DIFERENTE INTRE BASMUL CULT SI BASMUL POPULAR

Elemente prin care basmul lui Creangă se diferenţiază de cel popular:

a). având un autor cunoscut, basmul lui Ion Creangă nu mai intruneşte caracterul anonim al
operei populare
b). este transmis pe cale scrisă, nemaiavând un caracter oral
c). deosebiri la nivel structural:
• basmul respectă tipul narativ al celor populare stabilit de Tzvetan Todorov (situaţie iniţiala, de
echilibru, dezechilibru, călătoria către refacerea echilibrului, final fericit), dar intrerupe ritmul alert al
desfăşurării acţiunii prin pasaje descriptive ilustrative pentru arta narativă a autorului cult (v.
portretul celor cinci donatori, dialogul din casuta de arama(
• basmul lui Creangă conţine formule specifice basmului, dar acestea nu mai au aceaşi expresivitate
şi culoare ca cele din basmele populare, datorită faptului că basmul e transmis pe cale scrisă şi nu
orală.
Ex: formula de început: “Amu, cică era odată..” [Adv. “cică” preia rolul parafrazelor de tipul “pe
când se faceau ouale de gheaţa”, “pe când făcea plopul pere şi răchita micşunele”]

d). la nivelul personajelor, diferenţa esentială între basmul popular si cel cult constă in faptul
că opoziţiile de tipul real/supranatural, pozitiv/negativ, nu se mai aplică in textul lui Creangă.
Personajele sale îşi evidenţiază complexitateaevitând încadrarea într-o schemă previzibilă, iar meritul
esential al lui Creangă este de a fi permis cititorului accesul la psihologia personajelor:
• personajul principal.: Harap-Alb nu mai e modelul de frumuseţe fizică şi morală din basmele
populare, ci parcurge o călătorie iniţiatică ce îi conferă acest statut la sfârşitul basmului =>basmul se
poate citi ca un bildungsroman. Harap-Alb nu este un personaj plat, ci evolueaza pe parcursul operei,
iar la sfarsitul basmului el intruneste calitati umane, nu din sfera exceptioanlului: generozitate, curaj,
disocierea aparentei de esenta, cunoasterea si acceptarea propriilor limite, spiritual de lider, capacitatea
de a media conflicte, toleranta, barbatia.
• alte personaje sunt considerate iniţiatorii mezinului: Bătrâna/Sf. Duminecă, calul, dar mai ales
Spânul, cel mai important dintre iniţiatori prin duritatea probelor la care-l supune. Că Spânul e
principal iniţiator o dovedeşte faptul că in final îl eliberează pe Harap-Alb de jurământul de la fântână
prin tăierea capului
• călătoria personajului nu e una de confirmare a calitaţilor, ca in basmele populare, ci este un
traseu pe parcursul căruia personajul e pus in relaţie cu anumite suprapersonaje: podul, fântâna
• auxiile personajului nu sunt încadrabili in categoria fantasticului specifică basmului popular
deoarece ei sunt în primul rând oameni care au o trăsătură exagerată prin caricaturizare: sunt forţe
primordiale ce reprezintă fantasticul umanizat (antropomorfizat)
• Un tip de personaj care apare in basmele culte e personajul mobil: fata Impăratului Roş, la început
personaj negativ, ulterior personaj pozitiv ce se umanizează prin dragostea pentru Harap-Alb

e). Un ultim nivel la care se pot stabili deosebiri este cel stilistic, intenţionalitatea artistică a lui
Creangă manifestându-se prin procedee de realizare a oralitaţii si umorului.
• Oralitatea: calitate a unui text de a fi scris ca şi cum ar fi spus, dând senzaţia de spontaneitate,
autenticitate. Se realizează prin: proverbe şi zicători, regionalisme şi arhaisme, adresări directe către
cititor, vocative, interjecţii, onomatopee, verbe şi pronume la pers. a II-a, interogaţii şi exclamaţii
retorice, autoadresări, etc.
• Umorul: categorie estetică ce nu trebuie confundată cu comicul, intrucât atitudinea naratorului nu
e satirică ci condescendentă. Se realizează prin: portretele şi poreclele celor 5, formule rimate,
exprimare mucalită, ironică, zeflemisire: “te-aş vârâ in sân, da’ nu-ncapi de urechi”, eufemisme.