Istoria limbii române literare

Ce este limba literară?

Varianta cea mai îngrijită a limbii naționale, care servește
ca instrument de comunicare a informațiilor culturale și
științifice și care respectă un set de norme („normele
limbii literare”).

Limba muselor (I. Budai-Deleanu), limbă generală (I.

Heliade Rădulescu), limbă tipică (B.P. Hasdeu), limbă
comună (A. Philippide), limbă de civilizație / limbă de
cultură (G. Ivănescu).

Limbă standard = „limba literară folosită în mod curent

de un vorbitor instruit” (limba literară curentă, lipsită de o
variație stilistică precisă, adică limba literară
nespecializată stilistic).

De cînd există limbă literară?

Secolul al XVI-lea.

Ce a existat mai întîi, aspectul scris sau aspectul vorbit al

limbii literare?
Aspectul scris.
Norma limbii = cum se spune
Norma limbii literare = cum trebuie să se spună.

Din punct de vedere teritorial, limba literară cunoaște mai

multe variante, „dialecte literare”. În epoca veche, limba
literară s-a manifestat ca o sumă de dialecte literare.

Periodizarea istoriei limbii române

1)Epoca latinei populare – sec. I î.H. – sec. V d. H.
2)Epoca de formare a limbii române – sec. V – sec. VII,
VIII
3)Epoca românei comune – sec. VII, VIII – sec. X, XI
4)Epoca românei preliterare – sec. X, XI – sec. XVI
5)Epoca românei literare vechi – sec. XVI – 1780
6)Epoca românei literare moderne – 1780 ....

Limba literară apare într-o anumită etapă de dezvoltare

culturală a limbii române.

După ce se impune (în secolul al XVIII-lea), în fața

slavonei, româna trebuia cultivată, perfecționată,
îmbogățită. Care erau problemele românei? Sărăcia
vocabularului – „neajungerea limbii”, „scurtimea,
strîmtarea sau îngustimea” limbii românești, existența
diferențelor dialectale la nivelul limbii scrise,
inconsecvența normelor literare, insuficienta diversificare
funcțional-stilistică). Necesitățile de exprimare creșteau,
iar româna avea posibilități limitate; româna trebuia să
devină un instrument de comunicare adecvat epocii
moderne.
Epoca modernă a limbii române
Evoluția limbii române literare în perioada 1780-1840
Care au fost condițiile istorice și culturale ale dezvoltării
limbii române în această etapă?
Începuturile culturii noastre moderne, inclusiv ale limbii
literare moderne, se află în legătură cu ideologia
iluministă, dominantă în a doua jumătate a sec. 18.
Ce preconiza curentul iluminist? Emanciparea popoarelor
prin știință și învățătură, ieșirea din starea de ignoranță.
Iluminism - Mișcare ideologică și culturală avînd drept
scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspîndirea
culturii, a „luminilor” în mase.
Spiritul luminilor a pătruns în Transilvania și apoi în
Țările Române.
Ampla mișcare reformatoare Școala Ardeleană răspundea
unei necesități sociale și politice de prim ordin, aceea de a
demonstra îndreptățirea legitimă, din punct de vedere
istoric, a românilor, de a avea aceleași drepturi cu
celelalte naționalități din Imperiul Habsburgic, inclusiv
dreptul de a avea școli în limba română și cultură în limba
română.
Noua orientare a fost favorizată de posibilitatea acordată
unor tineri ardeleni de a studia la colegiile superioare din
Roma și din Viena. Bursierii români au avut acces, în
bibliotecile occidentale, la izvoarele istoriei românilor; ei
au putut găsi deci dovezi cu privire la originea romană a
poporului român și la descendența limbii române din
latină. Activitatea științifică în domeniul istoriei și al
limbii române a fost gîndită ca mergînd în paralel cu
acțiunea de culturalizare (emancipare prin știință și
cultură) a poporului (prin școală și prin cărți de
popularizare).
Școli. Reformele cerute cu insistență de românii ardeleni,
mai întîi de către Inocențiu Micu, au dus la înființarea, în
1754, a unei școli românești la Blaj (care avea să devină
un important centru al vieții spirituale din Transilvania).
Cu timpul și în urma a numeroase eforturi școlile
românești sau înmulțit; au luat ființă gimnazii,
„preparandii” etc. la Brașov, Beiuș, Năsăud, Arad,
Caransebeș, Lugoj. Ideea de învățămînt în limba națională
a fost una din revendicările esențiale ale acestei generații.
S-au înființat apoi școli sătești; pentru toate aceste școli s-
au elaborat, tradus și tipărit manuale necesare instruirii în
limba română.
Data care marchează punctul inițial al acestei mișcări este
anul 1780, cînd se tipărește la Viena gramatica lui Samuil
Micu și Gheorghe Șincai, Elementa linguae dacoromanae
sive valachicae.
Reprezentanți: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru
Maior, I. Budai-Deleanu, Radu Tempea, Ioan Piuariu-
Molnar, V. Colosi, Al. Teodori, I. Teodorovici, I. Corneli,
(bănățenii) Paul Iorgovici și C. Diaconovici-Loga.

În Țările Române (Muntenia și Moldova) revoluția lui

Tudor Vladimirescu (1821) marchează trecerea spre
epoca modernă. Se înmulțesc școlile în limba română, se
editează manuale, se traduc lucrări din diverse domenii;
se afirmă o serie de scriitori: Ienăchiță Văcărescu, Iancu
Văcărescu, Costache Conachi, Dinicu Golescu ș.a.