ENIGMA OTILIEI

RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

REPERUL 1-STATUTUL SOCIAL, PSIHOLOGIC ȘI MORAL AL PERSONAJELOR

-Otilia

Otilia Mărculescu este cel mai modern personaj al romanului, este o prezență complexă și enigmatică ce
ilustrează “eternul feminin” și despre care autorul însuși afirmă că este “eroina mea lirică, [...] fondul
meu de ingienitate și copilărie, [...] oglinda mea de argint.”

Otilia este un personaj complex și memorabil prin amestecul de candoare și de rafirament, de copilărie
și maturitate, de capriciu și devotament, de inconștiență și luciditate.

Biografia eroinei este singulară și enigmatică. Orfană, ea îl are drept tutore pe Costache Giurgiuveanu,
care amână să o înfieze, deși o iubește. Statutul social precar al Otiliei este subliniat și de relația cu
Pascalopol care ține la ea deopotrivă ca un tată și ca un soț. Pentru a se căsători cu el, Otilia îl va părăsi
pe Felix, băiatul pe care îl iubește, decizie motivată de dorința de a-și asigura propriul viitor și de
conștiința că ar fi o piedică în calea realizării profesionale a tânărului.

Otilia ilustrează nu doar tipologia orfanei, ci pe cea a cochetei pe care o depășește printr-un
comportament ce dovedește maturitate, o judecată de mare subtilitate, o justă apreciere a
circumstanțelor și a oamenilor, o intuiție remarcabilă. De altfel, sub aparența frivolității și a cochetăriei,
Otilia își exprimă convingerea fermă că într-o lume a banilor și a bărbaților, o fată fără zestre nu își poate
afla un loc acceptabil decât profitând de frumusețe, tinerețe, sensibilitate și spirit feminin.

-Felix

Felix este personajul reflector și actor în scenariul epic al romanului. La fel ca la Otilia, este construit în
manieră realistă, ilustrând tipologia ambițiosului profesional și fiind surprins în devenire. În manieră
balzaciană, trăsăturile fizice redate la începutul romanului sunt în deplin acord cu trăsăturile morale.

Fizionomia adolescentului de 18 ani reliefează originea socială elevată, sobrietatea, eleganța, dar și
rigoarea disciplinei și a educației primită în copilărie. Caracterul hotărât și ambiția de a face carieră în
medicină sunt individualizate de “nota voluntară” pe care i-o dă tăietura oblică a nasului.

Orfan, la fel ca și Otilia, Felix este fiul doctorului Sima din Iași și vine la București pentru a studi medicina,
locuind în casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Aici el trăiește experiența familiei și a primei iubiri,
cea ce conferă romanului un caracter de bildungsroman. Din această perspectivă în devenirea
personajului se identifică trei ipostaze. Prima este cea a străinului care, depășind deruta primelor
momente, înțelege lucid și matur că a intrat într-o lume meschină, odioasă, egoistă. Ființă morală, el își
propune să se detașeze de aceasta printr-un comportament superior conform unui cod al bunătății,
modestiei, ambiției. A doua ipostază urmărește inițierea erotică a personajului. El înțelege că este
îndrăgostit de Otilia, dar nu înțelege comportamentul acesteia. Inconsecvența fetei îi provoacă
incertitudine și îl determină să oscileze între încredere și dezamăgire, speranță și deznădejde, bucurii și
suferințe. El o idealizează pe Otilia și, părăsit de aceasta, reușește să depășească suferința și deziluzia.
Ipostaza finală îl prezintă pe Felix maturizat, un învingător în plan profesional și social, fiind căsătorit cu
o femeie din înalta societate și având prestigiul unei personalități în lumea medicală europeană.

REPERUL 2-O trăsătură ilustrată cu 2 secvențe comentate

Prima secvență

Prima secvență a romanului, secna jocului de cărți din sufrageria lui Giurgiuveanu, îi revelează această
trăsătură din perspectiva lui Felix proaspăt sosit la București. Retras în penumbră, el o privește pe Otilia
cum îl îmbrățișează, cu dragostea unui copil ce se alintă, pe moș Costache. Modul în care își pendulează
piciorul, stând pe brațul fotoliului, denotă atitudinea copilăroasă pe care o va schimba aproape
insesizabil cu atitudinea unei cochete atunci când trece pe spătarul scaunului lui Pascalopol. “Cu o
grațioasă maternitate”, îi scutură umerii, îi așază acul cravatei, însoțită de același gest al pendulării
piciorului. Aceeași impresie o creează și exclamația cu care fata remarcă inelul cu safir și perle de pe
degetul mic al lui Pascalopol. Uimirea în fața bijuteriei pare a fi a unui copil, iar entuziasmul al unei
cochete. Portretul fizic susține la rândul lui complexitatea personajului, farmecul feminității fiind dat de
fața “copilăroasă între multele bucle și gulerul de dantelă” și de “marea libertate de mișcări”,”stăpânirea
desăvârșită de femeie”.

Povestire

Felix se îndrăgostește de Otilia care îi împărtășește sentimentele fără a le mărturisi multă vreme. Cei doi
trăiesc iubirea adolescentină cu timiditatea și nesiguranța specifică vârstei. Otilia înțelege că iubirea lor
nu se poate împlini într-o lume în care banul este stăpânul absolut. De aceea, pentru a-și apăra
candoarea, ea se desparte de Felix, pe care îl va părăsi moartea lui moș Costache.

A doua secvență

Secvența din finalul romanului în care Otilia inițiază o serie de dialoguri cu Felix este dovada maturității
cu care ea privește situația în care se află și viitorul. Cu același amestec de candoare și cochetărie, ea îi
cere lui Felix să-și prelungească logodna la Paris sau să ducă o viață aventuroasă călătorind prin lume.
Serios și concentrat pe propriul studiu, Felix o refuză, afirmându-și principiile morale. Cu aceeași
naturalețe, fata se dovedește inteligentă, apreciind feminitatea autentică, disprețuind însă inteligența
feminină:”o femeie ignorată de bărbat e un monstru [...]. Singura noastră formă de inteligență, mai mult
din instinct, este să nu pierdem cei câțiva ani de existență, vreo 10 ani cel mult”. Reflecțiile ei profunde
despre vârsta ei feminină sunt urmate de superficialitatea cochetei care remarcă despre sine: “ce rău îmi
stă în negru, mă învinețește la față”. După o noapte petrecută platonic în camera lui Felix, Otilia îl
părăsește plecând la Paris cu Pascalopol căruia îi devine soție.

Decizia Otiliei, la fel ca a altor personaje ale romanului, conduce la ideea că, într-o lume a banilor,
dragostea nu poate supraviețui, că temeiul familial este jocul de interese, pragmatismul, nu sentimentul
pur.

REPERUL 3-ELEMENTELE DE STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE

-titlul

Dacă titlul inițial (“Părinții Otiliei”) sublinia tema paternității, titlul sub care a fost publicată cartea
reliefează eternul mister feminin. Taina feminității este susținută la nivelul compoziției de tehnica
oglinzilor paralele prin care Otilia este văzută de către mai multe personaje în maniere diferite și chiar
contradictorii. De asemenea, enigma nu este doar a Otiliei, ci și a vârstei adolescentine, precum și a vieții
înseși. Ideea de enigmă o regăsim și în epilog prin motivul măștii pe care Felix îl actualizează atunci când
o compară pe Otilia cu o actriță.

SAU(alegi tu varianta care ți se pare mai bună)

Dacă titlul inițial (“Părinții Otiliei”) sublinia tema paternității, titlul sub care a fost publicată cartea
reliefează eternul mister feminin. “enigmă este tot acel amestec de luciditate și ștrengărie, de
onestitate și ușurătate” caracterizând pe eroina omonimă), dar și misterul unei vârste și al vieții înseși
(“Această criză a tinereții lui Felix, pus pentru întâia oară față în față cu absurditatea sufletului unei
fete”, aceasta este „enigma”, afirmă scriitorul însuși). Ultima semnificație, cea generală, este luminată
de târzia reflecție a lui Felix din finalul romanului: “Nu numai Otilia era o enigmă, ci și destinul însuși”.

-conflictele

Structura romanului însumează trei planuri. Planul epic principal care urmărește destinul clanului
familial (alcătuit din familiile Giurgiuveanu, Tulea Rațiu). El se ordonează în jurul istoriei moștenirii, fiind
deci dinamizat de un conflict economic (lupta nesățioasă pentru avere se va da în final între Aglae și
Stănică, adevărate fiare citadine). Tema paternității este dezvoltată tot în același plan și reliefează un
conflict de ordin moral.

Cel de al doilea plan narativ urmărește povestea de iubire dintre Felix și Otilia, eroii surprinși în devenire,
în confruntarea cu lumea și cu ei înșiși. Lor li se adaugă Leonida Pascalopol care trăiește revelațiile unei
iubiri târzii. Conflictul acestui plan este interior-un conflict psihologic, care se rezolvă prin opțiunea
clasicilor: triumful rațiunii asupra pasiunii. Planul-cadru conturează, monografic, existența burgheziei
bucureștene la începutul veacului al XX-lea. Tema parvenirii, definitorie pentru această lume în care
Stănică Rațiu este un învingător, accentuează conflictul de ordin moral.

CONCLUZIA

În concluzie, deși iubirea dintre Felix și Otilia este una neîmplinită, simpla lor poveste reușește să le
schimbe perspectivele asupra vieții și să realizeze ce vor cu adevărat. Astfel, Otilia își păstrează spiritul
boem si aristocrația, în timp ce Felix se maturizează după toată această experiență trăită, la final
devenind o personalitate în lumea medicală europeană.