ENIGMA OTILIEI - George CĂLINESCU

roman realist, obiectiv, balzacian, citadin (frescă a burgheziei bucureștene), interbelic, 1938

1.INTRODUCERE
Critic și istoric literar, dar si romancier, poet și dramaturg, George Călinescu este o
personalitate remarcabilă a literaturii române. George Călinescu susținea necesitatea
apariție în literatura română a unui roman de atmosferă modernă, respingând teoria
sincronizării literaturii cu filosofia și psihologia epocii, formulate de Eugen Lovinescu.
Optează, astfel, pentru romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt prezente tehnici
moderne, susținând ideea că „tipul firesc de roman românesc este deocamdată cel obiectiv”.

Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” este un roman realist, obiectiv de tip
balzacian, apărut la sfârșitul perioadei interbelice, fiind a doua creație din seria celor patru
romane scrise de George Călinescu. Teoreticianul romanului românesc optează pentru
romanul obiectiv și metoda balzaciană, scriitorul depășind programul estetic, realizând un
roman al „vocației critice și polemice”, cu implicații moderne, caracterizat prin autenticitate
și spontaneitate. Impresia de autenticitate este conferită de caracterul realist al romanului,
dar şi de analiza psihologică a personajelor.

2. PREZENTAREA STATUTULUI SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL

Otilia Mărculescu este personajul principal al operei, personaj eponim, prezent în
toate scenele romanului, în jurul căruia se polarizează întreaga acțiune a romanului și toate
personajele. Ea este un personaj memorabil, puternic individualizat prin aura sa de mister și
firea ei problematică, având un portret inconfundabil în galeria personajelor feminine ale
literaturii române.

Statutul social al Otiliei precum și evoluția sa sunt prezentate pe parcursul

romanului, explicând anumite atitudini și comportamente. Otilia este studentă la
Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, reprezentând misterul feminine. Este
fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu și are un statut incert din cauza avariției acestuia și a
respingerii de către clanul Tulea, pentru care reprezintă o rivală la moștenire. Personalitatea
sa în formare, copil și femeie, în același timp, cu un comportament derutant, îi determina pe
tânărul Felix și pe maturul Pascalopol, cât și pe autor, după cum chiar acesta mărturisește, să
o considere un ideal feminin.

Statutul psihologic al Otiliei Mărculescu este marcat de faptul că, înca de la o vârstă
fragedă, rămâne orfană. Obișnuită cu luxul și răsfățul de când mama ei trăia, odată ajunsă
sub tutela tatălui său vitreg, Costache, copila începe să învețe ce înseamnă singurătatea și
răutatea celor din jur. Astfel, fiind lipsită de o dragoste maternală, ea este în căutarea unui
echilibru interior. Caracterul său enigmatic provine tocmai din inconsecvența
comportamentală.

Viziunea despre lume a autorului se reflectă și la nivelul statutului moral al

personajului. Ideea transmisă de text este aceea că individul este influențat de mediul în care
trăiește și se formează. În acest sens, deși Otilia s-a dovedit, prin întregul său comportament,
a fi un personaj cu o existent înscrisă în sfera moralului, totuși informațiile pe care naratorul
le oferă în epilog relevă modul în care personalitatea acesteia poartă vizibil amprenta
mediului în care s-a format.”
3. EVIDENȚIEREA UNEI TRĂSĂTURI DE CARACTER+2 scene

O trăsătură dominantă de caracter a personajului feminin, care stă la baza firei

enigmatice a protagonistei este inconsecvența, evidențiată, atât la nivel psihologic, cât și
comportamental.
O primă secvență, semnificativă în acest sens, poate fi considerată aceea în care Felix
și Otilia se află în vacanță în Câmpia Bărăganului, la moșia lui Pascalopol. Este momentul în
care tânărul îi declară fetei dragostea lui sinceră. Răspunsul Otiliei se constituie într-o formă
de autocaracterizare, ce îi relevă tocmai această inconsecvență ce o caracterizează: „Ce tânăr
de vârsta mea crezi că m-ar putea iubi pe mine așa cum sunt? Sunt foarte capricioasă: vreau
să fiu liberă! Eu am un temperament foarte nefericit: mă plictisesc repede și sufăr când sunt
contrariată”.
Finalul romanului se constituie într-o altă secvență narativă relevantă pentru
trăsătura de caracter definitorie a personajului. În noaptea de dinaintea plecării cu
Pascalopol la Paris, Otilia se furișează în camera lui Felix, cerându-i permisiunea de a
înnopta alături de el. Cei doi poartă o discuție lungă despre dragoste, căsnicie, despre viitor,
Otilia declarându-i dragostea. A doua zi dimineața, Felix observă că patul în care a dormit
Otilia este gol. Găsește un bilet în care scrie că „cine a fost capabil de atâta stăpânire, e în
stare să treacă peste o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor.” Mult mai matură decât
Felix, Otilia a conștientizat că nu poate să fie un sprijin în cariera lui și, tocmai pentru că îl
iubește, a decis să îi ofere libertatea.

4. ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI LIMBAJ

MODALITĂȚI DE CARACTERIZARE
Construcţia personajului împleteşte diverse tehnici de caracterizare. În primele
capitole, naratorul apelează la comportamentism, surprinzându-i doar reacţiile, gesturile şi
replicile, fără să-i permită personajului să-şi exprime gândurile. Astfel, este creionată
exuberanţa şi firea copilăroasă a fetei, care trece de la o activitate la alta, deoarece se
plictiseşte repede.
Tehnica reflectării poliedrice creează impresia că în roman există mai multe Otilii,
pentru că personajele o caracterizează pe tânără în mod diferit. Pentru moş Costache, Otilia
este,,fe-fetița mea", pentru Aglae, ea este „o dezmǎțată",,,o stricată"; pentru Stănică Raţiu,
este,,o fată deșteaptă, cu spirit practic". Pascalopol o consideră,,o artistă", iar Felix vede în ea
un ideal feminin.
Prin tehnica reflectării inversate, Otilia este prezentată în opoziție cu Aurica Tulea.
Spre deosebire de fata bătrână, urâtă si necurtată de nimeni, Otilia este tânără, frumoasă şi
admirată.

TITLUL
Titlul iniţial era Părinţii Otiliei, ceea ce reflectă ideea balzaciană a paternităţii, în sens
mai larg, deoarece fiecare personaj poate lua rolul de părinte al Otiliei: atitudinea
protectoare şi ocrotitoare a lui Felix și Pascalopol, nevoia de a acorda un cămin şi un statut
social, nevoie satisfăcută de Costache Giurgiuveanu, atitudinea patern sfătuitoare a lui
Stănică Raţiu şi o paternitate a „vitregirii” din partea Aglaei. Schimbarea titlului nu
înseamnă doar un acord cu sugestia editorului, ci şi o deplasare a problematicii romanului de
la un motiv realist al paternității înspre o zonă modernă a enigmaticului şi a ambiguităţii
feminine.

CONFLICTUL
Subiectul și conflictele romanului sunt multiple și complexe, se grupează în jurul
moștenirii, a paternității și a iubirii. Pe de o parte, apar conflictele exterioare, sociale și
familiale din jurul averii, pe de altă parte, apar conflictele psihologice și erotice din jurul
poveștii de iubire.
Problematica moştenirii este de factură realistă, pentru că presupune modul în care
destinul omului este influenţat de avere. Moș Costache este cel care trebuie să lase
moştenirea familiei, de aceea se va afla în centrul de interes al tuturor personajelor. Întregul
clan Tulea speră să îşi rezolve problemele cu banii primiţi din moştenire, mai ales
problemele legate de măritişul fetelor: Aurica să îşi găsească un soț, iar Olimpia să îl păstreze
pe Stănică Raţiu. Moştenirea este doar un prilej pentru a pune în evidenţă degradarea
relaţiilor familiale. De cealaltă parte, avem cei cu adevărat îndreptăţiţi la moştenirea lui
Costache, şi anume Otilia. Ea este fiica din prima căsătorie a soţiei moarte a lui Costache G.
Prin înfiere, Costache ar putea să oficializeze poziţia ei, să îi acorde un adăpost şi să aibă grijă
de viitorul ei. Din zgârcenie şi din teamă de clanul Tulea nu face acest lucru, astfel că Otilia
rămâne fără sprijin.
Familiaritatea și simpatia de care Otilia dă dovadă cu Pascalopol stârnesc gelozia
nou-venitului Felix Sima, instaurându-se un al doilea conflict, cel erotic. Iubirea este
determinată de situațiile sociale, deoarece lipsa averei o va determina pe Otilia să îl aleagă pe
Pascalopol. Iubirea adolescentină dintre Felix și Otilia cuprinde un amestec de neînțeles
pentru Felix între prietenie, atracție spontană, gelozie, seducție erotică, dar și proiecție
idealizată, platonică, incertitudini și siguranță. Iubirea dintre Pascalopol și Otilia păstrează
aceeași complexitate, fără să se delimiteze între erotic și patern.

6. CONCLUZIE
În personajul Otilia Mărculescu, autorul de roman realist întruchipează condiţia
femeii într-o societate care nu lasă loc alegerilor. În ciuda aparenţelor, fata nu are libertatea
de a-şi construi destinul pe care şi-l doreşte, ci este nevoită să se subordoneze normelor
sociale care impun primatul banului. Prin profunzime şi complexitate, Otilia este un
personaj rotund, reprezentând o imagine a naturii contradictorii a sufletului feminin, făcând
parte dintr-o galerie a femeilor voluntare, spontane şi imprevizibile.