea comuniştilor la putere pe 6 martie 1945, Mihail Sadoveanu şi-a
schimbat şi orientarea politică devenind un colaborator apropiat al Partidului
Comunist.

Pe 19 noiembrie 1946, în alegerile falsificate pentru legitimarea preluării

puterii de către comunişti, scriitorul a fost ales deputat independent de
Bucureşti, pe listele Blocului Partidelor Democratice, o coaliţie formată din
PCR, PSD şi sateliţii politici ai comuniştilor. Mai mult, Sadoveanu este numit
preşedinte al Adunării Deputaţilor (5 decembrie 1946 - 24 februarie 1948),
ultimul înaintea desfiinţării celor două camere şi formarea Marii Adunări
Naţionale ca for legislativ unicameral. Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost
silit să abdice şi a fost proclamată Republica Populară Română.

Conducerea statului a fost preluată de un prezidiu provizoriu al RPR, care

număra un preşedinte, C. I. Parhon, şi 4 vicepreşedinţi, printre care şi Mihail
Sadoveanu. În urma decretului din 30 decembrie s-a stabilit ca Adunarea
Deputaţilor să fie dizolvată pe 24 februarie 1948, iar o lună mai târziu au
fost organizate alegeri pentru Marea Adunare Naţională, care a fost
convocată pe 6 aprilie pentru a adopta noua Constituţie. Legea
fundamentală a fost adoptată pe 13 aprilie, conducerea statului fiind
preluată de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, condusă la rândul ei de un
preşedinte. Din acest moment şi până la decesul său, Sadoveanu a rămas
simplu membru al MAN.
Tot în această perioadă, Sadoveanu a fost ales preşedinte al Uniunii
Scriitorilor (23 iunie 1956 - 19 noiembrie 1961), laureat al Premiului de Stat
şi al Premiului Lenin pentru pace (1960), precum şi decorat cu titlul „Erou al
Muncii Socialiste”. Se stinge din viaţă pe 19 noiembrie 1961, la vârsta de 81
de ani.
Opere
Romane

 Haia Sanis (1908)

 Apa morţilor (1911)

 Venea o moară pe Siret (1924)

 Depărtări (1930)

 Măria Sa, puiul pădurii (1930)

 Nunta domniţei Ruxandra (1932)

 Nopţile de Sânziene (1934)

 Cazul Eugeniţei Costea (1936)

 Divanul persian (1940)

 Lisaveta, neterminat

 Cântecul Mioarei, neterminat

Romane istorice

 Şoimii (1904)

 Neamul Şoimăreştilor (1915)

 Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă (1929)

 Creanga de aur (1933)

 Viaţa lui Ştefan cel Mare (1934)

 Fraţii Jderi, (1935-1942), vol I, Ucenicia lui Ionuţ, 1935, vol II, Izvorul Alb, 1936, vol III, Oamenii

Măriei Sale, 1942

 Nicoară Potcoavă (1952)
Povestiri

 La noi în Viişoara (1906)

 Povestiri de seară (1909)

 Bordeenii (1912)

 Povestiri pentru moldoveni (1919)

 Dumbrava minunată (1926)

 Povestiri pentru copii (1926)

 Hanul Ancuţei (1928)

 Povestiri alese (1935)

 Povestiri pentru copii (1935)

 Povestirile de la Bradu- Strâmb (1941)

Literatură proletcultistă

 Lumina vine de la Răsărit, reportaje din URSS (1945)

 Păuna mică (1948)

 Mitrea Cocor (1949)

 Mărturisiri (1960)

Prelucrări ale unor texte celebre

 Esopia (1906)

 Istoria marelui împărat Alexandru Macedon în vremea când era emirul lumii 5250 de ani (1907)

 Genoveva de Brabant (1909)

Conferinţe

 Ion Creangă (1936)

 Ion Neculce (1936)

 Cincizeci de ani de la moartea lui Creangă (1940)

Bibliografie

 Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti,

1999,