Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani, România – d.

19 octombrie 1961, Vânători-Neamț,

Neamț, România) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este
unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având
o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale
istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova,
despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul
din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și
adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa
în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă
etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică,
din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian). În această
etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din
istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și
Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret..., Baltagul și alte scrieri,
Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care
abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului
socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului, Sadoveanu oscilând în perioada interbelică

între forțele politice de dreapta și stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul Poporului, Partidul Național
Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, ocupând funcția de Președinte al Senatului.
A fost colaborator al cotidianelor de stânga Adevărul și Dimineața, și a fost ținta unei campanii de presă
venite din partea partidelor de extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul
regimului autoritar al lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război
Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al
Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare
Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și
a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul politic Mitrea Cocor,
dar și celebrul slogan Lumina vine de la Răsărit, sunt de asemenea considerate ca propagandă în favoarea
comunizării.

A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei
Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji
Naționale din România. A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și
Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.

Ca om politic a avut o carieră destul de controversată, fiind președintele comisiei ce a refuzat ca

sculpturile lui Constantin Brâncuși să-i rămână statului român.

Mihail Sadoveanu s-a născut la Pașcani, în estul Moldovei. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul
Alexandru Sadoveanu (d. 1921) din Oltenia, și Profira Ursache (d. 1895), fată de răzeși analfabeți din
localitatea Verșeni. Părinții nefiind căsătoriți, paternitatea scriitorului și a fratelui său Dimitrie (mort de
scarlatină în 1888) au fost recunoscute abia în anul 1891. Familia își avea originile în Sadova, conform
numelui ales (lit. „din Sadova”), adoptat de aceasta abia în 1891.Tatăl Alexandru avea o căsnicie
nefericită, iar izolarea din viața publică a avut un impact negativ asupra întregii familii.Istoricul literar
Tudor Vianu considera că acest contrast dintre identitățile regionale și sociale au avut rolul lor în
formarea autorului, deschizându-i calea spre o „universalitate românească”, notând totodată că
Sadoveanu era atașat de rădăcinile sale moldovenești.