PERIOADA INTERBELICĂ.

Tema şi viziunea despre lume în Enigma Otilieide George Călinescu

I. Încadrare în context şi în operă

G. Călinescu este unul dintre principalii reprezentanți ai perioadei interbelice, alături de Liviu
Rebreanu, Camil Petrescusau Mihail Sadoveanu. Se impune în literatura română,în primul rând, ca istoric și
critic literar, prin Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Opera lui Mihai Eminescu sau
Principii de estetică, dar și ca prozator, prin romaneleEnigma Otilieisau Bietul Ioanide. Formarea sa ca
scriitor se produce în jurul cercului literar Sburătorul, sub îndrumarea lui E. Lovinescu.Enigma Otiliei este
un roman complex care poate fi citit ca roman social, ca roman al iubirii, dar și ca buildungsroman. El pune
în centru procesul de maturizare a tânărului Felix Sima, personaj care redă imaginea intelectualului în
formare.

II. Încadrare generică şi estetică

a. Argumentarea apartenenţei la genul epic, specie literară romanul obiectiv, de factură balzaciană
Ca formulă epică, Enigma Otiliei este un roman modern, obiectiv, de factură balzaciană. Latura
balzaciană a operei este redată de preocuparea pentru tema familiei (istoria unei moșteniri), incipitul
descriptiv, interesul pentru tipologie sau descrierea minuțioasă a cadrului în care se desfășoarăacțiunea
(străzile, arhitectura caselor, interioarele).
b. Argumentarea apartenenţei la un curent literar – realismul/ modernismul (selectaţi 2 argumente)
Din punct de vedere estetic, romanul lui G. Călinescu depășește realismul de factură balzaciană,
asimilând experiențele romanului modern. Apartenența la curentul realist este dată, de exemplu, de
preocuparea pentru observație socială. În această operă, autorulîncearcă să ofere o imagine complexă a
vieții burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Interesul față de existența unui tânăr aflat
în plin proces de formare se combină cu intenția autorului de a surprinde mecanismele sociale după care
funcționează societatea burgheză: parvenirea prin căsătorie, lupta pentru dobândirea averii, desolidarizarea
lumii, urmărirea interesului propriu. Tot de realism țineșipreocuparea pentru tipologie. Personajele
romanului sunt construite pe o dominantă morală, fiind reprezentative pentru timpul şi spațiul lor. Tipuri
umane precum avarul, parvenitul, soacra absolută, fata bătrână, curtezana reușesc să redea atmosfera epocii.
Prin interesul pentru universul citadin şi problematica intelectualului, erudiția naratorului,accentul
pus pe construcție şi pe tehniciîmprumutate din romanul modern (pluriperspectivismul, analiza
psihologică), prin construcția unui personaj modern (Otilia, care rămâne, pe tot parcursul romanului, o
enigmă), dar şi prin finalul deschis, romanul lui Călinescu se deschide către modernism.

III.Tema şi viziunea despre lume

a. Prezentarea tematicii
Universul ficțional al romanului se ordonează în jurul unor teme precum socialul, familia,
paternitatea sau iubirea. Motive precum străinul, moștenirea, căsătoria, misterul feminin dau identitate
unui roman complex care pune față în fațăo lume rapace(în care primează interesul) şi dragostea
adolescentină dintre Felix şi Otilia. Romanul situează în centru o poveste de dragoste neîmplinită, o
atenție aparte acordându-se lungului proces de maturizare a tânărului Felix. Imediat după pătrunderea în
casa Giurgiuveanu, Felix e atras de grația Otiliei, de amestecul ei de copilărie şi maturitate. Nu îi poate
împărtăși sentimentele, deoarece familiaritatea acesteia îl inhibă. Triunghiul amoros este completat de
Pascalopol care trăieșterevelațiile unei iubiri târzii pentru Otilia. Gelos, Felix îi cere fetei să nu îl mai
primească pe moșier. Observând schimbarea radicală a Otiliei, Felix admite că a greșit. „Confruntarea” cu
Pascalopol îi dezvăluietânărului motivele pentru care căsătoria ar fi o nebunie: nu se cunosc îndeajuns, Otilia
e un spirit liber, care are nevoie de libertatea pe care i-o acordă banii moșierului. Plecarea la Paris a lui
Pascalopol cu Otilia nu îl face pe Felix să abdice, ci devine prilej de a începe un lung drum al formării.
 O secvență care ilustrează felul în care se reflectă în text tema iubirii este decizia Otiliei de a-l
părăsi definitiv pe Felix. Episodul acesta are în roman o semnificație aparte, deoarece coagulează întreaga
problematică a operei: adună la un loc temele majore ale romanului, explică natura complicată a relației
dintre Felix și Otilia și confirmă statutul de bildungsroman al operei. Otilia meditează la relația ei cu tânărul
Felix și înțelege cauzele care ar putea-o condamna la eșec.Cu toate că sunt uniți de o iubire sinceră, de
exuberanța unei vârste (cea a adolescenței), dar și de faptul că reușesc să își păstreze eleganța (în ciuda
presiunilor venite din partea socialului), statutul social neclar al celor doi (acela de orfani) le pune iubirea
sub semnul întrebării. Este vorba mai întâi despre o nepotrivire de caracter surprinsă în text cu ajutorul
antitezei: Otilia este un spirit liber, o răsfățată, o copilăroasă, pe când în Felix simte deja bărbatul angajat,
responsabil de mai târziu: „dar ținuta îndârjită a acestuia în viață o înfricoșa. Deși tânăr, Felix avea priviri
prea bărbătești.” O sperie faptul că nu-i va putea fi tânărului o „tovarășă eroică”, metaforă care face referire
la statutul de soție capabilă să împărtășească alături de soț greutățile vieții. Mai mult, fata înțelege că Felix
însuși ar fi suferit dacă, în clipele de încercare pentru familie, Otilia nu i-ar fi fost alături: „știa, văzându-i
temperamentul aprins, că el ar fi suferit dacă ea nu i-ar fi arătat încordare afectivă, statornică.” O altă cauză
care ar putea duce la destrămarea relației ar fi dorința tânărului de a se realiza. Otilia înțelege forte bine
motivațiile din spatele tânărului de a se forma: faptul că a crescut de unul singur(fiind dat adesea deoparte),
teama de uniformizare, de eșec, dar și dragostea pentru Otilia care i-a dovedit de mai multe ori că se află în
căutarea unui om matur, realizat, independent. Acestea sunt principalele motive care îl determină pe Felix să
se angajeze pe un lung drum al formării care presupune atât realizare profesională, cât și desăvârșire
spirituală: „Nu pot suferi ideea de a nu însemna nimic în viață, de a nu contribui cu nimic la ea, de a nu-mi
lega numele de ceva.” De aceea, la baza formării sale, Felix așază voința, dublată de autocontrol și eleganță:
„Singura carieră în care, pentru un om normal, cum mă socotesc, pot ajunge în frunte, numai prin voință,
este aceea științifică. Dacă aș voi să fiu poet, poate n-aș putea, dar mare medic știu sigur că pot deveni, vreau
neapărat să devin.” Astfel, întrucât își exprimă credința în valorile individului, Felix poate fi privit ca un
intelectual în formare.
b. Viziunea despre lume
G. Călinescu propune, în romanul Enigma Otiliei, o viziunecaricaturală asupra existenței ce reflectă
imaginea unei lumi degradate, căreia i se opuneiubirea adolescentină dintre Felix și Otilia. Este vorba
despre olumeurâtă în care fiecare individ îșiurmărește interesul și în care căsătoria a devenit un mijloc de
parvenire, o lume populată de personaje caricaturale, ale căror defecte sunt îngroșate și în care solidaritatea
de sânge între membrii aceleiași familii a dispărut.
O secvență ilustrativă în acest sens este reîntâlnirea lui Felix cu Pascalopol din finalul romanului,
secvență care subordonează tema iubirii și întreaga problematică a romanului temei destinului. După o
perioadă lungă de timp,existența personajelor pe care Felix le cunoscuse în adolescență se reconfigurează:
Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, familia Tulea s-a destrămat, iar Otilia a divorțat
de Pascalopol și s-a recăsătorit în Argentina. Felix însuși apare acum un om schimbat:e matur, lucid, stăpân
pe sine, împlinitpe plan profesional. Același destin face ca Felix, ajuns între timp profesor universitar și
doctor de renume, să îl reîntâlnească pe Pascalopol într-un tren. În fotografia pe care o primește de la
moșier, Felix încearcă să regăsească misterul Otiliei. Totul, însă, se pierduse. O Otilie trecută prin viață îi
devine acum străină, total depărtată de imaginea fetei pe care o cunoscuse în tinerețe. Eleganța, exuberanța,
spiritul liber, întregul farmec al fetei dispăruseră total: „Femeia era frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia,
nu era fata nebunatică. Un aer de platitudine feminină stingea totul”. Epitetele pe care le folosesc, pe rând,
Felix („nu era fata nebunatică”) și moșierul („o fată delicioasă, dar ciudată”) pentru a o descrie susțin faptul
că fata a rămas pentru ambii bărbați o enigmă. Cumva,constată bărbatul cu luciditate, misterul feminin al
Otiliei era, în aceeași măsură, un mister al vârstei.Comparând imaginea Otiliei dintr-o fotografie mai veche
cu cea de la Pascalopol, Felix constată că timpul a șters totul. Ideea este marcată în text de interogația
retorică care face o trimitere subtilă la motivul literar al treceriiireversibilea timpului: „Ce deosebire! Unde
era Otilia de altădată?”. Utilizarea stilului indirect liber dă finalului romanului un puternic aer meditativ, o
reflecție asupra efectului pe care timpul îl produce asupra destinelor umane, căci întreaga existențăeste
așezată sub semnul enigmei: „Nu numai Otilia era o enigmă, ci și destinul însuși.” Astfel, sensul pe care
romanul îl transmite este că, într-o lume urâtă, supusă degradării, dragostea nu poate găsi condițiile necesare
pentru a se dezvolta.

IV. Construcţia discursului narativ (se vor alege 4 elemente – se recomandă şi subiectul, pentru a acoperi
cele 2 pagini obligatorii)
a. Titlul
Odată cu romanul modernist, titlul se reîntoarce la metaforă și simbol. El este formulat pe finalul
operei de către cei doi bărbați care și-au legat existența la un moment dat de cel al fetei: Pascalopol și Felix.
Titlul inițial al operei, Părinții Otiliei, evidențiază una dintre temele principale, paternitatea, deoarece
destinul Otiliei este influențat de aproape toate personajele romanului. Titlul de drept al romanului sugerează
atât eternul mister feminin, cât şi misterul unei vârste. Otilia rămâne o enigmă pentru toate personajele
romanului, inclusiv pentru Felix, care a iubit-o şi de care a fost iubit: „Nu numai Otilia era o enigmă, ci și
destinul însuși.”
b. Compoziția
La nivelul compoziției, romanul este alcătuit din 20 de capitole care se succed în ordine
cronologică.Structural, acțiunea se ordonează în jurul adouă planuri narative: un plan al destinului
familial(care pune în centru destinul membrilor familiei Giurgiuveanu) şi un plan care prezintă povestea
de dragoste dintre Felix şi Otilia. Organizarea simetrică a romanului este redată de faptul că se deschide
şi închide cu descrierea casei din Antim.Opțiunea pentru acest incipit specific romanului balzacian este
multiplă: anticipă firul acțiunii, leagă destinul personajelor de cel al spațiilor pe care le locuiesc (kitsch-ul
care caracterizează nepotrivirea elementelor din care este compusă casa lui moș Costache definește relațiile
dintre membrii familiei Giurgiuveanu), evidențiază trecerea ireversibilă a timpului (revizitată pe final de
către Felix, casa de pe strada Antim rămâne o prezență spectrală, o imagine a nestatorniciei, a unor destine
care s-au legat cândva de ea). Finalul pentru care optează Călinescu este unul deschis, întrucât romanul se
încheie cu un semn de întrebare, iar existența Otiliei rămâne un mister pentru toate personajele implicate.
c. Perspectiva narativă. Naratorul
Perspectiva narativă este obiectivă, narațiuneadesfășurându-se la persoana a III-a. Evenimentele
sunt relatate de unnarator omniscient, detașat.Vorbim despre un narator erudit, savant, care recurge la
descrieri minuțioase ale arhitecturii clădirilor şi interioarelor, astfel încât să se realizeze o conexiune între
personaje şi mediul lor de viață: „Ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intenția de a executa
grandiosul clasic în materiale atât de nepotrivite..”Adesea, acesta se ascunde în spatele unora dintre
personaje; de multe ori, evenimentele sunt prezentate din perspectiva lui Felix, care devine un personaj-
reflector. Este și cazul incipitului acolo unde cititorul ia în primire lumea stranie a familiei Giurgiuveanu
cu relațiile bizare dintre membrii săi din punctul de vedere al unui străin, Felix Sima.
d. Conflictul
Romanul lui G. Călinescu pune în centru unconflict exterior, organizat în jurul moștenirii averii lui
moș Costache Giurgiuveanu, care este râvnită atât de familia Aglaei, sora acestuia, cât şi de avocatul Stănică
Rațiu. Acesta este principalul motiv care complică situația orfanilor cărții: Otilia și Felix. Întrucât se teme de
revolta surorii sale, moș Costache întârzie înfierea Otiliei, care, pentru că are nevoie de un punct de sprijin, îl
ține aproape pe Pascalopol, cu toate că îl iubește pe Felix. Apoi, tot din zgârcenie ține banii în casă, lucru pe
care Stănică îl descoperă, ușurându-i misiunea de a-l jefui, lucru care îi și aduce moartea. Odată trecută
averea în mâinile Aglaei și a lui Stănică, familia Giurgiuveanu se destramă. De aceea, sensul romanului
merge către ideea că toate acele destine urmărite de-a lungul paginilor romanului se află acolo, în casa
Antim, unite doar de interese care țin de averea lui moș Costache. Odată risipită aceasta, destinele se
risipesc.
 Alături de acest conflict exterior care ilustrează urâtul existenței umane, romanul oferă și o soluție de
rezistență: procesul de formare a tânărului Felix Sima. Deși este locuitorul unei lumi rapace, care se conduce
doar după interese, tânărul reușește să-și păstreze eleganța, sensibilitatea, sinceritatea, calități care îl
transformă într-un intelectual în formare. Ca bildungsroman, opera se organizează și în jurul unui conflict
interior, care se dă în sufletul personajului Felix, între rațiune (dorința de a se forma și de a urma o carieră
în medicină) șipasiune (dragostea pentru Otilia).Acesta are ca punct de plecare nevoia tânărului de a-și
sonda sufletul, de a se cunoaște pe sine și lumea în care trăiește: „dăduse cu prea mult orgoliu atenție numai
pregătirii tehnice. Nu-și cercetase sufletul, nu-și pusese probleme, fusese un animal ambițios.”Acesta este și
motivul pentru care Otilia îl părăsește, fata înțelegând că decizia imatură de a forma un cuplu l-ar fi
împiedicat să se realizeze, iar iubirea lor s-ar fi diluat.
e. Construcția subiectului
Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în Bucureşti la unchiul său, Costache Giurgiuveanu, dorind să
urmeze medicina.Aici cunoaşte pe Otilia şi pe membrii familiei Tulea: Aglae, Simionşi copiii acestora(Titi,
Aurica, Olimpia), ginerele Stanică Raţiu şi prietenul de familie, Leonida Pascalopol.Tânărul descoperă că
Otilia a rămas orfană de mică şi că este crescută de tatăl său vitreg, moş Costache, iar Pascalopol îi este
protector. Este urâtă de membrii familiei Tulea, fiind considerată o rivală la averea lui moş Costache, în
cazul unei adopţii. Între Felix şi Otilia se clădeşte o relaţie de prietenie şi ataşament. Felix îi mărturiseşte
iubirea, însă Otilia priveşte totul în mod copilăresc. Otilia pleacă la Paris cu Pascalopol, spre surprinderea lui
Felix, care rămâne dezamăgit. La revenirea de la Paris, Felix apare Otiliei uşor maturizat. Moş Costache
începe să adune materiale de construcţii pentru o casă unde cei doi aveau să stea după moartea sa. Din cauza
efortului, suferă un atac. Când îşi revine, este de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont
pe numele Otiliei. După ce bătrânul suferă un al doilea atac, Stănică află locul unde sunt ascunşi banii şi-l
jefuieşte, provocându-i moartea.Avocatul divorţează de Olimpia şi se căsătoreşte cu Georgeta, iar apoi intră
în politică. Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol şi pleacă împreună la Paris.Felix devine doctor, apoi profesor
universitar şi se căsătoreşte bine. Se întâlneşte cu Pascalopol şi află că a divorţat de Otilia, care s-a
recăsătorit. În fotografia pe care i-o arată, nu mai recunoaşte fata de odinioară.

Așadar, prin viziunea despre lume pe care o propune, G. Călinescu aşază faţă în faţă credinţa în
valorile individului, care ghidează destinul lui Felix, şi presiunea pe care materialismul societăţii burgheze o
face asupra sa.