Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de

razboi
Caracterizarea personajului literar Stefan Gheorghidiu
Textul dat apartine operei literare Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
scrisa de Camil Petrescu si publicata in anul 1930.
Romanul psihologic este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Stefan Gheorghidiu, care traverseaza doua experiente fundamentale: iubirea si
razboiul. Stefan Gheorghidiu este protagonistul si persinajul narator, perspectiva narativa
fiind subiectiva si unica. Modernitatea romanului este sustinuta si de timpul prezent,
subiectiv de fluxul constiintei, memoria afectiva, de anticalofilism si autenticitate.
Personajul-narator Gheorghidiu se raporteaza la doua planuri temporale: timpul
cronologic, in care protagonistul rememoreaza drama iubirii.
Stefan, sublocotenent intr-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea Vaii
Prahovei, este concentrat de curand, ceea ce constituie pentru el o lunga deznadejde.
Discutia de la popota despre iubire provoaca o reactie violenta a personajului, care
considera ca cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte asupra celuilalt si
declanseaza amintirea propriei povesti de dragoste aducand-o in realitate.
Gheorghidiu este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate starile
interioare Atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci o sporesc, asa cum de
altfel atentia sporeste si durerea de dinti.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii, e un
zbucium permanent in cautarea adevarului. Stefan primeste pe neasteptate o mostenire
de la unchiul sau Tache, si ca urmare, sotia sa, Ela, se lasa in voia tentatiilor mondene,
devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in totala
contradictie cu conceptia lui despre iubire, despre idealul sau de feminitate As fi vrut-o
mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare. Student la filozofie, inzestrat
intelectual, Stefan traieste in lumea cartilor, o lume in totala contradictie cu lumea
unchiului Tache, a lui Nae Gheorghidiu si Tanase Lumanararu, cu care eroul nu are nicio
legatura.
Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric, Gheorghidiu aduna
progresiv semne ale nelinistii, ale incertudinii, pe care le diseca cu minutiozitate. Viata lui
devine in curand o tortura, nu mai putea citi nici macar o carte. Se desparte de sotia
sa, apoi intalnindu-se intamplator cu Ela, s-au simtit amandois tanjeniti ca doi straini,
creandu-i lui Stefan o adevarata revelatie Simteam ca femeia aceasta era a mea, in
exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputu lumii.
Plimbarea la Odobesti declanseaza criza de gelozie, de incertitudinea iubirii, punand sub
semnul intrebarii fidelitatea Elei. Faptul ca Ela gusta din felul de mancare al domnului G.
produce o adevarata furtuna in sufletul sau, revenindu-i in memorie amintiri dureroase
Si ea stia ce vie placere imi face mie acest.
Gheorghidiu sufera nu numai din mandria ranita, ci mai ales pentru faptul ca se preface,
afisand o indiferenta cu total falsa, ascunzandu-si framantarile Ma chinuiam launtric ca
sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv.
Autoanalizandu-si starile cu luciditatea caracteristica, disecand fiecare reactie pe care o
avem, respinde ideea geloziei Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atat din
cauza iubirii.
Iubirea devine pentru Stefan autosugestie si optiune o iubire mare a mai curand un
proces de autosugestie. Iubeste intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru
ca sti ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o jignesti, sa inseli atata incredere.
Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic la urma.
Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta, cautand in
permanenta certitudini care sa-i confirme profunzimea sentimentului de iubire si,
neputand gasi certitudinea linistitoare, se simte obosit si hotaraste sa se desparta
definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou si
caruia ii lasa o buna parte din avere la care tinea, se pare, in mod deosebit i-am scris
ca-i las totul ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri.
Adica tot trecutul.
A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este
razboiul, frontul, o experienta direct, care constituie adevarata drama intelectuala.
Daca prima parte este fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o
drama de iubire pana la scrierea romanului, povestea fiind pur inventata, parte a doua
insa este o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane in timpul primului
razboi mondial.
Razboiul este surprins in roman in dubla ipostaza. In legatura cu el, Stefan Gheorghidiu
se autocunoaste si pune in balanta problemele de constiinta. La inceput este vazut din
acest punct de vedere ca un loc al izolarii ce-l indeparteaza de Ela. Iubirea lor de fapt a
fost omorata de iminenta razboiului.
A doua ipostaza a razboiului este radicala, razboiul fiind vazut in sens maladiv, fiind cel
care curma vieti. Ofiterul Stefan Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, nu atacuri
vitejesti, orgoliul sau insa il face sa participe cu toata forta la razboi.
Drama iubirii lui intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind decisiva.
Gheorghidiu neputand fii considerat un invins deoarece reuseste sa depaseasca gelozia
care ameninta sa-l dezumanizeze.
In opinia mea, constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea
personajului-narator pentru problemele profunde ale existentei.