Iluminismul românesc

Românii sunt, din punct de vedere etnografic, ansamblul vorbitorilor limbii

române care trăiesc în centrul și estul Europei.
Iluminismul românesc a servit cauzei idealului național pentru a căror
fundamentare a activat și contribuit din plin, aplecându-se asupra istoriei limbii și a
poporului.
Iluminismul românesc a adus, nu în ultimul rând, puternice argumente
istorice pentru imperioase și pregnante revendicări politice naționale
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și
culturală a românilor din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și
la începutul secolului al XIX-lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente
științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor
științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

Grupul statuar „Școala Ardeleană”

din Cluj-Napoca, reprezentându-i pe
Samuil Micu, Gheorghe Șincai
și Petru Maior.

Învățământul a contribuit și el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile

domnești, întemeiate în Țara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au
reprezentat într-adevăr un însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă
formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărți.
Între 1700 și 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărți, dintre care 617 în
românește, iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a
crescut necontenit, în detrimentul subiectelor religioase. Printr-un jurnal de
călătorie răspândește idei iluministe și Dinicu Golescu, luminatul boier muntean,
care în „Însemnare a călătoriei mele”, surprinde contrastele dintre civilizația
țărilor vizitate și realitățile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă operă
realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică Țiganiada de I.Budai-Deleanu.
 În Țara Românească și în Moldova, Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca
răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raționaliștii francezi și, în
special, din Enciclopedia lui Diderot.

Începuturile iluminismului
În Țările Române iluminismul se manifestă cu întârziere din cauza
dominației străine și feudalismului autohton. Din punct de vedere politic avusese
loc revoluția lui Tudor Vladimirescu.
Se manifestă original în următoarele aspecte:
Are caracter militant, social și național, fiind atașat de valorile naționale și
chiar locale.
Nu este reformist, are caracter moderat.
Culturalizarea este foarte puternică.
Se manifestă mai puternic în Transilvania între 1750-1850, deoarece
burghezia era mai dezvoltată în Transilvania și era legată de interesele naționale.
Aici, burghezia era nemulțumită de lipsa de drepturi sociale și politice ale
poporului român, aspect care vine din 1437, când se semnase „unio trium
nationum”, act care excludea participarea românilor de la viața social-politică.
Și-a găsit expresia cea mai fidelă în Școala Ardeleană, care a reprezentat
prima scoală de patriotism exemplar a românilor din Transilvania. Numele de
școală face referire la sensul de organizare.
Programul politic al Școlii Ardelene este prezentat în memoriul din 1791 intitulat
„Supplex Libellus Valachorum Transilvanie” trimis împăratului Leopold al II-
lea prin care se cerea recunoașterea românilor din Transilvania ca națiune egală în
drepturi cu celelalte. Deci, în primul rând Școala Ardeleană a fost o mișcare de
eliberare socială și națională.
Această mișcare culturală a stimulat: studiul istoriei și al limbii române,
dezvoltarea științelor naturale și a învățământului.
Reprezentanții Școlii Ardelene au acționat în două direcții:
 Cu un pronunțat caracter iluminist, așa numita direcție obștească care
urmărea emanciparea maselor populare prin cultură, mai ales a
țăranilor. În acest sens s-au înființat aproximativ 300 de școli în limba
română, Gheorghe Șincai fiind inițiator și director. S-au scris
abecedare, aritmetică, calendare sătești și manuale de economie
practică.
 Direcția erudită a constat în publicarea de lucrări de istorie și
filologie. În studiile de istorie se acordă interes procesului de formare
a poporului român și a limbii române. Date filologice și demografice
privind originea latină a limbii și a poporului român.
 Reprezentanti ai iluminismului

Gheorghe Şincai (n. 28 februarie 1754, Râciu de

Câmpie, azi Şincai, judeţul Mureş - d.2 noiembrie
1816) a fost un istoric, filolog, traducător, poet,
reprezentant al Şcolii Ardelene.
Ca director al învăţământului greco-catolic din
Transilvania a adus o contribuţie fundamentală în
acţiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A
elaborat alaturi de Samuil Micu prima gramatică
tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-
romanae sive valachicae (Viena, 1780). A studiat la
Târgu Mureş, Cluj, Bistriţa, Blaj, Viena şi Roma, în
ultimele două oraşe împreună cu Samuil Micu, nepotul episcopului Inocenţiu
Micu-Klein.
S-a dovedit un poliglot, însuşindu-şi temeinic: greaca, latina, maghiara,
germana, italiana şi franceza. Informaţia şi cultura i-au permis ocuparea funcţiei de
bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a
cerceta orice fel de documente. În Italia, precum şi în Ungaria şi la Viena, a
cercetat bibliotecile, copiind şi transcriind cu exactitate orice referire la istoria
românilor.
A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei
didactice şi contribuind la întemeierea unui număr impresionant de şcoli
confesionale greco-catolice (în număr de peste 300). În anul 1784 a fost numit
director general al şcolilor româneşti unite din întreaga Transilvanie.
În scopuri didactice a tradus şi a elaborat manualele fundamentale:
Abecedarul, Gramatica, Aritmetica şi Catehismul, adaptând sau creând
terminologia necesară înţelegerii acestora de către elevi. S-a dovedit a fi un
traducător remarcabil, tălmăcind (în 1789) cartea de căpătâi a creştinismului, sub
numele de Biblia de la Blaj.
În 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată
amplu : Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate
cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot
scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci şi patru de ani
culese.
 Samuil Micu Klein, pe numele laic
Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu, judeţul
Sibiu - d. 13 mai 1806, la Buda, Ungaria), teolog,
istoric, filolog şi filosof iluminist român.
Reprezentant al Şcolii Ardelene.

Născut în septembrie, 1745, în Sadu, judeţul

Sibiu, în familie de preot (nepot al episcopului
Inocenţiu Micu), decedat la 13 mai 1806, la Buda,
în Ungaria.

Petru Maior

Lucrările filologice
 Samuil Micu și Gheorghe Șincai au scris „Elementa linguae daco-romane sine
valachicae”.
 Petru Maior scrie lucrarea „Dizertație pentru începutul limbii române”.
 Samuil Micu, Petru Maior și alții scriu Lexiconul de la Buda, primul dicționar
etimologic al limbii române
 Continuitatea și unitatea sa etnică
Studiile lingvistice își propuneau să demonstreze originea latină a limbii,
punându-se în discuție următoarele probleme:
 Înlocuirea alfabetului chirilic (slav) cu cel latin.
 ortografie etimologică.
 Purificarea lexicului de toate elementele străine limbii latine.
 Îmbogățirea vocabularului prin neologisme din limbile romanice. Aveau idei
exagerate precum eliminarea cuvintelor nelatine din limbă sau propagarea
originii pur romane a poporului român. Acest fenomen s-a numit „purismul
în limbă” și a plecat de la ideea că romanii îi distruseseră pe daci complet,
iar limba coloniștilor daci (latina) s-a păstrat în forma ei cea mai pură. Mai
târziu Hașdeu va combate teza exterminării dacilor în articolul „Perit-au
dacii”.
Reprezentanții școlii au fost istorici, filozofi, cărturari, astfel că ei prelungesc
umanismul cronicarilor în atmosfera înnoitoare a iluminismului. Idei iluministe
continuă să apară în toată prima jumătate a secolului XIX în operele unor autori ca:
Poeții Văcărești, Dinicu Golescu, Costache Conachi.