ENIGMA OTILIEI prisma imaturitatii lui Felix, afirmand: „Nu Otilia
are vreo enigma, ci Felix crede aceasta”.
Realist-clasic prin tema, conflict si
prin realizarea unor tipologii, romanul „Enigma
Otiliei” (1938) depaseste prin modernitate
formula estetica preferata de scriitor, fiind
apreciat ulterior ca „balzacianism fara Balzac”
(N. Manolescu), in fapt, un roman polemic la
adresa conventiilor balzaciene.
Roman citadin, fresca a burgheziei
bucurestene de la inceputul secolului XX,
prezentata in aspectele ei esentiale, sub
determinare social-economica (banul ca valoare
intr-o societate degradata moral), „Enigma
Otiliei” se plaseaza pe coordonatele tematice ale
realismului balzacian: familia, casatoria,
parvenirea, esecul erotic, motivul mostenirii si al
paternitatii, dar apeleaza si la mijloace ale
modernitatii.
Caracterul de fresca este dublat de
caracterul de bildungsroman: imaginea societatii
constituie fundalul pe care se proiecteaza
formarea unui tanar care, inainte de a-si face o
cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de
familie.
Actiunea cartii este structurata in
douazeci de capitole, romanul fiind construit pe
mai multe planuri narative, care urmaresc
destinul unor personaje, prin acumularea
detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stanica. Un plan
urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru
obtinerea mosternirii lui Costache Giurgiuveanu
si inalturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan
prezinta destinul tanarului Felix Sima, care,
ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia
medicina, locuieste la tutorele lui si traieste
iubirea adolescentina pentru Otilia.
Conflictul romanului se bazeaza
pe relatiile dintre doua familii inrudite
(Giurgiuveanu si Tulea). „Istoria unei mosteniri”
include doua conflicte succesorale: primul este
iscat in jurul averii lui Costache, al doilea
destrama familia Tulea. Conflictul erotic priveste
rivalitatea adolescentului Felix si a maturului
Pascalopol pentru mana Otiliei.
Desi triunghiul amoros in comedia
clasica se regaseste in grupul Felix-Otilia-
Pascalopol sau Otilia-Felix-Georgeta, se poate
argumenta faptul ca Felix si Otilia alcatuiesc un
cuplu de personaje care ilustreaza tema iubirii, in
acest roman realist.
Cocheta si ambitiosul, din
tipologia clasica, fata exuberanta si tanarul
rational, personaje ce pun in evidenta antiteza
romantinca, dar si atractia contrariilor au in
comun conditia sociala si statutul intelectual
superior fata de copiii cu parinti din familia
Tulea. Desi orfani, sunt studenti in Bucurestiul
anului 1909. Felix vine in casa tutorelui sau,
batranul avar Costache Giurgiuveanu, pentru a
studia medicina. Sora batranului, Aglae Tulea,
cei trei copii ai ei, Olimpia, Titi si Aurica, si
ginerele Stanica Ratiu doresc sa obtina
mostenirea avarului. Otilia Marculescu, fiica
vitrega a lui mos Costache, il primeste cu caldura
si il protejeaza. Intaiul portret fizic al Otiliei este
realizat din perspectiva lui Felix „un cap prelung
si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe
umeri”. „Verisoara” Otilia pe care o stia doar din
scrisori il surprinde in mod placut mai ales ca
portretul ei apare conturat in opozitie cu cel al
fetei batrane Aurica.
Studenta la Conservator, inzestrata
cu un temperament de artista, Otilia ii va purta de
grija lui Felix, inca din seara sosirii tanarului in
casa lui mos Costache. Neavand o camera
pregatita, Otilia ii va oferi cu generozitate camera
ei, prilej pentru Felix de a descoperii in amestecul
de dantele, partituri, romane frantuzesti, cutii de
pudra si parfumuri, o parte din personalitatea
exuberanta a Otiliei.
Intre cei doi se naste inca de la
inceput o afectiune delicata, determinata si de
conditia lor de orfani. Impusiv si inca imatur,
Felix percepe dragostea la modul romantic,
transformand-o pe Otilia intr-un ideal feminin. El
are nevoie de certitudini, iar comportamentul
derutant al fetei il descumpaneste, pentru ca nu-si
poate explica schimbarile de atitudine, trecerea ei
brusca de la o stare la alta. Insusi scriitorul
justifica misterul personajului feminin prin
Finalul este construit simetric cu
inceputul: Felix trece intr-o duminica pe strada
Otilia insasi recunoaste cu Antim si retraieste nostalgic momentul venirii in
sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si casa lui mos Costache, cand batranul ii
se autocaracterizeaza astfel: „ce tanar de varsta raspunsese morocanos: „Aici nu sta nimeni”.
mea iti inchipui ca m-ar iubii pe mine asa cum Consider ca in cuplul Felix-Otilia
sunt? Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! femeia este cea care, plecand cu Pascalopol
[...]. eu am un temperament nefericit: ma dovedeste ca are puterea de a decide pentru
plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”. amandoi si de a face un sacrificiu din iubire dand
In general, caracterizarea tanarului posibilitatea de a-si implinii visul: sa
personajelor se realizeaza ca in romanul realist- devina un medic foarte bun, cu atat mai mult cu
balzacian. Prin tehnica focalizarii caracterul cat acestuia nu i s-ar fi potrivit o viata
personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la aventuroasa. In schimb, nici ei nu i s-ar fi potrivit
datele exterioare ale existentei lor: prezentarea o viata modesta, plina de privatiuni la inceput pe
mediului, descrierea locuintei, a camerei, a care ar fi fost obligata sa o duca alaturi de
fizionomiei, a gesturilor si obisnuintelor. In mod studentul Felix.
direct, naratorul da lamuriri despre gradele de Otilia reprezinta pentru Felix o
rudenie, starea civila, biografia personajelor imagine a eternului feminin, iar pentru
reunite la inceputul romanului, la jocul de table. Pascalopol o enigma. Misterul personajului pare
Caracterele dezvaluite initial se ingroasa prin in a se ascunde in replica de neinteles de la
acumularea detaliilor in caracterizarea indirecta inceputul romanului : „Noi nu traim decat 4-5
(prin fapte, gesturi, replici, vestimentatie, relatii ani”. Romancierul insusi a acordat un loc aparte
intre personaje). acestui personaj feminin, in care marturiseste ca
Exceptie face portretul Otiliei, regaseste o parte din sine, dupa cum portretul
realizat prin tehnici moderne: adolescentului Felix face indreptatita opinia ca
comportamentismul si reflectarea poliedrica. acesta constituie un alter-ego al autorului.
Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai
multe oglinzi alcatuieste un portret complex si
contradictoriu: fe-fetita cuminte si iubitoare
pentru mos Costache, fata exuberanta,
admirabila, superioara pentru Felix, femeia
capricioasa cu un temperament de artista pentru
Pascalopol, o dezmatata, o stricata pentru Aglae,
o fata desteapta, cu spirit practic pentru Stanica, o
rivala in casatorie pentru Aurica, cea mai
eleganta conservatorista si mandra pentru colegii
lui Felix, care invidiaza familiaritatea tanarului
cu Otilia. Insa cel care intuieste adevarata
dimensiune a personalitatii Otiliei este
Weissmann, prietenul lui Felix, care, ii spune
acestuia, la un moment dat: „Orice femeie care
iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in
amintirea lui ca o aparitie luminoasa”.
O trasatura a formulei estetice
moderne este ambiguitatea personajelor. Felix nu
este un ambitios lipsit de scrupule, ci un
adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat.
Hotarat sa-si faca o cariera se bazeaza pe
luciditate si profunzime intelectuala.
Contradictiile Otiliei il contrariaza
pe Felix. Initial tanarul ezita intre a crede barfele
clanului Tulea si a-i pastra o dragoste pura
Otiliei, iar mai apoi, cand Otilia pleaca pe
neasteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o
scurta aventura cu Georgeta, „fata faina”,
„pupila” unui general, pe care i-o prezinta
Stanica.
De altfel cele doua femei, Otilia si
Georgeta, contribuie in egala masura la
maturizarea lui Felix.
Ultima intanlire dintre Felix si
Otilia, inaintea plecarii ei din tara impreuna cu
Pascalopol, este esentiala pentru intelegerea
personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de
iubire. Daca Felix este intelectualul ambitios,
care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in
viata, si pentru care femeia reprezinta un sprijin
in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca rostul
femeii „este sa placa, in afara de asta neputand
exista fericire”. Otilia concepe iubirea in felul
aventuros al artistului cu daruire si libertate
absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte
oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment
dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si seama de
aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar putea
reprezenta o piedica in calea realizarii
profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe
tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.
In epilog, cativa ani mai tarziu de
la aceste intamplari, Felix se intanleste in tren cu
Pascalopol, care ii dezvaluie faptul ca i-a redat cu
generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar
Otilia a devenit sotia unui conte exotic, undeva in
Argentina. „A fost o fata delicioasa, dar ciudata.
Pentru mine e o enigma”, afirma Pascalopol
despre Otilia, iar Felix observa in fotografia pe
care i-o arata mosierul o femeie frumoasa, dar in
care nu o mai recunoaste pe tanara exuberanta de
odinioara.
La randul lui, Felix isi realizeaza
ambitiile profesionale, devenind un medic
renumit si profesor universitar.