Ion

Dupa activitatea de nuvelist, care nu l-a impus vremii: "Framantari" (l9l2), "Golanii"
(l9l6), "Rafuiala" (l9l9), Rebreanu publica, in l92o, romanul "Ion" prin care depseste literatura
conventionala, idilica, moralizatoare a samanatorismului din primele decenii ale secolului al XXlea (activa la data aparitiei romanului "Ion"). Rebreanu a regasit si valorificat, pan la calitatea de
capodopera, traditia realismului cu tematica rurala, inaugurat de N. Filimon, continuat de loan
Slavici si de Duiliu Zamfirescu. Publicat "din necesitati editoriale (vezi "Marturisiri") in doua
volume, intitulate "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii", romanul lasa impresia (ca mai tarziu
"Rascoala" publicata dupa l2 ani de la "Ion" -l932) de masivitate in creatie, care inchide, intre
cele doua descrieri ale drumului de la Armadia si Pripas si de la Prlpas la Armadia, viata in toata
complexitatea de relatii sociale si sufletesti.
.
Inspirat din realitatea satului transilvanean de pe la inceputul secolului XX, romanul este
dominat de figura masiva, ca un bloc de granit a personajului principal, Ion, care a imprumutat
prenumele sau romanului - autorul enunand indirect prima judecata de valoare asupra
personajului Ion.
Subiectul romanului este simplu si se deruleaza liniar, pe doua planuri, in virtutea
conceptiei bipolare a lui Rebreanu: Ion, baiat sarac, iubeste o fat saraca (pe Florica) dar se simte
atras de Ana, doar pentru ca e bogata si, casatorindu-se cu ea, ar obtine si pamanturile lui Vasile
Baciu (tatal Anei). Virtualul socru nu se arata deloc incantat de relatia Anei cu Ion, iar flacaul,
pentru a-l determina sa accepte casatoria, o seduce pe Ana. o data nunta facuta, Ion se
indeparteaza de Ana si se intoarce tot mai mult spre Florica, devenita acum soia lui George
Bulbuc, care-i va cauza moartea lui Ion. Celalalt plan al romanului urmareste situatia familiilor
Herdelea (invatator) si Belciug (preot).Conditia lui Ion rezuma tragedia istorica a taranimii fara
pamant. si daca parvenirea sociala a personajului este reprezentativa doar pentru o infima parte a
acestei taranimi, ambitia de care este devorat defineste sufletul taranesc in general, iar destinul
sau denunta intocmirea inechitabila ce condamna pe cei de seama lui fie la saracie si umilii, fie
la schilodire morala. Teribila, sfortarea lui Ion de a-si depasi condiia capata dimensiuni
universale si implacabile, aduce aminte de prabusirea eroilor din tragediile antice.Povestea
ascensiunii si caderii lui Ion aduna, in cuprinsul ei, concentrata, inchisa parca intr-un cere al
destinului (vezi descrierea drumului la inceput si descrierea aceluiasi drum la sfasitul romanului),
intreaga existenta de altadata a Transilvaniei romanesti subjugata de Imperiul habsburgic. Aflam
in acest univers lumea taraneasca, dar stratificata, lumea intelectualitatii satesti: invatatorul,
preotul, autoritatile satului: primarul, jandarmul, notarul, "liota politicienilor" in goana dupa
voturi, de asemeneaaflam datinile ardelene specifice, legate de hora, nunta, inmormantare. Putem
afirma ca romanul este o densa monografie sau o epopee a satului romanesc (Edgar Papu "Luminile din veac").
Geneza romanului (comentata de autor intr-o conferintei, din l932, si publicata in
"Marturisiri", in volumul "Amalgam") presupune un proces lent (care a durat patru ani, din
august l9l6 si pana la l92o), in care experiente intamplatoare din lumea satului acumuleaza
pentru scriitor, treptat, semnificatie morala si devin subiect artistic: "Hoinarind pe coastele
dimprejurul satului Prislop", scriitorul inregistreaza "ca pe-o bizarerie" o scena reala in care un
taran imbracat in straie de sarbatoare saruta "ca pe-o ibovnica" pamantul. La aceasta scena a
adaugat povestea trista a Rodovicai, batuta crunt de tatal ei pentru ca ,,si-a daruit fecioria celui
mai bicisnic tanar din sat, zdrenturos si lenes". si intrucat, in zilele urmatoare autorul este
impresionat de jelania unui taran sarac si harnic (vecin cu ei) numit Ion Pop al Glanetasului,

"care rostea cuvantul pamant cu atata patima", autorului i-a venit ideea sa dea sensuri noi celor
trei intamplari, creand romanul "Zestrea" (care avea la baza nuvela "Rafuiala", ce continea drama
Rodovieai, si la care a inceput sa scrie din l9l3). Prin l9l6, reia scrisul la romanul "Zestrea",ii
schimba titlul in "Ion" ("care desi anodin, rni s-a parut expresiv" - spune scriitorul). Dar o
intamplare din propria familie a scriitorului (sora lui, Laura, refuza sa se casatoreasca cu un tanar
preot pe motiv ca nu-l iubea) determina coordonatele viitorului roman.
Tema romanului este "problema pamantului", care este "insasi problema vietii
romanesti, a existentei poporului roman, o problema menita sa fie vesnic de actualitate". Tot
acum i-a venit in minte lui Rebreanu sa scrie o trilogie de romane, care sa cuprinda intreaga
problema a pamantului, asa cum se prezinta ea in cele trei provincii romanesti: de aceea a
realizat trei schite de roman. Prima - "povestea lui Ion Glanetasul" largita pana sa of ere o "fresca
a vietii romanesti din Ardeal"; a doua - pentru Vechiul Regat, "pamantul fiind o problema
sociala, deci o lupta intre cei putini, care poseda pamantul si cei multi care-l muncesc - romanul
va fi o rascoala - taraneasca, prezentata in asa fel incat sa ofere un tablou cat mai vast al
contrastului dintre tara si oras"; a treia - pentru Basarabia, deposedarea romanilor de pamant,.
prin colonizarea aici de neamuri straine si mutarea bastinasilor in alte parti ale marelui Imperiu
rusesc (acesta n-a mai fost realizat).
Compozitia sferoidala a romanului i asigura semnificatii superioare de univers care
inchide un destin. Astfel, romanul incepe cu descrierea drumului care duce in satul Pripas ("un
drum alb des prins din soseaua care..., intovarasind Somesul, ajunge la Cluj"), "pitit intr-o
scrantitura de coline". Drumul inainteaza printre semne ale absentei, in somnolenta zilei de vara.
La marginea satului, "un Hristos cu fat spalacita ( . . . ).isi tremura jalnic trupul de tinichea
ruginita pe lemnul mancat de carii si innegrit de vremuri". Linistea e intrerupta de fasaitul
frunzelor, un caine picoteaza in rnijlocul drumului, o pisica se refugiaza intr-o livada. Casele sunt
insirate una dupa alta si din ele parca au disparut oamenii.Descrierea drumului cu cele doua case
de la intrarea in Pripas - a invatatorului Herdelea si peste drum a familiei lui Alexandru
Glanetasu - sugereaza cele doua dimensiuni ale universului rural: taranii (cu morala si cu
spiritualitatea lor) si intelectualitatea (care se considera superioara taranilor: Maria Herdelea, desi
este fiica de taran, priveste cu superioritate hora si refuza sa joace, spunand totusi: "mie chiar irni
plac petrecerile poporului").E duminica dimineata si tot satul e adunat in curtea Tudosiei, vaduva
lui Maxim Oprea (mama Floricai). Este momentul declansarii intrigilor. Ion nu joaca la hora cu
Florica lui Maxim Oprea, desi ea e cea mai frumoasa si jocul se facea in batatura casei acesteia,
ci cu Ana lui Vasile Baciu(urata, dar bogata) promisa de tatal ei lui George Bulbuc. George
Bulbuc va juca, provocandu-l (pe Ion) cu Florica. Hora devine astfel jocul vietii si al mortii, al
iubirii si al urii, al intereselor materiale si ale pasiunilor sufletesti. ":iata clocoteste in sat: "de
tropotele jucatoriior se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat Somesana cu atita pasiune, ca
potcoavele flacailor scapara scantei; poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se
invarteste, se asaza in straturi groase pe feele brzdate de sudoare, luminate de oboseala si
mulumire". Hora e un eveniment semnificativ pentru traditia satului. Aici oamenii stau, insa,
intr-o ierarhie nescrisa, dar acceptata. Se pot urmari categoriile de bogatasi si de saraci:
"Primarul, cu mustati albe, rasucite, cu niste ochi albastri, mari si blajini, cauta sa-si pastreze
demnitatea apasand vorbele si insotindu-le cu gesturi energice, in mijlocul catorva batrani
fruntasi". Opusul lui, ,,tefan Hotnog, un chiabur cu burta umflata", gaseste fel de fel de
clenciuri primarului "numai ca sa arate celorlalti ca lui de nimeni nu-i pasa". Intre ei se afla
Trifon Tataru - ruda cu amandoi - infricosat ca cei doi s-ar putea incaiera si, "ca un caine la usa
bucatariei", tragand cu urechea la discutiile barbatilor, sta Alexandru Glanetsu, tatal lui Ion,

sfiindu-se sa se bage intre bogatasi.

Proprietatea asupra pamantului stratifica satul, iar numarul de pogoane confera demnitate
indiferent de meritele personale - primul semn de vrednicie. Cu aceasta lege inumana va avea de
luptat Ion Pop al Glanetasului, feciorul lui Alexandru Pop al Zenobiei (a carei avere a fost tocata
de sotul betiv si lenes). Ion este primul dintre flacaii satului prin harnicie si istetime. Patima
pentru pamant capat la Ion forta instinctului vital in stare sa concureze dragostea, iubirea; este
mai mult decat ratiune sociala, economica, determinand ratiunea de a fi, dupa care intre taran si
pamant legatura este organica. Asa se explica venerarea pamantului in fat caruia Ion "suspina
prelung uimit si infricosat in fat uriasului: - Cat pamant, Doamne! (...) si atunci se vazu
crescand din ce in ce mai mare (...) Se simtea atat de puternic incat sa domneasca peste tot
cuprinsul".In fat unei asemenea dimensiuni a trairii (care justifica subtitlul "Glasul
pamantului"), tot ce urmeaza (seducerea Anei, hartuiala cu tatal ei, Vasile Baciu, nunta, lupta
pentru a-i smulge socrului toate pamanturile si apoi o data stapan pe zestrea ravnita, pierderea
nevestei - care se spanzura - si a copilului) depaseste ordinea binelui si a raului pentru a intra pe
fagasul unei tatalitati a carei victima va fi in final chiar Ion, ca si cum scriitorul ar fi vrut parca sa
pastreze cumpana dreapta a lucrurilor.Dupa ce se vede stapan pe toate pamanturile socrului,
reinvie si creste iubirea pentru Florica,fata frumoasa, dar saraca a Tudosiei (pe care o parasise
casatorindu-se cu Ana), care in acest timp se casatorise cu George Bulbuc, feciorul lui Toma
Bulbuc, unul dintre bogatasii satului. Ion se lasa in voia patimii pentru,Florica, declarandu-i
"Crede-ma! in inima mea tot tu ai ramas craiasa." Ca s-o poata vedea mai des se declara prieten
cu George, a crui gelozie creste in tensiune si izbucneste violent cand loveste pe Ion cu sapa,
omorandu-l.Daca in urma conflictului cu Simon Lungu (caruia i-a luat doua brazde de pamant),
Ion este certat de preotul satului (Belciug), acum este laudat si inmormantat in curtea bisericii ca
un ctitor, fiindca toata averea lui a ramas bisericii.Ion apare parca dirijat in unele acte ale lui de o
vointa din afara, de un destin. De aceea, desi profund realist, romanul invita la o meditatie pe
tema "fortuna labilis". Finalul are si o nota clasicist moralizatoare, urmand parca linia prozei
ardelene inaugurata de Slavici: incalcarea normelor morale ale satului se pedepseste de cele mai
multe ori cu moartea.Drama lui Ion se desfasoara intr-o lume individualizata, populata de un
mare numar de personaje reunite prin aceeasi idee care constituie samburele conflictual al
romanului - proprietatea asupra pamantului. Astfel, Vasile Baciu, sarac in tinerete, se insurase cu
o fat bogata si urata care moare la nastere, iar tranul isi simte sufletul pustiu. Singura
mangaiere i-a ramas pamantul si, de aceea, se gandeste cu durere (inainte de conflictul cu Ion)
ca, o data cu maritisul fetei, va trebui sa instraineze o parte din avere.
Povestea lui Alexandru Glanetasu, total inapt pentru aceasta lume, "mare cantaret din
fluier" care "in viata lui n-a trag o brazda cumsecade" si care "cand s-a lasat de fluier, s-a apucat
de betie" este povestea saracirii familiei lui Ion. Zenobia, harnica, voluntara l secondeaza
indeaproape pe fiul ei in eforturile lui de a se rostui.Carciumarul Avrum se spanzura pentru ca
fusese inselat intr-o afacere cu notarul Stoessel si era pe cale sa-si piarda toata averea.Batranul
Dumitru Moarcas este ingrijit de Paraschiva, o vaduva tanara care spera sa-i mosteneasca gradina
si casa, dar Moarcas le vinde lui Avrum si este alungat de acasa, desi i dduse Paraschivei suma
de bani obtinuta. In cel de-al doilea plan al aciunii romanului, in care autorul discuta problema
naionala (ce invaa si cum inva copiii in scoala, cu cine sa votezi si de ce ..), locul proprietii
asupra pamantului I-a luat slujba la stat, iar locul aranului este luat de mica burghezie rurala:
preoi, invatori, profesori, avocai, notari, oricand ameninai cu pierderea slujbelor
lor.Invaatorul Herdelea, dupa o viaa de munca in scoala este oricand la discreia capricioasa a
autoritailor maghiare. Suspendat temporar pentru ca redactase o jalba a lui Ion catre minister

impotriva unei hotarari judecatoresti arbitrare, va fi slit pana la urma sa-si dea demisia la sugestia
categorica a unui inspector nemulumit de zelul cam redus cu care Herdelea i invaase pe elevi
sa vorbeasca ungureste. Construindu-si casa pe pamantul bisericii, cu aprobarea verbala a
preotului Belciug, atunci cand relaiile cu acesta se inaspresc, invaatorul se teme sa nu ramana
pe drumuri.Sufocanta, grija zilei de maine indeprteaza individul de idealuri exilate in zona purei
aspiratii, cand nu sunt privite ca simple abstraciuni care in de febra tinereii. Entuziasmului lui
Titu, hotarat sa aduca cat mlai multe voturi pentru candidatul roman la deputaie - avocatul
Victor Grofsoru, batranul Herdelea i opune neputina celui coplesit de povara unei familii,
filozofia amara a omului comun, lipsit de vocaia martirajului, pentru care viaa este alcatuita
aproape numai din umiline, sperane "vesnic spulberate, necazuri necurmate..."Pana la urma,
lucrurile intra pe fagasul lor normal, tihnit, fiindca, in aceasta lume, nimic nu e definitiv
irevocabil, nu exista acea pasiune unica, exclusiva pe care Titu o observa cu tulburare la Ion.
Straduinele modeste ale lui Herdelea vor fi rasplatite: va fi silit sa demisioneze, dar cel care-i ia
locul (invaatorul Zagreanu) i va deveni ginere, pe langa pensie va avea si castigul slujbei, pe
care cu generozitate i-o ofera Grofsoru, iar, in final, va obine si semnatura preotului pentru locul
de casa.Aspiratia de a iesi din cercul traiului mic burghez nu e decat o criza de crestere. Laura
refuzase mai intai casatoria cu Pintea, furata de apele relaiei romantice cu "medicinistul" Aurel
Ungureanu, dar curand se va resemna, se va casatori cu cel pe care-l refuzase si-n scurt timp
ajunge sa-si idolatrizeze soul si sa se dedice cu trup si suflet familiei.
Cel mai reprezentativ personaj pe aceasta a doua linie epica, o evidenta replica la Ion,
este Titu Herdelea, "Domnisorul" cum l numeste Ion. El pare condamnat sa ramana la suprafaa
lucrurilor in ciuda eforturilor mereu reluate de a gasi propriei existene un fagas iesit din comun,
atins parca de o mediocritate care poate sa fie si ea un destin. Experienele sale cad sistematic in
derizoriu. Declarat poet al vaii Somesului, producia lui cvasiinexistenta se concentreaza intr-un
text publicat de un ziar local. Tentat de amor, dovedeste veritabile resurse melodramatice intre
liliala (fecioara, pura) Lucreia Dragu, un fel de pastila pentru inspiraia sa poetica, firava, si
senzuala Roza Lang, neglijata de barbat. Atunci cand descopera o problema adevarata, o posibila
salvare din cenusiul existenial: problema romanilor din Transilvania de dinainte de Marea Unire,
cu toate bunele sale intenii implicate, denota acelasi caracter: cand entuziast pana la emfaza
(ingamfare, afectare), cand sovaielnic, lipsit de sigurana unei inelegeri in profunzime, ca un
caracter, e adevarat, in formare, dar parca ar fi sortit sa ramana vesnic asa. Replicile sale au de
multe ori inconsistena sablonului: "Daca n-ar fi necunoscutul in lume, viaa omului n-ar mai
avea nici un farmec!", lui Grofsoru i se adreseaza: "Domnule deputat, cere-mi orice! Pentru
cauza imi dau bucuros si viaa! (...) Vom goli satele de oameni si-i vom aduce pe toi la urna sa
dovedim lumii intregi voina noastr...". Ca sa-l convinga pe Zaharia Herdelea de importana
momentului alegerilor, dar mai ales pentru ca acesta sa voteze pentru Grofsoru i se adreseaza
declamatic: "Tat, iat clipa cand poi dovedi lumii intregi c esti adevarat roman!". Avid de
relatii, Titu isi traseaza, din cand in cand, ca un adolescent, cate o noua linie calauzitoare in
via", linistindu-si temporar constiina de altfel framantata, nelinistita. sovairea (caracteristica si
personajului cu aceeasi structura din romanul "Padurea spanzurailor") ramane modul sau
paradoxal si comico-tragic de implicare. Semnificaia, in acest sens, este traseul slujbelor sale
repede abandonate la notariatele de prin cateva sate, traseu finalizat cu plecarea in Romania. De
aceea, nu intamplator, Titu Herdelea intrezareste distana dintre ei (intelectuali) si aranii din
Lusca, simbol al rezistensei intr-un sistem social abuziv care nu respecta nici un cel de drept:
"Aici e nadejdea! se gandi Titu. Nici eu, nici Virginia, nici Grofsoru, nici unul n-avem radacini
adevarate si nu suntem in stare sa ne indarjim si sa suferim. Pe noi vanturile ne arunca de ici

colo. De aceea tot ce facem e papusenie. Numai ei stiu sa se jertfeasca pentru pamant, caci numai
ei simt ca pamantul e temelia...". Titu Herdelea e un "alter ego" al autorului si, de aceea, in jurul
lui se organizeaza cel de-al doilea plan al romanului. El este tanrul carturar roman din
Transilvania, care invata adevaratele probleme din viata satului.
Portretul sumar conturat sugereaza conditia modest a intregii familii Herdelea: "Titu
Herdelea, un tanr de vreo 23 de ani, in haine curatele si saracute, cu o cravat albastra-azurie la
gulerul inalt si teapan; era inalt, cam desirat, cu fat latareat, ochii albastri si o frunte
larga".Invatatura de carte a inceput-o sub mana "tatalui sau care l-a si scos eminent". Acuzand ca
e persecutat de unii profesori, Herdelea u muta la liceul unguresc din Bistrita, apoi la liceul
sasesc (datele acestea biografice sunt aproape aceleasi cu ale autorului). Ultimele doua clase le
face "particular" fara a-si da examenele, taxele fiind prea mari. Citea cu patima versuri, romane
si, publicand la revista "Familia" o poezie de trei strofe, s-a hotarat definitiv, dar in taina, sa fie
"poet". De atunci, in intreaga familie, ca si in imprejurimi era aureolat de nimbul muzei
inspiratoare. Toti cei din casa jurau ca "tanar mai destept ca dansul nu se pomeneste in
imprejurimi".Asistam la aventurile erotice ale tanrului, trecatoare ca apele, dornic de trairi
pasionale. Episodul cu Roza Lang l invata sa traiasca o experienta de viata care-l vindeca de
naivitate si-i deschide ochii. Episodul in care un invatator ungur interzisese copiilor romani sa
vorbeasca romaneste in recreatie l ajuta pe Titu Herdelea sa inteleaga cat de salbatica era
politica de maghiarizare a romanilor din Imperiul austro-ungar. Personajul se simte umilit cand
vede ca tatal sau voteaza pentru deputatul ungur, atragand dupa sine si un grup de tarani romani,
desi el i promisese lui Grofsoru sprijinul. Cele cinci voturi aduse de Zaharia Herdelea au fost
decisive pentru victoria candidatului ungur, care nu numai ca nu-l sprijina sa rmana in
invatamant, ci l va destitui, dandu-i invatatorului roman o lectie usturatoare.Titu Herdelea este
un personaj simbol, intrucat sugereaza constiinta nationala care renaste. La serbarile Astrei el l
va cunoaste pe Liviu Pintea, fratele cumnatului, George Pintea, care-l initiaza in culisele
vicleniilor politicii maghiare. Hotrarea lui de a pleca in Romania nu este clara. Are momente de
indoiala, ba chiar ia paradoxale decizii: "Nu mai plec nicaieri. Raman aici!" Alteori, pentru el,
trecerea granitei inseamna "fericirea cea adevarata".Personajul Titu Herdelea va fi rentalnit cu
aceeasi structura si in romanul "Rascoala", asigurand, prin prezenta lui, unitatea epica a
romanelor cu tema "problema pamantului" nsa n diferite conjuncturi istorice.
Personajul Ion Pop al Glanetasului se afla in prim planul romanului, realizat ntr-o mare
constructie epica: monumental si simbolic prin tragismul su, traind tragica dilema intre iubire si
patima pentru pamant. Destinul lui e strans legat de nivelul vietii satului din primele decenii ale
secolului al XX-lea, a carui existenta Rebreanu o surprinde realist, obiectiv, structurat si
diferentiat social in conditii specifice pentru toti romanii din Transilvania - o colectivitate
complexa si tragica.Ion este personajul tipic pentru categoria sociala a taranului sarac, care cauta
sa obtina prin mijloace individuale pmantul, intrucat pentru el acesta inseamna existenta locului
fruntas in lumea satului, demnitatea (si Vasile Baciu si Alexandru Glanetasu s-au casatorit la
randul lor cu fete bogate, din aceleasi considerente prin care Ion doreste cu orice pret sa devina
fruntas in sat). Fiindca tatl sau a pierdut (din cauza lenei si a bauturii) pamanturile, Ion este
aproape silit la aceasta casatorie cu Ana lui Vasile Baciu pentru a-si scoate familia din impas.
Spre deosebire de tatal su, Ion este un flacau harnic si dornic sa-si arate iscusinta ("Era harnic si
jute ca m-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul i era drag ca ochii
din cap"). Atat de drag i-a fast pamantul, incat, inca de cand era copil a renuntat la scoala ca sa
fie aproape de vitele lui si de pamant. El are constiinta superioritatii lui fat de parinti de vreme
ce adesea isi cearta tatl pentru ca a tocat averea mamei.Constructia personajului este realizata pe

doua patimi: pentru pamant si pentru Florica: cand se afla la camp si Ana trece prin fat locului
lui Ion sa-i duca mancare lui Vasile Baciu, Ion gandeste "As fi o natafleat sa dau cu piciorul
norocului pentru niste vorbe", iar pe Florica o asigura: "In inima mea tot tu ai ramas criasa. . . ".
Ion este afectat de faptul ca preotul Belciug l cearta in fat satului pentru ca a luat cateva brazde
din pamantul lui Simon Lungu, dar l afecteaza si mai mult faptul ca preotul depune mrturie la
tribunal impotriva lui.Jignit -la hora - in fat satului de catre V. Baciu care-l numeste "sarantoc",
"fleandura", "hot", "talhar", Ion reacioneaza potrivit firii sale impulsive, violent: "ii clocoteste
saugele si parca astepta sa-l atinga barem cu un deget ca sa-l poata apoi sfarteca in bucatele...
genunchii i tremurau, iar in cerul gurii simtea o uscaciune parca i s-ar fi aprins sufletul".Dorinta
de a avea pamant devine o obsesie: "trece deseori parca inadins pe langa pamanturile lui Baciu.
Le cantareste din ochi daca sunt bine lucrate si se supara cand vede ca nu sunt toate cum trebuie.
Se simtea stapanul lor si-si facea planurile cum va ara faneata cutare iar cu cutare porumbiste va
semana ".De cand.a devenit stapanul casei nici o brazda de pamant din zestrea Zenobiei nu s-a
mai nstrinat si gandul ca ar putea fi stapan pe tot pamantul cat cuprinzi cu ochii i facea- s se
simta mai chipes, mai istet, mai important: "Inima-l tremura" de bucurie ca el si-a marit averea
atunci cand i-a micorat bucata de pamant a lui Simion Lungu, intrand cu plugul pe motiv ca
pamantul acela cu ani in urma era al Glanetasilor.Dupa ce obtine pamantul lui Vasile Baciu (in
-lupta pentru acesta s-a dovedit bine calculat, inteligent si viclean, fara scrupule), Ion isi schimba
intreaga atitudine, adaptandu-se foarte repede si usor la comportamentul categoriei sociale (a
marilor proprietari de pamant) in care tocmai a intrat: "calca mai apasat cu genunchii usor
indoiti" de greutatea noi ipostaze. Acum el este cuprins de betia fericirii simtindu-se infrtit cu
pamantul intr-un ritual mistic al posesiunii: "... incet, cucemic, fara sa-si dea seama se lasa in
genunchi, isi cobor fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. si in sarutarea aceasta
grbita simti un fior rece, ametitor (. . .) Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme,
care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori. Isi infipse mai bine picioarele in pamant
ca si cand ar fi vrut sa potoleasca cele din urma zvarcoliri ale unui dusman doborat. si pamantul
parca se clatina, se inchina in fat lui. . . "
Dar linistea sufleteasca pe care nu ti-o poate da decat iubirea nu-l afla pe Ion, intrucat in
sufletul sau revine obsedant, periculos de obsedant "Glasul iubirii". Dar prea tarziu, caci acum
Florica este nevasta lui George Bulbuc.Dominat de porniri primare, aflat sub semnul fatalitatii,
Ion este o victima a structurii sale instinctuale pe care nu si-o poate slefui. Acum, dupa ce si-a
pierdut sotia si copilul, mai presus de orice este sentimentul iubirii pentru Florica: "Ce folos de
pamanturi daca cine ti-e pe lume drag nu e al tau" (ideea a fast exprimata inaintea lui Rebreanu
de George Cosbuc in poezii ca "Numai una" si "Dusmancele": ,,si ce folos de boi si vaci /
Nevasta daca nu ti-o placi / Le dai in trasnet toate"). o astfel de atitudine il va duce la moarte
foarte sigur si foarte curand.
Apreciind structura romanului si a eroului principal, Eugen Lovinescu face in "Istoria
literaturii contemporane" urmatoarea observatie: ".. .romanul se organizeaza totusi in jurul unei
figuri centrale, al unui erou frust (rustic), simplu si voluntar, al lui Ion. EI e expresia instinctului
de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune inteligenta ascutita si viclenie procedurala si mai
ales o vointa imensa; nimic nu-i rezista; in fat ogorului aurit de spice e cuprins de betia unei
inalte emotii si vrea sa-l aiba cu orice pre.
Romanul dovedeste capacitatea extraordinara a prozatorului Liviu Rebreanu de a
reconstitui viata satului si de a prezenta psihologia taranului in toata complexitatea acesteia. Prin
calitatile romanului, Liviu Rebreanu se inscrie ca un moment in literatura romana, parte
integranta a literaturii universale.