Obsedantul deceniu se referă la perioada anilor 1950 din România, care a

reprezentat un deceniu plin de abuzuri pe scară largă efectuate de către autoritățile

staliniste. În mod specific, această expresie este folosită cu referire la literatura română de
după destalinizarea și relativa liberalizare din anii 1960, literatură care a început să discute
abuzurile din epoca anilor 1950.
Şi după 1971, deşi presiunea ideologică asupra scriitorilor creşte, continuă să sescrie române
despre obsedantul deceniu. Explicaţia poate veni din ceea ce s-ar puteanumi uzură
sistemului totalitar sau perioadă în care sistemul, în esenţa să, dădea semne decriză
structurală. Numite, pe drept sau nu, politice, seria acestor române se justifica, între
altele,prin aceeaşi nevoie de adevăr, într-o lume în care minciună era resimţita tot mai mult
căfactor alienant atât pentru individ, cât şi pentru categorii profesionale sau grupuri umane

Marin Preda
Marin Preda a fost unul dintre cei mai importanți romancieri români din perioada
postbelică, membru al Partidului Comunist Român.[8] Dincolo de marele său talent, Marin
Preda a fost un intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste
asupra literaturii.
În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat însă o formă de eliberare de sub tutela
ideologiei de partid. Ultimul său roman publicat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, a
fost perceput la apariție ca o critică îndrăzneață la adresa regimului comunist. Conține cel
mai cuprinzător ”Dosar de deținut” publicat în epocă asupra epocii arestărilor deținuților
politici și despre anii grei de detenție politică, de asemenea constituind și cheia de boltă a
obsesiei colective a ”deceniului”. De la cartea testament a lui Marin Preda (care avea să
moară în condiții suspecte, pe 16 mai 1980 la vila scriitorilor de la Mogoșoaia), cartea
următoare a fost reprezentată de temnițele deschise, tipărirea ”Jurnalului fericirii” și a
memoriilor de deținut, precum și republicarea cărților interbelice interzise, alături de
documentarele TVR, cu începere din anul 1990.

Constantin Ţoiu
A lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, precum și la revistele
Luceafărul, Gazeta literară, România literară și la Radioteleviziunea Română
Constantin Ţoiu revine cu un remarcabil roman, inteligent şi subtil ,,Galeria cu viţă
sălbatică”. Epoca din roman este in iarna anilor 1957-1958 pe care personajele ar putea-o
numi ,,iarna nemulţumirii noastre”. Chiril este şi singurul personaj tragic din roman. Intrat
de foarte tânăr în partid, intelectualonest, cultivat, de o perfectă bunăcredinţă, Chiril este
exclus în 1950, cu ocazia uneiverificări, pentru că ia apărarea unei colege contra acuzaţiilor
nedrepte ce i se aduc.Evenimentul împartea biografia lui Chiril în două. Crescut de un
muncitor, ilegalist ca şiAxente, educat în acelaşi spirit, Chiril devine, din cauza excluderii,
dintr-un posibilactivist un simplu martor al evenimentelor.
Adesea autorul pare a nu putea să renunţe la unele lucruri,încărcând romanul şi de
amănunte doarpitoreşti, şi de personaje fără importantă. Defectula cesta vine din
calitatea cea mai de seamă a prozei lui Constantin Toiu: personajele luitind să se
comporte şi să se exprime că nişte intelectuali, undeori în contradicţie cuposibilităţile
şi cu vocabularul propriu, care sunt de obiecei posibilităţile şi vocabularul unui timp
istoric anumit. Se produce atunci un fenomen de anticipare, periculos pentru
căjustifica unele atitudini care pot di doar motivate. Aşa de lucid şi de neîngăduitor
înprivirea de ansamblu, autorul se dovedeşte prea îngăduitor în cateava
împrejurăriparticulare- din teamă probabil de a nu simplifica conflicte şi de anu
caricaturizaindivizii.

Augustin Buzura
Augustin Buzura a fost un psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor
romane de succes și scenarii cinematografice.
,,Fetele tacerii” in materie de atrocitati traite, savarsite, suportate. Brutala, primitiva,
abrutizata, lumea cartii lui Augustin Buzura sta pe un cazan de ura care fierbe. Romanul
propune, de fapt, o calatorie la radacinile raului, un rau pe care circumstantele istorice si
politice doar il modeleaza, dar nu-l zamislesc. Radicalitatea viziunii lui Augustin Buzura
interiorizeaza istoria si politicul intr-un strigat de furie, deznadejde si revolta, fara egal in
literatura romana
Există în Feţele tăcerii şi un al treilea monolog şi, implicit, un al treilea personajcentral, în
termenii fabulei pe care ne-o propune Augustin Buzura, el ar ilustra, lângăcelelalte două (cel
ce exercită puterea şi cel ce o suportă), tipul judecătorului. E vorba deDan Toma, spirit
contestatar, din familia morală a doctorului Bogdan din Absenţii.Problematica întâlnită acolo
este reluată, aproape în acelaşi stil narativ, în noul roman.Dan Toma trece printr-o lungă
criză de conştiinţă, şi criza nu se încheie odată cu ultimascenă a cârtii. E un revoltat cu
sentimentul ratării.