Sunteți pe pagina 1din 4

Ca teoretician al romanului romanesc, George Calinescu respinge proustianismul si pledeaza pentru realismul clasic.

Al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Calinescu, Enigma Otiliei este un roman de critic, in care realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic. Opera literara Enigma Otiliei de G. Calinescu este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste apartinand prozei interbelice. De asemenea, este un roman social si citadin. Proza realist-obiectiva se remarca prin naratiunea la persoana a III-a. Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detasat. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. Desi adopta un ton obiectiv, naratorul comunica, prin postura de spectator si comentator al comediei umane reprezentate, cu instantele narative. Naratorul se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt personajele. Principala tem a romanului surprinde un aspect social: monografia vieii unei familii bucuretene burgheze de la nceputul sec. al XX-lea. Teme realiste n descenden balzacian sunt motenirea i paternitatea, dar i dezumanizarea individului prin patima banului. Complexitatea romanului se justific i prin existena mai unor teme secundare: dragostea prin triunghiul erotic Felix-Otilia-Pascalopol i condiia intelectualului n formare, capabil de sacrificii pentru realizarea profesional. Titlul iniial, Prinii Otiliei a reprezentat o aluzie la tema balzacian a paternitii. La sugestia editorului, Clinescu a optat pentru titlul Enigma Otiliei, care sugereaz imposibilitatea lui Felix de a deslui comportamentul i reaciile Otiliei. Alcatuit din douazeci de capitole, romanul este construit pe mai multe planuri narative care urmaresc destinul unor personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea. Un plan urmareste lupta dusa de familia Tulea pentru a mosteni averea lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otilei Marculescu. Al doilea plan prezinta viata tanarului Felix Sima, orfan venit la Bucuresti pentru a studia medicina, care locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine. Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire, completata prin insertia unor micronaratiuni in structura romanului. Unele secvente narative se realizeaza scenic (capitolul I si al XVIII-lea), prin dispunerea personajelor, spontaneitatea dialogului sau elocventa discursului, notarea gesturilor si a vestimentatiei, ca in didascalii. In proza realista, descrierea spatiilor si a vestimentatiei sustine impresia de univers autentic, iar prin observatie si notarea detaliului semnificativ devine mijloc de caracterizare indirecta. Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii: cea a lui Costache Giurgiuveanu si cea a surorii sale, care aspira la mostenirea averii batranului. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui mos Costache (adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia), al doilea destrama familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic vizeaza rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei. La nivelul personajelor, specific romanului realist balzacian este personajul tipic n situaii tipice, avnd o trstur dominant de caracter creia i se

supun celelalte. Spre deosebire de caracterele clasice, personajele realiste sunt ns determinate social, fiind produsul mediului n care triesc. Intre personajele feminine din literatura romana, Otilia ilustreaza in mod remarcabil dimensiunea eternului feminin, dar si psihologia adolescentei si statutul social al femeii la inceputul secolului al XX-lea. Daca majoritatea personajelor sunt conturate ca tipuri umane (chiar din scena intrarii lui Felix in casa de pe Strada Antim), portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne: pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata prin comportament, insa aceasta tehnica este dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje. Astfel, fiecare personaj cu care Otilia intra in contact are despre aceasta o parere pe care o formuleaza fie explicit, realizand scurte caracterizari directe, fie prin aprecieri si comentarii conjuncturale. Pentru portretizarea personajului, autorul apeleaza la modalitati de caracterizare directa si indirecta. Astfel, din caracterizarea directa reiese statutul social al Otiliei: singurul personaj feminin rafinat, citeste carti si reviste frantuzesti, studiaza pianul, are o relativa independenta economica si o atitudine relaxata fata de mostenirea virtuala a lui mos Costache. Tot prin intermediul caracterizarii directe, naratorul realizeaza un portret fizic plin de gingasie al fetei: un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri, Fata parea sa aiba optsprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata foarte copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Ceea ce remarca naratorul prin intermediul lui Felix, este o stapanire desavarsita de femeie in pofida aparentei copilarii, inocente. Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se autocaracterizeaza astfel: Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! ... Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata. Cele mai multe trasaturi ale Otiliei reies insa din caracterizarea indirecta, din faptele sale, din dialoguri, din relatiile pe care le stabileste cu celelalte personaje. Pentru Stanica Ratiu, Otilia reprezinta o fata desteapta, care se descurca-n viata, prin aceasta intelegand frivolitate senzuala, cochetarie, capacitate de flirt. Nu ii apreciaza calitatile spirituale, ci doar feminitatea senzuala pe care o degaja. Superficial si depravat, ii sugereaza si lui Felix sa se foloseasca de ea ca de o femeie usoara. Titi, fiul debil mintal al Aglaei, este atras de Otilia, vazand in ea promisiunea implinrii sexuale. Incapabil sa o seduca prin framec, stangaci, acesta crede inspirat de mama sa, ca Otilia nu e decat o femeie usoara si o agaseaza repetat cu insistentele lui grosolane. Avarul mos Costache isi iubeste sincer fiica adoptiva, pe care o considera o fe-fetita cuminte si iubitoare. Pascalopol si Felix sunt cei care dovedesc o mai buna intuitie a personalitatii Otiliei. Fiecare dintre cei doi o va numi o enigma, caracterul enigmatic provenind din ceea ce era Otilia la acea varsta, adolescenta pe cale sa devina femeie. Insa cel care intuieste adevarata dimensiune a personalitatii Otiliei este Weissmann, prietenul lui Felix, care ii spune acestuia la un moment dat: Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa

ramana in amintirea lui ca o aparitie luminoasa. Domnisoara Otilia trebuie sa fie o fata inteligenta. Dupa cate mi-ai spus, inteleg ca te iubeste. In relatia cu Felix, Otilia se conduce dupa reguli rationale. Iubind-o exaltat, Felix se dovedeste mai copilaros, neintelegand ca fata are nevoie de o iubire matura, care sa-i asigure, pe de o parte, siguranta materiala si, pe de alta parte, libertatea. Iubirea lui adolescentina e fireasca: Felix nu este dominat de patimi, insa iubirea sa e conforma cu legile firii, vazand in Otilia femeia totala, trup si spirit. Ceea ce-l derutaeza este familiaritatea cu care Otilia il trateaza uneori. Fata concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment dat, se va casatori cu ea. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol. Cel mai rafinat personaj masculin al romanului, acesta are fata de Otilia o atitudine oscilanta, penduland intre dragoste virila si iubire paterna. Distins prin educatie si maturitate, el nu recurge la gesturi riscante, nu are orgolii si nu se pasioneaza patetic, traieste in preajma ei pentru a-i oferi confortul de care ea are nevoie, ii indeplineste capriciile de tanara domnisoara si asteapta cu rabdare ca timpul sa decida in favoarea lui. Pentru el, familiaritatea si degajarea fetei nu sunt semne de incurajare erotica. Cu ascendenta unei casatorii ratate, Pascalopol ii ofera protectie fetei fara a cauta sa-si lamureasca pripit sentimentele n-am stat sa disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea. Cei doi au o relatie bazata pe respect si familiaritate, dublate de o intelegere care asigura armonia. Pentru Aglae, Otilia este o stricata, ea considera exuberanta fetei semn de usuratate, contrara principiilor rigide, patriarhale, conform carora femeia trebuie sa stea la locul ei, sa aiba preocupari casnice si sa se fereasca de cochetarii. In fapt, strategia Aglaei urmareste discreditarea Otiliei pentru a anihila un pericol in mostenirea averii lui mos Costache si, pe de alta parte, pentru a nu o mai eclipsa pe Aurica. Versiune mai incrancenata a Aglaei, Aurica vede in Otilia adversara cea mai de temut in realizarea planurilor sale matrimoniale. Ea insinueaza ca barbatii o prefera pe Otilia nu pentru ca aceasta e mai frumoasa, mai cultivata, mai educata, ci pentru ca e frivola, usuratica, libertina. Felix si Pascalopol, barbati onesti in relatia cu Otilia, lamuresc destinul acesteia in scena intalnirii din finalul romanului, in tren. Epilogul demonstreaza o teza enuntata la un moment dat chiar de Otilia noi, femeile, traim cu adevarat doar patru, cinci ani. Marinimos, pentru a-i reda libertatea, Pascalopol se desparte de Otilia, care sa casatoreste din nou cu un conte in Argentina. In fotografia aratata de Pascalopol, Felix descopera o alta Otilie, frumoasa, dar straina, lipsita de farmecul adolescentin al celei pe care o cunoscuse. Privind cel mai adesea obtuz, personajele romanului nu vad in Otilia decat ceea ce vor sa vada. Farmecul Otiliei rezida, dupa parerea mea, in amestecul de acte si trairi contradictorii, in dezinvoltura al carei rezultat neasteptat este seductia pe care o provoaca. Inocenta personajului este doar o aparenta, caci Otilia este pragmatica si lispita de idealisme, reusind sa conduca relatia cu Felix dupa reguli rationale si nu afective. Frivolitatea de care o acuza Aglae si Aurica este tot o aparenta, comportamentul dezinvolt

demonstrand mai curand desprinderea ei de tipologia clasica si inscrierea pe coordonatele modernismului, cand statutul social si psihologic al femeii sufera modificari importante.