GEORGE BACOVIA

George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) n. 17 septembrie 1881, Bacău, România – d. 22

mai 1957, București, România) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este
autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe
din marii lirici moderni francezi pe care-i admira, dar și, cum spune versul bacovian, „din Eminescu, Heine și
Lenau.” La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând
până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din
poezia română modernă.

Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își depășește
epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, ‘’Plumb’’, publicat în 1916, imediat
după ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă,
abia din volumele următoare, în ‘’Scântei galbene’’ sau ‘’Comedii în fond’’, Bacovia descoperă rețeta poeziei
moderne, apropiată de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia ‘’un neosimbolist’’ (George
Călinescu) sau "o bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după
cel de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în paralel
cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul
automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu școli filozofice cum ar fi existențialismul (Ion Caraion)
etc.

‘’Oraşul Bacovian este un oraş fictiv, cu străzi pustii si stranii , cu case printre care circulă
şi gesticuleazaă un singur personaj , adresându-se câteodată , unei iubite fantomatice , şi menţionând
alteori , prezente mai mult ipotetice’’. (Pompiliu Constantinescu)

MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15

iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea
mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum antum,’’Poesii’’,
compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista ‘’Convorbiri literare ‘’a societății ‘’Junimea’’, din
 care Eminescu făcea parte. Printre operele notabile se numără ‘’Luceafărul’’, ‘’Odă’’ (în metru antic) și cele
cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba
română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la
mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M.
Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista ‘’Familia’’, din Pesta, a lui Iosif
Vulcan, cu poezia ‘’De-aș avea’’. Iosif Vulcan îi publică poemul sub numele de Eminescu, fără a-l întreba pe
autor, nefiind mulțumit de sufixul patronim slavon, ici, din numele acestuia. Eminescu acceptă noul nume, fiind
de acord că este mai potrivit. La revista „Familia” a trimis 12 poezii:’’ De-aș avea’’, ‘’O călărire în
zori’’, ‘’Din străinătate’’, ‘’La Bucovina’’, ‘’Speranța’’, ‘’Misterele nopții’’, ‘’Ce-ți doresc eu ție, dulce
Românie’’, ‘’La Heliade’’,’’ La o artistă’’, ‘’Amorul unei marmure’’, ‘’Junii corupți’’, ‘’Amicului F. I’’,,
precum și articolul ‘’Repertoriul nostru teatral’’.

‘’Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.’’

Mircea Eliade

‘’Eminescu e întruparea literară a coştiinţei româneştii, una şi nedespărţită.’’

Nicolae Iorga

‘’Eminescu începe cu haosul de contraste, spre a se sfârşi cu cel de nedifereţiere totală..’’

Constantin Noica

TUDOR ARGHEZI

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu; n. 21 mai 1880, București, România – d. 14

iulie 1967, București, România) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii
românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă
vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna
Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai
contestați din întreaga literatură română.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru
Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaște pe
Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și
 poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul
Ion Th. Arghezi.

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a
doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este
distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von
Herder, acordat de Universitatea din Viena.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.
În 1965 a fost nominalizat  la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea filologului
italian Angelo Monteverdi.

„Mistica divină a creştinului ortodox Arghezi, naturista si organicista, se relevă în planul

«transcendentului care coboară» în viaţa, ca într-un receptacul al divinităţii, manifestată prin har
creator şi prin miracolul neîntrerupt al fapturilor, de consubstantiala esenţa." (Pompiliu
Constantinescu)

LUCIAN BLAGA

Lucian Blaga (n. 9/21 mai 1895, Lancrăm, Alba, România – d. 6 mai 1961, Cluj, România) a

fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.

A debutat în ziarele arădene ‘’Tribuna’’, cu poezia ‘’Pe țărm’’ (1910), și în ziarul ‘’Românul ‘’(sub semnătura

Ion Albu), Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri’’Poemele luminii ‘’(reeditată în același an la ‘’Cartea
Românească’’, în București), precum și culegerea de aforisme ‘’Pietre pentru templul meu.’’
Prima sa dramă, ‘’Zamolxe’’, îi apare în ziarul ‘’Voința’’ (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura
Institutului de Arte Grafice „Ardealul”.

Există zvonuri cum că Lucian Blaga ar fi fost propus în 1956 de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, la
inițiativa lui Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură.

Volume
 1919 – ‘’Poemele luminii’’
 1921 – ‘’Pașii profetului’’
 1924 –‘’ În marea trecere’’
 1929 – ‘’Lauda somnului’’
 1933 – ‘’La cumpăna apelor’’
 1938 – ‘’La curțile dorului’’
 1942 –‘’Poezii, ediție definitivă’’
 1943 – ‘’Nebănuitele trepte’’

„Se poate, totuşi, vorbi şi de o reală invenţie de mituri proprii în poezia lui Lucian Blaga?
Răspunsul este pozitiv dacă ne gândim la o formă de gândire mitică, manifestându-se atât în
scenarii mitice, cât în comportamente specifice, adică actualizănd tocmai ceea ce gânditorul
numea 'latentele mitice' ale unui obiect empiric sau fiinţă individuală.” (Ştefan Augustin
Doinaş)

ION BARBU

Ion Barbu (pseudonimul lui Dan Barbilian; n. 19 martie 1895, Câmpulung, Muscel, România – d. 11

august 1961, București, România) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub
numele Dan Barbilian. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele de
familie inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.
A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc,
fiind, de asemenea participant la avangarda artistică românească, dar și un afiliat al gândirismului.
În anul 1919, Dan Barbilian începe colaborarea la revista literară ‘’Sburătorul’’, adoptând la sugestia lui Eugen
Lovinescu, criticul cenaclului, ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaște pe
viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi și mai frumoase prietenii
literare.
Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o excursie la Giurgiu în timpul
liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic
se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian își descoperă talentul și iubirea față de poezie. Dan Barbilian
spunea că poezia și geometria sunt complementare în viața sa : acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi
oferă orizont spre cunoaștere și imaginație.
Criticul și prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi una dintre cele mai complete
până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista ‘’Viața
Românească’’. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-și continua studiile. După trei ani, în
care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viață boemă, se întoarce în țară.