SIMBOLURI ȘI MOTIVE ÎN

„LA HANUL LUI MÂNJOALĂ”

DE I.L.CARAGIALE
Prof. Nicula Nelia
FOCUL
este un element
primordial (de la început,
de la origine, iniţial,
originar; de primă
importanţă, principal,
esenţial), la fel ca apa cu
care se află într-o
permanentă opoziţie.
Este un element
complex, având trei
ipostaze complet diferite:
 a) Focul sacru sau focul purificator

această flacără are origine celestă, fiind un simbol al

puterii zeilor, o manifestare a acestora. În multe temple
existau torţe cu ajutorul cărora se celebra cultul zeilor.
În Grecia Antică, flacăra olimpică avea o semnificaţie
importantă. Se spunea că nu se stinge niciodată, iar în
timpul Jocurilor Olimpice se organizau curse cu torţe
aprinse cu acea flacără, închinate Atenei.
 b) Focul uman sau al meşteşugurilor
este focul prieten omului pe care acesta îl cunoaşte
şi îl foloseşte în meşteşugurile sale. Multor zei care
guvernează asupra metalurgiei sau a fecundităţii li
s-a atribuit şi acest foc. Mai târziu, chiar câţiva zei
ai războiului au primit aceleaşi atribuţii, ca nişte zei
ai focului. În multe mitologii, focul uman este de
fapt foc sacru adus pe pământ şi adaptat de
oameni. Mitologia greacă are chiar o legendă
legată de acest proces. Titanul Prometeu este cel
ce fură focul din ceruri şi îl aduce oamenilor, faptă
pentru care este crunt pedepsit.
c) Focul demonic sau focul mistuitor

pune în evidenţă proprietatea

focului de a arde, de a distruge.
Este un element malefic al
naturii. De multe ori Infernul
sau Lumea morților sunt văzute
ca spații ale acestui foc.
 Labirinturile preistorice au fost utilizate pentru a
LABIRINTUL
închide în ele spiritele rele sau pentru a fi ruta
dansurilor ritualice. În mitologia greacă labirintul era o
structură elaborată de regele Minos al Cretei şi
construită de meşterul Dedal pentru a-l închide pe
Minotaur. În Evul Mediu acesta reprezenta drumul greu
pe care omul trebuia să îl parcurgă pentru a ajunge la
Dumnezeu. Această încărcătură religioasă dispare cu
timpul şi va fi folosit pentru distracţii. Din puct de
vedere istoric, labirintul a fost utilizat pentru diferite
ritualuri sau pentru meditaţii. Cert este că a devenit un
simbol în toate artele, încă din antichitate. În timpurile
moderne imaginea labirintului sugerează confuzia,
ceva în care omul se pierde.
(Drumul lui Fănică după ce pleacă de la han.)
 Icoanele Bisericii Ortodoxe
sunt expresii în imagini ale
ICOANELE
credinţei în Dumnezeu şi ale
libertăţii religioase. Pentru creştinii
ortodocşi, icoana este efectul
întâlnirii omului cu Dumnezeu.
Instrument prin care se realizează
legătura omului cu Dumnezeu, ca
un obiect prin care se răsfrânge
harul lui Dumnezeu în lume,
asemenea unei ferestre prin care
pătrunde în casă lumina soarelui.
(Lipsa acestora în han!)
 COIOTUL ȘI IEDUL
Cotoiul şi iedul (capra, ţapul) – animale
identificate cu Necuratul. Pisicile apar adesea
alături de vrăjitoare, iar Satana este
reprezentat în foarte multe culturi jumătate
om, jumătate ţap. Simbolul cromatic al
negrului este în contrast cu albul pereţilor.
Pisica ilustrează o superstiţie veche, legată de
răul care poate tăia calea omului şi-l poate
întoarce şi abate din drum, ceea ce se şi
întâmplă aici.
 NUMELE personajului feminin
este o ilustrare inversă, prin conotaţie nega­tivă,
a bine cunoscutului Măria, cu semnificaţii creştine.
Se creează în felul acesta o opoziţie între Măria şi
Marghioala, personajul de faţă sugerând
demonicul şi prin vârsta nearătată, precum şi prin
ispitirea lui Fănică.
 VRĂJITOARELE
Vrăjitoarea - în credinţa populară era o femeie cu puteri
magice, ce putea realiza vindecări miraculoase, sau putea
aduce nenorociri. Provine din timpurile religiilor politeiste,
anterioare creştinismului, când se credea în zâne bune, iar cele
rele fiind vrăjitoarele. Din gard nuielele rupte, sau cozile de
mătură erau folosite de vrăjitoare pentru zbor.
Credinţa despre puterile miraculoase de vindecare cu ierburi
de leac a lor provine din timpul anterior creştinismului. După
perioada de creştinizare a fost considerată ca fiind în legătură
de alianţă cu demonii lui Lucifer. Din biblie provine termenul de
vrăjitorie şi pedepsirea celor ce o practică. Acest termen a fost
mai precis conturat în actele de condamnare a vrăjitorilor din
evul mediu, când procesele erau considerate ca o măsură de
salvare a unui suflet păcătos.
OCHII

Ochii – femeii apar

permanent în replica
lui Fănică: „Straşnici
ochi ai, coană
Marghioalo!" Privirea
hangiţei este, de fapt, o
manieră de a stăpâni a
personajului, o primă
formă a ispitirii şi a
vrăjirii.