Context:

Perioada interbelică desemnează perioada de 12 ani dintre cele două Războaie

Mondiale și totodată o perioadă extrem de bogată în ceea ce privește creeațiile literare de
valoare. De asemenea, ceea ce diferențiază această perioadă de celelalte, este faptul că în
timpul acesteia au reușit să coexiste curente importante precum modernismul și
tradiționalismul, dar și realismul.

Astfel, în sens larg, realismul este un curent literar apărut în a II-a jumătate a secolului
al XX-lea ca reacție la subiectivitate, exaltare, excesul de reverie al spiritului romantic.
Astfel, principiul fundamental al realismului este redarea în manieră veridică a realității cu
obiectivitate și spirit de observație pe un ton impersonal, neutru. De asemenea, realismul are
ca trăsături principale prezentarea moravurilor epocii, preferința pentru o tematică socială,
prezentarea individului în relație cu mediul social și prin creeare unor personaje tipice, la care
se adaugă și caracterul monografic al lumii prezentate, narațiunea la persoana a III-a și
prezența unui narator omniscient, homodiegetic și omniprezent.

În sens restrâns, în ceea ce privește literatura română, realismul a fost abordat pentru
prima dată de către Bogdan-Petriceicu Hașdeu care a observat că studiul societății românești
trebuie privit ca o situație ce ține atât de științele naturii, cât și de științele spiritului uman,
îmbinându-se cele două, al căror punct comun este omul. Astfel, realismul va evolua la un
moment dat spre naturalism, curent promovat de Emile Zola, curent ce tinde spre redarea
brutală, crudă a realității. Scriitorul a avut o influența semnificativă în evoluția realismului
întrucât prin critica literară se introduce termenul de „balzacianism”. Pentru scriitorul francez
care promovează importanța detaliilor ce par să nu spună prea multe la prima vedere, această
caracteristică va defini, ulterior, specia literară cunoscută sub numele de roman realist. De
asemenea, acest curent s-a regăsit și în scrierile lui Nicolae Filimon, Ioan Slavici, I. L.
Caragiale, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu și Marin Preda.

Titlul:
Titlul este un element sugestiv ce susține desfășurarea acțiunii, dar și totodată aduce în
prim plan personajul principal în jurul căruia se va desfășura acțiunea, și anume Otilia. De
asemenea, titlul inițial al operei a fost „Părinții Otiliei” prin care se reflecta tema paternității
și prin care se ilustrează ideea că aproape toate personajele pot fi considerate părinți ai
orfanilor Felix și Otilia deoarece se interesează semnificativ de viitorul lor, însă în mod
diferit, sincer sau malițios. În acest sens, se remarcă Aglae - care îi reproșează fratelui ei că
transformă casa într-un „azil de orfani”, dar tot aceasta sugerează o căsătorie între Felix și
Aurica; Pascalopol – cel care îi ajută financiar dezinteresat, în timp ce tatăl vitreg se arată
veșnic „strâmtorat”.

Mai apoi titlul este schimbat în Enigma Otiliei, evidențiindu-se tehnica reflectării
poliedrice (conștiința celorlalte personaje, conferă o perspectivă amplă asupra personajului),
astfel caracterizându-se personajul principal feminin, devenit personaj eponim (numele
personajului se regăsește în titlu – personaj principal).

Conflictul:
În plan principal se află predominant conflictul exterior motivat de lupta pentru avere
și desfășurat de familia Tulea și moș Costache pe de o parte, respectiv de familia Tulea și
Stănică pe de altă parte. Așadar, singurul personaj ce dezvoltă un conflict interior în acest
plan este moș Costache, acesta dorind s-o înfieze pe Otilia dar amânând în permanența
momentul din pricina avariției.

În plan secundar, accentul cade pe conflictele interioare:

- Felix care are de ales între a termina studiile, a deveni medic, și pe de altă parte de a
rămâne alături de Otilia – fapt care i-ar impune abandonarea visului său.
- Pascalopol care nu poate realiza dacă iubirea lui pentru Otilia este una strict paternă
sau de amor. La început acesta insită că Otilia îi este ca o fiică și că singura lui fericire
este de a-i face cadouri și de a o răsfăța, ulterior devenindu-i soț, decoperind că este
interesat de femeia care a devenit pe parcurs.
- Otilia care are de ales între iubirea ideală promisă de către Felix și viața lipsită de griji
alături de Pascalopol.