Iluminismul românesc a servit cauzei idealului național pentru a căror fundamentare a activat și

contribuit din plin, aplecându-se asupra istoriei limbii și a poporului.

Iluminismul românesc a adus, nu în ultimul rând, puternice argumente istorice pentru imperioase și
pregnante revendicări politice naționale.

Caracteristici generale
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei
transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a
contribuit hotărâtor. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în
favoarea unor revendicări politice.
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor din
Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. Cărturarii
acestui curent au adus argumente științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
Învățământul a contribuit și el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domnești, întemeiate în
Țara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevăr un însemnat focar
de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul
pentru tipărirea de cărți. Între 1700 și 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărți, dintre care 617 în
românește, iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în
detrimentul subiectelor religioase. Printr-un jurnal de călătorie răspândește idei iluministe și Dinicu
Golescu, luminatul boier muntean, care în „Însemnare a călătoriei mele”, surprinde contrastele dintre
civilizația țărilor vizitate și realitățile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit
iluminist este epopeea eroicomică Țiganiada de I.Budai-Deleanu. În Țara Românească și în Moldova,
Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raționaliștii
francezi și, în special, din Enciclopedia lui Diderot.

Începuturi
În Țările Române iluminismul se manifestă cu întârziere din cauza dominației străine și feudalismului
autohton. Din punct de vedere politic avusese loc revoluția lui Tudor Vladimirescu.
Se manifestă original în următoarele aspecte:
● Are caracter militant, social și național, fiind atașat de valorile naționale și chiar locale.
● Nu este reformist, are caracter moderat.
● Culturalizarea este foarte puternică.
● Se manifestă mai puternic în Transilvania între 1750-1850, deoarece burghezia era mai
dezvoltată în Transilvania și era legată de interesele naționale. Aici, burghezia era
nemulțumită de lipsa de drepturi sociale și politice ale poporului român, aspect care vine
din 1437, când se semnase „unio trium nationum”, act care excludea participarea
românilor de la viața social-politică.
● Și-a găsit expresia cea mai fidelă în Școala Ardeleană, care a reprezentat prima scoală
de patriotism exemplar a românilor din Transilvania. Numele de școală face referire la
sensul de organizare.
● Programul politic al Școlii Ardelene este prezentat în memoriul din 1791 intitulat „Supplex
Libellus Valachorum Transilvanie” trimis împăratului Leopold al II-lea prin care se cerea
recunoașterea românilor din Transilvania ca națiune egală în drepturi cu celelalte. Deci, în
primul rând Școala Ardeleană a fost o mișcare de eliberare socială și națională.
Această mișcare culturală a stimulat: studiul istoriei și al limbii române, dezvoltarea științelor naturale
și a învățământului.
Reprezentanții Școlii Ardelene au acționat în două direcții:
1. Cu un pronunțat caracter iluminist, așa numita direcție obștească care urmărea
emanciparea maselor populare prin cultură, mai ales a țăranilor. În acest sens s-au
înființat aproximativ 300 de școli în limba română, Gheorghe Șincai fiind inițiator și
director. S-au scris abecedare, aritmetică, calendare sătești și manuale de economie
practică.
2. Direcția erudită a constat în publicarea de lucrări de istorie și filologie. În studiile de
istorie se acordă interes procesului de formare a poporului român și a limbii române.
Date filologice și demografice privind originea latină a limbii și a poporului române.