POEZIA DESCÂNTECELOR

 Denumire. Practicarea descântecelor.

Descântatul are un caracter ocazional și, ca atare nu implică instituirea unui

domeniu ceremonial care să afecteze comportamentul unei colectivități mai
largi sau mai restrânse. Practicarea descântecelor este determinată de situații
individuale cu caracter imprevizibil, care depășesc cursul normal al vieții.
Funcția acestora este de a elimina imprevizibilul, abaterea de la normal și de a
reda vieții cursul ei firesc. Descântecul nu este legat de anumite perioade
calendaristice sau de anumite momente importante din viața individului.

 Condiţionarea descântecelor (Substratul mitic)

De preferință se descântă înainte de ivirea zorilor sau seara după apusul

soarelui în anumite zile ale săptămânii, totul pentru eficiența lui magică. Nu
constituie excepție nici prezența descântecului în desfășurarea unor rituri
calendaristice sau ceremonialuri de trecere (în special la naștere). Aceeași
funcție de eliminare a imprevizibilului, de gardare a cursului vital firesc o au
descântecele și în aceste ocazii, dar nu față de întâmplări imprevizibile care nu
s-au produs, deci cu intenție profilactică.
Limbajul popular folosește mai multe denumiri pentru descântat și
descântece:
 Descântec este de origine latină;
 Vraja este de origine slavă;
 Farmec este de origine greacă.
Acești termeni variază de la o regiune la alta. Dacă Simion Florea Marian
face distincție între descântece, vrăji și desfaceri, Artur Gorovei consideră că
vraja și farmecul reprezintă unul și același lucru:
” … operațiunea sau acțiunea săvârșită în scop de a face cuiva bine sau rău

1
cu ajutorul unor puteri deosebite, aproape supranaturale de care dispune o
persoană în legătură cu forțele oculte. Descântecul este formula verbală care
uneori face parte integrantă dintr-o vrajă. ”

G. Pavelescu socotește vraja acțiunea magică, iar descântecul formula

verbală pe care o integrează. Peste străvechile credințe magice, care au
constituit un strat primar, s-au suprapus credințele superstițioase în duhuri și
sfinți, derivate din mitologia creștină. Două sunt elementele mitice care au
condiționat și au favorizat apariția și dezvoltarea desântecelor:
 Dualismul- credința într-un geniu al răului (provocator al bolilor) și un
geniu al binelui (în creștinism, de exemplu, opoziția diavol/ Dumnezeu).
 Credința în puterea magică a cuvântului.

La acestea se adaugă un factor legat de practica oficierii ritului: existența

profesionistului (șamanul, vraciul, vrăjitorul).

Multe din plantele folosite la descântat (frunza de prun și salcie, usturoiul,

lemnul de alun, piperul, busuiocul, cimbrul, măceșul, leușteanul, etc.) au fost
selectate în virtutea calităților lor vindecătoare, cunoscute și verificate de popor
în urma unor practice milenare. Repertoriul de obiecte investite cu valoare
magică și utilizate în descântat se integrează, în mare parte, în orizontul
concret al vieții rurale țărănești: cuțite, fuse, mături, foarfeci, chei, site, ace,
secure, sape, etc.
”cu greblele s-o greblați/ cu foarfecele-o forfecați,/
cu măturile-o măturați,/ cu unghiile-o ciupiți,/
din ochi mi-o fugăriți, cu minele-o ștergeți…”
(Gorovei, p.212)
Ca substanțe și obiecte cu valoare mai mult magică erau folosite: apa
neîncepută, sarea, smoala, cărbunele, jăratecul, pământul, fierul, plumbul,
piatra, aluatul, untura, mierea, ceara, păianjenul, muștele, ouăle, etc.

2
  Clasificare
Evoluția descântecului ca gen stă sub semnul acestui puternic
conservatorism, eficiența magică a cuvântului fiind condiționată de
respectarea strictă a formulei în care este organizat și de caracterul secret al
acestei formule.
Descântecele au fost poeme cu funcție rituală puternică, constituind
principalul component al actului magic al descântatului și principalul
purtător de eficiență magică.
Cele mai frecvente descântece sunt descântecele de boală și
descântecele de dragoste. Între acestea nu există propriu-zis diferențe
funcționale, în gândirea populară dragostea fiind cea mai rea dintre boli.
Există și descântece de apărare a recoltei și a vitelor, funcția lor profilactică
raportându-se la colectivități mai largi sau mai restrânse.

 Structură poetică
Ca structură poetică, descîntecele depășesc de cele mai multe ori cadrul
simplu al poeziei de incantație, acumulând desfășurări descriptive și narative
largi, care le apropie de poezia de urare. Formulele lor finale prezintă de altfel,
multe similitudini cu formulele de urare din colinde:
” (cutare) să rămână curat,/ curat și luminat,/
ca argintul strecurat,/ ca soarele în senin.”
La nivel compozițional sunt implicate patru secvențe de bază :
 Starea inițială (de sănătate),
 Actul de îmbolnăvire,
 Actul de vindecare,
 Starea finală (de purificare).

Artur Gorovei împarte descântecele după aspectul lor formal în 11 ”figuri”:

rugăminte, poruncă directă, poruncă directă cu amenințări, poruncă indirectă,
indicare, blestem, comparație, enumerație, gradație, dialog, povestire.

3
 Modelul structural este performat integral în descîntecele ample cu
compoziție complexă, care sintetizează, în discursul poetic, atât evenimentul
cât și atitudinea față de el (acțiunea magică). În funcție de modalitățile de
realizare care actualizează modelul, se pot distinge două variante ale acestei
structuri: tipul fabulativ și tipul imperativ.
În tipul fabulativ actele de îmbolnăvire și vindecare, precum și secvențele
care le mediază sunt substanțializate în ample desfășurări narative, care includ
în structura lui protagonistul și descântătoarea (agenții reali ai comunicării),
forțele ostile și binefăcătoare, reprezentate prin întruchipări mitologice păgâne
sau creștine, precum și un întreg arsenal de obiecte și agenți mediatori, preluați
de regulă din universul cotidian.
Tipul imperativ este o enumerare de indicații, porunci și amenințări,
însoțite în unele secvențe de comparații: ”ieșiți și pieriți/ ca roua de soare,/ ca
stupu-n cărare…”.

 Analiză
În planul realității ritual, beneficiarul magic este ascultătorul efectiv,
destinatarul mesajului, similar poziției pe care o are și în poezia de urare. Dar,
ca mesaj codificat, descântecul nu este adresat niciodată beneficiarului, cum se
întâmplă de obicei în cazul colindelor, ci forței acționate în favoarea lui, sau
forței malefice, realizându-se astfel o deplasare fictivă a beneficiarului din
poziția de destinatar al mesajului în poziția de referent.
Această structură este mai evidentă în descântecele de boală:
” voi trei fete mari/ din cer făcute, cu trei seceri de oțel făcute …/ nu vă
duceți să secerați dealurile, văile, grânele, oarzele, fânețile:/ vă duceți la
cutare și secerați orbalțul / din rădăcina dinților/ din auzu urechilor, / din
vederile ochilor/ peste Marea Neagră îl dați, unde cocoș negru nu cântă / cîne
negru nu bate;/ acolo să cheie, să răscheie,/ și cutare să rămâie luminat ,/
curat, /cum Dumnezeu l-a lăsat. ”(Gorovei, p. 280)
Descântecele prezintă însă și alte abateri de la structura funcțională a
poeziei de incantație sau de urare, mai întâi prin faptul că poziția destinatarului

4
poate fi ocupată nu numai de forța magică benignă, ci și de agentul care a
provocat îmbolnăvirea :
”voi plecăcioase,/ mâncăcioase,/ să vă luați,/ să vă duceți/ la fata lui Rai
împărat,/ că v-au poruncit / că au lăsat/ o vacă grasă/ să vă ospăteze/ că
(cutare) nu vă știe ospăta/nici adăpa/nici așterne/ nici culca/ nici adormi. ”
(Gorovei, p.261)

 DESCâNTEC DE DEOCHI
Fugi, deochi/ dintre ochi/ fugi cu dureri/ cu cuțite/ cu fîrșeli/
Cu amețeli/ din creierii capului/ din zgârciu nasului/
Din inimă/ din ficați/ din boșogi/
Din 99 dă oscioare/ din 99 dă vinișoare/ ieși strigoi/ moroi/
Că n-oi fi cu patru ochi/ oi fi cu doi/ ca și noi./
Nu te lungi ca șarpili/ nu te lăți ca broasca/ că cu mătura de
măturai/cu toporu te tăiai/
Peste Dunăre și peste mare te-aruncai /
Pă cutare-l vindecai/ și-a rămas cutare curat/ luminat/
Ca steaua din cer lăsat/ de la Maica Sfântă Marie/
și de la mine leacul să-I fie.
Indicații: se descântă cu un pai de mătură în apă. Dacă nu se vindecă, se face o
cocoașă în spuza cu făină de la trei case cu numele de Maria .
(1 sept. 1957, Stanca Bălan, țărancă, 72 de ani, sat Rădești, com. Oporelu, jud.
Olt)

 DESCÂNTEC DE GÂLCI
Voi, gâlcilor/ motofâlcilor/ pe-un camp verde frumos plecară gâștili/
cu gâlcili/ berbecili se frigea / gâlcili de la cutare seca/
Gâlci din frig, din cale/ din cărare/ gâlci din obrinteală,/
Gâlci rele albastre/Eu de vârf v-am aplecat/ rădăcinili cu cuțitul le-
am tăiat și cu sare am sărat/ și-a rămas cutare curat/ luminat /

5
 De Maica Precista cum era lăsat.
Indicații: se descântă trăgând gâlcili cu gaz și sare.
(23 aug. 1957, Sanda Neacșu, țărancă, 74 de ani, sat Rădești, com. Oporelu,
jud. Olt).

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Gorovei, Artur, Descântecele românilor, Imprimeria Națională, București,

1931.
2. Nijloveanu, Ion, Poezii Populare Românești/ Folclor din Oltenia și Muntenia,
vol. II, Editura Minerva, București, 1989.
3. Pop, Mihai, Ruxăndoiu, Pavel Folclor Literar Românesc, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1978, ediția a II-a.
4. SimeonFlorea, Marian, Vrăji, farmece și defaceri, Editura Ștefan, 2010.
5. Imaginea de la pagina 6: https://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/09/cantece-si-
descantece-de- e.html, accesat în data de 09.11.2018