Argumentare simboluri și motive principale din poezia DUPĂ MELCI 

de ION BARBU 

  Poezia  "  După  melci",  de  Ion  Barbu  aparține  ​etapei 

baladice  și  orientale​,  deoarece  este  folosit  un  ​limbaj  pitoresc-tradițional  cu  ​influențe 
populare​.  
Autorul  se  oprește  asupra  momentului  maturizării,  transformându-și sentimentele în 
simboluri​ precum primăvara, iarna, jocul și melcul. 
Poezia debutează cu un dialog, care descrie situația inițială a condiției autorului, fiind 
lipsită  de  griji.  Autorul  începe  cu  o  enumerație,  cu  rol  plastic,  având  intenția  de  a  descrie 
motivul  familiei  ​Dintr-atâția  frați  mai  mari/Unii  morți/Alții  plugari/  Dintr-atâția  frați  mai  mici 
Prunci  de  treabă/  Scunzi,  peltici.  ​Prima  parte  a  enumerației  se  bazează  pe 
supradimensionarea  vârstei  -  ​Unii  morți​,  privită  din  persepctiva  unui  copil.  Pe  cei  mici  îi 
privește  cu  simpatie,  alintându-i  cu  ajutorul  adjectivelor  ​Scunzi,  peltici,  ​pentru  a  le  marca 
inocența.  Echilibrul  este  anulat  de  sintagma  ​Numai  eu,  răsad  mai  rău,  ​pentru  a-i  reda 
autenticitatea și tristețea. De asemeni, el își anticipează ​dorința de a se regăsi pe sine însuși 
și  de  a  vedea  mai  mult  prin  sintagma  ​Mă  brodisem  șui,  hoinar.  ​Astfel  își  creează  spiritul 
melancolic  și  regăsirea  în  ritmurile  naturii.  Următorul  vers  al creației începe cu crearea unui 
topos  ludic,  ​Când  Păresimi  da  prin  lunci/Cu  pietrișul  de  albine.  Metafora  ​pietrișul  de  albine 
asociată  cu  două  elemente  ale  universului miniatural  simbolizează reconstituirea spațiului 
amintirilor  trecute  recreată  de simbolul poeziei și al sufletului​. Se reintegrează în vremurile 
trecute,  în  care  este  prezent  jocul,  element  al  fericirii.  Jocul  este  savurat  de  toată  lumea, 
indiferent de condiția socială, 
​Tanci ursuzi, 
 Desculti si uzi 
Fetiscane 
(Cozi plavane) 
Infasate-n lungi zavelci 
O porneau în turma bleaga 
Să culeaga 
Ierburi noi, craite, melci… 
Enumerația  redată  de  jocul  ludic  cu  elemente  ale  naturii  sugerează  pretextul  găsirii 
laitmotivului, melcul. 
Primul act al operei începe cu recreerea perioadei în care se petrece acțiunea  
La un sfant prin Faurar 
Ori la sfinții Mucenici 
 
fiind  aleasă  intenționat  între  iarnă  și  primăvară,  pentru  a  ilustra  ​maturizarea,  asociată între 
cele  două  anotimpuri​.  Simbolul  lor  arată  schimbarea  autorului.  Eul  încearcă  să  se 
regăsească  căutând,  ​prin  lăstari  și  vrejuri  crude​,  asemănătoare  gândurilor  încâlcite.  El 
dorește  să  se  caute  pe  sine  însuși​.  ​El  caută  un  melc  simbol,  al  infinitului,  al  ființei  umane 
sensibile și timide asemănătoare inimii copilului​. Autorul descrie o luptă în interiorul său  
Jos pe vraful de foi ude 
Prin lastari si vrejuri crude, 
S-ar putea să dau de el, 
Melcul prost, incetinel... 
In ungher adânc, un gând 
Imi soptea ca melcul bland 
Din mormant de foi, pe-aproape 
Cheama Omul să-l dezgroape... 
dorind să își păstreze inocența. 
Dorește  să  pătrundă  în  gândurile  sale  proprii  și  să  se  integreze  în  spațiul  idealului. 
Astfel apelează la muzică și îi mărturisește melcului versurile  
Melc, melc, 
Cotobelc, 
Ghem vargat 
Si ferecat; 
Aceasta  este  armonia  numerelor  și  a  cosmosului,  care  poate  deschide  porți,  presupunând  ​un  acord  al 
sufletului și corpului.​ El îi descrie ființei conectate de sine însuși, parte din sufletul lui, paradisul lumii exterioare  
Printre vreacuri cerne soare, 
Colti de iarba pe razoare 
Au zvacnit iar muguri noi 
Soarele  este  un  element  divin,  o  deschidere  asupra  tuturor  tainelor  universului, 
impunând  un lelemnt al peșterii lui  Platon. Totuși își reamintește că e perioada trecerii de la 
iarnă  la  primăvară  și  se  adresează  cu  sintagma  ​Iarna  leapădă  cojoace.  ​Această  sintagmă 
introduce  mitul  Dochiei  care  își  leapădă  cele  șapte  cojoace,  când  fuge de împăratul roman, 
Traian.  Ființa  din  ​interiorul  cochiliei  (spațiu  al  gândurilor​),  nu-i  ascultă  descântecul  aparent 
copilăresc.  Cochilia  este asemănătoare apariției ultimelor mentalități a copilului de ieri​, care 
va  fi  adultul  de  mâine.  Sufletul  așteaptă  ca  el  să  apară,  dar  nu  apare.  Se  înnoptează  încet, 
iar  pădurea  devine  un  spațiu  negru  infinit.  Ea  este  asemănată  cu  un  ​căpcăun​,  personaj  al 
basmelor,  care  ​cască/  Buze  searbăde  de  iască.  ​Noaptea  se  răspândește  asupra  spațiului 
infinit  al  fanteziei  autorului.  Autorul  începe  a  paisprezecea  strofă  cu  sintagma  ​Și  cum  stau 
sub  vânt și frig, ​accentuând perioada dintre copilărie și maturitate. Îl obligă pe melc să plece 
într-o  ​călătorie  imensă,  reprezentând  plecarea  de  la  copilărie  spre  maturitate​,  îl  determină 
să sufere, marcând despărțirea de lumea fantasticului P ​ lâns prelung cum scoate fiara.  
A  doua  parte  a  operei  începe  cu  o  noapte  grea,  în  care  viscoli  și  a  venit  o  ​viforniță 
târzie.  ​Iarna  este  perioada  de  schimbare  a  ființei,  care  se  pregătește  de  o  nouă  apariție. 
Ninsoarea  simbolizează  singurătatea  și  lăsarea  părții  copilăroase  în  urmă.  Datorită frigului, 
eul  este  încălzit  de  un  ​foc  ​vârtos,  ​care  simbolizează  trezirea  unor  noi aspirații în conștiință​. 
De  asemenea  își  exprimă  singurătatea  și  lipsa  somnului,  astfel  îl  așteaptă  pe  ​moș  Ene, 
personaj  mitologic,  care  aduce  vise  bune  prin  aruncarea  cu  nisip  magic.  Moș  Ene  devine 
investitorul unui viitor bun, căruia i se atribuie o călătorie asemenea vieții lui 
Mosul Iene 
Razbatea de prin poiene 
Să-mi dea genele prin gene. 
Si trudie, 
Langa vatra prigonit 
Privegheam prelung tăciunii… 
Își face griji pentru melc, fiind atașat de vechea ființă 
Dar el, 
Melcul, prost, incetinel? 
Tremura-în ghioaca, varga, 
Nu cumva un vant să-l sparga: 
S-a  dus  să-l  vadă  pe  melc,  fiind  despărțiți  prin  geam.  Nu  a  reușit  să  vadă  nimic, 
datorită  sticlei  ​peticită  ​cu  ​gheață  încâlcită  ​simbolizând  parcursul  în  etapa  maturizării. 
Noaptea  este  reprezentativă,  purtând  simbolul  maturizării  asemănătoare  cu  reînvierea 
păsării  Phoenix  (noaptea  în  care  iarna  devine  primăvară)  ​Hei,  e  noaptea-aceea  poate​!. 
Adormi  greu,  gândindu-se  la  melc,  ființa  trecută.  În conștiința sa îl mustră pe melc ​Cum n-ai 
vrut  să ieși mai iute, ​și își face planuri aparent copilăroase ​Să chemăm pe moș Iene, ​moment 
asociat reamintirii momentelor rămase în clepsidra lui Cronos. 
Partea  a  treia  începe  cu  ieșirea  soarelui  în  zori, marcând apariția ființei mature. ​Gata 
nins,/  Cum  mija  un  pic  de  soare  ​.  Se  duce  în  căutarea  melcului  subt  ​alunis,  ...  Il  zarii  langa 
culcusu-i/ De frunzis.  
 Descrie  covorul  asemănător  cu  un  spațiu  în  care  se  poate  regăsi,  lângă  culcușul  de 
frunziș.  Culcușul  descrie  spațiul  în  care  se  poate  confesa  și  se  poate  apăra.  Până  la  urmă 
melcul  este  neînsuflețit,  ființa  copilăriei  devine  o  amintire.  El  plânge  și  regretă  trecerea 
timpului,  ceartă  melcul  cu  dragoste  asemenea  unui  părinte.  Ființa  melcului  rămâne  o 
amintire  bine  pusă,  sus  în  ​pod​.  Acesta  este  un  ​simbol al minții omului, iar melcul reprezintă 
infuzia  amintirilor  copilăriei​.  Poezia  se  încheie  într-un  mod  copilăresc,  care  trădează  urma 
timpurilor trecute.  
Poezia  poate  avea  o  dublă  semnificație  Autorul  ilustrează  în  discursul  liric  ​trecerea 
de  la  viață  la  lumea  de  dincolo,  într-un  mod  ludic.  Simbolurile  principale  sunt  ​cochilia, care 
poate  semnifica  trupul  neînsuflețit​,  iar  ​copilul  sufletul  cuprins  de  amintirile  din  timpul  vieții. 
De  asemenea,  ​iarna  poate  fi  asemănată  cu  drumul  spre  paradis​.  ​Podul  poate  fi  amintirea 
rămasă în mintea altor oameni. 
Așadar,  dubla  interpretare  a  creației  cu  ajutorul  laitmotivelor  din  balada  orientală,  în 
care sunt cuprinse mituri românești, atestă comentarea creației ​După Melci d ​ e Ion Barbu.