”Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de război”

Caracterizarea personajului literar “Ștefan Gheorghidiu”

Textul dat apartine operei literare “Ultima noapte de dragoste, intaia

noapte de razboi” scrisa de Camil Petrescu si publicata in anul 1930.

Romanul psihologic este scris la persoana I, sub forma unei

confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traverseaza
doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Stefan Gheorghidiu este
protagonistul si persinajul narator, perspectiva narativa fiind subiectiva si
unica. Modernitatea romanului este sustinuta si de timpul prezent, subiectiv
de fluxul constiintei, memoria afectiva, de anticalofilism si autenticitate.

Personajul-narator Gheorghidiu se raporteaza la doua planuri

temporale: timpul cronologic, in care protagonistul rememoreaza drama iubirii.

Stefan​, sublocotenent intr-un regiment de infanterie, trimis pentru

fortificarea Vaii Prahovei, este concentrat de curand, ceea ce constituie pentru
el “o lunga deznadejde”. Discutia de la popota despre iubire provoaca o
reactie violenta a personajului, care considera ca “cei care se iubesc au
dreptul de viata si de moarte asupra celuilalt” si declanseaza amintirea
propriei povesti de dragoste aducand-o in realitate.

Gheorghidiu este o ​natura reflexiva​, care analizeaza in amanunt, cu

luciditate starile interioare “Atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci
o sporesc, asa cum de altfel atentia sporeste si durerea de dinti”.
 Prima experienta de cunoastere​, iubirea, e traita sub semnul
incertitudinii, e un zbucium permanent in cautarea adevarului. Stefan primeste
pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau Tache, si ca urmare, sotia sa,
Ela, se lasa in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata
de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in totala contradictie cu conceptia
lui despre iubire, despre idealul sau de feminitate “As fi vrut-o mereu feminina,
deasupra acestor discutii vulgare”. Student la filozofie, inzestrat intelectual,
Stefan traieste in lumea cartilor, o lume in totala contradictie cu lumea
unchiului Tache, a lui Nae Gheorghidiu si Tanase Lumanararu, cu care eroul
nu are nicio legatura.

Fire pasionala​, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric,

Gheorghidiu aduna progresiv semne ale nelinistii, ale incertudinii, pe care le
diseca cu minutiozitate. Viata lui devine in curand “o tortura”, nu mai putea citi
“nici macar o carte”. Se desparte de sotia sa, apoi intalnindu-se intamplator cu
Ela, s-au simtit amandois tanjeniti ca doi straini, creandu-i lui Stefan o
adevarata revelatie “Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic,
asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputu lumii”.

Plimbarea la Odobesti declanseaza criza de gelozie, de incertitudinea

iubirii, punand sub semnul intrebarii fidelitatea Elei. Faptul ca Ela gusta din
felul de mancare al domnului G. produce o adevarata furtuna in sufletul sau,
revenindu-i in memorie amintiri dureroase “Si ea stia ce vie placere imi face
mie acest”.

Gheorghidiu sufera nu numai din mandria ranita, ci mai ales pentru

faptul ca se preface, afisand o indiferenta cu total falsa, ascunzandu-si
framantarile “Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si
ridicol si naiv.”

Autoanalizandu-si starile cu luciditatea caracteristica, disecand fiecare

reactie pe care o avem, respinde ideea geloziei “Nu, n-am fost niciodata
gelos, desi am suferit atat din cauza iubirii”.

Iubirea devine pentru Stefan autosugestie si optiune “o iubire mare a

mai curand un proces de autosugestie. Iubeste intai din mila, din indatorire,
din duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial
sa o jignesti, sa inseli atata incredere. Orice iubire e ca un monodeism,
voluntar la inceput, patologic la urma”.

Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta,

cautand in permanenta certitudini care sa-i confirme profunzimea
sentimentului de iubire si, neputand gasi certitudinea linistitoare, se simte
obosit si hotaraste sa se desparta definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu
indiferenta “cu care privesti un tablou” si caruia ii lasa o buna parte din avere
la care tinea, se pare, in mod deosebit “i-am scris ca-i las totul ce e in casa,
de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot
trecutul”.

A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii

existentiale este razboiul, frontul, o experienta direct, care constituie
adevarata drama intelectuala.

Daca prima parte este fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si

nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, povestea fiind pur
inventata, parte a doua insa este o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al
armatei romane in timpul primului razboi mondial.

Razboiul este surprins in roman in dubla ipostaza. In legatura cu el,

Stefan Gheorghidiu se autocunoaste si pune in balanta problemele de
constiinta. La inceput este vazut din acest punct de vedere ca un loc al izolarii
ce-l indeparteaza de Ela. Iubirea lor de fapt a fost omorata de iminenta
razboiului.

A doua ipostaza a razboiului este radicala, razboiul fiind vazut in sens

maladiv, fiind cel care curma vieti. Ofiterul Stefan Gheorghidiu descopera o
realitate dramatica, nu atacuri vitejesti, orgoliul sau insa il face sa participe cu
toata forta la razboi.

Drama iubirii lui intra definitiv in umbra, experienta dramatica a

frontului fiind decisiva. Gheorghidiu neputand fii considerat un invins deoarece
reuseste sa depaseasca gelozia care ameninta sa-l dezumanizeze.

In opinia mea, constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta

preocuparea personajului-narator pentru problemele profunde ale existentei.