,,La conac”

de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, scriitor,

poet, comentator politic și z ziarist, director de teatru, revizor scolar. S-a
născut în 1852, în satul Haimanale , astăzi I.L.Caragiale, județul Prahova, și a
murit în 1912, la Berlin.

Proza fantastică românească a fost consecvent cultivată și sunt reușite

notabile, dar literatura populară saturată de fantastic nu a produs masiv astfel de
texte și nu se poate vorbi despre o literatură fantastică românească. Surse
folcloristice au avut Ion Creangă, I.L.Caragiale, Gala Galaction, Ion
Agârbiceanu, Mircea Eliade, Eusebiu Camilar, Vasile Voiculescu, Ștefan
Bănulescu. Mateiu Caragiale, fiul cel mare al scriitorului, cultivă fantasticul
livresc (,,Craii de Curtea-Veche”, 1929), iar Mihai Eminescu, Gr.H.Grandea,
I.Pop Florentin au încercat să reconstituie în textele lor un spațiu istoric arhaic.

Caragiale folosește fantasticul numai ca element de motivare în texte,

precum ,,La hanul lui Mânjoală”, ,,Kir Ianulea”, ,,Calul Dracului”, ,,La
conac”, nu este exploatat ca viziune, ci apare ca o ciudățenie (apariția
străinului pe un drum pustiu, de obicei aglomerat). Astfel, prozatorul ,,transpune
fantasticul în normalitate umană” (1). În povestirea ,,La conac” se reia motivul
cu diavolul din nuvela ,,La hanul lui Mânjoală”, dar este o ,,replică palidă”, ,,o
schemă”, ,,un exercițiu” (2).

Personajul principal este un tânăr care pleacă din Poienița, trimis de tatăl
său cu banii de arendă de pe pământ pentru boierul din Sălcuța. Pe drum, îl
ajunge din urmă un negustor, care îl însoțește la hanul unde trebuie să se
odihnească și să mănânce. Dar tânărul pare sub influența ochiului străinului
care îl face să se simtă amețit, nefiresc. În loc să plece de la han, tânărul este
ispitit de negustor să îi facă ochi dulci fetei de la han care îi servea, să joace cărți
(stos, din rus.stos, pol. Sztos, germ. Stoss: joc de cărți introdus de ofițerii ruși în
1804), pierzând cei 50 de galbeni pentru arendă și să-i fure de la orzarii,
care ,după joc, au adormit. Însă se prăbușește pe prispă după ce își face cruce și
negustorul dispare, iar unchiul său, care se afla printre orzari și care îl sfătuise să
nu joace, pentru că nu se pricepe, îi înapoiază banii, averizându-l să fie atent la
ceea ce va face altădată. Tânărul pleacă și ajunge să plătească arenda, iar pe
drumul de întoarcere, deși este înfometat și însetat, nu se mai oprește la conac.

Călătorul reprezintă ispita diavolească, iar portretul fizic denotă trăsături