Universitatea de Stat din Tiraspol

Referat Evoluția limbii române literare.

:

Școala Ardeleană. Exponenți. Unificare și

modernizare prin relatinizare

A elaborat: Grib Victorița, gr 402b

A verificat: Chiper Grigore

Chișinău 2019
Cuprins
 Conceptul de limbă literară
 Caracteristici generale a Școalii Ardeleane
 Corifeii Școlii Ardelene
 Concluzie
 Biografie
 1. Conceptul de “Limbă literară”
Termenul limbă literară ridică o serie de probleme de natură terminologică, dar şi
din punctul de vedere al realităţii lingvistice, culturale şi sociale pe care se
consideră, în general, că o acoperă. De-a lungul timpului, conceptul a fost
desemnat prin diverşi termeni, mai mult sau mai puţin diferiţi:

I. Budai-Deleanu, în lucrarea Dascălul românesc pentru temeiurile

gramaticii româneşti (1815 – 1820), vorbeşte despre limba muselor, care
este „limba întru care să învaţă ştiinţele”, ea „să află la toate neamurile
politicite, la care floresc învăţăturile, şi este în sine tot aceieşi limbă a
norodului de obşte, numai cât este mai curată şi curăţită de toate smintelile
ce se află la limba de obşte a gloatei, cu un cuvânt, este limba lămurită şi
adusă la regule gramaticeşti, apoi şi înmulţită cu cuvinte obicinuite la
învăţături, care nu să află la vorba de obşte”.

Heliade Rădulescu foloseşte în lucrările sale termeni precum: limbă literară,

limbă literală sau limbă generală; el vorbeşte nu numai despre „limba inimei
sau a simţământului“, ci şi despre „limba ştiinţelor sau a duhului“, fapt care
demonstrează că Heliade remarcase coexistenţa a două stiluri în cadrul
limbii literare (unul beletristic şi altul ştiinţific).

B.P.Hasdeu introduce termenul de limbă tipică;

A.Philippide, urmat de câţiva din elevii săi, cum ar fi G. Ivănescu, utilizează,

după model francez (H. Paul), sintagma limbă comună;

Al.Niculescu utilizează termeni ca limbă de cultură sau limbă de civilizaţie

(după fr. langue de civilisation sau germ. Kultursprache).

2. Școala Ardeleană
Cel dintai nucleu iluminist din cultura romana l-a constituit Scoala Ardeleana,
miscarea intelectualitatii din Transilvania de la sfarsitul secolului XVIII-lea si
inceputul secolului al XIX-lea, aparuta ca urmare a excluderii romanilor de la viata
social-politica conform actului cunoscut sub numele de "Unio trium nationum"
(1437). Programul politic al miscarii este sintetizat in memoriul din 1791,
"Supplex libellus valachorum Transsilvaniae" trimis imparatului Leopold II, prin
care se cerea recunoasterea romanilor din Transilvania ca natiune egala in drepturi
cu celelalte ce intrau in componenta Imperiului Habsburgic.
 Preluand esenta iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au
asezat la temelia programului lor de lupta principiile de egalitate si libertate, de
suveranitate a poporului, pe temeiul ideii dreptului national si al contractului
social. Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele
istorice si filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion
Budai-Deleanu. toti patru au facut studii teologice, filozofice si de drept canonic la
Roma si Viena, si au fost minti stralucite, eruditi, savanti de talie europeana,
poligloti. Principalele centre au fost: Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuș, Năsăud. Deviza
Școlii Ardelene a fost "Virtus Romana Rediviva" (prescurtat V.R.R.), care
îndemna la renașterea vechilor virtuți ostășești, în lupta pentru drepturi naționale,
pentru limba și credința străbună, pentru unirea tuturor românilor într-o singură
țară. În materie de istorie, pe ei i-au interesat problemele legate de originea
poporului român. Studiile de limbă (filologice), cătau sa demonstreze latinitatea
limbii române, acesta servind drept argument fundamental al romanității poporului
român.
În această epoca s-au pus problema adoptării alfabetului latin în locul celui
chirilic, a fixării normelor limbii române, a îmbogățirii vocabularului cu
neologiseme preluate, în acest scop au fost exprimate și unele idei ironate.

In ansamblu, activitatea Scolii Ardelene cunoaste doua directii fundamentale:

1) prima, socio-culturala, este in stransa legatura cu esenta miscarii iluministe, si
urmarea emanciparea oamenilor prin educatie si cultura. In acest scop, se
dezvolta si se organizeaza invatamantul in limba romana. Gheorghe Sincai, ca
director al scolilor romane, infiinteaza 300 de scoli; se tiparesc manuale scolare,
carti de popularizare stiintifica, calendare si carti populare.
2) cealalta directie este erudita si cuprinde numeroasele tratate de istorie si
filologie. Cele mai importante dintre acestea sunt: "Istoria si lucrurile si
intamplarile romanilor" de Samuil Micu, "Hronica romanilor si a mai multor
neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul romanilor in Dachia" de
Petru Maior, "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" de Samuil Micu si
Gheorghe Sincai, "Disertatie pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si
"Lexiconul de la Buda", primul dictionar etimologic al limbii romane.
 Etapele Scolii Ardelene:
 Etapa pregătitoare, prin lupta pentru revendicări politice și naționale dusă
de Inocențiu Micu-Klein, episcopul românilor uniți, care cere drepturi și
libertăți pentru românii din Transilvania, în schimbul unirii cu biserica
romană (Sinodul de la Blaj);
 Etapa de elaborare și afirmare a ideologiei naționale: formularea crezului
latinist extremist atît pe plan filologic cît și istoric, dezvoltarea
învățămîntului românesc;
 Etapa pronunțat iluministă, care a culminat în Revoluția de la 1848.

3. Corifeii Școlii Ardelene

Cei mai importanți reprezentanți ai Școlii Ardelene sunt:

 Samuil Micu (Klain)

 Gheorghe Șincai
 Petru Maior
 Ion Budai- Deleanu
Mișcarea iluministă mai devreme cu activitatea unor episcopi ardeleni. Unul
dintre aceștia a fost Inocențiu Micu Klain, care a dezvoltata ideile cronocarilor în
ceea ce privește originea poporului român.
Activitatea Școlii Ardelene s-a resfrânt și în celelate două provincii românești
(Moldova și Țara Românească).

1. Samuil Micu Klain (1745-1806)

S-a remarcat prin câteva lucrări importante: “1779- tipărește la Viena “Carte de
rogăciuni pentru evlavia homului creștin””. Cartea cuprinde normele descrierii cu
alphabet latin și se arată echivalența cu caracterile chirilice. El ami editează
împreună cu Gheorghe Șincai o lucrare de gramatică în limba latină “Elementa
lingua daco-romane”. În această lucrare a fost prezentat sistemul său etimologic.
Cărturarii cred că limba română e o corupere a latinei clasice și misiunea
garamaticianului contă în restabilirea acestei limbi prin eliminarea elementelor
străine.
2. Gheorghe Șincai
Gheorghe Șincai a deschis peste 300 de școli, a publicat primul abecedar, o
gramatică elimentară, un catehism și altele. El consideră că limba română provine
din limba latină clasică. Argumentaul său era că gramatica l-române coincide cu ce
a l-latine, și chiar scrie o lucrare pe tema aceasta. Impreunî cu alți reprezentanți el
susținea că limba română trebuie să se întoarcă la faza ei latinească, una dintre căi
era ortografia etimologică. Se cerea că limba română să fie scrisă cu etimoane
latinești. Prin aceste comparații, reprezentanții Scolii Ardelene au descoperit legile
fonetice.
3. Petru Maior
Petru Maior a lăsat o imensă bogăție de lucrari și anume de natură filologică
“Elemeta lingua”. El a lucrat intens asupra “Lexiconului de la Buda”. Petru Maior
pune în circulație o serie de neologisme care cu trecerea timpului se vor impune în
limba română.
Concepția sa cu privire la limba română este că ea provine de la latina vulgară.
Limba română e o formă a latinei din perioada republicii iar argumetul său este că
“În limba română avem articolul post-pus, iar în celelalte limbi romanice, este per-
pus și nu este decât o influență germanică”.
4. Ion-Budeai Deleanu
Ion-Budeai Deleanul este cel mai cunoscut în calitate de poet “Țiganiada”, care
este prima capodoberă poetică a literaturii române. El ne-a lasat multe lucrări în
manuscrise. El dorește ca si ceilalți reprezentanți să retragă din limba română,
cuvintele din alte limbi și origini. El introduce în lucrările sale o mulțime de
neologisme latino-romanice.
Ion Budeai Deleanu, este primul care face diferența dintre sensuri propriu și
figurat. Cu toate că era și el contra scrierii chirilice, în dicționarul său a scris
cuvintele mai întâi în limba chirilică apoi în limba latină, deoarece el coeștientiza
că scrierea și ăn limba chirilică este cel mai realist mod de a comunica cu cititorul
român.
Toți reprezentanții Ș.Ardelene aveau sisteme diferite care coincideau partial, care
aceasta a fost una din pedicile neadoptării scrisului latin, iar divergența de alphabet
a amânat trecerea de la scrisul chirilic la cel latin. Cu toate acestea ei au lasat o
bogăție culturală deosebită, pornind de la valorificarea tradițiilor cronicarilor, în
cee ace privește afirmarea fondului latin al limbii române.
Ideile dezbătute de acești reprezentanți, au devansat timpul de aceea urmatoarele
generații s-au hrănit din ideile lor și ai încercat să ducă la capăt problema acestor
corifei.
Concluzie

Școala Ardeleană a lansat o serie de idei, în cee ace priveste

originea limbii române, relativizarea sau modernizarea limbii și
trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin iar neurmarea ideilor
Școlii Ardelene au dus la amânarea modernizării limbii române.