Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d.

19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor,

povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai
importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX. 
 Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini
nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea,
reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei
tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al
curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în
câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă
etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-
simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian).
În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme
preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul
Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe
Siret..., Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în
istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul.
Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care
Sadoveanu va adera ideologic.
Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului, Sadoveanu oscilând în perioada
interbelică între forțele politice de dreapta și stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul
Poporului, Partidul Național Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, ocupând
funcția de Președinte al Senatului. A fost colaborator al cotidianelor de stânga Adevărul și Dimineața,
și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor de extremă dreapta. Deși a fost un
susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea
politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această
perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului
provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui.
Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale,
printre care și romanul politic Mitrea Cocor, dar și celebrul slogan Lumina vine de la Răsărit, sunt de
asemenea considerate ca propagandă în favoarea comunizării.
A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei
Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji
Naționale din România.[6] A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii
săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.

“Sadoveanu cultivă valorile inteligenței, drept nu ale unei inteligente dialectice, ci ale uneia ”așezate”
[…]. Personajul lui cel mai caracteristic e dominat de înțelepciunea adîncă și puțin sceptică a omului
care confruntă orice situație de viață cu o enormă experiență personală, istorică, ancestrală.”

                  (Anatol George)

Frații Jderi este un roman istoric scris de Mihail Sadoveanu. Este, de fapt, o trilogie alcătuită din
romanele Ucenicia lui Ionuț (1935), Izvorul Alb (1936) și Oamenii Măriei-Sale (1942), care evocă
epoca domniei lui Ștefan cel Mare între anii 1469 și 1475.
Tehnica folosită este atât aceea a epopeii clasice, homerice, cât și aceea a romanului de aventuri.[1]
Romanul a fost ecranizat în anul 1974, filmul fiind regizat de Mircea Drăgan.