[necesită citare]
Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea
Gumești, Teleorman, România – d. 16
mai 1980, Mogoșoaia, Ilfov, România) a fost unul dintre
cei mai importanți romancieri români din perioada
postbelică, membru al Partidului Comunist Român.
[9]
Dincolo de marele său talent, Marin Preda a fost un
intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale
ideologiei comuniste asupra literaturii. Un martor ocular
a pretins că scriitorul i-ar fi spus cu mult curaj în anii
'70 lui Nicolae Ceaușescu: „Dacă vreți să introduceți
realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”[10].
Totuși, Marin Preda nu a criticat niciodată în mod
public doctrina realismului socialist, dimpotrivă, a părut
să o legitimeze, implicit, prin tematica scrierilor sale,
începând cu volumul al doilea din „Moromeții”, așa cum
arăta pe drept cuvânt criticul Nicolae Manolescu[11].
În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat
însă o formă de eliberare de sub tutela ideologiei de
partid[12]. Ultimul său roman publicat în 1980, „Cel mai
iubit dintre pământeni”, a fost perceput la apariție ca o
critică îndrăzneață la adresa regimului comunist, cu
nuanța că epoca la care se referă este aceea a
regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, față de care
Nicolae Ceaușescu căutase pe multe căi să se
delimiteze. Așa cum în romanul “Delirul” publicul
văzuse “o reabilitare” a mareșalului Ion Antonescu, una
care servea antisovietismului cultivat aluziv de N.
Ceaușescu, tot așa “Cel mai iubit dintre pământeni”
slujise, cel puțin în primă instanță, la discreditarea
regimului prosovietic din primul deceniu de comunism.
După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras
din toate librăriile și bibliotecile publice și universitare.
[necesită citare]
În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost
găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor
din complexul de la palatul Mogoșoaia. La momentul
decesului său, Marin Preda era deputat în Marea
Adunare Națională.[13]
Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea
Gumești, Teleorman, România – d. 16
mai 1980, Mogoșoaia, Ilfov, România) a fost unul dintre
cei mai importanți romancieri români din perioada
postbelică, membru al Partidului Comunist Român.
[9]
Dincolo de marele său talent, Marin Preda a fost un
intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale
ideologiei comuniste asupra literaturii. Un martor ocular
a pretins că scriitorul i-ar fi spus cu mult curaj în anii
'70 lui Nicolae Ceaușescu: „Dacă vreți să introduceți
realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”[10].
Totuși, Marin Preda nu a criticat niciodată în mod
public doctrina realismului socialist, dimpotrivă, a părut
să o legitimeze, implicit, prin tematica scrierilor sale,
începând cu volumul al doilea din „Moromeții”, așa cum
arăta pe drept cuvânt criticul Nicolae Manolescu[11].
În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat
însă o formă de eliberare de sub tutela ideologiei de
partid[12]. Ultimul său roman publicat în 1980, „Cel mai
iubit dintre pământeni”, a fost perceput la apariție ca o
critică îndrăzneață la adresa regimului comunist, cu
nuanța că epoca la care se referă este aceea a
regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, față de care
Nicolae Ceaușescu căutase pe multe căi să se
delimiteze. Așa cum în romanul “Delirul” publicul
văzuse “o reabilitare” a mareșalului Ion Antonescu, una
care servea antisovietismului cultivat aluziv de N.
Ceaușescu, tot așa “Cel mai iubit dintre pământeni”
slujise, cel puțin în primă instanță, la discreditarea
regimului prosovietic din primul deceniu de comunism.
După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras
din toate librăriile și bibliotecile publice și universitare.
În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost
găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor
din complexul de la palatul Mogoșoaia. La momentul
decesului său, Marin Preda era deputat în Marea
Adunare Națională.[13]
Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea
Gumești, Teleorman, România – d. 16
mai 1980, Mogoșoaia, Ilfov, România) a fost unul dintre
cei mai importanți romancieri români din perioada
postbelică, membru al Partidului Comunist Român.
[9]
Dincolo de marele său talent, Marin Preda a fost un
intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale
ideologiei comuniste asupra literaturii. Un martor ocular
a pretins că scriitorul i-ar fi spus cu mult curaj în anii
'70 lui Nicolae Ceaușescu: „Dacă vreți să introduceți
realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”[10].
Totuși, Marin Preda nu a criticat niciodată în mod
public doctrina realismului socialist, dimpotrivă, a părut
să o legitimeze, implicit, prin tematica scrierilor sale,
începând cu volumul al doilea din „Moromeții”, așa cum
arăta pe drept cuvânt criticul Nicolae Manolescu[11].
În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat
însă o formă de eliberare de sub tutela ideologiei de
partid[12]. Ultimul său roman publicat în 1980, „Cel mai
iubit dintre pământeni”, a fost perceput la apariție ca o
critică îndrăzneață la adresa regimului comunist, cu
nuanța că epoca la care se referă este aceea a
regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, față de care
Nicolae Ceaușescu căutase pe multe căi să se
delimiteze. Așa cum în romanul “Delirul” publicul
văzuse “o reabilitare” a mareșalului Ion Antonescu, una
care servea antisovietismului cultivat aluziv de N.
Ceaușescu, tot așa “Cel mai iubit dintre pământeni”
slujise, cel puțin în primă instanță, la discreditarea
regimului prosovietic din primul deceniu de comunism.
După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras
din toate librăriile și bibliotecile publice și universitare.
[necesită citare]
În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost
găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor
din complexul de la palatul Mogoșoaia. La momentul
decesului său, Marin Preda era deputat în Marea
Adunare Națională.[13]
Blaga was born on 9 May 1895 in Lámkerék
(now Lancrăm), near Gyulafehérvár (now Alba
Iulia), Kingdom of Hungary, Austria-Hungary, his father
being an Orthodox priest. He later described his early
childhood, in the autobiographical The Chronicle and
the Song of Ages, as "under the sign of the incredible
absence of the word".
His elementary education was in Hungarian at
Szászsebes (now Sebeș) (1902–1906), after which he
attended the "Andrei Șaguna" Highschool in Brassó
(now Brașov) (1906–1914), under the supervision of a
relative, Iosif Blaga (Lucian's father had died when the
former was 13), who was the author of the first
Romanian treatise on the theory of drama. At the
outbreak of the First World War, he began theological
studies at Nagyszeben (now Sibiu), where he
graduated in 1917. He published his first philosophy
article on the Bergson theory of subjective time. From
1917 to 1920, he attended courses at the University of
Vienna, where he studied philosophy and obtained
his PhD.
Upon returning to Transylvania, now a part of Romania,
he contributed to the Romanian press, being the editor
of the magazines Culture in Cluj and The
Banat in Lugoj.
In 1926, he became involved in Romanian diplomacy,
occupying successive posts at Romania's legations
in Warsaw, Prague, Lisbon, Bern and Vienna. His
political protector was the famous poet Octavian Goga,
who was briefly a prime minister; Blaga was a relative
of his wife. He was elected a titular member of
the Romanian Academy in 1936. His acceptance
speech was entitled Elogiul satului românesc (In Praise
of the Romanian Village).
In 1939, he became a professor of cultural philosophy
at the University of Cluj, temporarily located in Sibiu in
the years following the Second Vienna Award. During
his stay in Sibiu, he edited, beginning in 1943, the
annual magazine Saeculum.
He was dismissed from his university professor chair in
1948 because he refused to express his support to the
new Communist regime and he worked as a librarian
for the Cluj branch of the History Institute of the
Romanian Academy. He was forbidden to publish new
books, and until 1960 he was allowed to publish only
translations. He completed the translation of Faust, the
masterpiece of Goethe, one of the German writers that
influenced him most.
While rumours existed that in 1956, he was nominated
for the Nobel Prize for Literature, there is no evidence
for that.[1]
He was diagnosed with cancer and died on 6 May
1961. He was buried on his birthday, 9 May, in the
countryside village cemetery of Lancrăm, Romania.
Blaga
with his daughter
He was married to Cornelia (née Brediceanu).[2] They
had a daughter, Dorli, her name being derived
from dor, a noun that can be translated, roughly, as
"longing".
The University of Sibiu bears his name today.
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15
ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15
iunie 1889, București, România) a fost
un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în
general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă
personalitate din literatura română.[8] A publicat un
singur volum antum, Poesii, compus din poemele
publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri
literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea
parte.[9][10] Printre operele notabile se
numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci
Scrisori (I, II, III, IV și V).[11]
Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa
conține noțiuni
din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce
proza sa conține și elemente sociologice.[11][12] Temele
recurente din opera sa sunt natura, temă
tipică romantismului, care, în cazul lui Eminescu, este
privită prin prisma folclorului autohton, dragostea,
uneori violentă, alteori intimă sau
neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția
geniului.[11][13] Într-un articol din Encyclopædia
Britannica, actualizat în ianuarie 2023, se menționează:
„A transformat atât forma cât și conținutul poeziei
românești, creând o școală de poezie care i-a influențat
puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.[14]
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești,
mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma
cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a
publicat primul poem, De-aș avea.[15][16] La vârsta de 19
ani a început studiul filozofiei la Universitatea din
Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor
influența puternic opera,
precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Sc
hopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere
precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[12][17] Tot în
această perioadă începe să publice în
revista Convorbiri literare.[18] La 22 de ani a plecat
la Berlin pentru a-și continua studiile.[19]
George Coșbuc (n. 20
septembrie 1866, Hordou, Imperiul Austriac – d. 9
mai 1918, București, România) a fost un poet, critic
literar, scriitor, publicist
și traducător român din Transilvania, membru titular
al Academiei Române din anul 1916.
Poezia sa aparține patrimoniului cultural național,
creația sa recomandându-l drept un autor clasic al
literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și
un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele
școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o
prodigioasă activitate de iluminare (culturalizare) a
țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste și un
tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte
variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale
poeziei populare la terza rima. A dat o versiune
completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus
foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare
la sufletul și mediul
țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de
contemporanul său, George Murnu) și a introdus specii
ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia
română. Toate aceste calități îl recomandă pentru
poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales
simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea
solară, idilică, a sufletului țăranului român.